„Medicul trebuie să fie cea mai bună sursă de optimism în fața pacientului”, ne spune dr. Elena Savu, medic rezident oncolog. Este la începutul carierei și pășește cu pași încrezători, considerând specialitatea aleasă o „cercetare într-o continuă dinamică”.

    – În prezent, față de acum 50–60 de ani, maladiile oncologice sunt tot mai întâlnite. Cum vă explicați acest lucru?
    – Aici vorbim despre o multitudine de factori. Stilul de viață al oamenilor s-a schimbat, alimentația este, de cele mai multe ori, dezechilibrată, mediul înconjurător este tot mai poluat, industria tutunului este tot mai agresivă. Un alt factor important în diagnosticarea acestor maladii îl reprezintă depistarea precoce. Aceștia sunt doar câțiva din factorii de risc pentru dezvoltarea patologiilor neoplazice.

    – Cum se poziționează țara noastră în ceea ce privește incidența neoplaziilor?
    – România nu stă foarte bine la acest capitol. Ocupăm un loc fruntaș în Europa în ceea ce privește mortalitatea cauzată de bolile oncologice. De asemenea, la nivel național, cancerul este a doua cauză de mortalitate, după bolile cardiovasculare. Aceste date ar trebui să ne tragă un mare semnal de alarmă. Consider că implementarea unor programe de screening la nivel național și informarea populației prin medicii de familie reprezintă măsuri necesare și esențiale. Întotdeauna este mai bine să previi, decât să tratezi.

    – Cum vedeți situația peste zece ani?
    – Eu am speranțe! Sunt optimistă, pentru că semnale bune sunt încă din prezent. În țara noastră se depun toate eforturile și demersurile pentru îmbunătățirea situației. Avem acces la noi terapii, însă resursele financiare nu sunt tocmai la îndemână. Consider că ar trebui reorganizat modul în care statul distribuie resursele financiare în sistemul de sănătate. Noi trebuie să conștientizăm că în centrul sistemului se află întotdeauna pacientul, care are nevoie de profesionalism, de sprijin moral și financiar.

    – Care considerați că este cel mai important aspect în ceea ce privește diagnosticul oncologic?
    – Diagnosticul în oncologie reprezintă un proces îndelungat și complex. În primul rând, avem nevoie de un diagnostic corect al bolii neoplazice. Pentru acest lucru avem nevoie de aparatură și imagistică de înaltă performanță, de testări genetice, de accesul cât mai rapid la aceste investigații etc. Odată avute aceste condiții, putem avea un diagnostic corect și calitate înaltă a actului medical. În etapa următoare, intervine interacțiunea și o cât mai bună comunicare cu pacientul, pentru că el trebuie să știe de la bun început despre starea sa de sănătate. Aici, medicul curant are sarcina de a gestiona un dialog cât mai facil, dar și reacțiile omului din fața lui. Astfel, medicul capătă și rolul de psihoterapeut. Prin urmare, un astfel de diagnostic include mulți factori de care se ține cont pentru ca pacientul să beneficieze de cele mai bune servicii.

    – Ați amintit de aparatură pentru un diagnostic corect. Aveți dotările necesare în spitalul în care activați?
    – În general da, dar nu întotdeauna. Resursele terapeutice sunt cele care lipsesc. Amintesc aici și medicamentele. Se întâmplă să ne întâlnim cu situații în care rămânem fără citostatice. Acestea sunt situații de criză, care în mod clar nu ar trebui să existe. Avem nevoie de continuitate în ceea ce privește stocurile de medicamente. Medicii nu trebuie să resimtă acest lucru, cu atât mai puțin pacienții.

    – Să spunem că sunteți într-o situație de criză de medicamente, cum ați menționat. Cum este gestionată aceasta?
    – Suntem nevoiți să recurgem la un alt plan de tratament, care nu este întotdeauna cel mai eficient, dar este cel mai la îndemână. Nu putem lăsa oamenii să aștepte, așa că aceasta este cea mai bună soluție în astfel de situații. Noi încercăm să nu transmitem aceste realități pacienților, care oricum sunt foarte descurajați.

    – Cât de importantă este sinceritatea în relația medic oncolog–pacient?
    – Consider că nu poți oferi îngrijiri medicale de calitate fără sinceritate. Sinceritatea implică un grad mai mare de suferință pentru pacient, dar cred că este cea mai bună soluție. Acesta trebuie să înțeleagă ce se întâmplă. Medicul și familia îi oferă tot sprijinul, însă este nevoie și de colaborarea sa. Trebuie să formezi o echipă cu pacientul și familia sa. Sunt și cazuri în care familia impune medicului să nu transmită detalii celui aflat în suferință. Din punctul meu de vedere, nu cred că este cea mai bună soluție. Doresc să punctez aici faptul că orice clinică oncologică din țară ar trebui să aibă un psihoterapeut, tocmai pentru astfel de situații, dar nu numai. Actualmente, noi avem și acest rol, iar în multe cazuri încercăm să ne agățăm de cea mai mică speranță pentru a încuraja pacientul. Întotdeauna trebuie luat în considerare și profilul psihologic al pacientului.

    – Care sunt cele mai importante progrese pe care această specialitate le-a înregistrat de-a lungul anilor?
    – Progresele sunt mai vizibile în societățile vestice, unde cercetarea este prioritară. Spre exemplu, noile molecule în tratamentul cancerului reprezintă un progres de care ne bucurăm și noi. De câțiva ani, imunoterapia capătă tot mai mult teren. Noile terapii promit mult.

    – Ați avut ocazia să participați la studii clinice?
    – Până acum nu, însă pe viitor mi-aș dori. M-am orientat mai mult pe lucrul din spital.

    – Ce se întâmplă cu pacienții nonaderenți la tratament?
    – Din păcate, există și astfel de pacienți. Însă noi nu putem interveni asupra voinței pacientului care are discernământ. În mod clar, medicul îi explică riscurile la care se supune și progresul bolii în afara tratamentului cu o astfel de alegere. Deciziile pacienților trebuie să fie asumate. În majoritatea cazurilor, efectele adverse sunt greu tolerate și contribuie la alegerea nonaderenței.

    – Ne puteți exemplifica un caz care v-a marcat?
    – Toate cazurile au o încărcătură emoțională. Dramatismul situației este mare pentru un medic aflat la început de drum. Atunci când un pacient moare sub ochii tăi, este o situație care stârnește multe stări. Aceste momente sunt contrabalansate de cazurile în care pacienții revin după un timp să își monitorizeze starea stabilă și bună de sănătate.

    – Se întâmplă minuni în oncologie? Ne puteți da exemplu de un astfel de caz?
    – Bineînțeles! Și în oncologie se întâmplă minuni. În special, oncologia pediatrică întâlnește mai multe astfel de cazuri. Sunt copii cu patologie leucemică acută care răspund foarte bine la planurile terapeutice și, de cele mai multe ori, își revin. În general, minunile în oncologie sunt asociate cu depistarea precoce.