Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Hibele sistemului se văd urât în neurologie

Viața Medicală
Alexandra NISTOROIU vineri, 3 februarie 2017

     De 30 de ani, dr. Ioan Luca Savu este medic neurolog la Spitalul Municipal din Sebeș (județul Alba). A obținut un loc de muncă aici imediat după ce și-a terminat rezidențiatul în București, la Spitalul Colentina. Și a rămas, deși în cele mai multe zile își dă seama că i-ar fi fost mai simplu să lucreze într-un spital dintr-un centru universitar, în care să aibă la dispoziție toate dotările și tot sprijinul uman.

 

     De ce ați ales neurologia?
     – Fără să folosesc cuvinte mari și să fiu prețios, neurologia este o specialitate pluridisciplinară și o provocare. Deși, pentru prea mulți dintre confrații noștri, este o specialitate pe care vor să o minimalizeze, este foarte, foarte grea. Dacă nu îți place, nu are sens să o faci. Cea mai mare satisfacție este când pui oamenii pe picioare. Când vine pacientul sau pacienta să îți mulțumească sau să-ți spună: „de-aici încolo rămân pe capul dumneavoastră”, „aveți o secție foarte bine pusă la punct și v-ați ocupat frumos de mine”. Pe de altă parte, nu îmi place când nu sunt bine înțeles, pentru că în meseria asta e bine să nu faci greșeli. Dacă faci greșeli, le plătește pacientul. Și încerc să îmi fac treaba cât mai bine cu putință.
     De cât timp lucrați la spitalul din Sebeș?
     – Din ʼ85, de când am venit aici de la cli­nica din Colentina, unde am lucrat sub directa coordonare a dlui academician Constantin Popa, alături de o echipă extraordinară. Am avut bafta asta, să mă formez în cea mai bună clinică din România la vremea respectivă, dacă nu și din jumătatea estică a Europei. Am tot respectul față de acești oameni. Puteam rămâne în București, la alt spital. Nu la Colentina, că, bineînțeles, nu asta îi interesa pe ei, pe ei îi interesa să ne bage nouă în cap neurologie, să învățăm această știință. Aș fi avut niște perspective în București, dar Bucureștiul nu e de mine. Mai ales că Bucureștiul are oameni foarte valoroși, are destui neurologi.
     Ce probleme are, din perspectiva dv., neuro­logia din România? Ce ar trebui îmbunătățit?
     – În primul rând, sunt toate hibele sistemului sanitar, care se văd foarte, foarte urât în neurologie, pentru că e nevoie de investigații din ce în ce mai performante, ai nevoie de oameni din ce în ce mai pregătiți, ai nevoie ca oamenii aceștia să fie efectiv aproape de pacient. Comportamentul medicului trebuie să fie corespunzător pentru pacient, iar pacientul, la rândul lui, trebuie să respecte medicul, să îi respecte statutul, ceea ce nu se face. Prea a intrat presa să facă judecăți de valoare și să se transforme într-un fel de tribunal al poporului, iar acest lucru afectează întreaga tagmă medicală. Facem de toate la televizor: condamnăm, executăm. Și în neurologie avem aceleași greutăți. Am avut o colegă agresată de un pacient în Spitalul Județean Alba Iulia și mai mulți alți colegi au fost agresați în linia de gardă. Vin diverși neaveniți să ne acuze de tot felul de lucruri, fără să aibă habar de meseria noastră. Cred că ar trebui plecat de la mentalitate și să fie băgați bani în neurologie. De la Marinescu încoace, a fost slabă finanțarea în neurologie. Și țara asta are neurologi de valoare europeană. Nu sunt mulți, într-adevăr, dar nu pot nici să-și arate adevărata valoare câtă vreme nu au dotarea necesară.
    – La Sebeș cum este?
   – Spitalul nostru n-a avut până acum două luni un CT. Cu toate încercările unor factori de decizie locali de a ne ajuta, s-a tot lălăit această problemă a dotărilor, până când am obținut și noi un tomograf computerizat. Mare cucerire mare! De cercetare nu se pune problema, la nivelul nostru, pentru că noi suntem linia întâi. Asta nu înseamnă că medicii din provincie, din aceste spitale mai mici, nu judecă și ei un pic cazurile și nu au lucruri de spus. Și mai ales de făcut. Și, dacă tot discutăm că sistemul este subfinanțat, în neurologie situația e și mai gravă. Întrebați așa-zișii politicieni care s-au înfipt în Parlament sau la conducerea Ministerului Sănătății, dacă îi interesează! Noi tot sperăm să îi intereseze. Ne confruntăm cu o foarte gravă lipsă de personal și cu o finanțare slabă din partea Casei de asigurări. De-aici trebuie plecat: bani, infrastructură, cadre. Or, noi am vrut să extindem spitalul și s-a tot lovit intenția asta de încăpățânarea decidenților. Managerii au încercat pe toate căile să schimbe ceva și s-a discutat subiectul în ședințele de consiliu local și județean. Avem un spital de tip pavilionar și câteva secții sunt în afara spitalului. Așadar, sunt probleme cu transportul, cu investigațiile, cu urgențele. Iar eu nu am linie de gardă pe secție. N-am cum să fac linie de gardă. Urma să vină un coleg tânăr, dar încă nu a apărut. Practic, totul cade în spatele meu indiferent de oră. Zi, noapte, te duci, dacă bolnavul intră în comă sau se întâmplă altceva, trebuie să răspunzi necesităților în fiecare moment. Din punctul acesta de vedere, e mult mai bine să lucrezi într-o clinică decât într-un spital de provincie. Acolo ai la îndemână tot ce îți trebuie. Dacă am făcut o comparație cu un coleg din Germania, am rămas cu gura căscată. Păcat că am o anumită vârstă, că altfel, sincer, plecam. Aici e bătaie de joc.
     Ce probleme apar în managementul pacienților cu AVC?
     – După-amiaza, noaptea, se ajunge prima dată la serviciul de gardă, unde se face triere și garda hotărăște. De obicei, comele sunt trimise automat la Alba Iulia. Ce poate fi temporizat se temporizează, ce nu – stabilim ce e de făcut. În cazul AVC, depindem în primul rând de distanță. E o distanță mare, județul acesta e împrăștiat și are tot felul de drumuri mai mult sau mai puțin proaste, pe unde nu poate să umble ambulanța. Ca atare, pierde timp. În spital, ca promptitudine, nu avem probleme. Eu zic că suntem foarte prompți. Cazul ajunge la mine și în câteva minute deja este investigat, este consultat rapid, se stabilește cum vine toată treaba. Într-o jumătate de oră, e deja pus la pat și cu funcțiile vitale monitorizate. Și știm ce investigații i se vor face în următoarele ore. Factorul timp este definitoriu, ne mișcăm repede. Probabil și de aceea avem destui pacienți care pleacă mulțumiți de la noi. O să fiu cinic, dar în spitale se mai și moare. Și ar trebui să priceapă toată lumea că, dacă omul moare în spital, e mai bine decât acasă, că în spital se face tot ce se poate face pentru salvarea vieții. Mi s-a întâmplat, nu o singură dată, chiar dacă a murit pacientul, familia să îmi adreseze mulțumiri la plecare. Ăsta e un lucru extraordinar, să știți.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.