Dr. Rodica Tănăsescu este preşedinta Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină
Generală şi, implicit, un fervent apărător al drepturilor medicilor de familie.
În opinia sa, medicina de familie joacă un rol crucial şi asta în ciuda
faptului că timpul alocat pacientului este scurtat de birocraţia cotidiană care
sufocă practicianul.
– În luna
septembrie, la Timişoara, va avea loc Congres Naţional de Medicina Familiei. Ce
se va întâmpla acolo?
– Timişoara este un oraş simbol pentru
România şi ne dorim să fie un oraş simbol şi pentru medicina familiei. De nouă
ani nu a mai existat un congres în specialitatea noastră. Ne dorim ca la Timişoara,
în perioada 13–16 septembrie, să abordăm toate temele care ne frământă, nu
numai pe cele de patologie, de care ne lovim zilnic, ci şi pe cele de prevenţie
ori legate de managementul cabinetelor, de informatică etc. Avem invitaţi
reputaţi din Europa şi vor participa preşedinţii filialelor de medicina
familiei din toată ţara, dar şi conducerile patronatelor medicilor de familie
din România. Vom organiza ateliere şi dezbateri pe diferite teme. Încercăm să
oferim colegilor noştri prezentări cât mai atractive, care să-i ajute să-şi
fixeze noţiunile noi şi tot ce e important de ştiut în medicina familiei
secolului XXI. E încă o ocazie de a fi împreună, pentru că, în acest domeniu
atât de aglomerat al medicinii, medicina de familie oferă un mesaj al solidarităţii.
Dorim să ajungem la un sistem de sănătate în care deciziile se iau corect, în
care pacienţii chiar contează şi, nu în ultimul rând, în care există respect
pentru medic. Ceea ce se va întâmpla acolo va avea rezonanţă, pentru că
lucrurile sunt extrem de sensibile. Ne aflăm într-o perioadă legată de
dezbaterea legii sănătăţii şi o perioadă în care se vorbeşte de apariţia
operatorilor privaţi de asigurări de sănătate. Medicina de familie nu poate
face minuni tehnologice, însă, prin consiliere, prin educaţie, prin prevenţie şi
prin activitatea de zi cu zi din cabinete, poate influenţa parametrii morbidităţii
şi mortalităţii. În România, este nevoie de sănătate şi ceea ce ar influenţa
schimbarea morbidităţii se poate realiza numai cu ajutorul medicilor de
familie, prin prevenţie şi prin depistarea precoce mai ales a bolilor
cardiovasculare, a diabetului, a cancerului de col, de sân etc. Cu efort din
partea noastră, cu efort din partea decidenţilor, vom ajunge să avem cifre care
să nu ne mai afişeze la coada Europei. Mai multe informaţii despre congres se
pot afla accesând pagina de internet www.congresmf.ro.
– A
existat o tentativă de introducere a coplăţii. Din păcate, vor plăti tot persoanele
care deja cotizează din postura de salariat. Care este poziţia dv. \n această
chestiune?
– Coplata nu are niciun avantaj. Sunt
oameni care nu au cu ce să plătească. În plus, ea va reduce numărul serviciilor
şi adresabilitatea pacienţilor. Înseamnă că mulţi pacienţi vor lăsa bolile să
se agraveze, ca să nu plătească acei patru lei, iar asta înseamnă costuri mai
mari pentru sistem. E bine că s-a amânat coplata. Mi se părea incorect şi
faptul că erau foarte multe categorii scutite, practic jumătate din populaţia ţării
– pensionarii, copiii, şomeri etc. Iar cei care plătesc asigurările de sănătate,
plătesc şi coplata. Lucrurile trebuie văzute în ansamblu şi nu e momentul
potrivit. E bine că guvernul a solicitat FMI amânarea coplăţii.
– Acum
câtva timp vă plângeaţi de birocraţia excesivă. S-a mai schimbat ceva de
atunci? Sistemul informatizat a adus o schimbare?
– În prezent, lucrăm cu un minunat sistem
informatic, dar nu este suficient, pentru că la fiecare control se cer şi
hârtii. Noi raportăm online şi a doua zi ne ducem cu raportarea în două
exemplare – în general, raportarea mea este de 80 de pagini – şi stick-ul USB,
pentru a ni se valida datele. În plus, plătim în fiecare an un certificat
digital. Din păcate, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a fost niciodată
interesată ca pacienţii să fie sănătoşi, ci doar să plătească ea cât mai puţin şi
să primească raportări care să justifice costurile. Nu este interesată nici de
prevenţie, nici de depistarea precoce. Într-adevăr, suntem disperaţi cu atâtea
raportări şi registre. Şi vă asigur că, dacă vine cineva în control, îmi găseşte
vreun raport necompletat la zi. Nu se poate să fii la zi cu toate. Şi atunci
sunt culpabilă. Nu cotează cât şi cum lucrez.
– Recent,
aţi avut o întâlnire cu reprezentanţii CNAS, pentru a discuta despre cardul de
sănătate. Tot au existat tentative de a îl introduce. Vom beneficia în curând
de acesta?
– Cardul de sănătate este un „cadou“ pe
care doresc să ni-l ofere CNAS şi Ministerul Sănătăţii. Am fost acuzaţi că nu
l-am vrea. Vreau să precizez că noi îl acceptăm, aşa cum îl vor accepta toţi
furnizorii de servicii medicale din sistem, dar refuzăm categoric să distribuim
şi să edităm cardul, adică să-l inscripţionăm cu datele medicale ale
pacientului. Această activitate prevăzută într-o hotărâre de guvern recentă
presupune următorul lucru: ne ducem la CNAS, ne dă un teanc de bucăţi de
plastic şi un proces-verbal lung cât o zi de post. Le aducem la cabinet, pacienţii
încep să vină şi-i întrebăm: doriţi grupa sanguină inscripţionată pe card? Veniţi
mâine şi plătiţi pentru acest serviciu. Eu inscripţionez bolile pe card şi după
aceea le dau pacienţilor cardul. Însă, dacă există o greşeală de la nivelul
tipografiei, de exemplu, trebuie să returnez acest card cu boderou şi cu explicaţii
privind motivul returnării. De asemenea, dacă pacientul nu a venit să-şi ia
cardul timp de trei luni, eu trebuie să-l returnez, tot cu borderou. Se
returnează şi în cazul în care pacienţii nu sunt înscrişi la mine ori au
decedat între timp. Deci facem această activitate, în loc să consultăm. Repet,
refuzăm să edităm şi să distribuim cardul, dar suntem de acord să-l folosim, ca
orice furnizor de servicii medicale. Şi am spus că, în ultimă instanţă, pentru
că CNAS nu are o evidenţă pe coduri de boală a patologiei pacienţilor, putem să
eliberăm pacienţilor nişte adeverinţe în care să fie menţionate bolile cu risc
vital pe care le au. Dar fără să cumpărăm inscripţioner, fără să facem
borderouri, liste, tabele ori raportări. De altfel, este ilegal: cardul de
asigurat este un document oficial, la fel ca buletinul şi paşaportul, şi este
legătura între asigurator şi asigurat şi, prin urmare, nu poate să intervină o
terţă persoană. Şi cardul de asigurat se ridică personal, pe baza buletinului
de identitate. După cum vedeţi, ideile de încărcare a activităţii nemedicale a
medicului sunt infinite. Ni s-a spus că editarea cardurilor este o activitate
de suport a actului medical. Este fals! Cardul nu are nicio legătură cu actul
medical. Imaginaţia lor este mare. Îmi pare rău, dar chiar vrem să ne facem
profesia. Le-am spus că nu refuzăm să-l folosim. Există această insinuare,
potrivit căreia medicii de familie nu vor să existe un control serios asupra
activităţii lor, prin intermediul cardului de asigurat. Noi suntem de acord să-l
folosim, dar nu să-l inscripţionăm, să-l distribuim şi să facem
procese-verbale. Ar fi un lucru care ar ataca tot ce a mai rămas din timpul
alocat pacienţilor. Şi aşa, sâmbăta, duminica şi seara târziu lucrăm la
calculator pentru CNAS.
– Şi
aţi ajuns la o concluzie? Vom avea aceste carduri în curând?
– Nu! Au spus că vor discuta şi ei mai sus.
Şi i-am întrebat, totuşi, ce vor face, dacă o să ne închidă cabinetele tuturor.
Ei au răspuns: „Păi să vedem“. Să nu credeţi că proiectul este nou. Este vechi
de trei ani. Fostului preşedinte Duţă i-am spus că facem reţeta electronică
pentru că este un model de transparenţă, dar că nu vom edita cardul. Noi am
cerut dezbaterea. Noi am depus o hârtie acum două săptămâni. De altfel, din
cauza cardului de sănătate suntem în proces cu CNAS şi cu Ministerul Sănătăţii
de un an şi jumătate. Primul proces l-am pierdut, pentru că aşa e în România,
mori cu dreptatea în braţe. Avem recurs în septembrie. Avocaţii noştri le-au
spus că noi nu refuzăm cardul şi judecătorii au spus că ei nu sunt de acord ca
noi să nu fim de acord cu cardul. Ne-au ameninţat şi la ultima discuţie,
voalat, că vor întreba şi pacienţii dacă doresc cardul. Nu au decât să-i
întrebe.
– Au
încercat totuşi să vă convingă să-l editaţi?
– Sigur că da. Au spus că ne dau 5 lei
pentru un card, care, de altfel, sunt tot din banii noştri. Au reţinut banii pe
care trebuiau să-i dea pentru plata serviciilor medicale din sănătate şi
chipurile ne plătesc cu ei. Mai apoi, au încercat să ne ameninţe cu legea, însă
şi aici este o şmecherie, în sensul că în Legea 95 nu scrie că în activitatea
medicului se face plată de la CNAS pentru alte servicii decât cele medicale.
Dar au dat o ordonanţă de urgenţă, fără transparenţă decizională, adică nu s-au
consultat cu nimeni, şi a apărut direct în Monitorul Oficial. Şi, prin urmare,
în Legea 95 apare şi această activitate. Însă aşa cum au dat o ordonanţă fără să
întrebe pe nimeni, tot aşa mai pot da una care să anuleze această aberaţie.
Vreau să fie foarte limpede. Un program guvernamental, pe care de altfel nu-l
contestăm, nu se face pe munca şi pe banii altuia. Aşa cum s-au găsit bani
europeni pentru reţeta electronică, este datoria lor să ducă treaba până la capăt.
Nicăieri în Europa, medicul de familie nu inscripţionează şi nu distribuie
carduri. Peste tot, ele vin prin poştă de la asigurator, adică de la casa de
asigurări cu care are contract.
– Aţi adus în
discuţie reţeta electronică, anticipând următoarea întrebare. Datorită prescripţiei
electronice, munca vă este uşurată?
– Reţeta electronică este un proces în
devenire, o posibilă reuşită în devenire. Deocamdată, sunt erori, iar
farmaciile, în prima perioadă, nu au eliberat astfel de reţete pentru că nu
aveau toată tehnica necesară. În plus, în perioada de raportare, atunci când
medicii furnizori accesează sistemul pentru a face raportarea, acesta se
blochează şi atunci validarea se realizează destul de greu. Reţeta electronică
poate fi o reuşită, cu bunăvoinţă din partea noastră. Deşi funcţionează, în
prezent se merge în paralel, adică se eliberează şi reţeta clasică. Noi nu am
refuzat reţeta electronică tocmai pentru a demonstra că medicii de familie nu
au nimic de ascuns. Îmi aduc aminte că, anul trecut, au existat acuze nefondate
din partea şefului de atunci al CNAS, dr. Lucian Duţă. Acesta susţinea că, la
nivelul Bucureştiului, au fost trei milioane de pacienţi înscrişi pe listele
medicilor de familie. Noi însă avem colegi dibaci în IT şi în Capitală nu au
fost niciodată înscrişi mai mult de 1,8 milioane de pacienţi pe listele
medicilor de familie şi niciodată nu s-au plătit servicii medicale per capita
pentru mai mulţi pacienţi. Ulterior, am aflat că a fost o eroare din cauza
sistemului informatic unic integrat. Implicit, a apărut de două ori acelaşi
CNP. Dacă s-ar fi mers în profunzime, s-ar fi evitat să se facă o asemenea greşeală,
pentru că s-ar fi văzut foarte limpede din însumarea facturilor că există numai
1.800.000 de pacienţi. Întotdeauna s-au făcut reclamaţii, dar s-a dovedit că nu
erau decât erori, iar ele nu sunt echivalentul hoţiei. Şi atunci am fost de
acord şi cu reţeta electronică, ca să fie limpede ce şi cum am eliberat.
– Softurile
pe care le aveţi în cabinete, compatibile cu sistemul informatic unic integrat
(SIUI), vă uşurează munca?
– Softurile pe care le avem la cabinet sunt
compatibile cu SIUI, aşa încât se poate face export de date în sistem. Acesta
însă nu este un soft medical, ci unul de raportare contabilă, care controlează
costurile. Pe piaţă sunt şase ori şapte astfel de softuri medicale compatibile
cu SIUI. Eu lucrez cu softul meu personal de cabinet. De altfel, softurile din
cabinetele medicilor de familie sunt cumpărate de aceştia şi tot ei plătesc
mentenanţa şi reînnoirea softurilor. În ciuda existenţei acestor softuri
medicale, birocraţia creşte în fiecare zi, în sensul că apar noi sarcini
administrative. Iar în legătură cu softul, deşi stochează istoricul de boală a
pacientului, tot trebuie să scoatem fişele, pentru că el nu stochează şi
analizele mai vechi. În plus, dacă vine cineva în control de la CNAS, trebuie să
le explic de fiecare dată că nu am mai scris în fişă pentru că este trecut în
calculator.
– Medicii
de familie se plâng de birocraţie, dar, la unele cabinete, medicii consultă mai
mulţi pacienţi decât se permite prin contract. Cum se explică acest lucru?
– Într-adevăr, sunt mult mai mulţi pacienţi
şi să vedeţi de ce: vine pacientul la o consultaţie, a doua zi vine la analize,
iar peste alte două zile, vine după rezultate. Mai apoi, trebuie să-i adaptez
tratamentul şi vine din nou la control. Deşi vine de mai multe ori, eu nu-i pot
raporta decât o consultaţie.
– De
ce medicii de familie nu sunt trataţi cu respectul cuvenit de o parte din
colegii din alte specializări?
– În primul rând, este un semn de ignoranţă.
În al doilea rând, este o dovadă de lipsă de colegialitate şi de respect. De
altfel, medicii sunt recunoscuţi pentru alte calităţi şi nu pentru
colegialitate. Noi ne respectăm colegii de alte specialităţi. Însă mulţi s-au
obişnuit să considere că există o persoană de serviciu care să acopere tot ceea
ce nu le place, adică medicul de familie. Mie mi-ar face plăcere să mă ocup
strict de actul medical, de consultaţie, de prevenţie şi să nu completez niciun
fel de hârtiuţă. Din păcate, nu-mi permit. De asemenea, refuz categoric să mai
fac ceea ce trebuie să facă altul. Nu e nici moral, nici normal, nu e nici măcar
o formă de respect faţă de pacienţi. De exemplu, pacientul care se externează fără
reţetă compensată este pus pe drumuri, în sensul că trebuie să vină la uşa cabinetului
medicului de familie peste pacienţii programaţi. Şi eu îi spun că, legal, 30 de
zile nu am dreptul să-i dau reţeta compensată pe care trebuia să o primească de
la spital.
– Lipsurile
din domeniul sanitar sunt o consecinţă a fondurilor insuficiente. De ce credeţi
că pentru Sănătate se alocă atât de puţini bani, în comparaţie cu alte domenii?
– Finanţarea sănătăţii denotă lipsă de
respect pentru acest domeniu. Suntem o ţară săracă. Toate ţările Europei alocă
sănătăţii între 6 şi 12% din PIB. Noi – doar 3%. Procentul acesta denotă
respectul arătat sănătăţii. Dacă va da Dumnezeu să avem un PIB mare, 6% ar
însemna mult. Dar dacă, Doamne fereşte, criza se adânceşte, va însemna puţin.
Dar ar arăta măcar un minim respect. Nu se poate cere ca sănătatea să funcţioneze
la nesfârşit din ce rămâne. Apoi, sănătatea este un subiect sensibil. Am avut
24 de miniştri în 22 de ani. Păi ce coerenţă, ce stabilitate să existe în
sistem? Oricum la cel mult patru ani se schimbă ministrul, dar măcar succesorul
său să folosească ce a făcut celălalt bun. Pe noi ne interesează politica sănătăţii
şi nu politica.
.jpg)
