–
La clinica ORL, unde suntem acum, s-au făcut multe investiţii şi, fără să fiu
lipsit de modestie, o contribuţie esenţială am avut-o chiar eu. Clădirea în
care funcţionează datează din 1840. Imediat după anul 2008, urmare a unui
proces de reconsolidare, am reuşit să o aducem la standarde moderne: saloane cu
maximum şase paturi, cu grup sanitar propriu, bloc operator cu două săli de
operaţii etc. Concret, avem tot necesarul pentru o clinică cu specific
chirurgical.
– Se vede o emoţie pe
faţa dumneavoastră. Să fie de la faptul că unul dintre cei care au pus bazele
clinicii a fost chiar tatăl dumneavoastră?
– Aşa este. Tatăl meu, Nicolae Costinescu, a
înfiinţat-o în anul 1948. Atunci ORL-ul era un simplu serviciu de ambulatoriu
în incinta Spitalului „Sf. Spiridon“. S-a luat decizia înfiinţării unei clinici
ORL serioase. La început a funcţionat sub patronajul clinicii din Bucureşti,
dar, ulterior, în 1951, a devenit clinică de sine stătătoare. A fost şi este
baza învăţământului ORL pentru întreaga Moldovă.
– Este
o specialitate grea?
– Este. Iar clinica noastră duce greul. Aici,
vin cele mai grave cazuri din toată Moldova şi, în mare măsură, se şi rezolvă.
Chiar acum avem o urgenţă. Este vorba de o supuraţie cervicală, la un pacient
din Suceava. Nu-i de glumit cu ea, este una dintre cele mai grave complicaţii
cu care ne confruntăm.
– Aveţi
peste 40 de ani de carieră. Comparând primii ani ai carierei dumneavoastră cu
această perioadă, sunt schimbări în sistemul medical românesc?
– Am progresat bine! Cu aparatura pe care o
avem la ora actuală abordăm altfel cazurile dificile cu care ne confruntăm.
Concret, tratăm toate cazurile din specialitatea noastră. Discutăm despre o
specialitate, cum spuneam, deloc uşoară, care are tangenţă cu multe alte
specialităţi şi, în acest context, întâlnim probleme de tot felul, pe care
trebuie să ştim a le rezolva.
– Se
spune că de foarte multe ori aţi reuşit să „aduceţi din morţi pe unii pacienţi“.
Ne puteţi da exemple de cazuri care v-au pus probleme serioase?
– Într-o perioadă, primeam în clinică foarte
mulţi copii. Astăzi, aceste cazuri se rezolvă la Spitalul Clinic de Urgenţă
pentru Copii „Sf. Maria“. Atunci ne confruntam cu foarte multe stopuri
respiratorii şi trebuia să ştim ce să facem pentru a-i „reînvia“. Concret, poate
cele mai dificile cazuri cu care ne-am confruntat au fost acelea în care unii
pacienţi au îngurgitat sodă caustică şi, în acest context, nu mai puteau înghiţi
nimic, nu mai puteau respira. La un astfel de caz, se practică gastrostomia şi
traheostomia. Dar, ulterior, trebuie rezolvate leziunile şi… asta numai la Iaşi
se poate face.
– Am
constatat că în clinică lucrează mulţi medici tineri, rezidenţi. Vine o generaţie
de medici pe care să ne putem baza?
– Da, unii dintre ei au tragere de inimă mai
mare, alţii însă nu, dar în viitor cred că va fi bine. Mediciii tineri ar
trebui încurajaţi. În urmă cu trezeci de ani nu putea fi vorba de vreo comparaţie
cu Occidentul. Astăzi însă, după dezvoltarea pe care această parte a Europei a
cunoscut-o, se întâmplă ceea ce se întâmplă: medicii tineri caută să plece.
Acolo, tot cu omul se lucrează şi se câştigă mult mai bine.
–
Vorbim de medici formaţi în sistemul universitar şi medical românesc, unde
statul a cheltuit foarte mulţi bani cu ei, iar Occidentul îi ia gata formaţi.
Este corect aşa? Pacienţii au şi ei drepturile lor.
– Exact, nu ar trebui lasaţi să plece. Dar
fiecare judecă prin prisma lui. Generaţia noastră, a fost crescută altfel. Noi
avem o conştiinţă a muncii aparte. Nu-mi place, la generaţia tânără, că nu vrea
să se implice în operaţii dificile. Este foarte important să te implici în
operaţii grele. De ce să apelezi la străinătate când poţi rezolva totul acasă?
Foarte mult timp, în ceea ce priveşte sistemul medical, am fost aproape pe
picior de egalitate cu străinătatea şi de ce, într-un timp atât de scurt, să dăm
înapoi? De vină este şi atmosfera care s-a creat în ultimul timp. Mă gândesc la
malpraxis: unora le este cu adevărat frică. A fost şi o perioadă în care
medicii au fost blamaţi. Dar, domnule, trebuie să vedem şi lucrurile bune pe
care aceştia le-au realizat. Pacienţii nu mai respectă medicii, aşa cum se
întâmpla cu zeci de ani în urmă. Este adevărat, au drepturi, dar, încet, încet,
se împământenesc nişte lucruri care, altădată, nu existau în societatea noastră.
Oamenii aveau respect, astăzi nu prea îl mai întâlnim. Aceasta este partea cea
mai dureroasă. Cred că unii medici pleacă afară nu numai pentru bani, ci şi
pentru că aici nu sunt respectaţi. Am discutat cu foarte mulţi medici plecaţi şi
îmi spuneau că, acolo, în străinătate, nu se simt ca acasă. Munca medicului nu
se face ca în contabilitate. În specialitatea noastră nu ai program, trebuie să
te dedici cu adevărat. Se pot face multe lucruri serioase, dar trebuie schimbată
atmosfera.
– Care sunt
principiile de viaţă după care vă ghidaţi?
– Am avut înaintaşi de la care am avut ce învăţa
şi, sigur, noi am fost învăţaţi să muncim foarte mult. Se spune că o generaţie
de specialişti trebuie să fie cel puţin egală cu specialiştii de la care a învăţat
meserie. Ideal ar fi, însă, ca noi să ne depăşim înaintaşii, mai ales în condiţiile
în care tehnica a cunoscut o dezvoltare atât de evidentă.
– Ce să
transmitem medicilor tineri?
– Când şi-au ales această meserie, tinerii trebuie să
conştientizeze că sunt vânduţi societăţii şi, dacă vor să facă o treabă bună, să
o facă până la capăt şi responsabil. Fiecare are suflet şi trebuie lucrat la
coarda care îl sensibilizează pentru a deveni responsabil. Lumea nu e născută
numai pentru bani.
.jpg)
