Newsflash
Interviuri

În mediul rural, condițiile lasă de dorit

de Alexandra NISTOROIU - ian. 11 2016
În mediul rural, condițiile lasă de dorit

     S-a întâmplat să vorbesc cu dr. Angela Ionescu chiar în ziua în care aniversa treizeci de ani de muncă la cabinet într-o comună de lângă Moreni (județul Dâmbovița). Trei decenii lucrate într-un dispensar dintr-un vechi conac boieresc. Își dorise să se facă neurolog, dar, când a terminat stagiul de internat, rezidențiatul era blocat. Așa a ajuns la Valea Lungă.

 

 

 

 

     – Atunci era o comună în care ajungeai mai degrabă forțat. Cine făcea probleme Spitalului Orășenesc Moreni era trimis acolo. Însă eu am luat postul pentru că soțul venise inginer la Moreni cu un an înainte și m-a avantajat ca navetă – altfel era mai greu să îți unești familia. Cabinetul era, ca și acum, într-un vechi conac boieresc, de pe timpul Cantacuzinilor. De fapt, niște grajduri domnești, care au funcționat ca spital și ca maternitate. Când am ajuns acolo, era doar circă rurală: cinci medici ne împărțeam cele zece sate, cu 5.600 de locuitori. Am rămas doar eu și un coleg, cu cabinetul într-un sat vecin. Deși eram mulți, pe vremea aceea era enorm de lucru. Erau alte condiții, terenul se făcea mai mult pe jos, nu aveai posibilitatea să pătrunzi cu o mașină, Valea Lungă e zonă de deal, cu multe ulicioare. Acum s-a mai asfaltat, s-au mai îmbunătățit condițiile, dar atunci mergeam cu cizme de cauciuc, prin noroaie. Acum pe listă am 2.360 de înscriși.

 

     Câți pacienți vedeți într-o zi?
     – Eu am 24 de consultații, că am program prelungit de opt ore, nu șapte cât are un medic de familie obișnuit. La peste 2.200 de înscriși, legea îți permite să îți prelungești programul de activitate. Dar nu e după ceas. Dacă ai oameni la ușă, nu pleci. Chiar dacă au trecut cele cinci ore de cabinet, stai și vezi mai departe. Știi când pleci de acasă, dar nu când te întorci. Toți colegii la fel pățesc, mai ales la țară. Eu nu pot să fac, ca la oraș, programare pe sfert de oră. Pentru că la mine bătrânii ori vin pe jos de la nu știu câți kilometri, ori cu o căruță, ori după-amiaza, când ajung copiii de la serviciu și îi aduc cu mașina.

 

     Ce probleme aveți ca medic la țară?
     – Eu sunt poate de modă veche, am făcut medicină, nu informatică. La mine lucrurile astea ar trebui să meargă firesc – să fiu utilizator, nu programator. Am noroc cu un soț care se pricepe și cunoștințe pe care le rog: „Ajutați-mă, instalați-mi un program. Sau faceți să fie util programul respectiv“. Mi se pare că suntem luați – mai ales generația mea – la modul: „Trebuie să știți și asta“. Dar birocrația ne omoară. Sunt foarte multe hârtii pe lângă ceea ce completăm în sistemul informatic, multe evidențe pentru toate programele. O altă problemă e cu programul cu laptele praf. La țară sunt mulți oameni săraci, poate n-au nici ajutor social, că nu se încadrează, că nu au anumite condiții. Legea spune: îi dai lapte praf dacă copilul scade două luni consecutive în greutate. Niciun părinte care și-a dorit un copil nu lasă copilul să scadă în greutate ca să îi dau eu lapte gratuit. Deci la acest criteriu nu ajung. Primesc lapte praf dacă mama este purtătoare de virus hepatitic B sau C și nu are voie să alăpteze, deci în altfel de cazuri. În rest, se bazează tot pe laptele clasic de vacă, care nu crește și dă diaree și probleme digestive. La sfârșit de lună, plecăm la Târgoviște – patru ore cel puțin pierzi ca să te duci cu vaccinările și situațiile lunare la DSP. Pe urmă te duci la Casa de sănătate, unde dai transferații sau îți predai situațiile cu facturile. Te plimbi. Hârtii, hârtii. Te plimbi să ridici vaccinul de la DSP, pentru că vor să meargă numai medicul, personal. Înainte puteam trimite asistentul, acum nu. Și trebuie să îi prinzi în programul lor de lucru, care la 15,30 se termină, că omul lucrează la stat, nu stă după tine, când poți tu să fugi de la serviciu. Dacă n-ar fi atât de multe hârtii, situații, dacă nu s-ar ține nu știu câte exemplare, registre, atunci munca ar fi mai lejeră, ai lucra mai mult cu omul. Iar când mai cade internetul sau curentul, nu mai poți lucra nimic.

 

     – Multe nu depind de actul medical.
     – Și nici de noi. Așa văd eu generația mea și în zonă sunt medici din aceeași generație cu mine. Să vedem, când vom pleca noi, cine vine din urmă? Sper să le placă munca la țară. Cu omul de la țară se lucrează mai greu. Trebuie să intri pe limba lui, pe felul lui de a se purta și să-l simți. Dacă nu te simte lângă el, te taxează. Mai ales dacă are de unde alege. Și este o zonă totuși acoperită de medici, chiar și la țară. Dacă omul vede că l-ai respins sau nu i-ai explicat de ce îl refuzi, are senzația că tu stai acolo degeaba.

 

     Se întâmplă să vină pacienții cu diagnosticul deja pus pe internet?
     – Sigur că da. Sau mai am pacienți care citesc prospectul medicamentului și vin și spun că nu îl mai iau, că scrie acolo că nu e bun, că or să aibă nu știu ce reacție. Sau vin ca la piață. Că sunt oameni săraci. Și ei își calculează acasă și spun: „din ăsta am“ sau „din ăsta mi-a luat copilul, că e mai ieftin“. Și atunci facem suma sau media. Dar tinerii nu vin de obicei cu diagnostice puse, ci mai mult cu ideea că vaccinul cutare nu e bun. Le spun: „Uite, tu ai făcut vaccinul ăsta“, că îi cunosc de mici, „gândește-te, ți s-a întâmplat ceva? Acuma faci pentru șase vaccinuri o singură înțepătură. Pe timpul tău luai și picăturile, făceai și câte două injecții, una într-un picior, una în celălalt picior, erau alte timpuri și mult mai grele“. În general, nu am avut refuzuri la vaccinuri, dar au fost câteva cazuri.

 

     Ce le-ați transmite medicilor tineri care vor lucra în zonă în viitorul apropiat?
     – Avem multe ședințe cu Societatea de medicina familiei din Dâmbovița. Și ne uităm în sală, e periculos ce vedem. În general sunt medici peste 50 de ani. În zona asta cel puțin, Moreni și satele din jur, nu avem niciun coleg sub 40 de ani. Și pe bună dreptate, eu nu îi acuz. Și fata mea este tot medic, specialist în București. Ei au alte așteptări. Nu vor veni la un cabinet-fostă moșie domnească, considerat patrimoniu național, unde, când vor să modernizeze, nu au voie, de fapt, să facă nicio modificare. Mi-am refăcut tâmplăria, a trebuit să o vopsesc ca înainte, să nu bag termopan, nimic. Mi-am făcut două grupuri sanitare, cu primăria a trebuit să negociez spațiul, undeva într-un hol. Deci trebuie să te mulezi pe anumite condiții, să ai răbdare multă, să accepți toată birocrația asta, pe care într-un spital ți-o rezolvă un statistician, o asistentă șefă, ai alți oameni care se ocupă, tu îți vezi de pacienți. Tinerii medici vor anumite condiții, anumite standarde să lucreze. Și pe bună dreptate. Dar astea sunt condițiile, în mediul rural lasă de dorit, primăria nu prea se implică, organele locale nu, totul e ce poți tu să faci și să dotezi. Deci, răbdare și să știe că nimeni nu le va oferi nimic.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe