Dr. Mariana Butunoi este medic de familie
în comuna Bărăganu (jud. Constanța) de peste douăzeci de ani. Are 1.700 de
pacienți pentru care improvizează zi de zi soluții și sfaturi. Uneori cu
ajutorul sistemului, de multe ori în pofida lui. La sat, văitatul cu privire la
problemele medicului nu face decât să irosească timp. Timp pe care preferă să
îl investească în discuțiile cu pacientul.
– După douăzeci de ani, ce înseamnă să fiți medic de familie
la țară? Care e specificul activității în comună?
– Aici mi-am făcut toată ucenicia. Sunt aici de când am terminat
[facultatea], în 1985. Problemele nici n-ar trebui să le mai repet, că tot le
citim în fiecare zi, e greu să te descurci în această junglă a sistemului
nostru. Merge sau nu programul de dimineață? Te gândești. Eu de fapt încerc să
nu mă gândesc, că, dacă mă mai gândesc, îmi stric ziua. Încerc să mă descurc cu
ce am la cabinet. Merge, merge mai încet, nu merge deloc? Încerc să rezolv
problemele cu ceea ce am la îndemână. Fiind un cabinet rural, pacientul nu se
poate plimba în oraș de colo-colo. Nici să-l trimiți înapoi la specialist nu se
poate dacă nu a primit scrisoare sau nu a avut norocul să găsească specialist
sau a fost programat și nu l-a văzut. Rezolvăm ce se poate la fața locului. Cam
asta fac eu, cel puțin încerc să fac. Nu îi poți trimite la oraș, la 40 de
kilometri, pentru că n-au venit cu scrisoarea, de exemplu. Sau nu s-a dat
rețeta când trebuia. Rezolv pacientul.
– Cum faceți?
– În general, scrisorile medicale le dau specialitățile care
știu că noi nu putem iniția tratamentul, văd că-s din ce în ce mai puține –
psihiatria, pneumologia... În rest, nu primesc scrisoare medicală, de multe ori
vin de la specialist fără. Câteodată nu primesc nici măcar un bilețel pe care
să scrie ce tratament li s-a dat. Dar sunt cazuri și cazuri. Le rezolvăm cât se
poate și în limita competenței noastre. A intrat în obișnuință.
– Cum decurge relația cu Casa?
– Nu am probleme cu Casa, e birocrația pe care o știm. Dacă n-ai
pe cineva care să te ajute, că în afară de Casa de asigurări sunt alte tone de
hârtii, apelezi la soț. El face drumurile cu hârțogăria. Altfel nu te descurci.
Asistenta ar trebui să lipsească de la cabinet dacă s-ar ocupa. Soțul, fiind în
oraș, face toate drumurile: Casă, DSP, contabilitate.
– Dacă aveți nevoie de ambulanță, cât de repede vine?
– Pentru urgențele mari, cheamă singuri de cele mai multe ori.
Dar, dacă e nevoie, chemăm și, de obicei, vine. Sunt până în 40 de kilometri,
ajunge cam într-o jumătate de oră. Avem două categorii: unii care își cheamă
singuri ambulanța, fără să ajungă la medic, și alții care ajung la medic că nu
au alte posibilități. La țară sunt multe cazuri care stau până pe ultima sută
de metri. Când văd că treaba este urâtă, atunci merg și la medic, și la spital.
Pentru că este destul de săracă zona în care sunt eu. În general, omul stă. Nu
ajunge când credem noi și când vrem să îi convingem să ajungă cât mai repede.
Ajung tot mai târziu. Și când complicațiile deja apar. De obicei, încerc să îi
conving să ia măsurile necesare.
– Vă ocupați și de medicina școlară?
– Da, mă ocup. Voluntar. Medicina școlară acum la noi nu se
plătește. Doar la vaccinări, fiecare medic este plătit pentru lista lui. Dacă
are elevi de vaccinat, da. Facem muncă gratuită la școală, la triaje, la
discuțiile cu elevii. Bine, ei oricum sunt pacienții mei. Orice caz apare, eu
sunt mereu în legătură cu școala. Doamna directoare mă anunță dacă apare ceva,
vreo urgență, o epidemie, colaborăm.
– La cabinet aveți timp pentru prevenție și educație?
– Educație facem pentru fiecare pacient care intră pe ușă. Ce
trebuie să facă acasă, ce trebuie să facă dacă eu îl trimit la un medic
specialist, absolut totul îi explic. Cred că nu doar eu fac așa, toți medicii
de familie fac asta. Nu poți să lași un om să vină, îi pui o hârtie în brațe și
a plecat. Eu nu pot să fac așa. În rural, mai ales. Ne adaptăm la ce surse, ce
posibilități are să înceapă tratamentul. Decât deloc, începem cu ce are la
început. Nu mai spun de copii. N-am nicio șansă cu programarea, că-s foarte
mulți acuți, intră copilul, apoi vine o gravidă. După ce iese gravida, intră un
bătrân. Dar trebuie să vorbim, să găsim soluții. După atâția ani, încerc să nu
mă gândesc la sistem, încerc doar să îi ajut. Ca majoritatea medicilor, nu doar
eu.
.jpg)
