La finalul mandatului de rector al Universității de Medicină și
Farmacie „Carol Davila“ București, acad. Ioanel Sinescu ne vorbește
despre performanțele academice ale instituției pe care o conduce și privește cu încredere spre un viitor care ar putea
însemna dezvoltarea accelerată a UMF „Carol Davila“.
– Ne aflăm într-o perioadă istorică extrem de dinamică. Au fost
schimbări la vârful ministerelor, iar Ministerul Educației nu a fost nici el
ferit. Au afectat ele în vreun fel Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol
Davila“?
– Din fericire, universitatea noastră se bucură de stabilitate
și de performanță, ceea ce a făcut ca fluctuațiile de management din România să
nu ne afecteze foarte mult. UMF „Carol Davila“ este a cincea universitate ca
performanță științifică în România. Are cadre didactice valoroase, o tradiție
foarte bogată și lungă, cu zone de performanță europeană și internațională,
colective puternice, oameni care s-au specializat în străinătate, ei la rândul
lor fiind performanți prin structura lor și, consecutiv, obțin rezultate
superpozabile celor din Occident, în anumite zone chiar mai bune decât cele din
vestul Europei.
– Când ați preluat mandatul de rector, tot pe locul al cincilea
era?
– În 2011, când s-a făcut prima dată evaluarea – la acea vreme
ministru era Daniel Funeriu –, UMF „Carol Davila“ a fost clasată pe locul al
zecelea. Din 2012 până în decembrie 2015 am urcat cinci locuri și suntem prima
dintre universitățile de medicină și farmacie din țară. Pe primul loc este
Politehnica București, pe doi „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, pe trei
Universitatea București, iar pe locul al patrulea este Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza“ din Iași.
– Sunteți pe locul cinci în România, dar în Europa unde vă
situați?
– În Europa, suntem pe locul 451.
– Adică în top 500. Este bine, este rău?
– Este bine, pentru că acum cinci ani eram pe locul 1.071.
– Întorcându-ne la schimbările frecvente de miniștri, din punct
de vedere financiar ați avut de suferit?
– Situația financiară a universității noastre este stabilă,
mulțumitoare, dar nu suficientă. Din mai multe motive. Unul ar fi costul
ridicat al întreținerii spațiilor. Ne desfășurăm activitatea în niște clădiri
vechi, monumente istorice. Este mult mai ușor să întreții o clădire nouă,
modernă și alta este să ai de-a face cu un acoperiș, de exemplu, care a fost
pus acum 112 ani, niște ziduri tot de atunci, sisteme de încălzire adoptate
după aceea. Până și o clanță, și ea specială, nu poate fi cumpărată din comerț.
Trebuie făcută manual de ateliere specializate în restaurări, care de regulă nu
sunt în România, sunt în afara țării. Deci, pe noi ne costă mai mult
întreținerea spațiilor de învățământ, a clădirilor, decât pe colegii noștri de
la Iași sau Cluj, care au meritul și avantajul și, în același timp îi și laud
pentru asta, că, după 1989, plecând de la o bază de școlarizare mult mai
precară decât „Carol Davila“, au făcut în așa fel încât să se dezvolte. Unii
dintre ei au reușit să aibă acum condiții mai bune și baze de învățământ mai
mari și, evident, mai noi și mai moderne. Din această cauză am spus că, în
momentul de față, suntem pe o linie mulțumitoare, dar trebuie să ajungem pe o
linie foarte bună, din punctul de vedere al bugetului. Vom ajunge pe o linie
foarte bună, când vom avea un campus nou.
– Care sunt sursele de finanțare ale universității?
– Bugetul nostru are două părți majore: banii pe care îi alocă
Ministerul Educației pentru fiecare student bugetat și resursele financiare
proprii, la rândul lor acestea provenind din două direcții majore – proiecte de
cercetare, unde stăm bine, și taxele de la studenți, fie de la studenții
români, dar mai ales de la studenții străini. UMF „Carol Davila“ este singura
universitate de medicină și farmacie din țară care admite studenți români cu
taxă. Avem 250 de studenți numai la Medicină. Și la Medicină Dentară sunt, și
la Farmacie, și la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală. La toate cele
patru facultăți sunt studenți români cu taxă.
Nu toți candidații străini trec de examen
– Vă avantajează cu ceva acest lucru?
– Din punct de vedere contabil nu este bine, pentru că am fi
putut accepta mai mulți studenți străini, care plătesc o taxă de școlarizare de
6.000 de euro pe an, în locul studenților români, care plătesc o taxă de 2.000
de euro pe an. Am hotărât să luăm români pentru a acoperi deficitul de medici
din România. Am considerat că este o acțiune făcută în spirit național și
benefică. Trebuie reținut că mai mult de jumătate din medicii din România au
fost formați de „Carol Davila“, universitate care își păstrează tradiția, chiar
dacă din punct de vedere contabil pierde.
– Nu vă caută studenții străini? Sau nu trec examenele de
selecție?
– Ei vin, dar nu pot intra pentru că nu trec examenul de selecție
special pentru studenții străini. Respingem în fiecare an câteva sute de
studenți. Nu sunt suficient de performanți să se încadreze între cei 200 care
pot să intre la modulul de engleză. Trebuie știut că aproximativ 20% din
studenții noștri sunt studenți internaționali, proveniți din 70 de țări de pe
toate continentele. La modulul de limba engleză s-au înscris, întotdeauna pe
parcursul acestui mandat, un număr mai mare de studenți decât posibilitățile de
școlarizare ale facultății de medicină – în general, 2,5–3 candidați pe un loc.
S-a impus cu necesitate concursul de admitere și în fiecare an au fost respinși
în jur de o sută de candidați.
– La „Carol Davila“ există o competiție în rândul studenților
români, pentru clasarea sau rămânerea pe unul din locurile fără taxă. Care sunt
mecanismele acestui sistem?
– Așa este, există un sistem performant de promovare. De
exemplu, sunt 450 de studenți admiși pe locurile de la buget, plus 250 de
studenți români admiși cu taxă. În anul întâi, primii 450, în ordinea
punctajului obținut la admitere, nu plătesc taxa de școlarizare. În al doilea
an, se face din nou clasificarea, în funcție de mediile obținute în primul an.
Și de data aceasta, vor intra pe locurile fără taxă tot primii 450, indiferent
de statutul pe care l-au avut în primul an – admis pe locurile fără sau pe cele
cu taxă. Această măsură duce la competiție și la progres. Este un management
real și performant, din punctul de vedere al procesului didactic și formator,
dar păgubos din punct de vedere contabil, așa cum spuneam mai sus.
– Pentru cadrele didactice ați făcut ceva ca să le mențineți
interesul pentru universitate?
– Desigur. În 2012, după ce am văzut resursele universității, în
martie, am hotărât ca din fondurile universității să întregim salariile cu 25%,
tăiate în 2010. Nu a fost deloc ușor, pentru că banii pe care universitatea
reușea să îi adune puteau fi folosiți în multe alte direcții. Dar am optat
pentru întregirea salariilor întregului personal de la „Carol Davila“, fie el
didactic sau nedidactic, din aprilie 2012. Când au venit, după aceea, măririle
de salarii de la Guvern, noi le făcusem deja. Oricum, guvernul nu ne-a dat
niciodată bani în plus. Din resursele proprii am făcut măririle. Ei spun: „am
mărit salariile în învățământ“, dar nu au dat niciun leu în plus. De fapt, ți‑au
dat voie să mărești salariile în învățământ. Aceste două măsuri, pentru
studenți și cadre didactice, de la „Carol Davila“, au avut scopul de a aduce o
minimă mulțumire pentru a nu părăsi universitatea.
– Cu promovarea cadrelor didactice cum a fost pe perioada
mandatului dv.?
– Promovarea didactică, în primul an al mandatului meu, a fost
mai grea, pentru că au fost introduse noi metodologii rezultate din Legea
1/2011, diferite de cele de dinainte. Atunci, pentru a avea posibilități de
promovare și a îndeplini noile condiții, a fost nevoie ca toate cadrele
didactice care trebuiau să promoveze să muncească mai mult, să publice mai mult
și să își îndeplinească măcar condițiile minimale de înscriere. Spre bucuria mea,
am reușit în acest interval de patru ani – cu tot cu sesiunea de acum – să
promovez peste cinci sute de cadre didactice și să aduc în universitate în jur
de trei sute de asistenți pe perioadă determinată – doctoranzi în diverse
specialități, care au dreptul, în urma unui concurs, să ocupe locurile vacante,
pe o perioadă determinată. Asta înseamnă că își fac și doctoratul și fac și
activitate didactică, iar eu acopăr norma didactică pentru studenți, pentru
lucrările practice, cu ei. E o bază de recrutare de care, în principiu, ducem
lipsă.
– Aveți prea multe sau prea puține cadre didactice pentru
numărul de studenți existent? Care sunt normativele în acest sens?
– Normativele europene prevăd în jur de trei studenți pentru un
cadru didactic. Și aici sunt reglementări generale și reglementări specifice,
de țară. Faptul că ai prea mulți studenți la un cadru didactic nu este unul
pozitiv, din contră. Noi avem aproape șase studenți per cadru didactic. Deci nu
suntem pe normativ. În străinătate, la lucrările practice, un cadru didactic
poate să aibă doi studenți, în mod excepțional trei.
Cursuri unice
– Există o repartiție uniformă a cadrelor didactice în preclinic
și clinic?
– În preclinic avem mai puține cadre didactice. Acolo deficitul
este mai mare. La clinic stăm mai bine, stăm mai aproape de ceea ce trebuie, ca
standard european, în ceea ce privește ocuparea posturilor cu cadre didactice
și de încadrare a universității pentru un învățământ performant în
specialitățile clinice. Cu studenți puțini la un cadru didactic. Specialitățile
clinice sunt mult mai atractive.
– Se tot vorbește de unificarea bibliografiei din cadrul unei
specialități, indiferent de sediul disciplinei. Cum puteți face acest lucru?
– Facem un curs unic, cărți și caiete de lucrări practice unice,
cu noțiuni valabile pentru toate disciplinele și fie că hotărâm să dăm
subiecte, module sau întrebări multiple, facem toți, din toate disciplinele, la
fel. Facem două mii de întrebări din care fiecare își alege și știm precis că
toți au primit aceleași noțiuni, că au avut materialul la dispoziție pus
gratuit de universitate și că au fost evaluați după aceleași criterii. De trei
ani am introdus sistemul acesta. La chirurgie și chirurgie urologică se
procedează așa. Urmează să se facă și la cardiologie un curs unic. Întâi a fost
inițierea, acum urmează obligativitatea, începând cu semestrul doi.
– Programe de masterat sunt doar patru. De ce nu mai multe?
– Pentru că nu e nevoie de mai multe. Prin definiție, o
universitate la care durata de studiu este de șase ani include automat programe
de licență și de master. În cei șase ani de studiu, ceea ce trebuie să învețe
la masterat, învață în programele de licență. De aceea și există prorectoratul
pentru licență și master. Master mai facem în mod special doar pentru ceea ce
nu am putut acoperi suficient de bine în timpul licenței și avem nevoie de a
adăuga de o calificare suplimentară, o profunzime suplimentară a unui aspect.
Cele mai multe din programele masterale se referă la zone mai „altfel“, cum ar
fi, de exemplu, medicina omului sănătos, masterul în nutriție, cel în
îngrijirea copilului sau în îngrijiri la domiciliu. Sunt noțiuni pe care în
licență nu le acoperi foarte bine, poate nici în rezidențiat, și atunci mai
faci un masterat și ai o formă de instruire suplimentară, acolo unde se impune.
Dacă vrei să faci inflație de masterate și să tot împarți diplome în stânga
și-n dreapta, poți să faci... și în țară, și în afară.
Campus nou la standarde moderne
– În mandatul dv. s-au inițiat demersurile pentru finanțarea și
construirea unui campus pentru UMF „Carol Davila“. Ce vă mai trebuie pentru a
realiza acest proiect?
– Mai întâi de toate, terenul. Încă nu îl avem. Am
discutat cu Ministerul Educației și cu guvernul și am primit o decizie pentru
douăzeci de hectare alocate universității într-o zonă în care nu există
posibilități de extensie. Una din condițiile pentru ca un campus să
îndeplinească criteriile de modernitate este puterea de extensie. Pentru că
acum avem două mii de studenți, iar dacă universitatea merge bine, peste cinci
ani s-ar putea să avem trei mii. De exemplu, când am ajuns rector, această
universitate avea trei facultăți: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie. În
2012, am înființat Facultatea de Moașe și Asistență Medicală. Pentru asta îți
trebuie cadre didactice, spații de școlarizare, circuite, o întreagă
infrastructură. De aceea vedem acum și campusuri medicale universitare în afara
orașelor. Asta ne dorim și noi și suntem pe cale de a obține un teren adecvat.
Înainte de a scrie proiectul pentru un nou campus, trebuie să îl amplasezi
undeva. Este obligatoriu să fii proprietarul acelui teren. Totul este perfectat
în momentul de față și lucrurile vor continua și după ce se termină alegerile,
indiferent de rezultat. Pentru mine este important ca universitatea să aibă un
campus modern. Nu trebuie ca eu să fiu rector pentru asta.
– Și cum veți face dacă nu veți mai fi rector?
– Tot ce am făcut, voi preda celui care va prelua rectoratul și
toate lucrurile sunt puse la punct în așa fel încât în 2020 campusul să fie
gata. Acesta a fost primul lucru care m-a făcut să mai candidez: campusul. Dacă
voi câștiga, îl fac, dacă voi pierde, tot îl fac, pentru că nu-mi pot permite
ca dacă eu nu mai sunt rector, universitatea aceasta să nu aibă campus. Ar
putea să vină un rector care să refuze așa ceva? Aceasta nu este o problemă a
mea, ci una instituțională. Eu nu fac o coșmelie pentru mine și nepoții mei.
Este o acțiune care se cere făcută și care este pe pragul de a începe, pentru
că toate preparativele premergătoare sunt făcute.
– Nu e cam scurt timpul pentru o asemenea lucrare?
– Există corporații internaționale, fundații și foarte mulți
bani peste tot în lume. Problema este să îi poți atrage. Am ajuns până acolo
încât lucrurile sunt așa de bine așezate că vom primi bani de la Uniunea
Europeană, de la anumite guverne ale unor țări din vestul Europei și de la
diverse fundații din Europa și chiar din America de Nord, Asia și Orientul
Mijlociu.
– Pe ce suprafață preconizați să fie amplasat noul campus și ce
se va afla acolo?
– Suprafața minimă va fi de 50 de hectare. Inițial, suprafața
ocupată va fi mai mică, dar planul este făcut să ajungem la această suprafață.
Totul se va face în etape, pe perioada a cinci ani. Tot planul acestui campus
este realizat. Acolo vor fi spații de învățământ pentru toate facultățile și
pentru un număr mult mai mare de studenți. Vor fi și sediile tuturor
decanatelor, ale secretariatelor și ale universității. Va fi sediul
administrației universității, rectoratul, cu tot aparatul administrativ. Vor fi
cămine pentru anii preclinici – și pentru români, și pentru străini. Vor fi
săli de sport de toate felurile, bazin de înot, teren de tenis, teren de
atletism și pădure cu alei și cu spații de recreare. Vor fi biblioteci noi,
moderne, digitale, în toate formele. Va fi un centru de simulare. În Occident,
anatomia, de exemplu, se învață numai virtual și pe manechin. Noi avem, la
„Carol Davila“, posibilitatea disecțiilor pe cadavre, pe care nu o mai are
nicio o universitate din Europa în momentul de față. Anatomia va rămâne în
sălile ei de disecție, acolo unde este acum. Vom avea, în campus, posibilități
de conectare cu toată lumea. Deci internet în toate formele posibile și
bibliotecă electronică amplă. După aceea, vom avea conexiuni rutiere între zona
respectivă și centrul orașului. Va fi spital în campus, cu toate disciplinele
pentru anul trei și o parte din discipline pentru anul patru, în care vor
învăța, întâi de toate, cei din anul trei. Actorii principali vor fi studenții,
iar medicii vor fi cadre didactice.
Granturi pentru tinerii cercetători
– În mandatul dv. au fost introduse granturile interne pentru
tinerii cercetători. Cum ați gândit acest sistem?
– Granturile interne au fost instituite în 2012, pentru tinerii
cercetători. Sunt cadre didactice mai tinere de 40 de ani. Din proiectele mai
mari pe care le-au făcut cadrele didactice, am desprins un segment de bani prin
care am instituit granturi pentru tinerii cercetători și în fiecare an 25–30 de
tineri – din 75–100 care propun granturi – devin directori de proiect și în
decurs de patru ani trebuie să termine proiectul, să-l prezinte, să aibă
publicistica aferentă proiectului, și asta stă la baza promovării ulterioare,
printre altele.
– Ce valoare au granturile?
– Între cinci și zece mii de euro. Anul trecut am pus în
discuție și ideea ca, din semestrul al doilea al acestui an de învățământ, doi
tineri cercetători, dintre cei care au câștigat granturi și au dovedit calități
de cercetător, să se poată specializa pentru o perioadă de șase luni în
străinătate, cu sprijinul financiar al universității.
– Știu că intenționați să înființați un centru de acreditare și
omologare în radioterapie. În ce stadiu sunteți?
– Avem în derulare proiectul, pe care îl susține prof. dr.
Rodica Anghel, de a înființa un centru de acreditare și omologare a tuturor
centrelor de radioterapie, sub umbrela centrului de la Viena. Proiectul se va
finaliza în doi ani. Tot ceea ce înseamnă radioterapie nu va mai fi omologat de
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, ci de „Carol
Davila“, prin acest centru realizat printr-un proiect de cercetare european, cu
dotare europeană și cu criterii europene.
– Dacă veți fi reales rector, pentru ce veți milita?
– Voi rămâne fidel scopului enunțat în planul strategic al UMF
„Carol Davila“ pentru intervalul 2012–2020: accelerarea eforturilor de
transformare într-o universitate de elită pe plan mondial, una din primele
cinci sute de universități ale lumii, printr-o atitudine responsabilă, deschisă
și flexibilă a liderilor universitari de la toate nivelurile – disciplină,
departament, consiliu profesoral sau senat. Voi asigura un echilibru între
tradiție și inovație, între excelența academică și eficiența clinică, între
coerența curriculei și libertatea de opțiune a studenților, în scopul formării
unor medici competenți, cu o foarte bună pregătire profesională, capabili să se
integreze în această competiție perpetuă în sistemul medical național și,
totodată, în cel comunitar european. În final, rezultatul formării medicale se
va reflecta în starea de sănătate a populației.