Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de mare bucurie pentru proaspetele mămici, amplificată de venirea pe lume a bebelușului. Daniela Stan, moașă licențiată de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sîrbu” din București, ne descrie atmosfera din maternitate în preajma Crăciunului și a Anului Nou și ne vorbește despre tradițiile și superstițiile părinților în această perioadă a anului, dar și despre cât de mare este încărcătura emoțională în profesia pe care o îndrăgește foarte mult.

Daniela Stan este absolventă a Facultății de Moașe din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și a făcut un masterat în managementul sănătății. În prezent, este implicată în foarte multe activități educaționale privind nașterea naturală și alăptarea. Una dintre ele este „Școala părinților”: sub această umbrelă, de 10 ani, coordonează cursuri pentru părinți, împărțite în șase module, în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sîrbu”. Mărturisește că este mândră de acest proiect și că fără ajutorul colegelor sale nu ar fi reușit să îl crească: „Țin foarte mult la echipa mea și spun întotdeauna că de unul singur nu se poate să ajungi sus”.

Profesia de moașă, în România, a pierdut destul de mult teren, spune Daniela Stan, vicepreședinte al filialei București a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), pentru că femeile aleg din ce în ce mai mult să nască prin cezariană. Totuși, moașa este o persoană-cheie în viața gravidelor care optează pentru nașterea fiziologică. Fără ea alături, multe mămici nu ar avea susținerea necesară în timpul travaliului și nu ar putea deprinde abilitățile pentru îngrijirea nou-născutului în primele luni de viață.

Am cunoscut-o pe Daniela Stan în luna septembrie a acestui an, cu ocazia inaugurării „Centrului de educație continuă și simulare pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali”, de la sediul filialei OAMGMAMR din București. Aici a vorbit deschis cu jurnaliștii despre frumusețea acestei profesii „a miracolelor” și a prezentat pas cu pas, în cadrul unei simulări live pe un manechin, etapele nașterii în prezentație craniană.

Plecând de la mesajul pe care l-a transmis atunci, am dorit să stau de vorbă cu Daniela Stan la începutul lunii decembrie, chiar în ajun de Moș Nicolae. M-a întâmpinat în dimineața rece de iarnă, pe holurile maternității Giulești, cu zâmbetul pe buze și cu mult optimism, transmițându-mi parcă o mică parte din energia ei pozitivă. În finalul discuției, mi-a mărturisit că nu crede că ar putea să facă altă meserie, pentru că iubește din tot sufletul profesia de moașă, iar dacă ar putea să dea timpul înapoi, ar alege exact același traseu profesional.

Ce v-a determinat să alegeți această profesie?

A fost o întâmplare. Am terminat școala postliceală, specialitatea asistent medical generalist. În momentul în care am început aceste cursuri, practic, școala de moașe dispăruse din fundal. A fost reintrodusă odată cu o directivă. Țin minte că îmi plăcea foarte mult cardiologia și aș fi dorit să urmez această cale. Așa că mi-am depus CV-ul în trei spitale, în cardiologie, în maternitate și încă unul în pediatrie. Întâmplarea a făcut să fiu chemată mai întâi aici, la maternitate, și am început cu Camera de Gardă. Chiar în prima mea tură pe care am făcut-o în spitalul „Panait Sîrbu”, s-a întâmplat să vină o femeie cu bebelușul în faza de expulzie. Efectiv a trebuit să o asist acolo. Impropriu spus „să asist”, pentru că ea era la al treilea copil și pur și simplu m-am trezit cu bebelușul în brațe. Fiind asistent de obstetrică-ginecologie, mai văzusem, dar nu am pus efectiv niciodată mâna pe un bebeluș. L-am pus pe pântecul mamei și mă gândeam: „Dumnezeule, ce sentiment minunat!” Ce am simțit! Emoțiile, trăirile, parcă eram eu în locul mamei. Am zis să mă interesez dacă există posibilitatea să fac studii, ca să devin moașă.

Ați avut un mentor?

Am avut onoarea să fiu pe lângă un om minunat, Sanda Păduraru, care era o moașă cu state vechi și lucra la Camera de Gardă pe atunci. Am observat noblețea acestei femei, dedicarea cu care își exercita profesia. Nu voi uita niciodată glasul ei blând și momentul în care mi-a pus stetoscopul obstetrical și am ascultat un bebeluș. De emoții, i-am spus: „Știți că eu încă nu aud nimic!” Avea un glas așa de blând și mi-a spus: „Dana, draga mea, toți trecem prin asta. Hai să ne relaxăm și o să vezi”. Știți cum m-am simțit? Retrăiesc parcă și acum momentul acela, în care am auzit inimioara bătând! Doamne, a fost minunat! Și uite așa, încet-încet, am început să mă îndrăgostesc de profesie. Mergeam în sala de nașteri, eram acolo cu colegele mele de fiecare dată. Chiar în timpul meu liber mergeam în sală să văd, să ascult, să fiu acolo, în mijlocul acțiunii.

În așteptarea „Crăciuneilor”

Cum este atmosfera din maternitatea Giulești în perioada sărbătorilor de iarnă?

Este o atmosferă minunată, ascultăm colinde. Crăciunul este despre naștere, despre minune și emoție, iar automat la noi, aici, emoțiile sunt înzecite. Suntem toți cu zâmbetul pe buze. Și de-abia așteptăm să vedem „Crăciuneii”, ca să zic așa. Îi îmbrăcăm, de regulă, pe bebeluși, le punem căciulițe roșii, e foarte frumos. Pe lângă faptul că ascultăm colinde, împodobim brăduțul și facem o tombolă pentru mămici. În plus, mămicile care au născut ne vizitează cu bebelușii lor. Unele ne trimit mesaje, ne trimit filmulețe de mulțumire, ca să vedem cum au evoluat și cum au crescut copilașii lor.

La câte nașteri asistați, în medie, în această perioadă – Crăciun, Revelion?

Noi avem o vorbă aici, în maternitate, și spunem că de Crăciun, de Paște sau de Revelion se nasc cei mai mulți copii. La fel ne temem când este furtună, pentru că se rup membranele și vin mămicile să nască. Sunt mămici care își doresc, de exemplu, să aducă bebelușul pe lume la trecerea dintre ani. Îmi amintesc că dr. Sorin Lucian Puia, când am trecut în anul 2000, a venit în spital și a făcut o cezariană unei femei care și-a dorit ca al ei copil să se nască în acel an. Sunt și astfel de cazuri.

O familie extinsă: moașe, părinți și nou-născuți

Cum ați descrie stările prin care trec părinții de Crăciun sau Revelion, când bebelușul lor vine pe lume?

Sunt emoții înzecite, bucurie, binecuvântare. Se spune în credința populară că de Crăciun se deschid Cerurile, iar copiii care vin pe lume în această zi, pentru că este o sărbătoare atât de mare, sunt foarte norocoși. Și atunci, automat, și părinții lor sunt norocoși. Faptul că bebelușul te-a ales pe tine să îi fii părinte și faptul că a ales să vină pe lume într-o zi atât de minunată este emoționant. Părinții sunt copleșiți de cele mai multe ori. Vedem lacrimi, multe lacrimi de fericire. Și la mămici, și la tătici, și la noi, pentru că acest eveniment ne emoționează și pe noi. Chiar mă gândeam că venim în zorii zilei la spital. Știi când vii, dar nu știi când pleci, pentru că sunt multe lucruri de făcut. Suntem ca o mare familie, pentru că cel mai mult timp îl petrecem aici, în spital, și se creează anumite legături. Sunt legături puternice care persistă peste ani, chiar și după ce părintele pleacă din maternitate. Avem și foarte mulți copii născuți prematur și gândiți-vă că sunt mămici care stau două sau trei luni aici.

Considerați că emoțiile sunt mai mari pentru viitoarele mămici, în această perioadă a anului?

Cred că emoția cea mai mare este în momentul în care mămicile își țin pentru prima dată copilul și el începe să sugă. Pot să mărturisesc că atunci am văzut cele mai multe lacrimi: momentul când își țin copilul în brațe și el se atașează la sân. Emoția aceasta este explicabilă: se descarcă oxitocina, care este numită și hormonul dragostei sau al fericirii, și atunci efectiv, ca mamă, te năpădesc multe emoții și, fără să vrei, îți curg lacrimile. Am mai văzut multe lacrimi în momentul în care mămica îl prezintă pe noul venit pe lume viitorului tătic. Pot spune că este atât de multă emoție în această clipă.

Care sunt credințele sau superstițiile pe care le au gravidele în ceea ce privește perioada Crăciunului sau a Revelionului?

Sunt superstiții pe care le au mulți români de obicei: să nu mănânce struguri ca să nu plângă copilul; să fie zâmbăreață, pentru că altfel va avea un bebeluș încrâncenat și plângăcios. Am auzit tot felul de lucruri de genul acesta, ca de exemplu: când părinții ajung acasă cu bebelușul, dacă bradul este împodobit, ei trebuie să îl pună neapărat pe cel mic sub el. Acest lucru, spun ei, este oarecum mulțumirea față de divinitate că i-au trimis mica minune.

Soldatul în tranșee

Care este partea cea mai frumoasă a profesiei dv.?

Îmi place foarte mult ceea ce fac și consider că partea frumoasă începe de la primul pas pe care îl fac în clădirea acestui spital. Echipa mea minunată e un alt aspect, pentru că am alături niște oameni minunați, cu care colaborez foarte bine. Faptul că ne ajutăm unul pe celălalt, că suntem un sprijin real unul pentru celălalt. Ar mai fi faptul că ne strângem dimineața la raportul de gardă și acel moment în care ne transmitem ce s-a întâmplat pe garda colegei. Amintesc și faptul că fiecare dintre noi încearcă să aducă îmbunătățiri în tot ce înseamnă procesul de îngrijire, faptul că fiecare vine cu câte o idee, astfel încât să fim alături de mămici atunci când acestea au nevoie de noi. Totul e frumos!

Cum ați caracteriza profesia de moașă?

Este o profesie divină, a miracolelor, deși obstetrica este precum o lamă cu două tăișuri. Spun asta pentru că oricând, de la fiziologic, poți să treci la patologic. Cine spune că dacă lucrezi ca moașă este foarte bine, pentru că vezi numai lucruri frumoase, se înșală amarnic. În primul rând, trebuie să fii foarte bine pregătit, pentru că o fracțiune de secundă în care nu ai fost pe fază și nu ai reacționat poate însemna să pierzi viața a două persoane. În mâna noastră nu este doar gravida, ci și făptura care va veni pe lume. Trebuie să fii foarte vigilent, să știi exact ce faci, cu simț de responsabilitate, ca un soldat în tranșee.

„Nu oricine poate să ajungă moașă. Ai nevoie de empatie. Trebuie să știi să îți scrii foaia de parcurs pentru nouă luni, atât timp cât are femeia nevoie de tine: să fii acolo oricând! Și noi, moașele, știm să facem asta. Sunt foarte mulți medici care recunosc că au învățat să asiste nașterile de la moașe”.

Cum le sprijiniți pe mamele care au născut prematur?

Este foarte greu, este nevoie de foarte multă psihoterapie. Este important să știi ce să îi spui mamei cu bebeluș prematur care vede o altă mămică ducându-se să își alăpteze copilul, pe când ea nu poate să facă acest lucru. Uneori sunt momente triste, în care mamele vin, ne îmbrățișează și plâng pe umărul nostru. Sunt și momente în care vin și ne cer ajutorul, pentru că nu văd o ieșire din situația respectivă, iar tu, ca moașă, indiferent de problemele pe care le ai, trebuie să fii acolo pentru ea și trebuie să știi ce îi spui. Fiecare cuvânt pe care îl rostești trebuie spus cu simțul responsabilității, pentru că ea se poate lega de orice. Copilul prematur este unul cu nevoi speciale, iar faptul că mama nu poate să îl țină în brațe o anumită perioadă este ceva foarte greu. Și atunci trebuie să petreci mai mult timp cu astfel de mămici. În clinica noastră avem și departament de fertilizare in vitro, unde vin foarte multe cupluri pentru că, din păcate, nu reușesc să conceapă un copil. Și în acest caz, la fel, este nevoie de susținere, de foarte multă psihoterapie.

Le schimbă nașterea pe femei?

Sunt mame, chiar colege, care recunosc că de când au născut sunt mai emoționate, parcă le vine mai repede să plângă. Am observat cât de mult te schimbă o naștere. Te schimbă enorm! Devii mult mai fragilă din punct de vedere emoțional. Te sensibilizează orice, cu atât mai mult pe noi, moașele, care lucrăm cu noile mămici și vedem acest lucru în fiecare zi. Aducerea unui copil pe lume este într-adevăr o minune și ți se schimbă viața complet. Totodată, este și greu, pentru că întreaga viață ți se va schimba. Tot ce ține de copil te transformă

Eveniment dedicat copiilor născuți prematur

În fiecare an, 15 milioane de bebeluși se nasc prematur. Complicațiile asociate prematurității sunt principala cauză a mortalității în rândul copiilor cu vârste sub 5 ani, subliniază experții. Aceste complicații sunt răspunzătoare de aproape 1 milion de decese în fiecare an, conform UNICEF.

Nașterea prematură este o problemă globală foarte gravă, iar bebelușii care vin pe lume prea devreme au mai multe probleme de sănătate decât micuții născuți la termen. Potrivit OMS, prematurii se pot confrunta cu complicații care le afectează creierul, plămânii, auzul ori vederea.

În data de 17 noiembrie, la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sîrbu” a avut loc un eveniment special, pentru a marca Ziua Mondială a Prematurității („World Prematurity Day”). Cu această ocazie, cadrele medicale ale maternității și părinții unor copilași care s-au născut aici înainte de termen, de-a lungul anilor, s-au reunit, iar evenimentul a fost unul cu o mare încărcătură emoțională, după cum îl descrie Daniela Stan: „La un moment dat, amfiteatrul nostru devenise neîncăpător. Au fost baloane, au fost multe lacrimi! Nu am mai văzut atât de multe emoții într-o încăpere! Poate se aseamănă cu emoția pe care o simt eu în momentul în care intru în salonul de neonatologie. Nu vă puteți imagina ce a fost acolo. Am plâns începând de la cel mai mic până la cel mare. A fost minunat!”