Dr. Mihaela Agache lucrează ca reumatolog la
Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia“ București. Înainte să vină
aici în noiembrie, a făcut timp de patru ani naveta la Spitalul Municipal din Ploiești.
Locuia tot în Capitală, iar cu timpul devenise din ce în ce mai obositor, mai ales
după nașterea celor doi copii. Mutarea în București a însemnat nu doar un program
mai lejer, ci și posibilitatea de a face mai multe (și mai repede) pentru pacienți.
– Întâi de toate, de ce reumatologia și nu altă specialitate?
– Cred că m-au convins cursurile și un stagiu foarte frumos ținute
în facultate de cei de la „Sfânta Maria“. Ne-au prezentat reumatologia ca pe o specialitate
dinamică, în care există tratamente moderne, inovatoare, care schimbă radical viața
pacientului. Am oscilat, de fapt, între cardiologie și reumatologie, dar îmi doream
să am o viață de familie. Cred că stresul este mai mare în cardiologie. În reumatologie
este o muncă uriașă, se stă foarte mult la spital, timpul investit este același,
dar răspunderea și încărcătura emoțională cu care pleci acasă sunt ceva mai mici
decât dacă aș fi făcut cardiologie.
– A fost așa cum vă așteptați din perspectiva posibilității de a
le oferi pacienților aceste tratamente moderne, de ultimă oră?
– Majoritatea tratamentelor sunt disponibile și la noi în țară. Sunt
disponibile terapiile biologice cu care putem ajuta mai mult pacienții cu poliartrită,
cu spondilită anchilozantă. Prin casa națională, pe baza unor dosare riguroase.
Sigur, casa are anumite reguli pe care trebuie să le respectăm, în străinătate poate
se dau un pic mai ușor. Dar sunt țări și țări în care pacienții au acces mai ușor
sau chiar mai greu la aceste tratamente. În general, dacă ne uităm cu ce se tratează
pacientul în Austria, 70% le avem și noi disponibile. Sunt și boli rare pentru care
nu avem tratamente disponibile și aici este oful nostru.
– Care sunt problemele legate de accesul la medicamente în bolile
inflamatorii?
– Sunt foarte costisitoare, iar fondurile casei insuficiente. Prin
urmare, pentru a intra pe aceste terapii, trebuie să respecți criterii un pic mai
riguroase. Trebuie să facem dosare serioase în bolile de țesut conjunctiv, poliartrită
reumatoidă, spondilită anchilozantă, artropatie psoriazică. Dosarul trebuie evaluat
și aprobat de comisia centrală din București, durează vreo două luni. În general,
răspunsurile afirmative sau respingerile sunt pertinente, rareori s-a întâmplat
să fie nejustificate. Depinde și de fiecare cum depune dosarul, de cât de riguros
e medicul, dacă respectă toate criteriile. Criteriile sunt destul de severe, dar
nu sunt cele mai severe din Europa. Totul depinde de bugetul casei. Dacă ar avea
un pic mai mulți bani ar lăsa garda mai jos și ar intra mai mulți pacienți, dar
asta e situația.
– La celălalt pol sunt și medicamentele mai ieftine, care nu se mai
găsesc.
– Exact. În special, în reumatologie e vorba de metotrexat, un medicament
de bază în bolile inflamatorii. Nu toată lumea poate să facă o terapie injectabilă,
iar în țara noastră tratamentul cu metotrexat tablete, care este cu mult mai ieftin
decât cel injectabil, nu se găsește de vreo jumătate de an. Deși în țări ca Bulgaria,
Ungaria încă e disponibil. Când mai plecăm pe la congrese afară, mai cumpărăm noi
pentru pacienți. Măcar câte două–trei cutii. Nu putem să aducem o cantitate prea
mare. Fiecare pacient încearcă și pe cont propriu să și le aducă de-afară. Mai comandă
de pe internet, mai rar, ce-i drept. Sigur că e riscant, dar dacă omul are contraindicație
la un tratament injectabil sau are atrofie musculară, nu și-l poate face sau nu
are cine să i-l facă, și trebuie să își ia neapărat tablete, ce variantă mai are?
Metotrexatul injectabil se folosește în mai multe boli, inclusiv în sclerodermie,
unde însă nu este sub nicio formă compensat. La tratament de cursă lungă sunt ceva
costuri, dacă se prescrie, de exemplu, unui pacient cu sclerodermie. Ca tablete,
nu se găsește că e prea ieftin, celălalt e uneori inaccesibil din cauză că e scump.
Ar trebui ca metotrexatul să fie pentru mai multe boli inflamatorii reumatice decât
pentru cele două care există în prezent compensat. Am avut pacienți cu spondilită
care au avut nevoie și l-au cumpărat pe banii lor.
– Sunt probleme legate de costuri și la capitolul investigații?
– Acum, spitalul în care lucrez este dotat cu aparatură de ultimă
generație, au încercat să aducă tot ce se putea: ecografie, investigații de osteoporoză
etc. Analizele nu se plătesc pe internare, însă IRM-ul trebuie plătit de pacient
individual sau, dacă primește bilet de trimitere, așteaptă trei–patru luni până
îl poate face decontat. În reumatologie, analizele imagistice costă mult – dacă
pacientul nu vrea sau nu poate să aștepte. Și mai costă anticorpii, necesari diagnosticării
anumitor boli autoimune, nu se pot face gratuit, ci de cele mai multe ori cu plată,
în laboratoare private. Nu avem IRM în cadrul spitalului. Până acum un an, se făceau
aici, era un centru privat în contract cu spitalul, dar au plecat.
– Mai rău. Aici e aparatură mai performantă, sunt mai multe servicii
care se pot deconta pe spital, inclusiv pe partea de analiză autoimună. În Ploiești,
costurile erau mai mari pentru pacienți, aparatura nu era performantă, trebuia să
îi trimit în privat fiindcă nu aveam încredere în ce aveam în spital, iar toți anticorpii
se plăteau. Cazurile mai grave, mai complexe le trimiteam spre București: complicațiile
nefrologice care necesitau dializă, lupus cu complicații renale, vasculite cu sindrom
nefrotic.
– Se face la timp diagnosticul în afecțiunile reumatismale? Ajung
pacienții la dumneavoastră în timp util?
– Ce ne-ar interesa să vină mai din timp sunt bolile inflamatorii
(poliartrită, spondilită), care nu prea ajung la diagnostic precoce din cauza sistemului
de programări. În orice spital există o listă de așteptare de două-trei săptămâni.
Și medicul de familie mai întârzie un pic trimiterea. Dar în general este de vină
lista de așteptare. În Ploiești, așteptau două-trei luni la un consult de reumatologie.
În București, cred că la trei săptămâni reușește pacientul să prindă un consult
în ambulatoriu. În Ploiești există o singură secție de reumatologie, erau trei medici
pe tot județul. Se consulta în camera de gardă aproape ca în regim ambulatoriu,
până la zece seara, poate și mai mult. Și rugam medicii de familie să mai facă o
selecție a pacienților, care sunt cu boli artrozice, boli degenerative, să încerce
să îi mai trimită pe la recuperare, la cure balneare. Și să trimită cu prioritate
pacienții cu boli inflamatorii, cu analize modificate care accelerează poliartrita,
spondilita, cu potențial de deformare mult mai rapid. Le scade speranța de viață
în momentul în care primesc diagnosticul. Acești pacienți ar trebui trimiși mai
din timp.
– Și vorbim de patologii care își pun serios amprenta asupra stilului
de viață...
– Poliartrita reumatoidă e deformantă. Se deformează mâinile, picioarele,
pacientul merge cu dificultate, nu mai poate să desfacă o sticlă de apă, să își
facă de mâncare. Sunt boli precum lupusul, care fac complicații, cum e accidentul
vascular, care te lasă cu sechele. Sunt lucruri care își pun amprenta pe prognosticul
și pe calitatea vieții. În spondilită, fac anchiloze, se mobilizează foarte greu,
dacă sunt șoferi, nu pot să mai conducă pentru că se mobilizează coloana cervicală,
renunță la locurile de muncă încet-încet, se pensionează devreme, sunt nevoiți,
nu neapărat că vor, sunt pacienți care chiar vor să muncească. Sunt costuri mari
pentru societate. Scopul tratamentelor noi, moderne, biologice este de a prinde
pacientul tânăr care face această boală ca să îl mențină activ, capabil să ducă
o viață normală.
– Ce ați schimba la felul în care e organizată reumatologia?
– Mai mult personal și mai puțină birocrație! Cred că jumătate din
timpul petrecut în spital se pierde prin hârtii, coduri, rețete. E nevoie de mai
mulți medici, de operatori, registratori, care să preia un pic partea de codificare
a bolilor, inventariere, registratură. Avem prea puțin timp pentru pacient. Și,
bineînțeles, prioritare ar trebui să fie accesul la tratamentele necesare pacientului
și la investigațiile imagistice.