La începutul pandemiei, Belgia se număra printre ţările cele mai afectate, având, la 2 mai, cea mai mare rată de mortalitate de COVID-19. Apoi, în 14 iulie, micuţa ţară de la ţărmul Atlanticului a comunicat zero decese.

Cum au reușit autorităţile să ţină răspândirea bolii în frâu? Prin măsuri eficiente și aplicate ferm, dar și printr-o comunicare publică echilibrată, adesea cu tente de umor. Vă invităm să citiţi un interviu din care lipsesc teoriile conspiraţiei, negaţioniștii și absurdităţile cu care ne confruntăm din belșug în România.

Care este situaţia infectărilor cu SARS-CoV-2 în Belgia, la
momentul actual?

Tendinţa e de creștere a cazurilor, în ultimele șapte zile au fost în medie 127 pe zi. Scad totuși decesele. Sigur, în Belgia au fost câteva sute de morţi pe zi, cu mii de infectări, deci prin comparaţie, e foarte
bine acum.

Care sunt restricţiile, în mare, comparativ cu România?

Sunt deschise restaurantele, terasele, barurile până la unu noaptea. Toate magazinele sunt deschise, mijloacele de transport funcţionează normal. Se poartă mască în interior, există și lege.

Chiar și fără lege, multe magazine aveau pe cineva la intrare care să monitorizeze câţi oameni intră, să se asigure că își dezinfectează mâinile și să ceară portul măștilor. Străzile pietonale cu magazine, acolo unde de obicei e aglomeraţie, au fost dotate cu chiuvete și separate pe sensuri,
astfel încât să se evite dezordinea.

A fost organizat chiar și un festival, într-o pădure, într-un sistem în care oamenii erau separaţi în bule de până la 15 persoane. De altfel,
autorităţile medicale au recomandat crearea de „bule sociale” pe care să le menţinem, pentru a scădea riscul de contaminare. Ideea e să te vezi cu același grup de oameni.

Belgia a avut o reacţie târzie în faţa virusului

Ce spune presa despre situaţia din spitale? Sunt medicii aclamaţi/
criticaţi?

Multă vreme, seara, la opt, oamenii au ieșit pe balcoane și au aplaudat, din respect pentru medici. Unii proprietari de magazine au pus în vitrine mesaje de mulţumire pentru medici.

Belgienii fac un fel de presă foarte diferită de cea românească: nu sunt puși oameni la zid, nu se exagerează cu emoţiile. Asociaţia belgiană a sindicatelor medicale a avut un proiect în care a adunat mărturiile personalului medical din timpul crizei.

Belgia a avut suficiente locuri în spitale, dar o reacţie foarte târzie în faţa virusului, care s-a tradus în cea mai mare mortalitate din Europa. „Vedetele” media ale crizei coronavirus au fost doi epidemiologi, unul de limbă neerlandeză și unul de limbă franceză.

Cum se vede situaţia din România de la distanţă?

Haos și inflamare. În acest moment nu aș veni în România, mi se pare riscant. Din ce văd în presă sau în social media, România plătește scump lipsa de educaţie știinţifică elementară.

Discuţiile despre portul măștii, care ne-ar putea omorî, mă paralizează pur și simplu. Imaginile cu sute de oameni la petreceri, oameni despre care s-ar presupune că sunt adulţi cu discernământ, mă lasă cu gura căscată.

Lucrezi într-o instituţie europeană. Cum este organizată activitatea?

Mergem la serviciu într-un sistem de ture, astfel încât să fim puţini fizic, la birou. În spaţiile comune purtăm mască (ni se oferă la intrarea în instituţie, în caz că nu avem). Dezinfectant e pe toate culoarele.

În lifturi se păstrează distanţa, spaţiile comune au sensuri de mers și marcaje pentru distanţă. Nu primim vizitatori decât în cazuri excepţionale. Cu colegii din alte departamente
comunicăm online.

Grupurile românești colcăie de conspiraţii

Ce zvonuri circulă în Belgia legat de COVID, vaccinuri, 5G?

Au fost niște articole în aprilie despre un medic belgian care a pus în circulaţie o teorie elucubrantă despre 5G, China și coronavirus, dar relatările au fost corecte și responsabile – demontând idioţeniile și personajul.

În plus, discuţia nu s-a umflat aiurea, media a dat dovadă de discernământ. Cumva, în ziarele și la televiziunile belgiene nu găsesc expunere toţi proștii și toate prostiile produse de aceștia. Am mai văzut la o televiziune belgiană un reportaj despre o știre falsă, care a făcut carieră în social media, în care se spunea că măștile afectează sănătatea.

Sigur, reportajul desfiinţa, cu ajutorul unor specialiști, gogomăniile puse în circulaţie pe Facebook. Oricum, Bruxelles este un oraș multicultural, cu comunităţi de diverse naţionalităţi și etnii, deci expuse la diverse surse de
dezinformare.

Aici, propaganda rusească, de pildă, penetrează (firav) spaţiul public mai ales prin comunităţile venite din est. Grupurile românești din Belgia colcăie de conspiraţii. Ajută totuși faptul că presa are un anumit nivel.

În această perioadă ai avut nevoie să mergi, tu sau vreun membru al familiei, la medic?

A fost fiul meu, însoţit de tatăl lui. În afară de faptul că și fiului meu (trei ani) i-au dat să poarte o mască, nu a fost nimic special. Oricum, în Belgia multe spitale au și activitate normală, dar tratează și pacienţi cu COVID.

Totuși, infectările în spitale, chiar atunci când aici se înregistrau cifre ameţitoare de internaţi, n-au fost nici pe departe apropiate de România.

Poate că diferenţa o face respectarea regulilor în general în spitalele belgiene, nu doar atunci când ai de-a face cu o epidemie. Îmi povestea un amic din România cum a intrat într-un spital COVID românesc fără niciun fel de opreliște, la începutul crizei.

Cum decurg carantina și izolarea în Belgia?

Aici nu a fost interzis niciodată să ieși la plimbare. Autorităţile au rugat populaţia să stea în casă și populaţia a ascultat, în general. În vârful crizei, scoteam copiii la plimbare de două ori pe săptămână, străzile erau pustii. Primul weekend cu soare (aici soarele e preţios) a fost mai problematic, oamenii au ieșit în parcuri și s-a creat aglomeraţie.

Poliţia a făcut niște campanii simpatice, cu glume, a mai dat și niște amenzi și lucrurile s-au reglat. Au fost și probleme mai serioase:
într-un cartier bruxellez a izbucnit o revoltă, dar nu coronavirusul a fost cauza.

Probabil, cel mai bizar moment al crizei a fost închiderea graniţelor cu Olanda și Luxemburg, ceva ce majoritatea belgienilor nu trăiseră în viaţa lor. S-a ajuns la situaţii aberante, în care un magazin avea jumătate de suprafaţă, cea belgiană, închisă, și jumătate, cea olandeză, deschisă. Sau oameni care aveau bucătăria casei în Olanda și livingul în Belgia.

Se plâng belgienii de deficit de echipament sau de personal
medical?
Nu. Personalul medical s-a plâns de lipsa de acţiune la timp a autorităţilor, care a dus la numărul mare de morţi. A fost într-un ziar belgian un titlu absolut cumplit, care a definit prima fază a crizei aici: „Des maisons de repos éternel” (case de odihnă veșnică), referindu-se la numărul uriaș de focare și de morţi din azilele de bătrâni.

Pe de altă parte, ca peste tot în Europa, la început a fost o criză de echipamente de protecţie, dar și de cunoștinţe despre virus. Nu era ceva ce se putea rezolva peste noapte, iar oamenii au înţeles.

Ministrul sănătăţii, aspru criticat

Ministrul belgian al sănătăţii a făcut câteva titluri de primă pagină până acum...

Maggie De Block e un personaj atipic, fără discuţie. La mijlocul lunii iulie a făcut deliciul presei purtând o mască pe care erau printate gura și nasul ei. Efectul era comic, fără îndoială. În timpul crizei a fost criticată, dar cred că asta e soarta tuturor miniștrilor sănătăţii, pentru că au dus greul crizei.

Măsurile luate târziu, decizia de a nu testa și izola bătrânii din azile, lipsa
echipamentelor de protecţie i-au fost reproșate public.
Belgia are un sistem politic extrem de complicat, cu autorităţi locale, regionale, șase rânduri de guverne, deci De Block nu poate deconta tot, singură.

O știre amuzantă din timpul pandemiei ne anunţa că pe o stradă din Bruxelles, pe partea dreaptă a trotuarului era obligatorie masca până la ora 18, iar pe partea stângă nu era obligatorie. Explicaţia era că partea dreaptă aparţinea de o comună, cea stângă de alta, iar comunele aveau dreptul să reglementeze acest aspect.

Dacă ai fi avut de ales, ai fi preferat să trăiești pandemia în București sau la Bruxelles?

Deși Belgia a fost foarte afectată de coronavirus, n-a fost afectată de nebunie, isterie, scandal public continuu. Cumva, m-am simţit mai în siguranţă aici: oamenii sunt mai dispuși să respecte regulile simple, presa ne spune ce zic epidemiologii cu facultate de medicină, nu ăia specializaţi pe Facebook, pe Sputnik și prin platourile tv, sistemul medical e bine pus la punct, școala pentru copii, chiar online, a existat.

Bruxelles e un oraș cu spaţii verzi imense, ceea ce a fost de ajutor când lucrurile s-au mai relaxat. Sigur, n-am avut de ales unde să-mi petrec pandemia, dar mă bucur că a fost la Bruxelles.