Este important, spune specialistul, ca medicul neurochirurg să îi arate pacientului că este înconjurat de tehnologie, pentru că acest lucru îi oferă bolnavului un sentiment de securitate. Nu este singurul aspect important, dar tehnologia astăzi este sine qua non.

Dorin Bică este medic primar neurochirurg la NeuroHope, o clinică de neurochirurgie specializată în tehnici minim invazive folosite atât la nivel cerebral, cât și spinal, pe care a fondat-o împreună cu medicul Ionuţ Gobej. Între 2009 și 2013, a fost rezident în clinici din Franţa și Marea Britanie. În numeroasele spitale franceze în care a profesat a aprofundat, printre altele, chirurgia tumorilor de bază de craniu, chirurgia spinală, neurochirurgia pediatrică și chirurgia tumorală și vasculară.

V-ar putea interesa și: Nevralgia trigeminală se tratează cu succes prin neurochirurgie

Ce vor să știe pacienţii referitor la tipul de intervenţie la care vor fi supuși?

Spre deosebire de acum 30 de ani, când informaţia medicală era ceva inaccesibil pacienţilor și oamenilor în general, în acest moment orice om de pe planetă are acces spre o oarecare informaţie minimală – atât cât o pricepe. Dar o să pună niște întrebări și nu te poţi eschiva, ca medic: „de ce clasic și nu minim invaziv?” sau „de ce neurochirurgie minim invazivă și nu clasică?”. Omul înţelege că o laparoscopie înseamnă câteva incizii de doi centimetri, poate și mai mici, faţă de o laparotomie, care înseamnă o incizie de 20-30 de centimetri. Și atunci își pune niște întrebări – la fel este și în neurochirurgie. De obicei, întrebarea frecventă este: „Domnule, mă operaţi cu laser?”. Nu e cu laser, dar există o urmă de adevăr în acea întrebare.

Ce ascund aceste întrebări?

Pe pacient nu îl interesează exact dacă va fi operat cu laser, ci îl interesează altceva: un oarecare avans tehnologic al sălii tale operatorii. Laserul este o prescurtare, de fapt, a ceea ce a înţeles din tot ce se întâmplă în jurul său și atunci îi explic: nu e cu laser, dar îi spun că am un microscop operator, am neuronavigaţie, am electrofiziologie. Trebuie să îi arăţi că, de fapt, ești înconjurat de tehnologie și, într-un fel, asta îi dă un oarecare sentiment de securitate. Întrebarea lui este justificată și atunci trebuie să știi să îi răspunzi.

Cel mai frecvent operaţi pacienţi cu tumori cerebrale. Ce întrebări vă pun cel mai des acești pacienţi, înainte de intervenţie?

Pe mulţi îi interesează dacă tumorile sunt agresive sau nu. Foarte puţini pun întrebări asupra prog­nosticului, deși mulţi îl înţeleg, dar nu întreabă specific care este el. Le explic puţin că aceasta pare a fi o tumoră benignă sau că pare a fi o tumoră care este oarecum agresivă. Le spun că trebuie să vedem ce se va întâmpla, așteptăm rezultatul histopatologic, apoi avem tratamente adjuvante, dacă este cazul – radioterapie, chimio­terapie.

Îi interesează uneori – dar nu pare a fi primordial – ce înseamnă neurochirurgia minim invazivă. Și atunci le explic că sunt incizii mici, că nu se văd inciziile și că sunt ascunse în păr, că nu va ști nimeni că au fost operaţi fiindcă semnele sunt destul de bine ascunse, părul nu este ras.Impactul asupra vieţii pacienţilor este destul de mic, pentru că îi ţinem spitalizaţi trei-patru zile și apoi, dacă totul este în regulă – ceea ce se întâmplă în peste 95% dintre cazuri – merg acasă și își văd de activităţile lor.

Pacientul alege chirurgul, și nu tehnica

Ce aţi observat de-a lungul anilor? Sunt pacienţii înclinaţi către a alege neurochirurgia minim invazivă?

Am observat un aspect foarte important: felul în care se simt după operaţie. Deși pacientul se orientează cumva către minim invaziv, deși pare că minim-invazivul nu reprezintă cel mai important aspect atunci când alege – mai degrabă pacientul alege chirurgul și nu alege neapărat tehnica pe care i-o spune medicul – după intervenţie am observat că majoritatea pacienţilor spun: „Domnule, eu cumva nu mă așteptam să fiu atât de bine după operaţie”. Adică impactul este a posteriori. Se trezește, vede că este bine, a doua zi este funcţional. Îi ţinem pe pacienţi trei-patru zile pe secţie pentru a ne asigura că totul este în ordine. Am putea să le dăm drumul și mai devreme, dar sunt totuși niște reguli de respectat. Dar asta este foarte interesant, cum se simt pacienţii după intervenţia chirurgicală.

O tumoră cerebrală este ceva incredibil de anxietant pentru pacient. Le spun uneori că nu este necesar să le radem părul și pacienţii îmi spun că nu mai contează, dar de fapt atât de speriaţi sunt.

Cum se monitorizează pacientul după intervenţia chirurgicală?

Un lucru pe care îl facem acum în clinică este să îi contactăm pe pacienţi la o perioadă după operaţie, să aflăm cum se simt, dacă sunt în regulă, dacă își urmează tratamentul oncologic sau radioterapia – dacă este cazul. Deși petrecem ceva timp în a le explica ce au de făcut, pacienţii nu sunt tot timpul complianţi la tratamente. Deși le explic că radioterapia trebuie să înceapă la un timp specific în postoperator, că nu o putem amâna, nu toată lumea înţelege asta cu exactitate. Cu cât amâni mai mult, cu atât șansele de a răspunde bine la radioterapie scad. Și pentru asta îi sunăm, îi întrebăm dacă au făcut demersurile necesare, cum arată cicatricea, când trebuie să revină la control. Nu îi lăsăm de izbeliște, încercăm să tragem cumva de ei. Și acest lucru influenţează mult rezultatele. Adică chirurgia și neurochirurgia și tot ce am construit nu se rezumă doar la un act chirurgical per se și atât! Nu, este tratamentul per ansamblu al pacientului și rezultatele chiar sunt bune.

În ce fel de proiecte sunteţi implicat în prezent?

Am tot felul de proiecte, de exemplu, încercăm acum, împreună cu o fundaţie din Statele Unite să facem niște ghiduri pentru pacienţi, pe diferite patologii. Acesta este un proiect în derulare, sper ca până la sfârșitul anului să reușim să îl și implementăm. Le dăm pacienţilor acasă mici ghiduri scrise, despre lucrurile pe care le au de făcut. Am găsit o fundaţie americană care se ocupă de pacienţii cu tumori și cu cancer în general, care are niște ghiduri absolut superbe. Am vrea să le traducem și să le implementăm pe sistemul medical local.

Trebuie permanent să citești lucrurile care sunt «up to date». Cu cât ești mai aproape de realitate, cu atât ești un medic mai bun și cu atât pacienţii vor veni mai mult înspre tine.

Pastila, viitorul în oncologie?

Cum credeţi că vor evolua tehnologiile în patologia tumorală, în viitor, în domeniul dv.?

Vă dau un citat, cu aproximaţie, pe care îl vedeam scris pe pereţi, prin facultate: „Sarcina cea mai nobilă a medicinei este de a se face inutilă în viitor”. Mi se părea de o profunzime absolută și probabil că acesta este scopul medicinei, ca la un moment dat să nu ne mai îmbolnăvim. Dar până să ajungem acolo, cred că în general, orice înseamnă chirurgie va merge treptat spre partea medicală, dacă pot să zic așa. În sensul că în loc să îl operezi pe pacient ca să îi scoţi tumora, îi dai o pastilă și tumora dispare.

Există așa ceva până acum?

Păi da, există. Gândiţi-vă, acum 30 de ani, câte cancere gastrice și mai ales câte ulcere gastrice erau! Și se făceau niște intervenţii enorme. Până la ora actuală, intervenţii pentru ulcer gastric în România nu cred că mai sunt, din simplul motiv că au descoperit ce este cu Helicobacter pylori și cum se tratează și apoi au prins teren antiacidele, care vindecă atât de bine aceste ulcere, încât nu ajunge nimeni la intervenţie chirurgicală. Poate că așa va fi și cu neurochirurgia în viitor: cei care fac tumori cerebrale va trebui să se „reprofileze”, pentru că va veni un oncolog care o să ofere o pastilă, iar pacientul va scăpa de meningiom, glioblastom sau altceva.

Neuronavigaţia și electrofiziologia

Care sunt tehnologiile de vârf folosite în prezent în România, în neurochirurgie?

Noi avem în clinică o neuronavigaţie de la o companie străină. Am reușit să negociem cu cei care ne-au dat tehnologia, am fost chiar la ei și le-am spus că eu o folosesc nu doar ca să îmi arate pe unde este tumora, ci o utilizez la capacitatea ei maximă. Le-am spus că ne interesează o colaborare mult mai strânsă cu ei, că nu vreau doar să cumpăr un produs, ci să îl dezvoltăm cumva, să le răspundem la întrebări și să trimitem feedback. Reprezentanţii companiei au acceptat și acum am acces la softurile care nu sunt încă lansate pe piaţă. Deci mai bine de atât, din punct de vedere al tehnologiei pentru neuronavigaţie, nu există. Am exact ultimul tip de navigaţie existent în lume.

Ce alte tehnologii folosiţi?

Electrofiziologia, care este cumva o ramură a neurologiei. Avem un neurolog prezent în sala de operaţie, care pune mai mulţi electrozi cranian și în mușchii mâinilor și ai picioarelor și astfel măsurăm permanent cum trece curentul prin tracturile cerebrale sau medulare, în așa fel încât, dacă fac vreun gest care să le distrugă sau dacă mă apropii de ele prea mult, ori nepermis de mult, electrofiziologia mă anunţă imediat că am o problemă. Acest lucru, practic, fără electrofiziologie, nu e posibil. Uneori nu știi care este limita dintre tumoră și ţesutul funcţional cerebral și atunci electrofiziologia – fie prin stimulare directă cu un electrod intraoperator, fie prin acel circuit stabilit înainte de intervenţie – îmi spune că mă apropii de un tract sau dacă se poate întâmpla să se piardă din semnal. Și atunci știi că ești mult prea aproape și că trebuie să te oprești. Acesta este un confort fantastic pentru chirurg, mai ales când știi că, după intervenţie, pacientul este integru și nu a rămas cu vreo pareză.

Faceţi și intervenţii chirurgicale cu pacientul treaz...

Da, fac destul de frecvent. Pentru a verifica aria vorbirii, de cele mai multe ori. Nu ai cum să verifici vorbirea decât dacă pacientul este treaz. Și mai fac, dar mai rar, pentru a verifica tracturile motorii. Când mi se pare că tumora se apropie foarte tare de tracturile motorii, prefer să trezesc pacientul și să mă bazez atât pe electrofiziologie, cât și pe faptul că el este conștient și îmi spune dacă își simte mâna prea grea, de exemplu. Și în astfel de cazuri, ca medic, știi că ești mult prea aproape și te oprești. Când faci intervenţii cu pacientul treaz, anestezia este importantă și tot importantă este alegerea pacientului, pentru că nu la orice persoană se pretează o astfel de intervenţie.

Când durerile pacienţilor devin atât de insuportabile, încât vor să își curme viaţa

Medicul Dorin Bică a fost printre speakerii care au participat, la finalul lunii februarie, la conferinţa Medic.ro, organizată de MedicHub la București. Cu această ocazie, el a prezentat o amplă lucrare despre tehnicile de chirurgie minim invazivă care pot fi folosite cu succes în nevralgia trigeminală și în hemispasmul facial. El a punctat cu această ocazie și faptul că unii pacienţi cu nevralgie trigeminală au dureri atât de puternice, „ca un cuţit înfipt în faţă”, încât vin la cabinetul său și îi mărturisesc că vor să se sinucidă. Am vrut să aflu chiar de la el ce fel de tratamente i-ar putea ajuta pe acești oameni, astfel încât durerea să nu îi împingă către acest gest extrem, de a-și lua viaţa, și dacă există unele tratamente medicamentoase care ar fi de folos în aceste situaţii.

„Intervenţia chirurgicală este un fel de «last resort», adică nu înseamnă că dacă vine un pacient care de o lună de zile prezintă semnele unei nevralgii trigeminale, gata, îl și operez! Primul lucru – și cel mai important – este să încercăm să îi dăm niște medicamente, gen carbamazepină sau gabapentin, adică medicamente simple. Sunt niște antiepileptice care au un rezultat bun, care poate să funcţioneze mai mulţi ani”, explică neurochirurgul.

În general, pacienţii pot tolera aceste medicamente chiar și zece ani și se simt bine, nefiind nevoie de intervenţie chirurgicală. Însă în același timp, medicul subliniază că pacienţii cu nevralgii trigeminale nu trebuie lăsaţi să se chinuie ani de zile luând un anumit medicament, dacă se observă că tratamentul acela nu dă rezultate și nu le calmează durerea.

„O parte dintre pacienţii care ajung la mine îmi spun că ei caută de ani de zile o soluţie, alta decât medicamentele care nu mai funcţionează în cazul lor. Or, tocmai acestor pacienţi mă adresez eu cu intervenţiile chirurgicale. Mai sunt și alte metode intermediare, cum ar fi termocoagularea, Gamma Knife sau intervenţiile cu balonaș”, a explicat dr. Dorin Bică.

Informarea corectă a pacientului

Dincolo de multitudinea de tehnici, cele mai bune șanse de reușită le are chirurgia: „Tratamentele mai puţin invazive, cum sunt cele pe care vi le-am descris, sunt tratamente bune, dar ar fi de preferat să le facem unui pacient care are comorbidităţi sau care refuză intervenţia chirurgicală”. Nu în ultimul rând, pacientul trebuie să fie informat corect despre toate șansele acestor intervenţii, astfel încât să înţeleagă mai bine deciziile luate în privinţa tratamentului. „Cred că în cazul nevralgiei trigeminale, informarea corectă a pacientului ar duce la realizarea mai multor intervenţii chirurgicale, din punctul meu de vedere. Sunt foarte mulţi pacienţi care nu știu că există această posibilitate de tratament”, a conchis medicul Dorin Bică.