Societatea de Neurofiziologie Electrodiagnostică din România (ASNER) a reuşit, încă de la înfiinţare, să se facă remarcată. Întâi, pentru că nu a desconsiderat trecutul, nu a făcut tabula rasa – şi pe bună dreptate, atunci când predecesorii tăi sunt Mircea Steriade (recomand o căutare pe Google Scholar celor care nu sunt familiarizaţi cu numele savantului de origine română!) şi alte personalităţi ale Şcolii de neurologie din România. Apoi, pentru că ASNER nu a fost creată din vanitate, ci dintr-o nevoie de dialog ştiinţific, în ţară şi pe scena internaţională. Nevoie resimţită acut de tinerii practicieni, care au găsit resurse proprii de rezolvare şi… au trecut la treabă. Reuşita le revine celor îndrăzneţi, care pot şi vor să iasă din pasivitatea (auto)impusă.

    La a doua ediţie a Şcolii de Vară de Neurofiziologie Clinică, recent organizată la Eforie Nord, entuziasmul participanţilor a făcut ca sesiunile practice, partea cea mai consistentă a reuniunii, să se prelungească până târziu în noapte.

    Am profitat de invitaţia de a participa la acest program educaţional, pentru a le prezenta cititorilor noştri în exclusivitate un model de succes: credem, aşa cum am spus-o şi cu alte ocazii, în puterea exemplului. I-am invitat la o discuţie de principii pe membrii conducerii ASNER – dr. Tudor Lupescu (Bucureşti), preşedinte, dr. Ioana Mîndruţă (Bucureşti), vicepreşedinte, dr. Mihai Moldovan (Copenhaga), director ştiinţific, dr. Bogdan Florea (Cluj-Napoca), secretar –, cărora li s-a alăturat prof. dr. Florin Amzică (Montréal),

    [Dr. Tudor Lupescu] – Aş spune în primul rând reîntinerită. Nu noi am iniţiat societatea de neurofiziologie, avem predecesori de mare valoare. Doar din punct de vedere organizaţional, până în 2008, a fost – să zicem aşa – o stagnare şi practic o absenţă a activităţii noastre. După reorganizarea realizată la iniţiativa câtorva colegi, care au pus serios umărul la treabă pentru reînfiinţarea pe baze legale a unei organizaţii, ne-am reluat activitatea şi ne-am propus câteva ţinte, pe care cred că le-am atins. Încercăm să prezentăm, în primul rând colegilor neurologi, dar şi celor de alte specialităţi, cât mai multe informaţii de neurofiziologie. Cum? Nu avem decât câteva mijloace: prin manifestări ştiinţifice, încadrate într-un calendar destul de ferm respectat. Un simpozion în cadrul congresului naţional de neurologie, o şcoală de vară şi o conferinţă. Primăvară, vară şi toamnă. Cred că această activitate nu are cum să nu se răsfrângă asupra îmbunătăţirii practicii neurofiziologice din ţara noastră.

   – Am remarcat, şi cred că acest lucru vă deosebeşte de majoritatea societăţilor ştiinţifice, ASNER este condusă de o echipă tânără, provenind din mai multe centre, şi nu numai din ţară… Cum reuşiţi să formaţi o echipă, să aveţi Prof. dr. Florin Amzică (Montréal)                              coeziune?

    [Dr. Ioana Mîndruţă] – Este foarte adevărat, şi încearcă să dezvolte subdomeniul respectiv. Încurajăm şi aplicaţiile inovatoare şi încercăm să îi atragem pe cei care fac lucruri noi şi aplică metode moderne. Suntem foarte norocoşi că beneficiem de înţelegerea, ajutorul şi sprijinul liderilor marilor societăţi din domeniu

     – Societatea de Neurologie din România şi Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii. A fost o deschidere fantastică: la început, eram o barcă solitară care şi-a găsit rapid un port şi asta a însemnat enorm. Colegii noştri din străinătate sunt foarte deschişi şi vin cu lucruri noi şi cu un suport extraordinar.

   – Poate că aici ar trebui amintit că tânăra societate – ASNER – a reuşit să se afirme internaţional, să obţină recunoaşterea Federaţiei Internaţionale de Neurofiziologie Clinică, mai mult chiar, un sprijin…

     [Dr. Tudor Lupescu] – De la început au fost două aspecte ale activităţii noastre. Întâi pe plan naţional, apoi internaţional. Este vorba de reafilierea noastră la Federaţia Internaţională de Neurofiziologie Clinică (IFCN), capitolul european. Este de menţionat ajutorul pe care l-am primit de la IFCN, de la bun început. Când am obţinut hotărârea judecătorească de înfiinţare ASNER şi era totul pus în ordine, imediat am trimis mesaje către conducerea IFCN. Răspunsurile au sosit imediat şi acei oameni îşi manifestau aprecierea şi bucuria că au început să audă din nou despre noi. De atunci, păstrăm o legătură strânsă cu conducerea IFCN – prof. dr. Reinhard Dengler, trezorierul şi fostul secretar IFCN. Sperăm, la toamnă, să vină în România şi preşedintele IFCN, prof. dr. Paolo Maria Rossini, din Italia. În plus, în septembrie 2010, am organizat un curs de electromiografie, la Cluj, susţinut de prof. dr. Erik StĂlberg, o somitate în domeniul electromiografiei – ca şi cum ai spune Braunwald în cardiologie –, curs parţial finanţat chiar de capitolul european al IFCN. Am făcut o aplicaţie, a fost aprobată şi cred că astfel ne-am înscris pe un drum bun…

    – Constatam că membrii ASNER provin din mai multe centre din ţară, şi nu neapărat centre universitare. Bănuiesc că este un efort să ţineţi legătura cu toată lumea, între conducere şi membrii societăţii, de a organiza lucrurile…

    [Dr. Bogdan Florea] – Cred că este o stare de normalitate – ceea ce se întâmplă în prezent. Faptul că suntem din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Sfântu Gheorghe – dau doar câteva exemple – ne arată o stare de normalitate. Singularitatea nu este cheia succesului în neurofiziologie, chiar dacă ea pare o specialitate de „lone ranger“, pare că lucrezi singur în EMG sau EEG, în cabinetul tău… Nu este adevărat, trebuie să fii aliniat întâi cu ceea ce se întâmplă lângă tine. Colega noastră Ioana Mîndruţă a punctat foarte bine: mai întâi de toate, suntem prieteni. Apoi, avem şi un interes comun. Este combinaţia câştigătoare! Suntem animaţi de dorinţa de a structura şi cristaliza o societate Dr. Tudor Lupescu, preşedintele ASNER

cu consistenţă ştiinţifică. I-am întrebat pe cei cu experienţă şi poate că ne-am ranforsat programul ştiinţific urmând nişte modele, am beneficiat de canale de comunicare cu specialişti din Germania, Canada, Franţa, Danemarca… Internaţionalizarea este „standardul“. Recunoaşterea forurilor internaţionale este o dovadă că facem bine ceea ce facem. Avem nevoie şi de feedback. Atitudinea deschisă pe care o are capitolul european al IFCN înseamnă că nu am greşit foarte mult până acum şi poate chiar am făcut lucrurile bine… Suntem norocoşi că ne avem, unii pe ceilalţi, şi toţi – acest ţel comun.

     [Dr. Ioana Mîndruţă] – Când ne-am constituit, ţin minte că eram între prieteni şi stăteam de vorbă: cum procedăm, cum trebuie să ne căutăm valorile în afară şi că trebuie să ne căutăm modelele acolo unde sunt. S-a spus atunci că avem câteva modele în lumea întreagă şi că trebuie să le aducem înapoi…

    – În demersurile dv., v-aţi bucurat de sprijinul unor personalităţi ale neurofiziologiei, precum dl prof. dr. Florin Amzică. Cum aţi reuşit?

    [Prof. dr. Florin Amzică] – E prea devreme pentru amintiri, dar asta nu înseamnă că uităm! Am primit, la un moment dat, o serie de e-mail-uri care îmi vorbeau de o societate renăscută sau pe cale să renască. Unii mă rugau să privesc cu bunăvoinţă eforturile, alţii m-au atacat frontal şi m-au rugat să particip. Eu, care am crezut întotdeauna că nu eşti niciodată profet în ţara ta, mi-am spus că nu are niciun sens să îmi fac gânduri, este doar o eroare de parcurs… Am fost foarte sceptic şi vă mărturisesc că prima oară am venit cu multe aprehensiuni – care însă au durat cam cât drumul de la aeroport până în holul hotelului, când a venit la mine acest doctor Florea, care îmi scrisese şi care mi-a spus: „De când vreau să vă cunosc, ce fericit sunt că v-aţi întors!“.

     [Dr. Bogdan Florea] – Am sperat că vă întoarceţi cu totul… [râde]

 

     [Prof. dr. Florin Amzică] – A fost nota bună de început, după care am rămas în continuare în gardă – am oarece experienţă –, nejustificată, se pare. Apoi totul a mers în crescendo şi spre foc de artificii. Îmi aduc aminte că la sfârşitul primului simpozion la care am fost, am avut o intervenţie, era de faţă şi profesorul Dengler, atunci secretarul IFCN, şi mi-am exprimat cu toată sinceritatea uimirea faţă de modul în care se realizase, cu atât de puţin. Am aflat apoi de proiectele ulterioare, care mi s-au părut foarte adecvate pentru osocietate ce vrea să se dezvolte şi nu doar să semneze condica, şi am spus că, din momentul acela, oricând e nevoie de orice pot face eu – voi fi la dispoziţie şi voi face tot ce pot pentru ca lucrurile să meargă bine. Faptul că am fost invitat în continuare m-a făcut să cred că lucrurile au fost de bun augur. Spun acum la fel cum am zis şi atunci: folosiţi-mă, cât pot să ajut o voi face cu cea mai mare plăcere!

    – Venind din lumea pe care noi o considerăm civilizată şi care în medicină „dă tonul“ pentru progres, cum vi s-a părut neurofiziologia din România? Şi cum vi se pare evoluţia domeniului sub coordonarea ASNER?

     [Prof. dr. Florin Amzică] – Evoluţia este pe mai multe planuri. Există o evoluţie de organizare, care face ca în momentul de faţă, la doi ani de la prima întâlnire, asociaţia să aibă aerul unei organizaţii care funcţionează, care a intrat pe o cale solidă. În acelaşi timp, ştiu că lucrurile nu merg de la sine şi că fiecare întrunire are nevoie de foarte mult combustibil, ca să funcţioneze. Reţin pozitiv că acest combustibil poate fi aprins, el există şi dă rezultate. Este singurul lucru care contează, în fond. Mi-aş dori, poate, ca lucrurile să meargă mai uşor, cu mai puţine sforţări şi opinteli, să meargă ca la noi, unde există o rutină, peste care se adaugă eforturile individuale. Aici este încă nevoie de foarte mult efort individual.

     [Prof. dr. Florin Amzică] – Poate că am o viziune prea optimistă sau prea utopică, dar nu cred că echipamentele sunt o problemă, deşi nu înseamnă că ele cad din cer… Dar nu cred că sunt problema pe care trebuie să se concentreze efortul. Acesta ar trebui canalizat pe cunoştinţe – şi nu mă refer doar la cele profesionale, ci la acel „savoir faire“. Este nevoie de acele cunoştinţe care să facă din profesionişti – care există – nişte oameni care lucrează fără presiune, fără constrângeri. Aparatura este una, apoi vin consumabilele, care consumă de fapt mult mai multe resurse, şi apoi vine voinţa administrativă, dacă vreţi, ca anumite lucruri să se facă. Ceea ce constat cu bucurie este că sălile sunt întotdeauna pline, deci există oameni care vor să pună de la ei – şi într-adevăr pun de la ei, căci nu-i trimite nici partidul, nici statul, să participe la aceste reuniuni. Sunt oameni care vor să progreseze, să se îmbunătăţească profesional şi mai mult de atât nu poţi dori, aceasta este baza. În rest, evident că sunt mici uleiuri care trebuie puse pe la balamale, pentru ca lucrurile să meargă mai de la sine… Nu ştiu dacă e misiunea ASNER să ungă acele balamale, dar mi-ar părea rău să fie cazul. Ştiu că dacă ar depinde de ei, problemele ar fi deja reglate, dar cred că nu este misiunea asociaţiilor naţionale nicăieri în lume. În alte ţări, se face lobby, care ajută anumite percepţii. Ajută ca persoanele aflate mai departe de domeniu să conştientizeze necesitatea.

    – Ar fi aici o întrebare pentru conducerea ASNER: în ce măsură neurofiziologia este reglementată, asemenea altor supraspecializări, cine face certificarea, este sau nu inclus domeniul în clinicile de neurologie, cine poate să practice neurofiziologia?…

    [Dr. Tudor Lupescu] – În prezent, metodele neurofiziologice principale – electroencefalografia, respectiv electromiografia – sunt considerate competenţe şi sunt atestate prin cursuri şi examene. Pregătirea se face în clinici universitare, după care, în urma unui examen, se obţine atestatul în EEG, respectiv în EMG. Am vrea să ne implicăm mai mult în acest domeniu – desigur, cu mulţi dintre cei care se ocupă de aceste cursuri suntem colegi în cadrul ASNER, deci participarea noastră există oricum. Am vrea să facem cât mai mult lobby pentru practica neurofiziologică.    

      – În ce măsură este nevoie de un sprijin sistemic?

     [Dr. Tudor Lupescu] – Deocamdată, pentru mulţi dintre noi, în practica de zi cu zi, neurofiziologia este ca un hobby profesional. În afară de treaba noastră de neurologi, facem şi EEG sau EMG…

     [Dr. Ioana Mîndruţă] – Nu neapărat trebuie să fie o profesie de credinţă… Mulţi din cei care se pregătesc lucrează în clinicile şi spitalele lor, au însă şi practică privată, unde etica muncii în neurofiziologie este extrem de importantă şi cunoştinţele fac diferenţa în examinare şi diagnostic. De asemenea, suntem foarte deschişi şi foarte atenţi la domeniile conexe şi la cererea celorlalte specialităţi, pentru diagnostic sau monitorizare. Trebuie spus că la Şcoala de Vară ASNER de anul acesta au fost invitaţi neurochirurgi, anestezişti, diabetologi, fizicieni – şi am încercat să înţelegem necesităţile lor şi cum să ne conectăm, să lucrăm interdisciplinar.

     [Dr. Ioana Mîndruţă] – Şcoala de Vară va continua, în fiecare an, şi va antrena tinerii neurofiziologi în a practica mai bine şi mai corect. Proiectul de viitor cel mai important va fi de a ne lansa cât mai mult în cercetare şi interconectarea în reţea, prin standardizarea procedurilor. Pregătim deja conferinţa naţională, unde vom aborda câteva domenii pe care nu le-am discutat foarte amănunţit până acum – somnul, traumatismele, neurofiziologia mişcărilor involuntare şi a tulburărilor de mişcare – căutăm domenii noi, pe care să le dezvoltăm.

 

    – Care sunt zonele „fierbinţi“ ale neurofiziologiei de astăzi?

    [Dr. Mihai Moldovan] – La Copenhaga, la sfârşitul anilor ’60, profesorul Fritz Buchtal a creat o Şcoală prin care a preluat informaţii de neurofiziologie experimentală şi fundamentală şi le-a adus în aplicabilitate clinică. Acolo, continuă să fie un laborator care dezvoltă metode EMG noi. În acest context, o mare parte din activitatea mea constă în cercetare, activitate continuată şi în România.

    [Dr. Mihai Moldovan] – Sunt profesor asociat la catedra de fiziologie, unde am un grup de studenţi cu care lucrez, şi asta se poate face şi de la distanţă suficient de bine, cu rezultate publicabile în reviste internaţionale. Am intrat în grupul condus de profesorul Leon Zăgrean din primul an de studenţie, practic am studiat neurofiziologia încă de atunci. Apoi, am avut norocul să fiu acceptat de grupul de la Copenhaga. După ce mi-am finalizat doctoratul, mi s-a părut normal să pot da ceva înapoi, astfel încât am continuat colaborarea cu România. Profesorul Christian Krarup este, la rândul său, încântat de colaborarea cu România şi de ceea ce se întâmplă aici, văzând o bună combinaţie de imaginaţie cu rigurozitatea scandinavă.

    [Dr. Ioana Mîndruţă] – Anul acesta, la Congresul naţional de neurologie, profesorul Krarup a participat la Simpozionul organizat de ASNER…

    [Dr. Tudor Lupescu] – Noi nu o să ne oprim, vom continua cu obstinaţie pe drumul pe care am început, pentru că vrem ca neurofiziologia să meargă mai bine, ca practica să se efectueze cât mai corect. Noi, cei din staff, nu putem face altceva decât să aducem cât mai multă inteligenţă, cât mai multă rigoare şi experienţă, care să fie prezentate membrilor societăţii noastre. Aşteptăm feedbackul: în primul rând, să se observe o îmbunătăţire a calităţii activităţii de EEG, EMG, potenţiale evocate, toate domeniile neurofiziologiei. Încercăm să păstrăm cel puţin aceste trei manifestări anuale şi cred că este timp suficient şi pentru a analiza ceea ce s-a întâmplat, şi pentru a pregăti lucrări pentru următorul eveniment. Am fost îndemnaţi de colegii noştri din conducerea capitolului european al IFCN să participăm, mai ales prin cei tineri, la congrese, unde li se oferă burse. Dar trebuie să lucreze, să vină cu lucrări – poster cel puţin, poate vom avansa şi către prezentări orale… Nu o să ne oprim! Am început cu trecutul, aş vrea să încheiem tot cu trecutul. De ce: chiar au fost români celebri în acest domeniu, oameni recunoscuţi şi respectaţi în toată lumea. Unul dintre aceştia a fost profesorul Mircea Steriade. Nu am avut onoarea să-l cunosc, dar profesorul Florin Amzică a avut onoarea nemijlocită de a lucra cu profesorul Steriade.

   [Prof. dr. Florin Amzică] – Profesorul Steriade a fost, cred, unul din fondatorii societăţii de neurofiziologie care a precedat ASNER. O personalitate deosebită, un model. La un moment dat, a existat chiar o propunere pentru un premiu cu numele profesorului Steriade – acordat de ASNER. Sper ca această iniţiativă să vadă lumina zilei într-un viitor nu foarte îndepărtat. Este un mod de a lega modelul din trecut de prezent, de a crea o emulaţie, o dorinţă legitimă a tinerei generaţii de a se încadra în „pârtia“ care a fost deschisă, de a urma şi de a onora această tradiţie.