Newsflash
Interviuri

„Nu aş sta cu fundul pe scaun, să dau legi aiurea“

de Alexandra NISTOROIU - iul. 3 2015
„Nu aş sta cu fundul pe scaun, să dau legi aiurea“

Dr. Mărioara Dincă este de peste 27 de ani medic de familie în satul în care s-a născut: Chiscani, judeţul Brăila. S-a hotărât să fie medic din cauza unor probleme de sănătate. Îngrijeşte 1.700 de oameni, din care câteva sute bune sunt în vârstă, au îmbătrânit odată cu satul, ca şi ea.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
  – Unii au peste 100 de ani, mai mulţi peste 90. Băştinaşii sunt majoritatea înscrişi la mine, mai ales populaţia în vârstă. Îi cunosc foarte bine, ştiu cine e corect cu el însuşi şi ia tratamentul cum trebuie şi care e neserios. Îi ştiu cu hibele şi cu calităţile lor. Din păcate, lună de lună mor câţiva, pentru că sunt foarte în vârstă. Am vreo 500 de pacienţi bătrâni. Mulţi au câte şapte-opt boli, alţii sunt sănătoşi, nu au luat un antinevralgic în viaţa lor, dar mor de bătrâneţe. Ei sunt baza consultaţiilor mele. Sunt pacienţi cronici, iau lunar reţeta, că au pensie mică şi nu îşi permit să ia pe două-trei luni. Şi le dau şi medicamente mai ieftine. Prefer să le dau aşa, ca să îşi ia tratamentul complet pe o lună, nu să ia zece pastile scumpe şi au terminat pensia.
  Îi trimiteţi la specialist? Cum colaboraţi cu medicii din oraş?
  – Cu unii bine, cu unii nu. Eu am făcut facultatea la Cluj, am terminat cu medie foarte mare, dar, având probleme de sănătate, sechele polio de la un an, am preferat să vin să stau cu părinţii, să am un sprijin. Dar părinţii au murit devreme şi am rămas singură. Am avut medie foarte mare, puteam să fiu asistent universitar la Cluj, dar, acolo, cu dealurile, cu picioarele mele cotonoage, nu mă descurcam. Am preferat să vin acasă, terminând facultatea cu media 9,89. Iar acum mă cert cu colegii specialiştii, mai ales cu cei tineri, care habar nu au pe ce lume se află.
  De ce spuneţi asta?
  – Pentru că dau nişte reţete foarte ciudate, care nu au legătură cu diagnosticul. Ne mai certăm. Ajungem până la urmă la un compromis, cu pacientul. Recunosc şi ei, un neurolog vede neurologia, un cardiolog vede cardiologia, eu văd pacientul în ansamblu. Mai sunt psihiatri care dau medicamente fără să ţină cont de afecţiunea cardiacă. Sau neurologul dă reţetă şi pentru cardiologie şi pentru psihiatrie, iar betablocantul nu merge cu miofilinul, trebuie modificată scrisoarea medicală. Îi sun. Dacă ridică tonul, îl ridic şi eu. E în folosul pacientului. Fiind întâi pacient şi apoi medic, eu ţin cont de nevoile pacientului. De mică am fost bolnavă şi adunam toate bolile posibile şi imposibile, am zis că, dacă mă fac doctor, o să fiu un medic foarte bun şi îi voi trata pe pacienţi cum m-aş trata pe mine.
  Vă pare rău că nu aţi mers la Cluj, cum vă gândeaţi la începutul carierei?
  – După ce-au murit părinţii mei, mi-a părut rău, dar cu afecţiunea mea nu mă văd totuşi lucrând în învăţământ – copiii, studenţii ar fi fost răi, fără să-şi dea seama, vizavi de defectul meu fizic. Mi-a părut rău un timp că am renunţat la viaţa din Ardeal, dar m-am obişnuit, m-am consolat. Cunosc bine pacienţii aici, e un avantaj mare să ştii la ce să te aştepţi din partea lor.
  Ce probleme specifice are un medic la ţară?
  – Problema cea mai mare e că noi lucrăm într-un dispensar mai bătrân decât mine, cred că are vreo 70 de ani şi primarul nu ne ajută deloc să îl renoveze, să ne putem desfăşura activitatea cum trebuie. Ne-au propus să îl cumpărăm, dar pe o sumă de trei miliarde jumătate – o clădire foarte veche. Eu i-am spus că sunt medic de familie, nu pot să pun chitanţierul pe masă şi să le iau bani pacienţilor, cum sugera el. Eu am ca singură sursă de venit contractul cu casa de asigurări. Nu am putut să cădem de acord. N-au renovat nici ei. Facem focul cu lemne, apa şi curentul electric ni le-am îmbunătăţit fiecare medic pe bucăţica lui. Aerul condiţionat mi l-am cumpărat eu. Dar nu prea are rost să mai bag aiurea bani într-o clădire a primăriei, în care primăria nu trage nici măcar o spoială de vară. Nu mai zic de tablă, de fundaţie, că miroase a mucegai peste tot. Noi ne-am făcut condiţii cum cere direcţia sanitară, dar pe banii noştri. Ca să putem funcţiona, altfel ne luau autorizaţia de funcţionare. Altă problemă este şi că medicii specialişti din oraş încep să fie depăşiţi de numărul mare de solicitări. Au scăzut nivelul de trai şi situaţia socială ale pacienţilor, care se îmbolnăvesc mai des. Rezolvăm aici ce putem, ce nu – trimitem. Bine, că unii sunt deştepţi şi se duc direct la urgenţă, nu pierd timpul, mai merg aşa, mai sunt trimişi înapoi la noi.
  Cum staţi cu programele de imunizare, aveţi sprijinul DSP, vin vaccinurile la timp?
  – Cam avem probleme în ultimul timp, nu prea am avut vaccin, dar nici direcţia n-a avut. Iar vaccinul mergem noi să îl luăm, nu vin cei de la DSP să îl aducă, spun că nu au bani de benzină. Au fost sincope, întârzieri. Luna trecută au şi greşit, pentru că le-a plecat medicul şi asistentele le-au fost cu capul în traistă şi am primit un vaccin de care nu aveam nevoie, îl făcusem deja la clasa a opta, în loc de cel care ne trebuia. În funcţie de cum au şi ei, primim totuşi vaccinurile, uneori cu întârziere.
  Cu pacienţii sunt probleme? Refuză vaccinarea?
  – Unele mămici sunt mai „inteligente“ şi au facultatea de medicină, faţă de noi, care n-avem! Şi mai apar situaţii dificile. Încercăm să îi lămurim pe cei care nu vor.
  Cum faceţi?
  – Mă dau pe mine drept exemplu, că eu am făcut polio, nu am fost vaccinată. Încerc să le explic că statul nu cumpără vaccin pentru fiecare copil degeaba. Pe majoritatea îi conving, le spun că la mine toţi copiii trebuie să facă vaccin şi, dacă nu le convine, îşi pot căuta alt medic de familie.
  Ce-aţi face dacă aţi fi pentru o zi ministrul sănătăţii în România?
  – Nu aş sta cu fundul pe scaun, să dau legi aiurea. Chestia asta cu cardul este o complicaţie şi pentru noi, şi pentru pacienţi, oamenii sunt puşi pe drumuri, că îşi uită cardul acasă. Nu sunt destul de informaţi. Sistemul informatic pică uneori. Internetul mai mult ne încurcă. Hârtiile sunt aceleaşi, poate mai multe. Facem dublu: şi pe calculator, şi scriptologic. Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie. Înainte de carduri, trebuiau făcute întâi programele, educată populaţia. Să trimiţi acasă un bătrân de 80 de ani care se sprijină în baston, să îşi ia cardul, e greu. Unii îşi uită codul. Pacienţilor mei le-am spus să îşi pună anul naşterii şi îi întreb în ce an s-au născut. Mai greu e când le dau trimitere la oraş, poate acolo nu ştiu să îi întrebe.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe