Newsflash
Interviuri

Nu ne-am făcut temele la timp

de Alexandra NISTOROIU - oct. 22 2014
Nu ne-am făcut temele la timp
   – O explicaţie pentru dimensiunea crizei actuale de Ebola constă în fragilitatea sistemelor de sănătate din ţările vest-africane, probabil mai periculoasă decât trăsăturile bolii în sine. Dată fiind vulnerabilitatea acestor sisteme, ar fi trebuit să intervină comunitatea internaţională mai devreme?
   – Da. Comunitatea internaţională nu s-a trezit la timp. De fapt, nu s-a trezit până luna trecută. Abia după ce au fost afectaţi şi vestici, mă refer la cazurile importate din zonele epidemiei, brusc am realizat că această boală poate afecta şi societatea noastră modernă. Abia după ce mii de oameni muriseră, când se ajunsese deja la un dezastru în regiunea vest-africană, am început să vorbim despre găsirea de noi medicamente, de noi vaccinuri, despre cum să controlăm mai bine ce se întâmplă. Asta este partea ruşinoasă. Partea bună este că acum există acţiune, acţiune promovată prin intermediul mai multor organizaţii internaţionale şi transformată în donaţii. Dar trebuie să avem grijă şi cu aceste donaţii. Nu e nevoie doar de bani, ci de o abordare strategică şi tactică. Aceste fonduri trebuie canalizate eficient.

 

   – În ce ar consta această abordare strategică?
  – În primul rând, trebuie să detaşăm profesioniştii de care este nevoie în regiune şi să le dăm acestora uneltele de diagnostic, laboratoarele microbiologice necesare pentru a identifica în mod corespunzător cazurile de Ebola şi pentru a-i izola doar pe cei care trebuie izolaţi. Nu ca acum, când este uimitor cât de mulţi oameni sunt în carantină fără să fie nevoie să fie izolaţi, îngheţaţi, lipsişi de libertate de mişcare. Metodele folosite în prezent omoară întreaga societate în acele ţări. Dacă am putea identifica şi diagnostica în mod corect şi eficient cazurile de Ebola, totul ar fi mult mai uşor. Pacienţii cu Ebola ar fi trataţi mai bine şi cu demnitate, în timp ce doar persoanele care au fost aproape de ei ar fi puse sub carantină. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă încă. Este nevoie de sprijin în infrastructura tehnică, în special pe echipamente de diagnostic. Apoi, este nevoie de materiale medicale. De la lucruri foarte simple,  ca dezinfectanţi, echipamente personale de protecţie, dar şi săpun şi clor. Lipsesc resursele de bază. Sunt lucruri pe care noi ştim cum să le producem ieftin şi eficient, trebuie să le furnizăm. Şi trebuie să îi ajutăm cu transportul şi cu logistica. Este foarte important să fie reluată operarea transporturilor către regiune, ar trebui să găsim stimulente pentru companii ca să facă asta. Dacă totuşi nu se va întâmpla, guvernele europene ar trebui să mobilizeze transporturi maritime, terestre, aeriene pentru ca proviziile de alimente şi medicamente, lucruri necesare supravieţuirii, dar şi personalul medical să ajungă în regiunile afectate. Aceştia sunt paşii esenţiali pentru a controla epidemia chiar la originea ei. Dacă reuşim să o controlăm la sursă, chiar şi dintr-o perspectivă egoistă, ne va fi mult mai bine, pentru că virusul nu va veni spre Europa. Dar, dacă nu facem nimic, dacă nu controlăm eficient ce se întâmplă în Africa, se va răspândi dintr-o dată şi în restul lumii.

Dr. Jose M. Martín-Moreno este profesor de medicină preventivă şi sănătate publică la Universitatea din Valencia, profesor asociat la şcoala de sănătate publică Johns Hopkins (SUA) şi consultant pe politici de sănătate al Comisiei Europene şi al altor organizaţii internaţionale. În perioada 2010–2012, a fost director al managementului de programe în cadrul Biroului regional OMS Europa.

 
– Cum ar trebui abordată problema deficitului de personal cu pregătirea necesară pentru a interveni în regiune?
– Este foarte adevărat: ei nu au doctori, nu au asistente. Iar noi avem suficient de mulţi în Europa. Guvernele europene ar trebui să creeze mecanisme care să le permită profesioniştilor din sănătate să meargă ca voluntari pentru o perioadă determinată. Ar trebui să li se ofere indemnizaţia de risc, ceva în plus pe lângă salariul obişnuit, pentru că este într-adevăr periculos să facă acest efort eroic de a contribui la eforturile de control al epidemiei din regiune. Cred că ţările pot şi ar trebui să facă mai mult, fiecare ar trebui să contribuie pe măsura capacităţii şi a potenţialului lor. Avem personal medical bun şi bine pregătit, a cărui contribuţie ar ajuta enorm.  Dacă nu trimitem oameni acolo, dacă nu le oferim resursele necesare, nu vor avea capacitatea să oprească epidemia şi ea se va răspândi şi dincolo de Africa de Vest. Ca o deversare de petrol, peste tot în lume.

 

– Poate fi estimată nevoia de personal medical în acest moment? Ştim de câţi oameni ar fi nevoie?
– Nu a fost estimată cu precizie totală, dar ţările afectate, în special Sierra Leone şi Liberia, sunt într-o formă foarte proastă. Vor avea nevoie de minimum o mie de doctori şi asistenţi medicali pentru a fi în stare să facă faţă nu doar epidemiei, ci şi celorlalte boli, afecţiunilor normale pe care acum nu mai are cine să le trateze, pentru că toate eforturile sunt concentrate pe Ebola. Mă refer inclusiv la tot ce înseamnă asistenţa prenatală şi maternă. Sunt multe sarcini cu probleme, avorturi spontane, pneumonii, apendicite, tot felul de probleme medicale pe care nu le tratează nimeni acum.

 

– Ce ne-a învăţat această criză?
– Că trebuie să fim mult mai solidari. Că este, de fapt, avantajos, profitabil să investim mai mult în echitate la nivel global, să oferim ţărilor foarte slabe şi foarte fragile oportunitatea de a-şi crea situaţii mai stabile, sisteme de sănătate mai puternice care să le protejeze în faţa unor astfel de probleme de sănătate majore. În mod evident, sănătatea se transformă în bunăstare. Oamenii sănătoşi au mai multe perspective, mai multă încredere în viitor. Investiţiile în fortificarea sistemelor de sănătate, în asigurarea accesului universal la sănătate şi în modele de dezvoltare potrivite trebuie canalizate către guvernele şi organizaţiile nonguvernamentale locale, trebuie să ajute aceste ţări să se dezvolte fără interese externe – pentru că uneori chiar interesele comerciale ale vesticilor blochează dezvoltarea.

 

– Este nevoie de revizuirea International Health Regulations (IHR)?
– IHR au fost de mare ajutor, pe fundamentul lor am putut declara ceea ce se întâmplă în Africa de Vest o urgenţă internaţională şi am putut să mobilizăm statele membre să reacţioneze. Nu doar din perspectiva miniştrilor de sănătate, ci şi la nivelul prim-miniştrilor şi al preşedinţilor. IHR şi-au servit scopul. Trebuie doar să facem o treabă mai bună în aplicarea a ceea ce este deja scris acolo. Trebuie să credem în acele cuvinte şi să fim mult mai sensibili, pentru că vedem oameni murind. De exemplu, în Africa, o mie de oameni, două mii, trei mii... Şi, brusc, când este doar un caz în SUA ori în Europa, atunci zicem: „O, Doamne, asta ar putea fi periculos!“. Nu e corect. Sunt fiinţe umane, indiferent de culoarea pielii, de rasă, de naţionalitate. De aceea, cred că trebuie să luăm măsuri cât de curând cu putinţă.

 

– Este acesta şi motivul pentru care nu avem încă un vaccin?
– Da, cu siguranţă. Nu condamn industria farmaceutică. Nu sunt organizaţii caritabile. Nu au văzut perspectiva unui profit, aşa că nu au cheltuit energie, bani, timp ca să dezvolte vaccinuri şi tratamente pentru Ebola. Acum, că societatea occidentală a început să creadă că este nevoie de aceste vaccinuri, la 38 de ani de la descoperirea virusului, industria se mişcă foarte rapid. Lecţia pe care o învăţăm astfel este că nu trebuie să ne lăsăm pe mâna industriei farmaceutice, ci guvernele, OMS şi ONU trebuie să sprijine cercetarea pentru astfel de situaţii. Avem boli orfane, fără profituri potenţiale pentru industria farmaceutică, pentru care trebuie să le permitem cercetătorilor să găsească soluţii. Să îi stimulăm, să oferim premii sau burse, astfel încât aceştia să nu ajungă la faliment, devotându-şi tot timpul în direcţii neprofitabile. Guvernele ar trebui să aibă mai multe programe pentru bolile orfane.

 

– Utilizarea terapiilor experimentale în contextul crizei actuale de Ebola a ridicat şi o serie de potenţiale probleme etice.
– Dacă ne-am fi făcut temele la timp, nu am fi avut nevoie de măsuri pentru accelerarea acestor terapii experimentale. Acum trebuie să sărim peste câteva dintre etapele riguroase ale studiilor clinice. Nu îmi place deloc asta, dar, în acelaşi timp, înţeleg că este necesar să le oferim celor care sunt pe moarte şi această şansă. Nu e nimic de pierdut, dar, dacă tratamentul funcţionează, avem multe de câştigat. Este important să le oferim oamenilor speranţă.

 

 

Interviul a fost realizat în cadrul Forumului European de Sănătate de la Gastein (1-3 octombrie).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe