Dr. Cristian Toma este medic rezident urologie la Spitalul Clinic „Prof. dr. Th. Burghele”, doctorand al UMF „Carol Davila”, formator de programe și expert în simulare medicală. Bazându-se pe o experienţă variată, dobândită în stagii internaţionale, acesta ne povestește despre începutul călătoriei sale în lumea medicală și face câteva recomandări în ceea ce privește gestionarea activităţilor zilnice: „Timpul nu e niciodată suficient să faci tot ce ţi-ai propus, dar poţi încerca să strecori cât mai multe în aceeași oră”.

Ce v-a atras către urologie?
Urologia este una dintre specialităţile chirurgicale aflate mereu în dinamică, prin tehnologia pe care minim invazivitatea o solicită constant. M-a atras datorită plajei largi a patologiei pe care o tratează și prin relaţia inedită cu pacientul urologic, care ne devine frecvent partener pe viaţă. Toate acestea, în condiţiile în care lipsa de timp și suprasolicitarea nu ne ocolesc nici pe noi, urologii. Pacienţii sunt mulţi, atenţie și timp necesită fiecare în parte, iar la final de zi rămân puţine ore pentru viaţa personală și odihnă. Am ales urologia tocmai datorită minim invazivităţii. Este atractiv pentru chirurgul urolog să rezolve patologii complexe prin căi de acces naturale sau prin incizii minime, fără a uita însă de chirurgia clasică, care rămâne indispensabilă în cazurile complicate.
Au schimbat cumva viaţa medicului rezident din România creșterile salariale?
Sigur. Am prins creșterile salariale la jumătatea anilor de rezidenţiat, așa că pot spune că din punct de vedere financiar lucrurile s-au mai îndreptat. Putem participa mai relaxaţi la conferinţe, putem achiziţiona materiale didactice și putem trăi decent. Totuși, mereu există loc de mai bine. Din punctul meu de vedere, uneori mi-aș dori să pot face mai multe intervenţii, mai rapid, mai devreme, dar alteori înţeleg că toate au ordinea lor.

Metode de dezvoltare profesională

Am înţeles că aţi participat și la cursuri internaţionale. Cum aţi caracteriza acele experienţe, raportat la ceea ce se întâmplă în România?
Am participat la stagii de pregătire în SUA, la spitalul Johns Hopkins, și în Turcia, la spitalul Universităţii Uludag. „Virusul” urologiei pot spune că l-am luat în timpul celui de-al cincilea an de medicină, pe care l-am făcut prin bursa Erasmus în Palermo, Italia. Sunt multe de povestit, dar aș rezuma prin următoarele – resurse financiare multe, supraspecializare și organizare. Unde sunt mai mulţi bani este și mai multă tehnologie, care permite realizarea intervenţiilor mai rapid și mai eficient. Medicii urologi cu care am lucrat în SUA, Turcia și Italia erau supraspecializaţi pe două-trei ramuri ale urologiei și asta îi face mai performanţi. În cazul României, aș stratifica procedurile minime pe care trebuie să le parcurgă un urolog pe durata anilor de studiu și aș încerca să găsesc o metodă prin care se poate contoriza acest lucru. Recomand tuturor colegilor, din toate specialităţile, să meargă cel puţin o lună în clinici internaţionale pentru a participa la activitatea acestora. Este nevoie de o fărâmă de curaj, de un CV și de o scrisoare de intenţie.
Aveţi vreun model în cariera medicală?
Sunt puţini cei din lumea medicală care nu îl cunosc sau nu au auzit de dumnealui, nu doar datorită profesionalismului, ci mai ales datorită laturii sale umane. Este vorba despre prof. dr. Viorel Jinga, care m-a impresionat încă din prima lună de rezidenţiat. Când mergeam la vizită pe holul Secţiei Urologie III și auzea pacienţii sau personalul medical vorbind despre diverse probleme, se oprea și le oferea întodeauna idei sau soluţii. Pacienţii nu erau neapărat ai dumnealui, ci erau oameni care aveau nevoie de ajutor. Mereu calm și stăpân pe situaţie în blocul operator, apropiat de pacienţi la consultaţii, profesorul Jinga reușește să ne prezinte mereu ceva nou și interactiv la cursuri. Primul pedicul renal l-am ligaturat sub îndrumarea sa, la fel și primele gesturi endourologice, prima rezecţie transuretrală a unei tumori vezicale. Mare parte din gărzile pe care le fac în Spitalul Clinic „Prof. dr. Th. Burghele” sunt sub coordonarea șefului de lucrări dr. Daniel Bădescu. Sub îndrumarea acestuia am efectuat ca prim operator prima nefrectomie, prima nefrolitotomie percutanată și prima rezecţie transuretrală a prostatei.
Care sunt principalele probleme cu care se confruntă medicii urologi în România? Rezolvarea lor credeţi că ţine doar de sistemul de sănătate sau și de profesioniști?
Problemele sunt relativ similare cu cele ale colegilor din alte specialităţi chirurgicale, respectiv: numărul mare de pacienţi, gărzile dificile, cu multe consultaţii și timpul considerabil petrecut la spital. Toate acestea se răsfrâng asupra sănătăţii și a vieţii personale. O mai bună finanţare a sistemului medical, înmânată unor profesioniști demni, cred că ar rezolva problemele sănătăţii în România. În afară de cele în care am participat ca stagiar, am avut ocazia să văd cum funcţionează și alte sisteme medicale, cum ar fi cele din Olanda, Australia și Germania. Oameni suntem și noi, bine pregătiţi suntem și noi, dar mai trebuie să lucrăm la capitolul finanţare și la administrarea acestor resurse. În plus, cred că românii dispun de creativitate suplimentară, care va duce, la un moment dat, într-un context potrivit, la noi contribuţii pe scena urologiei internaţionale.

Buna gestionare a timpului permite implicări multiple

Sunteţi implicat în multe proiecte. Unul dintre ele este CEDRU For Life. Ne puteţi spune câte ceva despre acesta?
Organizaţia nonguvernamentală Centrul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane „For Life” (CEDRU For Life) își desfășoară activitatea în cadrul Centrului Privat de Simulare Medicală LifeSIM. Conceptul simulării medicale include reproducerea unor proceduri din diverse specialităţi, utile la începutul practicii medicale. Astfel, tinerii medici vor fi mai bine pregătiţi, li se oferă încredere sporită, mai multă siguranţă, iar pacientului – mai puţine riscuri. Conceptul simulării nu se limitează la simpla reproducere a pașilor unor proceduri, ci începe atunci când este integrată o echipă de medici-asistenţi în gestionarea unor situaţii excepţionale, pe pacienţi simulaţi. Momentan, Centrul organizează tabere de vară pentru studenţi, în domenii precum radiologie, gastroenterologie, laparoscopie, ginecologie, ATI și cardiologie. Din toamnă reîncep toate activităţile. Înscrierile se fac prin intermediul site-ului oficial. Trebuie menţionată echipa de peste 40 de studenţi pe care am început să o formăm în 2015, împreună cu colegul meu, Radu Toader, rezident pe chirurgie vasculară în Germania. Echipa reprezintă un nucleu de personalităţi din toate colţurile ţării, pline de creativitate și entuziasm.
Aţi fost și președintele SSCR. Mai colaboraţi cu această organizaţie?
Societatea Studenţească de Chirurgie din România (SSCR) a fost proiectul meu de suflet din studenţie. Înfiinţată în urmă cu 15 ani de dr. Dragoș Garofil, dr. Olivia Sgarbură, dr. Bogdan Vinersar și alţi colegi din generaţiile lor, SSCR este organizaţia care îi oferă studentului medicinist ocazia să își testeze aptitudinile și apetitul pentru chirurgie. Unii studenţi realizează, astfel, că nu sunt croiţi pentru chirurgie, iar alţii participă fără nicio așteptare și regăsesc bucuria în chirurgie. În calitate de președinte, trebuia să gestionez activităţile celor opt filiale naţionale, să rezolv aspectele administrative, financiare și cele juridice. Nu e ușor, având în vedere că acestea sunt domenii extramedicale, dar ulterior mi-au prins bine. Desigur, colaborez și în prezent cu studenţi din toate ONG-urile locale și naţionale care mă solicită la diverse congrese, workshopuri, conferinţe. Deși sunt pe final de rezidenţiat, nu am uitat cum e să fii student și cât de mult contează energia și entuziasmul celui care te învaţă. Sper ca această energie să rămână vie mereu.
Având în vedere numeroasele activităţi în care sunteţi implicat, cum reușiţi să vă gestionaţi eficient timpul și ce vă motivează să mergeţi mai departe?
Timpul liber rămâne, de multe ori, cel din după-amiezile de weekend. Totuși, atât munca de la spital, cât și activităţile realizate împreună cu studenţii mă încarcă într-un mod pozitiv. Astfel, acestea au devenit un mod de viaţă, nu o simplă sarcină de serviciu. Timpul nu e niciodată suficient pentru a face tot ceea ce ţi-ai propus, dar poţi încerca să strecori cât mai multe în aceeași oră.