Dr. Simona Voicescu este de 16 ani medic primar de medicina familiei în cadrul unui centru medical din sectorul 4 al Capitalei. Când a intrat în sistemul medical, avea alte așteptări, dar realitatea, total diferită, a motivat-o să lupte cu „acest sistem slab”. Consideră că în prezent principala problemă a sistemului o reprezintă incompatibilitatea unor oameni cu pozițiile pe care le ocupă.

    – În câteva cuvinte, cum ați caracteriza medicina de familie și de ce ați ales să o practicați?
    – Am făcut facultatea de medicină târziu și consider că această meserie m-a ales pe mine, nu eu pe ea. Am crescut în cabinetul mamei, care era medic pediatru, și încă din acea vreme am dezvoltat un interes pentru acest domeniu. Ulterior, pe parcursul gărzilor din spitale, mi-am dat seama că am ales ceea ce îmi place. Tot atunci am realizat că îmi doresc o specialitate care să îmi permită să vin în contact direct cu pacientul în ansamblul lui. Consider că medicina de familie este o medicină internă la scară mai mică. Este o specialitate în care îl poți îndruma pe pacient să aleagă ceea ce este mai bine pentru el din punctul de vedere al stării generale de sănătate. Medicina de familie nu presupune doar medicina omului bolnav, ea este și trebuie să reprezinte și medicina omului sănătos, fiind prima care intră în contact cu acesta. Îmi place să spun că această specialitate este una de prevenție, iar ceea ce facem noi nu ar trebui să intre în sfera de activitate a altor specialități. Practic, în prezent nu se știe care este rolul medicinei de familie și, cel mai important, nu se știe încotro se îndreaptă ea. Am fost rugată să fac parte din echipa Ministerului Sănătății, dar am refuzat categoric pentru că eu consider că am fost pregătită pentru medicina primară și acesta este domeniul în care pot să fiu eficientă.

    – În opinia dumneavoastră, care ar fi rolul medicului de familie în actualul sistem de sănătate din România?
    – Rolul medicului de familie este esențial. În cabinetul său trebuie să se facă prevenția, informarea și vaccinarea. Pacientul nu este nici prinț, nici cerșetor, el trebuie privit ca un om aflat în nevoie. Pentru un medic căruia îi place această profesie, nu există răsplată mai mare decât să vadă că a reușit să îi fie de ajutor pacientului printr-un diagnostic corect și un tratament adecvat sau trimițându-l către specialistul de care chiar are nevoie. Dar, ca să poți face aceste lucruri, trebuie să-ți iubești meseria pe care o ai și oamenii, chiar și în condițiile vitrege de astăzi, când medicul este practic obligat să alerge după alte surse de venit, în plus față de cele pe care le are în calitate de medic.

    – Toate acestea, desigur, își pun amprenta și pe calitatea actului medical.
    – Sigur că poate influența și actul medical. Ca medic, de multe ori nu pot da un randament bun în astfel de condiții. Nu mai vorbesc de tot ceea ce înseamnă parte administrativă și birocratică, mari devoratoare de timp și energie, pe care altfel le-am aloca pacienților. În plus, consider că medicul de familie face mai degrabă medicină socială, în condițiile în care accentul ar trebui să îl pună pe prevenție, practic principala responsabilitate a medicinei primare.

    – Și totuși rezistați. Cum reușiți asta?
    – Cu greu. De altfel, problemele sunt mult mai multe decât cele deja enumerate. Imaginați-vă că au fost ani în care am primit cinci doze de vaccin antigripal și am fost nevoiți să rugăm pacienții să și le cumpere singuri. Ce să mai zic de faptul că atunci când avem o consultație trebuie să scriem de cinci ori același lucru pentru un pacient și de opt ori pentru o femeie însărcinată. Medicul de familie este considerat vinovatul de serviciul pentru tot ceea ce se întâmplă în acest sistem. Numai că nu totul depinde de noi. Am petrecut multe zile de naștere sărbătorite în fața ministerului și la proteste. Pe de altă parte, cred cu tărie că politica nu are ce căuta în sănătate, în educație, în armată și în justiție.

    – Autoritățile locale vă sprijină în vreun fel?
    – Deși autoritatea publică locală – în cazul nostru, Primăria municipiului București – are obligația legală de a contribui la reabilitarea sau/și modernizarea clădirii pe care o are în proprietate, adică acest dispensar, acest lucru nu se întâmplă. Tot ce există în acest dispensar este realizat din bugetul nostru. Autoritățile locale ne-au „ajutat” într-un mod foarte original: consilierii locali din primărie au hotărât ca, începând cu anul 2011, să plătim o chirie mărită de la un euro pe metrul pătrat la 50 de euro pe același metru pătrat. Când vine vorba de drepturi, suntem considerați privați. În schimb, când vine vorba de obligații, suntem considerați serviciu public.

    – De ce credeți că nu merg lucrurile așa cum ar trebui?
    – Pentru că nu există dorință. Din acest punct de vedere, sistemul medical seamănă cu cel de învățământ. Din păcate, în funcțiile-cheie sunt „plantați” oameni incompetenți, neprofesioniști. Aceste funcții trebuie ocupate de oameni care au trecut prin toate etapele profesionale și care au lucrat printre noi. Dacă nu te-ai confruntat cu problemele din teren, nu ai cum să le cunoști și, pe cale de consecință, este imposibil să vezi soluțiile și nevoile sistemului în ansamblul lui.

    – Pacientul resimte aceste probleme?
    – Pacientul conștientizează prin ce trece sistemul medical. Din nefericire, el încă mai are impresia că medicul stă doar în cabinetul medical, consultă și atât. El nu are de unde să știe că, de exemplu, medicii de familie merg să cumpere biletele de trimitere, să ia vaccinurile și așa mai departe. Și nu oricum, ci stând cu orele la cozi pentru asta. În plus, statul la cozi se întâmplă în timpul programului cu publicul al instituțiilor respective. Problema este că tot atunci avem și noi program de consultații, ceea ce înseamnă că vom lipsi de la cabinete, fără ca cineva să ne poată înlocui. Pare că niciunul din decidenții noștri nu este interesat de nevoile noastre sau cu ce probleme ne confruntăm.

    – Ce ați schimba în sistemul medical actual?
    – Oamenii, legea și finanțarea. În primul rând, în sistem este nevoie de oameni competenți, care să știe să comunice, să vadă și să găsească soluții la problemele care apar în sistem. Când greșim, să găsim în ei niște consilieri capabili care mai întâi să ne arate greșelile și apoi să ne indice direcția corectă. Poate așa reușim să îndreptăm anumite aspecte. Poate ar fi bine ca întreg sistemul să fie militarizat. Consider că ministerul trebuie să fie singura structură de conducere. Este nevoie de ordine în acest sistem. Legile ar trebui făcute pentru fiecare profil medical în parte. Noi, medicii, nu putem sta tot timpul să urmărim și să citim monitoare oficiale. Tot aici aș menționa reînființarea facultății de pediatrie, foarte importantă pentru orice sistem de sănătate, nu doar pentru cel românesc. De asemenea, e trist că s-a încercat preluarea unor modele care funcționează în străinătate și nu s-a ținut cont de faptul că acestea nu sunt aplicabile realităților din România. În ceea ce privește finanțarea, este dezamăgitor și trist faptul că un medic de familie câștigă cât un brancardier dintr-un spital.

    – În aceste condiții, nu v-a tentat ideea de a pleca în străinătate să profesați acolo?
    – Nu. E drept, oferte primesc aproape zilnic, dar consider că trebuie să rămân aici pentru a aduce un aport societății și a oferi o recompensă pentru ceea ce mi s-a oferit în perioada formării mele profesionale. Nu am făcut nimic pentru țara mea, dar poate prin profesia pe care o practic reușesc să pun și eu câte o cărămidă la sănătatea pacientului meu, care îmi doresc să se întoarcă în societate, capabil de muncă. Au fost și momente când ni s-a transmis să plecăm, pentru că aici nu există resurse financiare pentru noi. Atunci am conștientizat câtă nevoie este de noi aici. Ce facem dacă plecăm cu toții? De ai noștri cine mai are grijă? Dar am trecut cu bine și peste acele timpuri, am găsit soluții. Am rămas pentru că vreau să lupt pentru un sistem medical sănătos!