Dr.
Bogdan Iliant este medic stomatolog la două cabinete din Târgu Mureș. Spune
că a ales această specialitate pentru că niciodată nu ar fi putut să facă ceva
dacă nu ar fi avut o pasiune din start pentru un anumit domeniu. Inițial, prima
dorință a lui a fost să urmeze cursurile Conservatorului sau ale Facultății de
sport. Stomatologia era pe locul trei, dar s-a hotărât să o facă în urma
insistențelor familiei de a opta pentru „o meserie nobilă”. Nu regretă alegerea
făcută.
–
Considerați că pacienții români au o igienă dentară corespunzătoare?
–Nu, românii nu au o igienă dentară corespunzătoare. Una dintre principalele
cauze este lipsa educației în ceea ce privește grija pentru propriul corp. Pe
români nu-i interesează acest aspect, pur și simplu, și transmit asta și
copiilor lor. Pacientul român se prezintă la medic doar atunci când „are o
problemă”, atunci când vede el că are o problemă, dar bineînțeles că în acel
moment problema e mult mai gravă decât crede el.
–
Care sunt principalele afecțiuni pentru care pacienții apelează la dv.?
–Afecțiunile cu care oamenii ajung la mine în cabinet sunt în principiu
cariile dentare. Acestea pot fi carii simple sau complicate cu necroză,
gangrenă, parodontite apicale sau abcese. Pacienții se mai prezintă și cu
afecțiuni precum gingivita sau boala parodontală, dar mai sunt și alte
probleme, precum diversele tipuri de edentații – lipsa unuia sau mai multor
dinți.
–
Se prezintă la timp, sau vin atunci când situația este critică?
–Foarte puțini pacienți vin din inițiativă proprie la controlul periodic.
Majoritatea vin în stadiile medii ale problemelor sau în stadii grave ori
foarte grave. Frica, în general, îi determină cel mai mult să întârzie
prezentarea la medic.
–
Doar frica? Nu cumva și costurile prea mari?
–Aspectul financiar e relativ. Pacientul român pur și simplu nu înțelege că
în spatele acelui „preț mare” cerut de noi se află zeci de cursuri și de
examene și ani de școală sau că diagnosticul și tratamentul nu sunt făcute de
un om simplu de pe stradă, ci de un specialist a cărui muncă trebuie plătită.
Românii nu sunt educați să înțeleagă asta, din păcate.
– Care sunt temerile lor cele mai mari
și cum s-ar putea rezolva problema?
– De cele mai multe ori teama cea
mai mare este durerea. Pacientul român nu vine la medicul stomatolog de teamă
să nu-l doară procedurile. Preferă să stea cu durerea lui, cu care s-a
obișnuit, că doar e a lui. Mai în glumă, mai în serios, asta e realitatea:
„Prefer să mă doară acasă decât să faci tu să mă doară”.
–
Ei vin în general să-și rezolve problemele dentare sau din motive estetice?
–Am și pacienți care vin în scopuri medicale, dar și estetice. Dacă la
capitolul estetic putem include și obturațiile/plombele, nu numai albirea sau
injectarea cu acid hialuronic, atunci pot să spun că procentul e aproximativ
egal.
–
Se întâmplă des ca pacienții să ia tratament „după ureche” înainte să apeleze la
dv.?
–Da, este un fenomen care cred că li se întâmplă tuturor medicilor,
indiferent de specialitate. Totuși nu mă lovesc de asta foarte des, pentru că
pacienții mei fideli mă cunosc și știu că nu-mi place să se trateze singuri, și
atunci preferă să mă sune ca să rezolvăm problema. Dar sunt destul de mulți și
cei care iau tratament după ureche sau după ce au citit pe internet. Nu am o
părere bună despre aceste practici, de fapt dezaprob total acest tip de
comportament.
–
Care considerați că sunt principalele probleme cu care se confruntă un medic
dentist în România?
–Medicii stomatologi români se confruntă cu numeroase „neajunsuri”.
Principala problemă rămâne însă contractul de muncă. În sectorul privat,
angajatorul preferă să te angajeze cu salariul minim pe economie, iar mai apoi
să negocieze cu tine în scopul unei „înțelegeri avantajoase”. Dar salariul
trecut în contract ne dezavantajează total pe noi, medicii.
–
Aveți contract cu Casa de asigurări de sănătate?
–Da, lucrez cu Casa. Lunar avem în jur de 1.000 de lei de medic, pentru
tratamente, la copii mai ales. Am decis să lucrez cu Casa pentru a trata copii.
Acestor copii le pot face o educație sanitară, pe care părinții lor nu le-ar
face-o acasă. Nu am un calcul exact al numărului de pacienți tratați din banii
primiți de la Casă, dar probabil sunt în jur de 10–15 pacienți per medic.
–
Credeți că un program al Ministerului Sănătății sau al Casei, pentru
îmbunătățirea sănătății orale a pacienților i-ar ajuta pe medicii dentiști?
Cum?
–Cel mai ușor de educat sunt copiii, deci orice program trebuie întâi să li
se adreseze acestora. În 2007 am
fost împreună cu un coleg prin câteva licee și am împărțit chestionare legate
de igiena dentară, apoi am discutat răspunsurile date de elevi. În acea perioadă,
mulți elevi au început să vină la noi la cabinet și cu mulți dintre ei încă am
rămas prieten și îmi sunt pacienți fideli. Deci orice program trebuie făcut în
colaborare cu profesioniștii în domeniu.
–
Care sunt lucrurile care vă împiedică să vă faceți meseria așa cum v-ați dori?
–De multe ori pacientul vrea doar o parte din tratament și se ajunge la un
compromis care, cu timpul, îl aduce din nou la mine, cu o problemă poate mai
gravă și mai greu de rezolvat. Pacienții ideali sunt cei care vin cu radiografia
panoramică, îmi zic să le calculez prețul tratamentului cap-coadă și abia apoi
deschid gura. Dar ei sunt cei mai rari. Majoritatea vor „doar plomba asta, vă
rog”, care îi deranjează pe ei. Nu își dau seama și de problemele care nu dor.
–
Respectă, în general, pacienții recomandările dv.?
–În general, da. La programare cel puțin, vin cam toți. Ce nu se respectă
sunt recomandările postextracție, acolo unde nu ai voie să fumezi, să consumi
alcool sau băuturi acidulate. Fumătorii vor fuma, oricum. O altă problemă des
întâlnită este și aceea că nu se mai respectă recomandările privind igiena,
după ce am făcut o igienizare completă. După câteva luni tartrul e la loc,
gingivita e la loc. Și aici nu e de vina sarcina, nici măcar moștenirea
genetică.
–
Practicați și intervenții estetice, cum ar fi augmentarea buzelor sau chiar
tratamentul de întinerire. Considerați că licența de medic dentist vă conferă
și aceste competențe?
–Da, și eu practic injectarea de acid hialuronic, în buze mai precis. Am
absolvit cursuri și o să mai merg și la altele. Am o diplomă pentru așa ceva.
Din moment ce firmele care vând acid hialuronic ne abordează din ce în ce mai
des pentru cursuri, și văzând că practic „nu e chirurgie pe creier”, consider
că în urma unui curs bun absolvit poți avea competența necesară să injectezi.
Noi, medicii stomatologi, putem face asta pentru că am studiat chirurgie
maxilo-facială și stăpânim anatomia părților moi și anestezia în zona feței.
–
Cât de greu este să susții (din punct de vedere financiar) un cabinet de
stomatologie la noi în țară?
–Depinde foarte mult de profit. Dacă acel cabinet de stomatologie are profit
bun, desigur că susținerea lui nu e deloc dificilă. Mai greu este să respecți
toate regulile impuse de organismele de control sanitar, care de multe ori am
impresia că vor doar să găsească nereguli și să dea amenzi, în loc să te ajute
să-ți optimizezi igiena cabinetului, de exemplu.
–
Atunci, ce vă reține aici în România? Dacă s-ar ivi ocazia ați pleca să
profesați în străinătate?
–Nu cred, pentru că îmi este frică de schimbare și de necunoscut. Acesta
cred că este unul dintre principalele motive care mă țin aici, în România.
Poate doar dacă oportunitatea care mi s-ar oferi ar fi foarte atractivă, m-aș
gândi foarte serios la ea.
–
Ce ați schimba în sistemul medical?
–Îmi este destul de dificil să răspund la această întrebare. Cred că unul
dintre principalele lucruri pe care le-aș face ar fi să găsesc o soluție pentru
ca angajatorul să îți scrie în cartea de muncă salariul real, fie el și de
2.000 de euro lunar. Desigur, ne confruntăm și cu alte probleme, însă, din
punctul meu de vedere, principala problemă este cea legată de corectitudinea
angajatorului.
.jpg)
