Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Penitenciarul e mai sigur decât ambulanța

Viața Medicală
Alexandra NISTOROIU joi, 30 iulie 2015

Acum nouă ani, dr. Cristina Aldesiu a lăsat în urmă urgențele pentru munca în penitenciar. A fost o alegere parțial dictată de circumstanțe, dar nu o regretă. A devenit medic de familie la Codlea, pentru sute de deținuți, pacienți ca oricare alții, după cum spune medicul. Ce îi face diferiți nu este nici trecutul lor, nici violența de care ar putea fi capabili, ci urmele pe care zidurile le lasă asupra psihicului lor.

 

     – Am început să lucrez la o vârstă onorabilă, când alții se gândesc să iasă la pensie din sistem. Înainte am lucrat la un serviciu de primiri urgențe într-un spital din Brașov. Am ales între ambulanță și penitenciar. Pentru ambulanță aveam într-adevăr o vârstă nepotrivită.
     Cum a fost schimbarea?
     – N-au fost surprize mari, poate mișcarea mai grea a sistemului a fost cea mai surprinzătoare. E o altă lume aici, totuși.
     Apar anumite obstacole în comunicarea cu pacienții din cauză că sunt privați de libertate?
     – Oamenii sunt puțin deosebiți. Puțin mai mult. Dar, ca și ceilalți pacienți, au probleme, frustrări, nemulțumiri. Hai să nu ieșim din casă o perioadă de timp, să nu intrăm în contact cu oameni relativ normali. Cum ne-am simți? Sigur că e greu. Din păcate, așa cum se întâmplă în România, suntem prea puțini în toate serviciile, chiar și la consiliere psihologică. A rămas un psiholog la multe sute de deținuți. E greu să-ți faci timp pentru toți. Timp de ascultare, timp de discuție. Chiar și din punct de vedere medical, pentru că oamenii nu prea au cu cine discuta. Între ei ce pot să discute? Cum se pot ajuta? Sigur că încearcă ascultarea din altă parte. Dacă ar fi să ne supunem regulilor casei de asigurări, ar trebui să avem câte consultații pe zi? Douăzeci? La noi se prezintă și câte o sută într-o zi.
     Dar cum faceți față?
     – Greu. Cu umor, cu nemulțumiri din partea noastră, cu nemulțumiri din partea lor, dar până la urmă cazurile cu adevărat medicale se rezolvă. Onorabil. Sunt penitenciare în care situația e mai complicată: fără medic sau medicul are contract de prestări servicii. Noi, din fericire, deși insuficient, suntem doi medici. Am avut până de curând și medic dentist, până prin martie, când s-a pensionat colega. Și asta-i o problemă. E o încărcătură mare pentru colega mea psiholog, care e singură, mai ales că este totuși un penitenciar de bărbați. Iar reticențele sunt suficiente. Și în populația civilă, față de noi, femeile, sunt anumite reticențe. Cu atât mai mult în acest mediu.
     Ce înseamnă prevenția în penitenciar?
     – Discuții. Până anul trecut a fost un program pe partea de prevenție a tuberculozei și a infecției HIV/SIDA. L-am prins proaspăt început în 2006.
     În ce consta programul respectiv?
     – Pregătirea cadrelor – și nu doar a celor medicale – pentru a ține lecții cu deținuții despre prevenție, cu chestionare, discuții, lecții interactive, e-learning. Benefic nu numai ca prevenție, ci și ca dezvoltare intelectuală, scoatere din mediu.
     Programe de schimb de seringi se derulează în penitenciar?
     – La noi nu s-a derulat un astfel de program, poate pentru că ponderea consumatorilor de droguri la Codlea nu este atât de mare ca la penitenciarele din sud, din București. N-am date, dar nu avem program de schimb de seringi și în general nimic pe consum de droguri.
     Este controlat în vreun fel fumatul?
     – La fel ca în populația civilă. Legislația actuală – rușine să-mi fie, poate nu sunt la curent –prea puțin am văzut-o respectată, iar când nu e respectată prea puțin e amendată încălcarea ei. Eu nu am curajul să mă uit urât, darămite să fac observație unuia care fumează în loc nepermis.
     Foto:William WarbyDar au de unde să facă rost de țigări în penitenciar?
     – Bineînțeles, au magazin de unde își pot cumpăra. Nu e restricționat. Fumatul în cameră, mai ales în camerele de nefumători, teoretic da. Acuma, fiecare după educație. Unii fumează în baie, la fereastră. Depinde de comunitatea camerei respective. Dacă e declarată cameră de nefumători, cei mai mulți respectă regulile.
     Câți deținuți împart o cameră?
     – Camerele sunt suficient de mari, stau câte 12, câte 20. Sunt și camere mai mici, de șase, nu prea multe. Dar asta este, penitenciarul e o construcție veche, din anii 50 și ceva. Pereții nu-i poți lărgi împingându-i cu umărul. Poate decât să facem autostrăzi care se surpă sau terenuri de sport nefolosite niciodată n-ar fi rău să facem pușcării noi, după norme. Dintr-o casă veche, oricât ai cosmetiza-o, nu poți să faci un spațiu conform cu niște standarde.
     Revenind la prevenție, cât de mult se poate face în penitenciar?
     – Sigur, în penitenciar avem discuții, în limita timpului, și explicăm ce înseamnă traiul în comun, ce e recomandat să nu facă, ce ar fi bine să respecte. Sunt pliante, mape de cameră cu anumite informații medicale. Pentru nivelul de percepție al deținuților, e bine. Cu toate că numărul de prezentări este mare, alocăm suficient timp discuțiilor, le spunem, pe îndelete și pe înțelesul lor, ce să facă și ce nu. Prin discuție facem cel mai mult, pentru că gradul de analfabetism e mare.
     Cum procedați pentru investigații și consult de specialitate?
     – Nu e nicio problemă din punctul ăsta de vedere. Cabinetele de specialitate ne primesc și ne înțeleg situația. Și noi, ca pacienți liberi, putem fi programați peste săptămâni sau chiar luni de zile pentru un consult de specialitate. Din fericire, nu întâmpinăm dificultățile astea în mod frecvent. În câteva zile, o săptămână, maximum două ne este programat pacientul.
     – Care sunt cele mai mari provocări pentru medicul din penitenciar?
     – Casa de asigurări vrea să ne alinieze la standardele medicului de familie din civilie, or numai lucrând într-un penitenciar poți să îți dai seama că munca noastră are foarte multe lucruri aparte. Sunt foarte multe zile în care se prezintă la cabinet o sută de pacienți. Diferența ce înseamnă? Cine suportă cheltuiala? Sigur, penitenciarul, în limita în care are fonduri. Dacă nu?
     – Întâlniți situații de violență?
     – Nu. Violență verbală, da. Amenințări, da. Dar nu mă pot plânge că am fost amenințată în mod deosebit sau că mi-ar fi teamă din punctul ăsta de vedere. Lucrurile astea fac parte dintr-un așa-zis „normal“ al locului de muncă. Colegii de la cabinetele de familie n-or fi amenințați și ei, n-or fi trași la răspundere? Eu cred că da. Hai să vedem ce se întâmplă la camerele de gardă, când e chemată ambulanța. Când mi-am ales meseria, în adolescență, a fost ușor. Când am ales între ambulanță și penitenciar, m-am gândit de două ori. Și dacă am ales penitenciarul, e și pentru că siguranța e mai mare acolo decât pe ambulanță sau într-o unitate de primiri urgențe.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.