– Imediat după decembrie 1989, politicienii
noştri au promis creşterea semnificativă a bugetului sănătăţii, la nivelul ţărilor
europene dezvoltate. Propunerile au rămas doar pe hârtie, un clasic exerciţiu
de demagogie. Sistemul nostru politic nu acordă nici pe departe atenţia cuvenită
sănătăţii populaţiei. Aprecierea înţeleaptă a lordului Beveridge nu a câştigat
adepţi pe la noi. Regimul politic de incompetenţă agresivă şi diletantism înregistrează,
drept consecinţă, indicatori de sănătate dintre cei mai slabi din Europa, începând
cu mortalitatea infantilă şi speranţa de viaţă. În nicio ţară din Europa, în
ultimii 22 de ani, nu au fost schimbaţi 24 de miniştri ai sănătăţii. Au lipsit
programele pe termen mediu şi lung, continuitatea managementului sanitar. Au
fost puse în practică directive politice nerealiste, copierea neinspirată a
unor modele nu de puţine ori impuse de Uniunea Europeană… Specialiştii români
ai domeniului nu au fost consultaţi, ne lipseşte o monitorizare a stării de sănătate a populaţiei,
nu avem un sistem de statistică sanitară computerizat, unitar la scară naţională.
– Înţelepciunea politică, exemplul ţărilor
dezvoltate ce ne pot sugera?
– Sănătatea
naţiunii noastre ar trebui să fie considerată deasupra politicii. Managementul
sanitar, normele, regulile de conduită ar trebui să fie însuşite de întreg
spectrul politic ca un program naţional, un obiectiv strategic prioritar,
comparativ cu apărarea suveranităţii naţionale, după cum preciza un confrate.
Foarte important, echipa ministerială ar trebui să beneficieze de un interval
de cel puţin patru-cinci ani, răgaz obligatoriu finalizării programelor
propuse. Fără nicio exagerare, slujitorii sănătăţii trag un veritabil semnal de
alarmă în ceasul al doisprezecelea. Dacă vom evolua pe acelaşi drum păgubos,
vom înregistra o stare de sănătate din ce în ce mai proastă, înmulţirea bolilor
degenerative, care solicită cheltuieli mari, mortalitate crescută, durată de
viaţă scurtă (deja suntem cu şase ani în urma Uniunii Europene), indicatori
demografici în cădere galopantă, o calitate biologică scăzută a concetăţenilor
noştri. O organizare raţional-ştiinţifică a sistemului sanitar ar facilita,
profitabil, o cheltuire mult mai economicoasă a resurselor altfel modeste.
– Pe aceeaşi linie se înscrie prevenţia.
– O
altă maximă rămasă doar pe hârtie: este mult mai ieftin să previi decât să
tratezi. Prevenţia îi revine Ministerului Sănătăţii. Putem face mari economii în
sistem prin susţinerea unor programe educative, precum combaterea bolilor
cardiovasculare, degenerative şi metabolice, prevenirea infecţiilor şi a
bolilor infecto-contagioase, impunerea unor reguli stricte de igienă în şcoli şi
colectivităţi. Parteneriatul cu mass-media ar putea aduce importante şi nepreţuite
servicii naţiunii.
– Colocviul ştiinţific, de specialitate se
consideră a fi de primă necesitate în gestiunea sănătăţii. Ce exemple ne oferă ţările
dezvoltate?
–
Edificarea unui sistem de sănătate solicită totdeauna contribuţia specialiştilor.
În SUA, de pildă, un asemenea sistem a fost definit după lungi dezbateri, cu
aportul determinant al consilierilor sanitari. Rolul acestor pioni
fundamentali este recunoscut necondiţionat în lume. Odată, de Gaulle a fost întrebat
de ziarişti cum îşi alege consilierii. Marele om politic le-a răspuns că, în
alegerea lor, utilizează trei criterii. Mai întâi, consilierii trebuie să fie
mai deştepţi decât el. Sunt datori să aibă pregătirea de specialitate necesară,
în măsură să realizeze sinteze succinte, la obiect şi să propună soluţii de
rezolvare. În sfârşit, consilierii trebuie să ştie că, mai întâi, sunt chemaţi
să slujească Franţa şi apoi pe preşedinte.
– La capitolul realităţi româneşti mai avem şi
excepţii… optimiste?
– Din
fericire încă mai avem. Mă refer mai întâi la sistemul SMURD, solicitat recent şi
la export. Chirurgia de transplant se bucură de o colaborare fructuoasă a
specialiştilor şi programe pe termen lung. Tot la fel, specialitatea
cardiologiei, care, prin planurile preventive şi terapeutice, a reuşit ca, în
comparaţie cu anii 1991–1992, să reducă rata de mortalitate cu 50%. Şi în plan
uman, mai sunt încă speranţe. Colegii noştri de peste hotare sunt foarte plăcut
impresionaţi de buna pregătire a medicilor noştri tineri, surprinşi de
performanţele medicale obţinute de noi în condiţii de dotare şi finanţare
precare. Stările de lucruri actuale trag însă şi un serios semnal de alarmă.
Tinerii medici români, după stagiul de rezidenţiat în clinici de vârf, unde au
participat la intervenţii de nivel european, când se întorc la locurile lor de
muncă, se confruntă cu condiţii de lucru şi trai precare, foarte departe de
normele europene, condiţii care favorizează – din nefericire – malpraxisul,
nemulţumirea populaţiei. În chip nedrept, eşecurile sunt cauzate în proproţie
de peste 80% de condiţiile de lucru, deseori rudimentare. Spre comparaţie, un
caz relatat recent în presă. Un medic român a plecat să lucreze în sudul Franţei.
Primarul localităţii l-a primit foarte politicos, rugându-l să solicite ce
anume mai are nevoie în dotarea cabinetului medical. Apoi, acelaşi primar l-a
condus spre a-i arăta două locuinţe din care să-şi aleagă una. La noi, cele
relatate mai sus par o poveste SF.
– Cum se apreciază blocajul angajărilor
personalului sanitar?
–
Mult rău a făcut sistemului sanitar şi sănătăţii populaţiei regula de a putea
angaja un cadru medical abia după şapte disponibilizări. Supraaglomerarea a
devenit un fapt obişnuit. Aşa s-a ajuns ca, în serviciile de urgenţă, un medic
sau doi să rezolve până la 100 de solicitări pe schimb, o asistentă medicală să
aibă în grijă până la nouă-zece bolnavi în secţiile de ATI, sau 30–40 în secţiile
de spital, în turele de după-amiază şi noaptea.
– Cum se reflectă deficienţele
managementului la nivel spitalicesc?
– În multe, foarte multe situaţii, prin lipsă
de profesionalism, diletantism, printr-o politizare excesivă. Avem astăzi
manageri specializaţi în licitaţii şi raportări dubioase, dezinteresaţi de
nevoile esenţiale ale sistemului, cu maniere autocratice. Din păcate, legislaţia
laxă permite, prin „portiţele“ textelor, ca uneori managerii să-şi poată păstra
funcţia chiar dacă nu mai corespund fişei de post. Cred că o auditare a tuturor
unităţilor sanitare ar putea releva deficienţele sistemului, o bună bază de
date spre soluţii pozitive. Se ştie că în Occident managementul spitalicesc nu
mai este asigurat de medici. Candidaţii acestor posturi urmează însă cursuri de
specializare cu durata de trei-cinci ani înainte de a fi angajaţi. Garanţia
unui profesionalism real şi responsabil.
– Proporţia covârşitoare a problemelor de sănătate
se rezolvă în teritoriu. Cum apreciază specialiştii acest fapt?
–
Distincţiile în acest caz devin foarte importante pentru o lege a sănătăţii,
pentru o reformă. Într-un fel organizezi sistemul de sănătate în Banat, unde
nivelul de civilizaţie al populaţiei este mai ridicat, condiţiile de viaţă mai
bune, infrastructura mai accesibilă, dar şi o patologie cardiovasculară mai
frecventă, boli degenerative foarte multe, diabet zaharat ş.a. Întru totul
altfel stările de lucruri din zonele de sud-est ale ţării, unde natalitatea
este sporită, patologia infecto-contagioasă domină, sistemul de alimentaţie
este deficitar. În Occident, există un sistem de recrutare a tinerilor din
diferite domenii de activitate a căror specializare este susţinută financiar de
comunitatea locală. În schimb, aceşti tineri se obligă prin contract să rămână şi
să lucreze un număr de minimum cinci ani pentru comunitatea respectivă.
Companiile multinaţionale din România au început să practice şi la noi acest
sistem cu tineri români din domeniul financiar, economic sau ingineresc. De ce
nu putem fi atât de inteligenţi să preluăm sistemul amintit în medicină, mai
ales în mediul rural? De ce în 23 de ani nu am amenajat în mediul rural case
pentru medici şi nu am modernizat dispensarele? Iată în toată splendoarea ei
incompetenţa generală susţinută de politruci la toate nivelurile.
– Se vorbeşte astăzi foarte mult despre
privatizarea masivă în sănătate. Se dau spre exemplu ţări dezvoltate, în
special SUA. Cum trebuie înţeles fenomenul?
– Ţin
să precizez de la început, conform datelor la nivel internaţional, că o
privatizare cu sorţi de izbândă nu poate avea loc într-o ţară în care peste 50%
din populaţie este săracă, iar peste 15% în stare de sărăcie extremă. Aceste
categorii populaţionale se impun a fi asistate medical şi social prin finanţare
de către stat. Aici se concretizează rolul său social. Economiştii sanitari OMS
consideră că o reformă de sănătate este posibilă atunci când clasa mijlocie
reprezintă 60–65% din totalul populaţiei. Prin clasă mijlocie ei înţeleg acea
categorie a populaţiei care, după achitarea tuturor obligaţiilor şi
cheltuielilor alimentare şi de întreţinere, mai rămâne cu minimum 30% din
venit. Acest surplus îi face receptivi la înnoiri, la alte opţiuni privind
instrucţia, asistenţa medicală, condiţiile de locuit ş.a.
– Care este situaţia în sistemul medical
privat din ţara noastră?
– La
noi se vorbeşte mult despre plecarea personalului medical din unităţile publice
peste hotare şi mai puţin despre angajarea în unităţile medicale private, al căror
număr se află în continuă creştere. Motivele atracţiei? În primul rând, condiţiile
salariale net superioare unităţilor de stat. Apoi, normele de consultaţii,
tratamente sau intervenţii chirurgicale, mai bine alcătuite, mai raţionale.
Baza materială se situează şi ea la un nivel superior de dotare, munca
personalului mult mai puţin stresantă, expunerea la malpraxis mult diminuată,
are loc o umanizare a relaţiilor medic-pacient, pacientul se simte onorat de
relaţia empatică stabilită cu medicul său. Medicii sunt sprijiniţi şi încurajaţi
să parcurgă programe de perfecţionare profesională în ţară şi străinătate, să
fie la curent cu noutăţile specialităţii, pregătiţi totdeauna să satisfacă
prompt cerinţele de investigaţie şi tratament. Unităţile private beneficiază de
un management suplu, profesionist şi dedicat, altfel intră în faliment.
– Aveţi o experienţă consistentă deopotrivă în
unităţi de asistenţă medicală publică şi privată. Există posibilităţi de
cooperare, de asociere între cele două forme de proprietate?
.jpg)
