– Facultatea
și rezidențiatul le-am făcut pentru a practica medicină de
familie, meseria de reprezentant medical a fost doar o alternativă
de moment. Când nu găseam un post de medic de familie, trebuia să
îmi câștig într-un fel existența. Am renunțat, deoarece
satisfacția materială era bună, însă nu și satisfacția
sufletească. Nu era ceea ce îmi doream, nu pentru asta mă
pregătisem.
–
Cum vă primeau colegii medicii și cum îi primiți acum pe
reprezentanții medicali?
– Acum
văd cum este și de partea cealaltă a baricadei. La începuturile
mele de reprezentant medical, încă nu se implementase sistemul
informatic în cabinetele medicilor de familie și aveau ceva mai
mult timp liber pe care puteau să ni-l dedice și nouă. Nu erau
probleme precum „nu merge sistemul”, „s-a făcut aglomerație
la ușă”, „s-a blocat cardul”. Eram bine primită. Având în
vedere că o mare parte din cei care sunt reprezentanți medicali nu
au terminat facultatea de medicină și sunt de diverse alte
formații, când intram și le spuneam că și eu sunt medic, deja
făceau ochii mari. Cumva, vorbeau altfel cu mine. În timp dezvoltam
relații profesionale bune cu ei. Până în 2012, când am găsit
acest post de medicina familiei.
– Cea
mai mare problemă ține de funcționalitatea sistemului informatic.
Căderile platformei informatice ne bulversează și ne dau peste cap
toată activitatea. O mare problemă este și limitarea noastră ca
medici de familie. De exemplu, sunt multe boli la pacienții cronici
stabilizați în care depindem de hârtii. Vrei, nu vrei, trebuie să
îi trimiți o dată la șase luni la medicul specialist, ca acesta
să îți dea scrisoare medicală. Sunt analize pe care am putea și
noi să le recomandăm, dar nu avem voie din cauza
contractului-cadru. Sunt mai multe piedici care ni se pun. Ăsta este
sistemul, din păcate, trebuie să ne conformăm. Poate la oraș ar
fi mai ușor, dar în mediul rural pacienții nu au tot timpul și
banii necesari să facă drumul spre oraș. Sunt pacienți vârstnici,
care depind de copii, nepoți, să îi ducă, să îi aducă. De
exemplu, mulți din pacienții cu diabet zaharat, dacă nu reușesc
să se ducă la policlinică pentru scrisoarea medicală, își
cumpără tratamentul plătind prețul integral. Având în vedere că
nu pot să le mai eliberez rețeta compensată în lipsa scrisorii
medicale, au fost și cazuri când au renunțat cu totul la
tratament, în ciuda eforturilor mele de a-i convinge să meargă la
medicul de specialitate. Sunt puține cazuri, însă e o problemă.
–
Problemele financiare își pun amprenta și asupra felului în care
vă vor urma recomandările?
– Vârstnicii
din mediul rural au lucrat la CAP pe vremuri, și au ieșit cu o
pensie care nu ajunge nici măcar la 400 de lei. Ca să ajungă la
această sumă, care este venitul minim garantat, diferența o adaugă
statul. În ceea ce privește tratamentul, întotdeauna caut să ofer
variante, din care aleg varianta medicamentelor mai ieftine,
genericele. Și dintre generice își aleg medicamentul la care se
plătește cel mai puțin. În privința dietei, fiind oameni de la
țară, nu prea consumă alimente intens procesate, au păsările lor
în curte, legumele pe care și le cultivă singuri în grădină.
Cred că au o alimentație mai sănătoasă decât noi, cei de la
oraș. Și sunt pacienți cuminți. Singura problemă e că, din
cauza aspectului financiar, sau a faptului că mulți sunt singuri –
copiii sunt plecați și nu pot veni atât de des acasă la părinți,
pe cât ar dori bătrânii –, până la urmă își mai iau
tratamentul la preț întreg, așteaptă să le mai trimită copiii
bani sau, când găsesc pe cineva să îi ducă la oraș, la medicul
specialist, se duc.
–
Cum merge vaccinarea antigripală?
– Anul
acesta, comparativ cu alți ani, foarte mulți pacienți au vrut să
își facă vaccinul antigripal. Din păcate, am primit o cantitate
insuficientă de doze de la direcția sanitară pentru câți
pacienți ar fi trebuit să vaccinez. E drept, există și o parte
care refuză vaccinarea, dar problema este că au fost doze foarte
puține. Sunt mulți pacienți cu afecțiuni pulmonare cronice, cu
afecțiuni cardiace, la care o gripă poate să ducă inclusiv la
deces. Dar din păcate nu avem cum să îi vaccinăm pe toți.
–
Iar pentru celelalte campanii?
– La
copii, până la vârsta de un an, pentru vaccinurile obligatorii noi
avem acoperire aproape 100%. De fapt, și aici sunt probleme. Că
vaccinul împotriva diferiei, tetanosului și pertussis a lipsit din
stoc luni bune. Însă părinții copiilor, probabil pentru că nu
acces la internet tot timpul, nu stau pe facebook și pe forumuri să
vadă această campanie antivaccin dusă, mai ales online, de Olivia
Steer și mulți alții. Nu mi s-a întâmplat să am vreun caz în
care părintele să spună: „Refuz vaccinarea”. Sunt cuminți. În
mediul rural poate e mai ușor din acest punct de vedere. Într-o zi
venise un pacient care o văzuse pe Olivia Steer la Antena 3 – el
nici nu avea copil – și spunea: „Era aseară o doctoriță așa
drăguță la televizor și spunea că nu prea e bine să ne vaccinăm
copiii”. Nu știam despre ce e vorba, că nu văzusem emisiunea
respectivă. Apoi, când am aflat, primul lucru a fost să îi spun
că nu este medic domnița aceea frumușică – cum se exprimase
dumnealui. Și că toate argumentele aduse de dumneaei nu erau bazate
pe studii medicale, că vaccinurile sunt făcute de medici și de
cercetătorii în medicină etc.
–
A funcționat?
– În
cazul dumnealui da. Dar nici nu avea copil, nu a trebuit să ne batem
în argumente. Nu am avut nicio mămică să ne refuze până acum.
Poate că au și încredere în mine, am reușit să le-o câștig.
Contează foarte mult încrederea. Degeaba îi spun eu că au fost
făcute 10.000 de studii cu acest vaccin și că au dat rezultate.
Dacă nu inspiri încredere pacientului, poate nu reușești să îl
convingi, doar așa din statistică. În primul rând, e relația pe
care o creezi cu pacientul, relație care se clădește zi de zi. Și
apoi, automat, dacă pacientul a căpătat încredere în tine,
încredere în cunoștințele tale ca medic, primește mult mai bine
orice noutate legată de vaccin, prevenție, tratament.
–
Ce ați schimba la felul în care e organizată medicina de familie
în România?
– Aș
schimba locul pe care îl ocupă ea în sistemul medical. Din păcate,
suntem priviți doar ca mânuitori de hârtii: să te duci la medicul
de familie să îți dea trimitere, să te duci la medicul de familie
să îți dea adeverință, să îți dea rețeta compensată.
Compensat sau gratuit, asta primează. E mult mai important. Vrem să
facem medicină ca afară. Întotdeauna ne raportăm la celelalte
țări. Dacă privim mai îndeaproape, acolo nu te duci la medicul de
familie când vrei, pe nepusă masă sau cu principiul „eu am
drepturi, voi aveți obligații”. Nu treci automat peste medicul de
familie, deja tu făcându-ți programare la specialist. Altfel spus,
aș clarifica locul pe care ar trebui să îl ocupe medicina de
familie, care se numește medicină primară tocmai de aceea, pentru
că este primul contact pe care pacientul îl are, sau ar trebui să
îl aibă, cu sistemul medical. Din păcate, la nivel național, ea
nu e privită ca o verigă importantă a sistemului.
.jpg)
