Sir Peter Lachmann, profesor emerit „Sheila Joan Smith“ de Imunologie la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie), preşedinte-fondator al Academiei Britanice de Ştiinţe Medicale (1998–2002), membru al Royal Society, fost membru în Comitetul Internaţional de Bioetică UNESCO (1993–1998), fost preşedinte al Royal College of Pathologists (1990–1993), vorbeşte despre problemele etice ridicate de vaccinare, de progresul medicinii, de legile şi recomandările existente, într-un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, cu prilejul Conferinţei Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină, recent desfăşurată la Bucureşti. (...)"> Probleme etice – soluţii pragmatice - Viața Medicală
Newsflash
Interviuri

Probleme etice – soluţii pragmatice

de Dr. Aurel F. MARIN - mai 21 2010
Probleme etice – soluţii pragmatice

    Sir Peter Lachmann, profesor emerit „Sheila Joan Smith“ de Imunologie la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie), preşedinte-fondator al Academiei Britanice de Ştiinţe Medicale (1998–2002), membru al Royal Society, fost membru în Comitetul Internaţional de Bioetică UNESCO (1993–1998), fost preşedinte al Royal College of Pathologists (1990–1993), vorbeşte despre problemele etice ridicate de vaccinare, de progresul medicinii, de legile şi recomandările existente, într-un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, cu prilejul Conferinţei Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină, recent desfăşurată la Bucureşti. (...)

     – Bioetica, deşi relativ nou apărută ca disciplină, îşi are rădăcinile în istoria umanităţii, posibil chiar înainte de Hipocrat. Ce s-a schimbat, însă, de atunci, în relaţia cu sănătatea publică?
     – În prezent, înţelegem mult mai bine cum putem preveni bolile, în mod particular pe cele transmisibile, deşi nu pe toate, prin măsuri de sănătate publică: asigurarea apei potabile, prelucrarea adecvată a deşeurilor, prevenţia transmiterii infecţiilor de la animal la om, îmbunătăţirea igienei sexuale, vaccinarea, folosirea corectă a medicamentelor antimicrobiene etc. În multe din aceste cazuri, apare un conflict, într-o formă sau alta, între îndatoririle medicului faţă de pacient şi cele faţă de comunitate. Tratamentul antimicrobian este un exemplu – poţi gândi că este sigur să-i administrezi unui pacient antibiotice, fără să ştii cauza infecţiei, dar acest gest se însoţeşte de riscul promovării rezistenţei la antibiotice, ceea ce poate face ca medicamentul respectiv să devină inutilizabil, în viitor. Trebuie să găseşti echilibrul, calea de mijloc.
     – Referindu-ne la vaccinuri, au fost exprimate multe opinii pe această temă, în ultima vreme, alimentate de articole de presă – adesea media nemedicale –, promovând cumva ideea că vaccinarea ar servi doar intereselor industriei farmaceutice şi nu celor ale populaţiei generale...
     – Aveţi perfectă dreptate. Există o mişcare antivaccinare, foarte bine finanţată, parte dintr-un curent mai larg. Nu doar antivaccinare, aceleaşi grupuri sunt totodată şi împotriva alimentelor modificate genetic, împotriva tehnologiilor şi metodelor reproductive avansate, dar în favoarea unor diverse forme particulare de medicină alternativă, sunt parte a unei mişcări mai largi, care respinge iluminismul european, în fapt vădit antiintelectuală şi foarte periculoasă. Nu există nicio dovadă raţională pentru a respinge vaccinurile folosite în prezent pe scară largă, care s-a demonstrat că sunt extrem de sigure. Nimic nu este sigur pe deplin, orice în viaţă prezintă unele riscuri, dar în comparaţie cu riscurile evitate, beneficiul este enorm şi nu există vreun motiv raţional pentru a nu vaccina populaţia împotriva bolilor prevenibile, chiar dacă unele din acestea sunt destul de rare astăzi. Vom putea eradica unele boli şi atunci vaccinarea nu va mai fi necesară, s-a reuşit acest lucru în cazul variolei, este potenţial posibil în cazul poliomielitei, ca şi în cel al rujeolei. Desigur, nu se pot eradica bolile cu rezervor animal, dar celelalte da. Însă suntem extrem de departe de eradicarea rujeolei şi chiar şi de eradicarea poliomielitei suntem departe, deşi campaniile de vaccinare antipolio din Africa au avut un mare succes.
     – Vorbind despre rujeolă, unii paşi înapoi din ultimii ani s-au produs după ce un articol publicat în „The Lancet“ lega autismul de vaccinarea antirujeolică, cu toate că articolul a fost retras, de curând, de către publicaţia britanică.
     – Articolul respectiv, publicat de Wakefield şi colaboratorii săi, a fost pe deplin „demolat“ din punct de vedere ştiinţific. Wakefield însuşi a fost, recent, găsit vinovat, de către Consiliul Medical General (Colegiul Britanic al Medicilor, n.n.), pentru o serie de abateri de la deontologia profesională.
     – Cum pot autorităţile de sănătate publică să realizeze vaccinarea populaţiei fără a introduce obligativitatea acestui gest? Pentru că, odată declarată obligativitatea, apar cazuri de nesupunere civică. Care ar fi calea optimă?
     – Educaţia publicului este calea cea mai bună şi ar trebui să fie făcută de către medici, pacienţii au încredere mult mai mare în proprii medici decât în guverne, în jurnalişti sau în oricine altcineva. Presiunea prin medicii de familie este cea mai indicată. Există însă şi alte posibilităţi, precum în cazul vaccinării antirujeolice, de a exclude copiii de la şcoală, ceea ce face ca în absenţa vaccinării educaţia – la domiciliu – să fie cu mult mai costisitoare pentru părinţi. Dar nu aceasta ar fi soluţia. În Anglia, ne bazăm pe educaţia populaţiei, şi prin campanii de sensibilizare, prin consiliere. Chiar dacă per ansamblu proporţiile de vaccinare cresc, este un efort continuu în acest sens.
     – V-aţi referit la rolul pe care ar trebui să-l joace medicii de familie... În România, mulţi medici de familie sunt uneori împotriva vaccinurilor, fie ele pentru gripa sezonieră, pentru cea pandemică, dar sunt şi altele... Este corect, pentru un medic de familie, să-i prezinte pacientului propriile opinii ca având un fundament ştiinţific?
     – Este o problemă pe care ar trebui să o rezolve autorităţile medicale responsabile cu educaţia medicilor. Nu ştiu cum este organizată medicina de familie în România, dar în Marea Britanie există un colegiu al medicilor de familie, foarte influent, care îi sfătuieşte pe practicieni. Desigur, un rol similar joacă şi Asociaţia Medicală Britanică. Să nu uităm că medicii sunt autonomi şi au dreptul la propria opinie. Cred însă că este relativ neobişnuit, pentru un medic de familie cu reputaţie, să respingă vaccinarea. În privinţa vaccinului împotriva gripei pandemice, lucrurile sunt ceva mai complicate, pentru că epidemia s-a dovedit a fi cu mult mai uşoară decât se anticipase, deşi este foarte greu să prezici evoluţia unei epidemii de gripă... Virusul se poate schimba, va circula încă mulţi ani de acum încolo, nu este exclus să avem surprize în anii următori. Eu m-am vaccinat împotriva tulpinii pandemice, dar vaccinul nu a fost disponibil pentru toată lumea.
     – În România, deşi vaccinul a fost disponibil pentru toţi, oamenii s-au grăbit să se vaccineze abia după decesul unei persoane relativ cunoscute...
     – Aşa se întâmplă adesea! Un astfel de eveniment îi înspăimântă pe oameni. Cum vă spuneam, unul din motivele pentru care mişcarea antivaccinare găseşte mai uşor noi adepţi este faptul că populaţia nu îşi mai aminteşte de cazuri grave de rujeolă sau variolă, motiv pentru care nu se mai teme de aceste boli. În vremea în care se ştia ce înseamnă un copil grav bolnav cu variolă sau rujeolă, situaţia era cu totul alta.
     – Constituie vaccinurile viitorul medicinii? În prezent, au fost create numeroase vaccinuri – antipneumococic, antimeningococic etc. Cu aceste vaccinuri, care nu joacă decât rolul de a atenua formele de boală date de unele tulpini, se poate vorbi de o exagerare a vaccinărilor?
     – Nu, sunt de părere că noile vaccinuri antipneumococice conjugate vor fi cu siguranţă foarte valoroase în prevenţia pneumoniilor la copii şi la bătrâni, în mod particular la pacienţii splenectomizaţi. Vaccinul antimeningococic tip B, care nu există încă, ar fi extrem de valoros la grupurile de copii, tineri etc. Vaccinul antimeningococic de tip A şi C a avut un succes uriaş în Africa. Vreau să spun că vaccinurile vor fi cu siguranţă utile, chiar dacă nu vor fi indicate universal, dar merită să le dezvoltăm. Un vaccin împotriva hepatitei C ar fi foarte binevenit... Iar cel împotriva hepatitei B, primul vaccin modern creat prin biologie moleculară, a fost foarte eficace, inclusiv în reducerea numărului de cazuri de cancer hepatic.
     – Singurul vaccin despre care s-a putut spune că previne cancerul, până la apariţia vaccinului anti-HPV...
     – Un alt exemplu interesant. Pentru a face economii, doar fetiţele sunt vaccinate anti-HPV, în prezent, ceea ce pare – dintr-un punct de vedere raţional – o prostie. S-ar putea eradica HPV, dar pentru asta ar fi nevoie şi de imunizarea băieţilor. Altfel, vaccinarea anti-HPV se va face perpetuu...
     – În România, deşi Ministerul Sănătăţii a fost foarte receptiv la noul vaccin, oferindu-l tuturor fetelor cu vârste de 12–14 ani, răspunsul părinţilor a fost extrem de scăzut.
     – E păcat, cancerul cervical este o problemă importantă de sănătate.
     – Aşa-zisa „frică“ de vaccinuri este indusă de diverse incidente, dar şi de unele vaccinuri, intrate în uz, dar mai puţin studiate. Avem exemplul recent al suspendării administrării vaccinului Rotarix, de către FDA, după ce s-au descoperit resturi de ADN viral porcin în vaccin.
     – În ceea ce priveşte vaccinul antirotavirus, există şi povestea mai veche, a vaccinului produs de Wyeth, retras pentru incidenţa de 1/16.000 de vaccinări cu care apărea invaginaţia. Retragerea vaccinului a fost curată nebunie: câteva milioane de copii au murit, în Africa, înainte de introducerea vaccinului, prin infecţia cu rotavirus. Rata de incidente de 1/16.000 ar fi fost întru totul acceptabilă acolo. Avocaţii i-au avertizat însă pe producători că nu pot vinde vaccinul în Africa când el ar fi fost retras în SUA, pentru că ar fi fost daţi în judecată. Iată cum s-a produs un adevărat dezastru de sănătate publică, foarte mulţi copii au murit prin infecţia cu rotavirus, deşi era disponibil un vaccin foarte bun. Totul doar din motive legale, o problemă etică foarte serioasă. Frica de litigii duce medicina pe căi lipsite de etică, deşi de înţeles.
     – Dar mai sunt şi alte incidente, cum ar fi preparatele pandemice A/H1N1 trimise de Wyeth în Cehia, infectate cu virusul gripei aviare, problema nou apărută cu Rotarix etc.
     – Fireşte, probleme pot apărea ocazional, este nevoie de o supraveghere atentă. Industria trebuie să asigure un control adecvat al calităţii. Acolo nu sunt probleme etice, aşa trebuie să stea lucrurile.
     – Progresul medicinii, al ştiinţei, a făcut posibile noi tehnologii şi noi intervenţii, însă utilizarea acestora este încorsetată de numeroase constrângeri etice. Cum putem găsi o cale de mijloc, pentru un viitor al medicinii etice?
     – Personal, cred că soluţia este una total pragmatică. Cu alte cuvinte, fiecare caz trebuie judecat separat. Sunt numeroase organizaţii naţionale şi internaţionale care studiază aspectele etice ale progreselor înregistrate şi formulează recomandări etice. Eu nu cred că poate fi scris un „cod etic“ care să acopere totul, decât în termeni extrem de generali. Regulile specifice trebuie să fie judecate de la caz la caz, iar mai departe să fie comunicate de către organizaţiile competente, numite de către autorităţi. În fine, deciziile privind ceea ce este şi ceea ce nu este permis sunt de competenţa guvernelor naţionale, poate cândva, în viitor, de competenţa unui guvern european, nu cred că Parlamentul European este calificat să rezolve acest tip de probleme. După cum ştiţi, sunt diferenţe mari între statele Uniunii Europene, în ceea ce este sau nu permis, reflectând diferenţele religioase şi culturale. Cred că este de preferat diversitatea unei uniformităţi impuse.
     – Dar deja există nişte recomandări generale. Uneori, recomandările acestea nespecifice ridică problemele cele mai mari...
     – Aşa este, avem exemplul Cartei europene a drepturilor omului. Sunt documente scrise cu intenţii bune, dar în termeni foarte vagi, lăsând loc unor interpretări extrem de restrictive. Vă dau exemplul dreptului la viaţă – şi aceasta nu este o observaţie personală, mi-a fost adusă la cunoştinţă de către oficiali ai Comisiei UNESCO – este o declaraţie foarte periculoasă, care poate fi interpretată în sensul interzicerii multor situaţii pe care, poate, nu le dorim interzise. Este foarte important ca toate documentele care pot deveni acte normative să fie întâi citite de experţi care să analizeze posibilele consecinţe. Totul se supune legii consecinţelor neintenţionate.
     – Adică decât să avem legi care nu sunt bine scrise, mai bine nu le avem deloc?
     – Afirmaţiile care pot fi interpretate greşit, producând astfel consecinţe nedorite, sunt de evitat, desigur. Oameni foarte bine intenţionaţi pot promulga legi care să producă unele consecinţe nebănuite...
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe