Profesorul Michael Untch, născut în România, în zona Făgărașului, dar format în Germania, reușește să îmbine căldura și cordialitatea care, ne place să credem, ne caracterizează ca popor, cu exactitatea și profesionalismul devenite reprezentative pentru ţara în care își desfășoară activitatea. Despre toate acestea, dar și despre tratamentul actual în cancerul de sân, în interviul pe care profesorul l-a acordat în exclusivitate pentru Viaţa Medicală.

Michael Untch a absolvit Medicina la München și a urmat studii postdoctorale în SUA, specializându-se în chirurgia cancerelor mamare și ginecologice. Este recunoscut pe plan internaţional, ca urmare a studiilor și cărţilor de referinţă publicate în acest domeniu.

Și-a adus aportul în schimbarea paradigmei terapeutice și în promovarea tratamentului neoadjuvant, adjuvant și al bolii metastatice, coordonând în prezent echipa multidisciplinară pentru cancer de sân a unui centru german de renume din Berlin. Este membru al numeroase organizaţii știinţifice și echipe editoriale, având rol de formator în domeniul său de expertiză.

Care sunt, în opinia dvs., cele mai importante schimbări apărute în ultimii ani în tratamentul cancerului de sân?

Din fericire, atât pentru pacientele cu cancer incipient, cât și cu cel avansat sau cel metastatic, au fost multe schimbări în bine în ultimii 20 de ani, dar mai ales în ultimii 5.

Pentru stadiile incipiente, tratamentele cu metode și medicamente noi duc la o supravieţuire la 5 ani mai mare de 90%. Pentru pacientele cu cancer în stadii avansate de boală, supravieţuirea era de 10-20% la 5 ani.

Acum, cu ajutorul noilor tipuri de medicamente, cum ar fi inhibitorii CDK 4/6 pentru pacientele cu receptori hormonali pozitivi, sau, pentru cele cu receptori HER 2 pozitivi, anticorpii anti HER 2 (Trastuzumab, Pertuzumab) sau TDM1, pacientele au șanse de peste 70% de a fi în viaţă la 4 ani de la diagnostic.

Cu toate acestea, trebuie să lucrăm mai departe pentru că și pacientele cu șanse mai puţin favorabile ne întreabă „Ce se poate face pentru noi?” Mergem mai departe cu substanţe moderne, trialuri inovative.

În afară de inhibitorii de CDK 4/6 (Ribociclib, Palbociclib, Abemaciclib), o nouă clasă de substanţe poate fi folosită la paciente cu metastaze și mutaţie BRCA: inhibitorii PARP (Olaparib și Talazoparib). Utilizarea lor a fost deja aprobată în Germania și, în viitorul apropiat, probabil că va fi aprobată și în România.

Tumor boardul, esenţial în fiecare etapă

Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le-aţi observat până acum în tratarea pacientelor cu cancer mamar – unde consideraţi că ar trebui aduse îmbunătăţiri?

Experienţa pe care am avut-o în Germania, dar și cu colegi din alte ţări, se referă la un lucru foarte simplu: tratamentul pacientei cu cancer de sân este unul multidisciplinar.

Acum 20-25 de ani, tratamentul era dominat de specialiștii din chirurgie, care optau pentru folosirea bisturiului ca prim tratament. Între timp, am învăţat că mai ales la pacientele cu forme agresive de cancer triplu negativ (sau HER2 pozitiv), nu trebuie să începem cu chirurgia, ci este mult mai bine să începem cu tratamentul medical.

În al doilea rând, abordarea pacientelor cu cancer de sân, dar și cea a pacienţilor oncologici în general, este bine să o facem într-o echipă multidisciplinară (tumor board).

Discuţiile cu specialiștii anatomopatologi sunt foarte importante, pentru că numai ei pot face diferenţa între tipuri asemănătoare la prima vedere, dar cu prognostic mult diferit, cum este carcinomul adenoid chistic, cu prognostic foarte bun, și cancerul triplu negativ, care este foarte agresiv.

Cine ar trebui să mai facă parte din echipa care ar trebui să ia decizia de tratament?

Anatomopatologul, radioterapeutul, colegii chirurgi, radiologi, oncologi medicali și, de asemenea, psihooncologii au un cuvânt de spus în luarea deciziei de tratament. Așa cum spunea și colega Karen Drumea din Israel, trebuie să ne gândim că în jurul tumorii este un pacient, respectiv o pacientă, și trebuie să ne adresăm tuturor nevoilor apărute în contextul bolii.

De exemplu, pentru o pacientă de 40 de ani cu copii mici, trebuie să ţinem cont de cum va comunica ea diagnosticul familiei, copiilor. Cea mai rea variantă este să nu vorbească despre situaţie, pentru că oricum copiii şi familia vor simţi că ceva nu este în regulă.

Apoi, este importantă prezenţa unei breast nurse – asistentă specializată în cancerul de sân, care are grijă de paciente de la primul șoc al diagnosticului și până la sfârșitul tratamentului, dar și mai departe, pentru anii care urmează, pentru că la o pacientă cu cancer de sân care primește tratament endocrin, acesta poate dura cinci sau chiar zece ani.

Și chiar și de pacientele la care tratamentul se termină mai repede, pentru că acestea trebuie să se prezinte la controale post terapeutice.

Această decizie în tumor board, obișnuiţi să o luaţi înainte de primul act terapeutic?

Decizia se ia în echipa multidiscipinară înainte de fiecare etapă terapeutică, nu doar înainte de primul tratament. Mai ales când pacienta dezvoltă metastaze și trebuie aleasă terapia cea mai potrivită [se întrunește tumor boardul].

De asemenea, și în timpul terapiei, când trebuie evaluate motivele pentru care ar trebui schimbat tratamentul, este foarte importantă echipa terapeutică.

De exemplu, specialistul în imagistică poate să evalueze dacă tumora de la nivelul sânilor și ganglionilor a reacţionat adecvat la tratamentul neoadjuvant; sau, în cazuri avansate, poate să evalueze care metastaze au răspuns și care nu au răspuns la tratament și să recomande o biopsie din acestea din urmă, pentru a identifica biologia tumorală acolo unde prima terapie nu a acţionat și pentru a orienta alegerea unei noi terapii.

Tinerii au nevoie de performanţă, motivaţie și perseverenţă

Ce sfat i-aţi da unui coleg (mai) tânăr care și-ar dori să aibă o carieră la fel de frumoasă ca a dvs.?

L-aș sfătui să meargă într-un institut performant, să înveţe de la cei care au experienţă și renume în acel domeniu și să fie motivat, chiar dacă are eșecuri la început. Să nu se descurajeze dacă unii colegi mai experimentaţi din acea echipă nu îl sprijină așa cum și-ar dori și să își găsească o motivaţie intrinsecă, cum este aceea de a ajuta pacienţii.

De asemenea, [contează] perseverenţa într-un anumit domeniu. De la început, lucrarea mea de doctorat, de profesorat, au fost pe tema cancerului de sân, pentru că acesta m-a fascinat și am continuat să mă perfecţionez în același domeniu.

M-am gândit că oncologia este o specialitate medicală în care mai putem să ne aducem un aport pozitiv. Multe probleme au fost rezolvate, dar aici mai sunt multe lucruri de făcut.

Eu am cinci copii, dintre care unul studiază medicina, și când mi-a cerut sfatul despre domeniul în care ar putea să își aducă aportul, i-am sugerat să se ocupe de imuno-oncologie, pentru că în acest domeniu mai sunt multe lucruri de descoperit.

După 35 de ani, eu încă sunt îndrăgostit ca în prima zi de profesia mea, cu toate că este grea, dar motivaţia vine din interior, și acest lucru mă face să merg mai departe cu aceeași pasiune.