Newsflash
Interviuri

Psihiatria, la limita dintre știinţele medicale și cele umaniste

de Cristina GHIOCA - ian. 27 2023
Psihiatria, la limita dintre știinţele medicale și cele umaniste

Orice suferinţă sufletească este nu doar o problemă a corpului, ci este relaţionată cu întreaga viaţă a pacientului, spune dr. Bogdana Miclea, medic primar Psihiatrie pediatrică. De aceea, este foarte important ca un tablou clinic să fie privit per ansamblu, și nu punctual.

bogdana M

Carte de vizită:

  • Activează la Centrul de Sănătate Mintală - Copii, Cluj-Napoca
  • Asistent universitar Psihologie Medicală și Psihiatrie UMF Cluj-Napoca
  • Formare în psihoterapia copilului și adultului
  • Preocupare practică și teoretică pentru psihanaliză și aplicaţiile ei în psihopatologie

Care este tabloul Psihiatriei pediatrice din România?

Avem tot mai mulţi specialiști de Psihiatrie pediatrică. A crescut și numărul de locuri la rezidenţiat. De asemenea, pe piaţa muncii există tot mai mulţi colegi care lucrează în acest domeniu, majoritatea în sistem privat. Însă există deficienţe în ceea ce privește disponibilitatea unor centre în care să se găsească mai mulţi specialiști care să se adreseze mai complex și mai adaptat nevoilor copiilor.

În specialitatea noastră este recomandat să colaborăm cu alţi colegi, cum ar fi psihologi, logopezi, cu cei din sfera asistenţei sociale, cei care fac terapie ocupaţională sau psihoterapie etc. Pentru că problematică psihiatrică este la limita dintre știinţele medicale și cele umaniste.

Despre ce fel de centre este vorba?

Sunt dezvoltate, de exemplu, destul de multe centre pentru tratamentul copiilor cu autism, însă pentru alte patologii sunt mai puţine. Nu avem suficiente centre destinate recuperării consumatorilor de droguri. Aceasta e o problemă specifică și sunt tot mai mulţi adolescenţi care au dificultăţi legate de consumul de droguri. Nu neapărat adicţii, cât abuz sau complicaţii legate de consum, precum și comorbidităţi și avem foarte puţine centre care să cazeze copii, adolescenţi care au nevoie de o abordare mai specifică. La fel și în cazul altor afecţiuni, cum ar fi problemele de comportament sau patologia mai complexă de tip psihotic.

Structurarea defectuoasă a personalității

Care sunt patologiile cu care vă întâlniţi mai des în activitatea dv.?

La copiii foarte mici a crescut foarte mult frecvenţa cazurilor de autism sau a tulburărilor din spectrul autist, tulburări de dezvoltare, cum ar fi hiperactivitatea cu deficit atenţional, întârzierile de dezvoltare de diverse tipuri, pe diverse paliere. A crescut numărul copiilor cu tablouri de simptome mixte, cu elemente insuficient definite sau suprapuse. Cazuri mai complicate, în care pare să fie mai evidentă o tulburare de dezvoltare generală.

La adolescenţi sunt frecvente tulburările anxioase și depresive. Foarte mulţi tineri cu simptome afective și probleme de comportament, care se complică și cu consumul de substanţe și care par să meargă spre o structurare mai dizarmonică de personalitate. În cazul unora, lucrurile par să se structureze într-un mod defectuos, din păcate. Sunt probleme care nu au fost rezolvate și care și-au pus amprenta asupra personalităţii lor. Mai nou, pare că a crescut și frecvenţa cazurilor cu risc de psihoză. La adolescenţi psihoza se declanșează în mai mică măsură decât la adulţii tineri. Însă se poate decela un risc crescut de evoluţie în această direcţie în viitor.

Care sunt motivele pentru care aceste probleme nu au fost rezolvate la timp?

Se poate întâmpla ca familia să nu recunoască o problemă sau să o considere ceva care ţine de dezvoltarea copilului și care va fi depășit. Sau este posibil ca între părinţi și adolescenţi să existe o comunicare deficitară, în care copiii nu spun prin ce trec. Sunt însă și situaţii în care părinţii se prezintă la timp cu copiii la medic, însă problemele sunt tratate punctual, și nu per ansamblu. Dacă lucrezi pe bucăţele, se va rezolva o problemă, însă fundamentul, care este destabilizat, va rămâne la fel. Și chiar dacă un copil devine mai cuminte sau începe să aibă rezultate mai bune la școală, acest lucru nu exclude riscul de manifestare a unei alte probleme în adolescenţă.

Interacţiunea trebuie să fie autentică

Cum pot fi rezolvate aceste probleme de fundament?

Este nevoie de o intervenţie mai îndelungată și mai generală. Este important ca interacţiunea terapeuţilor cu pacientul pediatric (și chiar cu propriii copii) să fie bazată pe o comunicare autentică, reală. Copilul să simtă că cel cu care vorbește este un om căruia îi pasă, cald, emoţional, care nu-l învaţă doar niște strategii de management comportamental. Astfel se stabilește o relaţie bună, stabilă, solidă, pe baza căreia se poate construi mai departe.

Același model de interacţiune poate fi aplicat și de părinte în relaţia cu copilul său?

Da, acolo cu atât mai mult. Din păcate, părinţii se comportă ca un fel de specialiști. Citesc pe internet, își iau cărţi de parenting sau participă la astfel de cursuri. Până într-un punct este foarte bine, însă se poate produce o distorsiune. În sensul că-și vor privi copilul ca pe un fel de proiect de viaţă, în care ei trebuie să fie niște părinţi competenţi și, drept urmare, doresc să aibă un copil care este la rândul lui foarte competent, care învaţă și are rezultate bune. Un copil care funcţionează foarte bine, la un nivel foarte ridicat, dar care nu întotdeauna este și echilibrat emoţional.

La confluenţa dintre Est și Vest

Cum aţi caracteriza adolescenţii de astăzi?

Din ce am observat, încă se află la graniţă între tendinţele vestice și estice. Cele vestice sunt orientate spre tehnologie, știinţă, spre dovezi concrete, autodezvoltare, autodeterminare. Cele estice sunt mai spiritualizate și mai tradiţionaliste. Sunt familii în care încă se promovează un stil de viaţă paternalist, dar în care este valorizată și lumea spirituală, prin religie, prin credinţele diverse, intime, de multe ori nedeclarate, ale familiei și individului.

Sunt copii care își arogă diverse drepturi și libertăţi pe care și le proclamă cu putere mai ales în adolescenţă. Dar această atitudine nu rezultă din maturitate și libertate asumată, ci dintr-o lipsă, pe care încearcă să o „umple” cu valori preluate contextual, superficial. Dar sunt și copii care se pliază încă pe structurile vechi, pe care pot să le accepte sau nu. Câteodată le pot simţi ca pe o formă de opresiune, ceva căruia se opun, dar care totuși le structurează viaţa și le dă repere. Dar, per ansamblu, se observă o destabilizare psihică generală.

De la ce vârstă poate fi recomandat un tratament medicamentos copiilor și adolescenţilor?

Conform protocoalelor internaţionale, în patologia psihiatrică sunt puţine substanţe care sunt aprobate formal la copii, comparativ cu adulţii. Pe majoritatea prospectelor scrie că medicamentele pot fi administrate de la vârsta de 18 ani. Sunt însă și unele substanţe care sunt aprobate la vârstă mai mică – unele antidepensive, unele antipsihotice. Acestea pot fi administrate în cazuri bine selecţionate, la copii cu vârsta de peste 6-7 ani.

Medicaţia hiperkinetică, pentru tulburări hiperkinetice cu deficit atenţional, este și ea aprobată la copiii școlari. Sunt și cazuri în care prescriem la vârstă mai mică, însă off-label, și le spunem părinţilor că administrarea nu este aprobată formal, dar că există studii care au arătat că poate fi făcută în siguranţă. La vârste fragede recomandăm medicamente în cazul în care considerăm că aduc un beneficiu serios. În general, administrăm medicaţia cu atenţie, în doze mici, treptat și în scheme mai simple.

Care sunt provocările cu care vă confruntați în activitatea dvs.?

În primul rând să încerc să ajut cât pot, să pun un diagnostic pe cât posibil corect, dar încercând să evit o capcană care, cred eu, este foarte frecventă. Aceea de a-ți confirma cu orice preț o ipoteză medicală pe care ți-ai format-o. Încerc să mă pliez [pe pacient], să fiu flexibilă și să văd cum evoluează pacientul. O altă provocare, de data aceasta apărută ca urmare a interacțiunii cu pacientul, este să poți accepta un eșec. Să te împaci cu gândul că, în anumite situații, nu ai reușit să ajuți, că poți să faci și greșeli ș.a.m.d.. Să-ți faci mereu o autocritică, dar fără a cădea în extrema autoculpabilizării excesive, care să te împiedice mai apoi să îți desfășori munca eficient și cu drag.

Rolul psihiatrului nu trebuie confundat cu cel de
părinte al adolescentului, dar nici cu cel de prieten, deși e posibil ca acesta să îţi atribuie aceste funcţii.Cred că este important ca medicul să identifice nevoile pacientului și să se păstreze la o distanţă optimă, nici prea aproape, nici prea departe, suficient cât să ajute, și atât timp
cât e necesar. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe