Al
36-lea congres al Societăţii Române de Medicină Fizică şi de Recuperare (SRMFR)
nu s-a desfăşurat sub cele mai bune auspicii. Cu procese pe rol încă
nerezolvate, după congresul din 2012, SRMFR şi-a aşteptat totuşi membrii şi
anul acesta, la Poiana Braşov, cu un program ştiinţific şi profesional
interesant. Confuzia creată de procesele în care Justiţia este încă aşteptată să
se pronunţe, dublată de eventualitatea neacreditării congresului de CMR, pare să
fi fost însă risipită, cel puţin la data la care publicăm aceste rânduri:
reuniunea a primit creditele EMC cuvenite, iar adunarea generală extraordinară
convocată la Poiana Braşov a ales un nou consiliu director.
Pentru
următorii patru ani, conducerea societăţii ar urma să fie asigurată de conf.
dr. Adrian Bighea (preşedinte), conf. dr. Mariana Mihailov, prof. dr. Adriana
Sarah Nica, dr. Rodica Trăistaru, dr. Iulia Belc, dr. Florina Popa, conf. dr.
Ioan Stratulat, conf. dr. Ioan Onac, dr. Nicolae Enea, dr. Gigi Teodoru
(vicepreşedinţi), dr. Daiana Popa (secretar general) şi dr. Dan Luca
(trezorier).
Pentru
noul consiliu director însă, încercările vor fi numeroase. Întâi, pentru că
trebuie lămurite juridic problemele legale deja existente. Apoi, pentru că
situaţia din prezent este expresia unor mai vechi tensiuni existente în
interiorul specialităţii. Există, în plus, tendinţa unora dintre specialişti de
a diviza societatea şi specialitatea după specificul propriei activităţi,
indiferent că vorbim de neuroreabilitare sau de balneologie. Viziunea
principalelor foruri decizionale este însă una integratoare, în care conceptul
larg şi necesar al reabilitării medicale poate beneficia de aportul tuturor
factorilor terapeutici. Trebuie totuşi să admitem că există un important
decalaj al preocupărilor din reabilitarea medicală din România, îndeosebi faţă
de centrele internaţionale de cercetare de vârf, unde numeroase eforturi se
îndreaptă către medicina robotică şi aplicaţiile acesteia în reabilitarea
medicală. De altfel, chiar săptămâna trecută, prestigioasa revistă Science Translational Medicine dedica un
număr întreg cercetărilor din robotică şi neuroprotezare.
Reforma
iniţiată în medicina fizică şi de recuperare din România, materializată cel puţin
formal prin adoptarea denumirii de reabilitare medicală, trebuie să continue, să
capete substanţă şi să fie manifestă în toate aspectele specialităţii, nu doar
în centrele universitare. Suntem în epoca medicinii bazate pe dovezi, multi- şi
interdisciplinaritatea sunt regula, nu excepţia, iar datele privind
dizabilitatea ne arată discrepanţe uriaşe între speranţa de viaţă şi durata
propriu-zisă de viaţă fără dizabilitate. Este deci nevoie ca reabilitarea
medicală să capete importanţa pe care toate documentele şi statisticile internaţionale
i-o indică, iar specialiştii în reabilitare trebuie să privească spre viitor,
având ca principal interes bunăstarea pacienţilor. Dacă ei nu o vor face, alte
specialităţi cu siguranţă vor prelua şi aceste activităţi.
Continuând
din poziţia de partener tradiţional al Societăţii Române de Medicină Fizică şi
de Recuperare, săptămânalul „Viaţa medicală“ i-a invitat pe fostul preşedinte
SRMFR şi pe conducătorul proaspăt ales la Poiana Braşov să ne ofere mai multe
detalii despre trecutul, prezentul şi mai ales viitorul societăţii şi al
specialităţii.
Dr.
Aurel F. MARIN
Reforma mentalităţilor
Interviu
cu prof. dr. Mihai Berteanu (UMF
„Carol Davila“ Bucureşti)
– S-a încheiat
al 36-lea congres SRMFR, a fost aleasă o nouă conducere. Se încheie o mai lungă
perioadă în care v-aţi aflat în conducerea acestei societăţi. Care au fost
momentele de vârf ale SRMFR din această perioadă?
– Practic, am fost implicat în conducerea
societăţii în ultimii 15 ani: am fost zece ani secretar general şi apoi cinci
ani preşedinte. Societatea a înregistrat mai multe momente importante, marcate
în special prin congresele cu participare internaţională organizate. Dintre
cele cu un răsunet mai important, aş aminti congresul din anul 2000, foarte
important prin participarea unor speakeri internaţionali, atât pe partea de
reabilitare medicală, în special neurologică, cât şi pe partea de balneologie. Ţin
foarte bine minte, pentru că m-a impresionat negativ, cum am organizat, cu
patru lideri din balneologia europeană, o sesiune de balneologie. Era deci o
sesiune cu „greii“ balneologiei din acel moment, dar ţin minte că în sală au
fost foarte puţini colegi din domeniul balneologiei. În 2000, eram într-o
perioadă în care balneologia era într-o „groapă“ totală, staţiunile erau la pământ
şi am considerat că a aduna câţiva lideri de opinie europeni poate să
constituie o sursă de inspiraţie şi să genereze discuţii care să ne ajute. Tot
în 2000, am încercat să implicăm alături de noi şi organizaţiile
nonguvernamentale ale persoanelor cu dizabilităţi, într-un mic simpozion. Apoi,
în 2004, am avut un nou congres cu participare internaţională, dar aş sublinia
congresul nostru din anul 2007, care a fost precedat de adunarea generală a secţiunii
de medicină fizică şi de reabilitare din cadrul Uniunii Europene a Medicilor
Specialişti (UEMS), unde au participat unul sau doi reprezentanţi din fiecare ţară
din Uniunea Europeană. Ne-am bucurat atunci de prezenţa ministrului sănătăţii,
Eugen Nicolăescu, care a participat la deschiderea adunării generale UEMS şi a
promis că susţine specialitatea. Ceea ce a şi făcut, ca şi în acest nou mandat.
Apoi, în 2008 am fost ales preşedinte, iar următorul congres cu participare
internaţională majoră a fost organizat anul trecut, în 2012, când am avut
invitaţi 12 lectori străini din varii domenii, cei mai mulţi pe partea de
reabilitare neurologică şi pe robotică.
– Congresul de
anul trecut a coincis cu aniversarea a 90 de ani de existenţă a societăţii.
– Aşa este, nouă decenii de la atestarea
legală a societăţii. Congresul aniversar a fost precedat de alte două
evenimente importante: un simpozion interdisciplinar de reabilitare medicală a
pacienţilor cu amputaţii de membru inferior şi, poate cel mai important
eveniment ca impact mediatic pentru persoanele cu dizabilităţi, a fost
traducerea în limba română a Raportului mondial privind dizabilitatea; lansarea
am făcut-o la Palatul Parlamentului, cu participarea unor politicieni şi a
majorităţii organizaţiilor nonguvernamentale ale persoanelor cu dizabilităţi.
Acestea au fost – foarte pe scurt – evenimentele cele mai importante. Nu sunt
de neglijat însă celelalte congrese, care au crescut valoric de la an la an.
Filozofia globală
– Ar trebui menţionat
şi faptul că specialitatea a evoluat în paralel sau împreună cu societatea.
– Da, curricula de specialitate s-a înnoit
odată cu cerinţele UEMS. Noi am publicat aceste curricule, însă există o inerţie
foarte mare în a schimba tematica examenelor de specialitate şi de primariat şi
aici nu am reuşit încă să actualizăm programele şi întrebările, problemele
abordate la examene sunt total necorelate cu actuala curriculă a specialităţii.
Sper să rezolvăm şi acest aspect cât de curând. Ideea pe care am tot repetat-o
în ultimii ani a fost că specialitatea noastră nu tratează un organ sau sistem
de organe, noi ne adresăm practic lipsei de funcţionalitate, lipsei abilităţii,
deci dizabilităţii. Filozofia centrală a specialităţii nu este de a aborda un
organ sau o funcţie, ci de a privi pacientul global, din punctul de vedere al
performanţei, al abilităţii, al funcţionalităţii. Şi aceasta nu este o idee a
unui grup de specialişti care vor să-şi susţină propria specialitate, să o pună
în prim-plan. Toate aceste concepte se regăsesc în măsurile şi documentele pe
care Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a adoptat şi publicat în ultimul
deceniu, referitor la persoanele cu dizabilităţi. Şi aici vorbesc în special de
documentul major – Clasificarea internaţională a funcţionării sănătăţii şi
dizabilităţii (CIF), tradusă şi în limba română, apoi vorbesc de un document
din 2006 – Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi apoi, în
2011, de Raportul mondial pentru dizabilitate. Sunt documente care vorbesc
despre persoanele cu dizabilităţi şi despre reabilitarea medicală. Deci trebuie
subliniat că specialitatea noastră are această filozofie particulară de a
aborda pacientul.
– Şi care a
devenit mult mai importantă în anii din urmă.
– Ultimul eveniment major a fost legiferarea
actualei denumiri a specialităţii, în martie 2013, la reabilitare medicală, şi
publicarea celor nouă definiţii, care explică multiplele faţete ale specialităţii.
Odată cu această legiferare, ne aşteptăm să se producă clarificări şi în
contractul-cadru, şi în colaborarea cu Ministerul Sănătăţii.
Front comun cu mese
rotunde
– În reabilitarea medicală din România,
vorbim de un front format din societate (SRMFR), comisia MS şi principalul for
metodologic în specialitate – Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică
şi Balneoclimatologie (INRMFB). În ce fel au conlucrat aceste foruri?
–
Până în acest an, până în ultimele luni, conlucrarea factorilor de decizie în
specialitate a fost deficitară. Mulţi s-au opus actualei denumiri a specialităţii,
dar poate nici noi, de la comisia de specialitate a MS, n-am reuşit să explicăm
suficient de bine scopul şi beneficiile schimbării. Avem în prezent însă plăcuta
situaţie în care toate cele trei foruri de decizie conlucrează armonios şi sunt
orientate în aceeaşi direcţie. Practic, societatea este acum condusă de conf.
dr. Adrian Bighea, care face parte şi din comisia de specialitate a MS şi a
contribuit la schimbarea denumirii. Pe de altă parte, avem Institutul, care a
înţeles exact mobilul schimbării şi ne-a sprijinit în ultimul timp foarte mult.
– Congresul a fost deschis anul acesta de o
masă rotundă, în cadrul căreia s-au discutat problemele cu care se confruntă
medicii din ţară, dar şi ameninţările şi oportunităţile conlucrării dintre
societate, MS şi INRMFB.
– La
această masă rotundă s-a prezentat contextul naţional şi internaţional şi s-a
vorbit despre cum şi-au propus comisia MS, INRMFB şi SRMFR să abordeze pachetul
de servicii medicale de bază. Încercăm să găsim un echilibru corect pentru
persoanele cu dizabilităţi, ştim din practică şi din toate documentele naţionale
sau internaţionale că ele au o situaţie foarte grea, de cele mai multe ori pe
termen foarte lung. Dizabilitatea este cronică. Raportul mondial ne spune că
10% din populaţia globului are o diazabilitate majoră, deci vorbim de un grup
foarte mare de persoane. La această masă rotundă am mai constatat şi că există
o neuniformitate în a interpreta legile de către casele judeţene de asigurări
de sănătate, după criterii obiective majoritar subiective.
– Poate că legea nu e suficient de clară?
–
Exact. Până să se legifereze actuala denumire a specialităţii şi cele nouă
definiţii explicative, nu am avut un instrument legal cu care să combatem
aceste situaţii. Actuala denumire a specialităţii s-a obţinut printr-o luptă
care a durat trei ani.
– O luptă pe care aţi
purtat-o şi în interiorul specialităţii?
–
Absolut. De fapt, a durat atât de mult pentru că opoziţia a venit în principal
din interiorul specialităţii, nu din afară.
– De ce s-au opus
colegii dv.?
–
Mi-e greu să înţeleg. Cert e că, de fiecare dată când se desfăşurau negocieri
pentru contractul-cadru, ne loveam de confuzia care făcea ca întreaga
specialitate să fie asimilată cu o cură balneară. Era evident ca lumina zilei că
este o confuzie, dar nu aveam baza legală prin care s-o combatem. În aceste nouă
definiţii, s-au explicat foarte clar toţi termenii. Iată principalul câştig al
actualei denumiri. În prezent, la negocierile viitoare, avem acest cadru
legislativ, pe baza căruia putem să spunem foarte clar: conform legii, o
internare de reabilitare în spitalizare continuă nu este o cură balneară. Alături
de dr. Horia Lăzărescu, managerul INRMFB, am avut o discuţie cu dr. Adrian Pană,
secretar de stat în MS, căruia i-am prezentat conceptul nostru pentru pachetul
de servicii medicale de bază, că este necesară cuantificarea gradului de
dizabilitate, folosind scale acceptate la nivel internaţional.
– În ce măsură, la acest moment,
specialitatea se practică uniform în toată ţara, nu doar în centrele
universitare?
– În
aceeaşi măsură în care cardiologia se practică într-un spital universitar cu
angiograf şi posibilitatea de cardiologie intervenţională, faţă de o secţie de
cardiologie dintr-un orăşel mai mic. Diferenţele ţin de dotare şi de pregătirea
personalului. Ca în orice altă specialitate, şi la noi există o neuniformitate
în pregătirea specialiştilor. Şi literatura evoluează foarte mult, motiv pentru
care dorim să traducem în limba română un tratat american (editor: Randall L.
Braddom), o lucrare de referinţă în specialitate.
– Lipseşte o astfel de lucrare de referinţă
în limba română?
– Cu
desăvârşire. Sunt tentative, monografii, cursuri, dar un tratat de specialitate
modern şi practic nu există. Sperăm ca la începutul lui 2014, traducerea să fie
finalizată şi tratatul disponibil pentru cititori.
Concepte
noi
– Cum evoluează lucrurile în privinţa staţiunilor
balneare? Ar putea fi o oportunitate, pentru autorităţile române, să stimuleze
turismul balnear?
– În
domeniul ăsta e nevoie de o serie de decizii atât la nivel de specialitate, cât
şi la nivel politic. Modelele de succes din Europa Occidentală arată că dotarea
unităţilor de reabilitare medicală s-a mutat la nivelul unor astfel de staţiuni
balneare. De ce? Pentru că specialistul de reabilitare medicală dintr-o staţiune
balneară mai are un factor terapeutic foarte important: cel natural, deloc de
neglijat, care nu trebuie luat în derâdere. El este acelaşi, benefic, eficient
de mii de ani; nu avem multe terapii farmacologice care să fi rămas neschimbate
de mii de ani...
– Putem spera la o reformă – nu a specialităţii
de reabilitare medicală, ci a tuturor celorlalte specialităţi, a mentalităţii
medicale în România, care să implice reabilitarea medicală în orice
specialitate?
–
Dacă e să privim lucrurile filosofic, faptul că dispunem de instrumente din ce
în ce mai sofisticate, mai precise, de diagnostic şi tratament, se reflectă în
populaţia generală prin numărul în continuă creştere al persoanelor cu
dizabilităţi. Poate că ar trebui să regândim – şi nu doar la nivel naţional, ci
global – felul în care se pune problema în medicină. A nu face reabilitare
înseamnă a genera complicaţii.
– Economic vorbind, e mai ieftin să faci
reabilitare decât să întreţii sau să susţii financiar o persoană care nu se
poate susţine singură pe termen lung.
– Poate că ar trebui să existe o convenţie
internaţională a drepturilor persoanei nu pentru dizabilitate, ci pentru sănătate.
Rolul nostru, al medicilor, ar trebui să fie să menţinem sănătatea şi funcţionalitatea.
Oportunităţi
într-un moment de cumpănă
Interviu cu conf. dr. Adrian Bighea (UMF din Craiova)
– Domnule
profesor, sunteţi noul preşedinte al Societăţii de Medicină Fizică şi de
Recuperare, organizaţie profesională care reprezintă specialitatea redenumită
astăzi reabilitare medicală. Unde se află SRMFR la momentul la care preluaţi
conducerea şi ce planuri aveţi pentru următorii ani?
– Societatea se află într-un moment de cumpănă,
după cum se ştie, există unele procese în instanţă; indirect, ele pot să
afecteze SRMFR. Din acest punct de vedere, obiectivul nostru principal este de
a pune lucrurile la punct şi de a crea un climat de stabilitate, de încredere
pentru membrii noştri, încredere care în ultimul an s-a pierdut foarte mult.
Acesta este un prim aspect, pe care vrem să-l depăşim cu bine.
– Acest hop va putea fi depăşit?
– Numărul mare de
participanţi la congres conferă, cel puţin din punct de vedere moral,
legitimitate desfăşurării lucrărilor şi punctelor de pe ordinea de zi, care au
fost de data aceasta mai mult axate pe interesele imediate ale specialiştilor
noştri, pornind de la modificările care urmează să se facă în contractul-cadru,
de la pachetul minimal de servicii, până la problemele specialităţii. Punctul
central al congresului a fost desfăşurarea unei adunări generale extraordinare,
care încheie un lung şir de dispute şi care a fost organizată din punct de vedere
legal fără cusur, astfel încât să nu mai poată exista contestaţii ulterioare.
Adunarea generală a legitimat un nou consiliu director, cu un mandat de patru
ani, şi sperăm că tocmai numărul mare de participanţi şi de votanţi va da
suficientă greutate şi hotărârilor care vor fi luate în justiţie, pentru că nu
poate fi ignorată voinţa majorităţii membrilor noştri. Revenind la lucrările
congresului, în prima zi, a fost organizată o masă rotundă cu membrii comisiei
consultative de reabilitare medicală a Ministerului Sănătăţii şi conducerea
Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, la
care au participat şi ceilalţi membri SRMFR prezenţi la congres; s-au discutat
deficienţele din contractul-cadru, din trecut, şi ceea ce ne dorim să modificăm
în viitor; de asemenea, au fost discuţii aprinse cu privire la pachetul minimal
de servicii, la lista afecţiunilor care pot fi tratate în regim de internare
continuă.
Boală
vs. dizabilitate
– Apropo de
lucru acesta. Cât de implicată a fost comisia în proiectul care a fost dat
publicităţii de MS?
– Pentru că fac parte din această comisie de
câteva luni, pot să spun că cel puţin în ultimele două luni am avut mai multe
întâlniri, în care am încercat să ne punem de acord cu ceea ce trebuie să facem
în viitor şi cu strategia pe care comisia consultativă de reabilitare medicală
trebuie s-o urmeze. Pot să vă spun că decizia noastră, care a fost adusă şi la
cunoştinţa membrilor societăţii cu ocazia acestui congres, este aceea de a face
din dizabilitate principalul punct de referinţă în aprecierea felului în care
pacienţii se raportează la propunerile MS cu privire la pachetul minimal de
servicii. Dacă ar fi să discutăm mai concret, nu mi se pare suficientă
publicarea unei liste de diagnostice; aceste diagnostice trebuie să fie însoţite
de aprecierea gradului de dizabilitate, pentru că este principalul indicator pe
care îl urmărim în evoluţie.
– Practic, ar fi
vorba de aplicarea criteriilor din clasificarea internaţională a funcţionalităţii?
– Exact, este vorba de codurile Z, este
obligatoriu cel puţin să însoţească diagnosticele din clasificarea internaţională
a bolilor. Nu putem spune, de exemplu, că gonartroza primitivă nu se internează
niciodată, ci că gonartroza primitivă este, în general, o afecţiune care se
poate trata ambulatoriu, însă, dacă lângă acest diagnostic apare o dizabilitate
de grad mare, lucrurile trebuie nuanţate.
– Contractul cu
CNAS prevede ceva legat de funcţionalitate, de dizabilitate?
– La acest moment nu, ba chiar abordările
sunt extrem de diferite, cum am aflat din discuţiile cu colegii din toată ţară:
sunt spitale care nu acceptă codificare după dizabilitate, adică nu acceptă
folosirea codurilor Z, dar sunt şi spitale care cer numai folosirea codului Z.
Este clar că undeva, la nivel decizional, probabil la CNAS, lucrurile trebuie
armonizate.
– Ştiu că
existau şi în trecut diferenţe mari între contractele încheiate de casele judeţene,
de la un judeţ la altul.
– Contractul-cadru se aplică diferit de la
un judeţ la altul şi de aici, în ultimii ani, am avut foarte multe probleme
punctuale, care depind de funcţionarii de la casele judeţene, foarte greu de
rezolvat. Ele sunt multe, greu de centralizat, de aflat chiar, astfel că unul
din obiectivele pe care ni le propunem este de a creşte gradul de acces al
membrilor noştri, de a facilita transmiterea rapidă a informaţiilor.
Societatea
Română de Reabilitare Medicală
– Ce planuri aveţi
pe un termen mai lung? Specialitatea, în momentul acesta, suferă ameninţări şi
din interiorul ei, şi din afară. Practic, lucrurile trebuie clar definite şi o
încercare a fost prin redenumirea specialităţii.
– Primele măsuri pe care le-am luat după
constituirea noului consiliu director al societăţii a fost aceea de a armoniza denumirea
nouă a specialităţii, aşa cum apare ea în ordinul de ministru, de reabilitare
medicală, cu denumirea societăţii. Şi, pentru că s-a modificat statutul societăţii
odată cu alegerile, am solicitat membrilor noştri acordul ca şi denumirea
societăţii să se modifice în concordanţă cu denumirea specialităţii. Am primit,
prin vot unanim, acordul membrilor ca SRMFR să se numească pe viitor Societatea
Română de Reabilitare Medicală.
– Aceasta este o
chestiune formală. Pe fond, ce v-aţi propus?
– Ne dorim foarte mult să repunem pe
picioare revista societăţii, care a căzut într-un con de umbră. Tot pe termen
lung, ne gândim la organizarea unor alte manifestări, pe lângă congresele
noastre anuale, mai multe reuniuni zonale – simpozioane, mese rotunde, poate
chiar conferinţe. Ne gândim, de asemenea, să apropiem din nou Asociaţia Română
de Balneologie de Societatea de Reabilitare Medicală, pentru că, până la urmă,
medicii din staţiunile balneare sunt foarte mulţi şi, din păcate, au fost
oarecum neglijaţi în ultimii ani. De altfel, unul din motivele pentru care
ne-am luptat pentru schimbarea denumirii specialităţii a fost tocmai pentru a
avea la îndemână un singur termen generic, care să conţină esenţa activităţii
noastre, reabilitarea medicală, indiferent unde se face, în ambulatoriu de
specialitate, în secţii cu paturi sau în staţiunile balneare. Şi cred că
de-abia acum suntem egali toţi, indiferent unde ne desfăşurăm activitatea. În
plus, simplificarea denumirii aduce avantaje şi pentru că lucrurile sunt mai uşor
de înţeles pentru cei din afara specialităţii. Revenind, am vrea foarte mult să
intensificăm posibilităţile de comunicare cu membrii noştri prin mijloace
electronice, am vrea să dezvoltăm site-ul societăţii şi să adâncim un pic
accesul la informaţii şi posibilităţile de comunicare între conducere. Am vrea
ca fiecare din membri, în momentul în care este înscris în baza de date a
Societăţii, să aibă posibilitatea să ceară sau să trimită informaţii, să pună
întrebări, să ridice probleme.
– Să creaţi un
forum?
– Exact. Să facem lucrurile mult mai
accesibile. Este nevoie de o pagină oficială a societăţii, de un sistem de plată
online a taxelor. Pentru următorul mandat, sperăm să crească şi credibilitatea
noastră şi reprezentarea noastră în organisme internaţionale, în primul rând
europene, vrem ca reprezentarea să fie mai puternică şi mai vizibilă. Pentru că
reprezentăm România – una dintre ţările cu cel mai mare potenţial
balneoclimateric din Europa şi lucrul acesta ar trebui să se vadă.
Planuri
pentru viitorul imediat
– Cât de mult veţi
pune accentul pe partea de educaţie? S-au schimbat multe, inclusiv definiţiile,
dar lucrurile sunt mai bine înţelese la centru decât în alte locuri de practică.
Cum puteţi ajunge la membri?
– La acest moment ne reorganizăm, dar
informarea membrilor asupra modificărilor care urmează să se producă este o
prioritate.
– Mă refer
inclusiv la utilizarea CIF...
– Toate aceste informaţii trebuie cumva să
ajungă la toţi specialiştii. Ne gândim, în primul rând, să folosim centrele
noastre metodologice din ţară, pentru a ajunge la toţi membri noştri. Chiar mă
bucură felul cum a fost alcătuit noul consiliu director, deoarece asigură o
repartizare uniformă în toată ţara. Ce mai dorim? Dorim, dacă este posibil, să
adunăm informaţia într-un singur loc. Vedeţi, într-un an, în centrele
universitare, se desfăşoară foarte multe cursuri postuniversitare, dar ele nu
au fost niciodată puse în valoare. Vrem acum să implicăm mai mult societatea şi
am discutat cu cei nouă vicepreşedinţi, să avem cu toţii informaţii şi să le
putem disemina. Este chiar surprinzător cât de mulţi membri ar dori să
participe la astfel de evenimente, care aduc şi informaţii, şi punctaj EMC.
– De altfel, în
pofida oricăror discuţii care au existat la vârf, aici, la Poiana Braşov, au
venit în număr mare la congres.
– Exact aşa
cum vă spuneam, iar prezenţa în număr mare cred că dă o mare legitimitate
deciziilor rezultate din adunarea generală. 
.jpg)
