Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Recunoaştere europeană şi tradiţie în transplantul de organe şi ţesuturi

Viața Medicală
Dr. Raluca BULEA vineri, 7 septembrie 2012

Ajuns la a opta ediţie, congresul de anul acesta al Asociaţiei Romtransplant se va suprapune fericit cu examenul organizat de UEMS, la Bucureşti, pentru obţinerea Diplomei europene de transplant. Mai multe detalii aflăm de la dl prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Congresului, într-un interviu acordat dnei dr. Raluca Bulea, pentru „Viaţa medicală“ – partener media principal al reuniunii.

 

Eveniment de tradiţie, Congresul Romtransplant, marchează, la a opta ediţie, un an aniversar pentru activitatea de transplant din ţara noastră. În plus, odată cu reuniunea găzduită la World Trade Center, în Bucureşti, între 26 şi 29 septembrie a.c., va avea loc şi examenul pentru obţinerea Diplomei europene de transplant. Prof.dr. Irinel Popescu, preşedintele Congresului Romtransplant – la care „Viaţa medicală“ este partener media principal –, ne vorbeşte despre aceste evenimente, dar şi despre progresele României în domeniul donării şi transplantului de organe.

 

   – Domnule profesor, organizaţi al optulea Congres Romtransplant într-un an cu semnificaţii speciale pentru activitatea de transplant în România. Vorbiţi-ne, vă rog, despre acestea.
   – În afară de creşterea numărului de operaţii de transplant, care este o constantă a ultimilor ani, în 2012 se împlinesc 15 ani de activitate de transplant hepatic în Institutul Clinic Fundeni şi 20 de ani de activitate de transplant renal în Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca. Sunt două evenimente care vor fi evidenţiate cu ocazia Congresului Romtransplant. Printr-o fericită coincidenţă, acesta se suprapune şi cu examenul european pentru diploma de transplant de organe, organizat la 29 septembrie 2012 de Comisia de transplant a Uniunii Europene a Medicilor Specialişti. Faptul că anul acesta examenul se organizează la Bucureşti şi că din comisie fac parte şi şefii celor două programe menţionate anterior – de transplant hepatic de la Institutul Clinic Fundeni şi de transplant renal de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca – este deosebit de onorant pentru România şi, într-un fel, marchează integrarea transplantului românesc în reţeaua europeană de transplant.
   Se înţelege că la examen nu vor participa doar specialiştii din România. Vor veni şi candidaţi din străinătate?
   – Evident, este un examen pentru obţinerea diplomei europene. Această diplomă va avea o importanţă din ce în ce mai mare. În primul rând, le va permite titularilor să profeseze în această disciplină extrem de interesantă a medicinii – transplantul. În al doilea rând, promovarea pentru obţinerea unei poziţii în structurile europene de transplant va ţine cont şi de existenţa acestei diplome. Personal, aş menţiona că, de când fac parte din această comisie europeană, am participat la mai multe examene şi am avut ocazia să constat câteva lucruri. Pe de o parte, că nivelul de pregătire al candidaţilor este foarte ridicat, de altfel şi exigenţele comisiei sunt foarte mari, fiind o diplomă care se obţine destul de greu. Pe de altă parte, că, în afara candidaţilor din spaţiul european, la examen se prezintă şi medici de pe alte continente – America de Sud, America de Nord, Asia, care doresc să obţină această diplomă deoarece este deja cunoscută seriozitatea examenului. Ca atare, există un orizont de aşteptare în ceea ce priveşte valoarea diplomei, odată obţinute, în promovarea academică, acolo unde profesează aceşti candidaţi.
   Care este profilul unui candidat la acest examen? La ce nivel de experienţă trebuie să ajungă un medic înainte de a se prezenta la examenul european de transplant?
   – Profilul candidatului este acela al unui specialist cu experienţă în domeniu, există un barem de operaţii efectuate personal, care nu este uşor de îndeplinit şi necesită ani buni de pregătire. La acesta se adaugă, bineînţeles, pregătirea teoretică bazată pe tratatele internaţionale actuale, de cel mai înalt nivel. Deci nu se adresează începătorilor, ci medicilor cu o anumită experienţă, dar, odată obţinută, repet, această diplomă devine un atu important pentru cel care o posedă.
   Dincolo de organizarea acestui examen la Bucureşti, care este rolul Congresului Romtransplant?
   – Congresul Romtransplant, ca de obicei, reprezintă o actualizare a cunoştinţelor din domeniul transplantului, o evaluare a nivelului la care a ajuns în momentul de faţă transplantul românesc, mai ales pe câteva din componentele sale: renal, hepatic, cardiac, de ţesuturi. Reprezintă, de asemenea, ca de fiecare dată, un util schimb de experienţă cu colegii din străinătate. Din 1998, de când a avut loc prima ediţie, la Cluj-Napoca, şi până în prezent – iată, sunt 14 ani de atunci – la fiecare congres am fost onoraţi de prezenţa a numeroşi invitaţi din străinătate, împreună cu care am putut evalua stadiul la care am ajuns în transplantul de organe din România şi, aşa cum spuneam, am putut efectua schimburi de experienţă foarte utile. Unele din aceste parteneriate s-au tradus chiar şi prin cooperarea directă în cursul unor intervenţii foarte dificile de transplant. În final, putem spune că este o întâlnire a unor profesionişti care evaluează stadiul la care s-a ajuns în momentul de faţă, dar care, totodată, schimbă idei şi stabilesc parteneriate, de cele mai multe ori pe termen lung.
   Care vor fi punctele de maxim interes de pe agenda Congresului? Ce invitaţi speciali aţi chemat la Bucureşti?
   – Sunt foarte mulţi şi nu îi pot menţiona pe toţi, mai ales că ar însemna să fac omisiuni regretabile. Aş spune că, în mod particular, preşedintele Comisiei de transplant a UEMS, prof. dr. Vassilios Papalois, de la Spitalul Hammersmith din Londra, ne onorează cu prezenţa. Dsa este o personalitate importantă a transplantului european, cel care a pus bazele Comisiei de transplant a UEMS şi a creat un model de examen european, valabil şi pentru celelalte specialităţi chirurgicale. De asemenea, aş menţiona – şi aceasta arată o extindere a sferei de acoperire UEMS şi a acestui examen – prezenţa prof. dr. Eytan Mor, de la Tel Aviv. Israelul, ca, de altfel, şi Turcia fac parte din Comisia europeană de transplant, iar cursul pregătitor al acestui examen s-a ţinut în primăvară la Tel Aviv, profesorul Mor fiind gazdă. Personal, îmi face plăcere să îl primesc la Bucureşti, mai ales că pe durata pregătirii mele de la Spitalul Mount Sinai din New York am fost colegi de generaţie.
   Din 1998, anul primului Congres Romtransplant, aceste manifestări au fost organizate la fiecare doi ani. Ediţia de anul acesta se desfăşoară la doar un an de precedenta. Marchează, în acest fel, o schimbare a tradiţiei?
   – A fost un decalaj, mai degrabă, la ediţia precedentă, pentru că, în ultima vreme, transplantul românesc nu a cunoscut o evoluţie lină, din contră, la un moment dat au fost destule dificultăţi în evoluţia acestei specialităţi şi, uneori, regularitatea cu care s-a ţinut congresul nu a fost aceea pe care ne-am fi dorit-o. Considerăm că această a opta ediţie se desfăşoară oarecum la momentul la care ar fi trebuit să aibă loc. Speranţa noastră este să continuăm organizarea o dată la doi ani, dar, bineînţeles, întotdeauna trebuie să ne adaptăm şi realităţilor.
   Ce alte evenimente vor avea loc în perioada congresului, în afara sesiunilor de comunicări ştiinţifice şi a examenului?
   – Aş menţiona un singur eveniment, care mi se pare foarte important: primirea unei delegaţii a participanţilor la Congresul Romtransplant la Patriarhia Română, de către Preafericitul Patriarh Daniel. De ce mi se pare important acest lucru? Pentru că opinia Bisericii Ortodoxe Române faţă de conceptul de moarte cerebrală şi mai ales faţă de donarea de organe şi ţesuturi – şi nu numai la noi, ci în toate ţările lumii – a constituit un punct important. De-a lungul timpului, mai ales că la începuturile transplantului au fost destule nelămuriri şi neînţelegeri la nivelul publicului, biserica a fost cea a cărei opinie până la urmă a contat foarte mult în acceptarea noţiunii de moarte cerebrală şi mai ales a ideii de donare de organe şi ţesuturi. În anul 2000, la a doua ediţie a Congresului Romtransplant, Preafericitul Patriarh Teoctist a avut o prezentare în deschiderea reuniunii, prin care exprima punctul de vedere oficial al Bisericii Ortodoxe Române, favorabil donării. Biserica susţine ideea de a da viaţă unor oameni în suferinţă chiar dincolo de existenţa pământeană a donatorului. Faptul că, şi cu această ocazie, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Patriarh Daniel, primeşte o delegaţie a Congresului, vine încă o dată să arate susţinerea pe care Biserica o acordă nobilei idei a donării de organe şi activităţii pe care o desfăşoară profesioniştii implicaţi în transplantul de organe şi ţesuturi.
   Această activitate reprezintă unul dintre cele mai bune exemple de colaborare interdisciplinară în domeniul medical. Există în cadrul Congresului vreun domeniu de transplant mai bine reprezentat faţă de altele?
   – Secţiunile pe care le-am menţionat, dedicate transplantului renal, hepatic, cardiac şi tisular, sunt oarecum egale ca întindere. Desigur că, în timp, contribuţia uneia sau alteia din aceste ramuri a fost, poate, mai importantă. Să ne amintim că, totuşi, transplantul de organe a început cu transplantul renal şi, ani de-a rândul, deoarece transplantul renal se poate face şi de la donatori în viaţă şi de la donatori decedaţi, numărul de transplanturi renale a fost întotdeauna mai mare şi poate cunoştinţele, inclusiv cele fundamentale de imunologie de transplant s-au acumulat venind din transplantul renal. În ultima vreme, transplantul hepatic, cu variantele lui, cu ficat de la donator în viaţă, cu ficat împărţit, cu grefe duale, a realizat un salt spectaculos în creşterea numărului de operaţii de transplant, în paralel cu rezultatele foarte bune ale transplantului hepatic, uneori chiar mai bune decât în orice alt timp de transplant, dar au şi îmbogăţit cunoştinţele fundamentale din domeniul imunologiei de transplant. Aş adăuga şi faptul că transplantul medular, o variantă particulară de transplant tisular, a ajuns să fie combinat câteodată cu transplantul de organ solid, pentru a induce această stare de toleranţă pe care o visează de multă vreme specialiştii în transplant, în care organul să fie tolerat şi să nu mai fie nevoie de imunosupresie postoperatorie. S-au făcut, de exemplu, transplanturi combinate de măduvă osoasă şi de ficat, la Miami, şi, în cazul în care rezultatele vor fi confirmate, e posibil ca acest tip de toleranţă imună să fie obţinută. Aş spune, în concluzie, că, la momentul de faţă, există un echilibru al tipurilor de transplant de organ solid şi tisular practicate şi că un spaţiu egal dedicat fiecăruia în cursul unei astfel de manifestări probabil că este cea mai bună soluţie.
   Cum se realizează colaborarea interdisciplinară în cadrul Asociaţiei Romtransplant, între diferitele specialităţi chirurgicale, dar şi între chirurgi şi anestezişti?
   – Colaborarea pleacă, în primul rând, de la interesele pacientului. De-a lungul timpului, fiind vorba de o activitate extrem de complexă, în afară de chirurgie şi anestezie-terapie intensivă, se pot adăuga imunologii, interniştii, radiologii, al căror rol devine din ce în ce mai important, iar colaborarea este bazată pe rezolvarea optimă a acestor cazuri, plecând de la selecţia candidaţilor pentru transplant. Acesta este un punct crucial, deoarece transplantul este o operaţie care nu trebuie făcută prea devreme, atâta timp cât organul nativ mai are resurse funcţionale, dar nici prea târziu, când, din cauza deteriorării la niveluri multiple de organe şi sisteme, riscul ajunge aproape prohibitiv, iar această selecţie o face internistul. Se ajunge, apoi, la etapa operatorie, unde echipele de transplant au devenit din ce în ce mai experimentate şi rezolvă cazuri din ce în ce mai grele, împreună cu echipele anestezice, pentru care operaţia – mai ales cea de transplant hepatic – reprezintă o provocare deose­bită, ajungând în perioada postoperatorie, unde continuă terapia intensivă pe un număr important de zile şi unde, la un moment dat, rolul radiologului în depistarea unor potenţiale complicaţii postoperatorii şi de mult ori chiar pentru rezolvarea acestora – ne referim aici la radiologul intervenţionist – devine din ce în ce mai important. Deci, colaborarea interdisciplinară are în vedere rezultate globale din ce în ce mai bune, care pleacă de la selecţia cazurilor până la urmărirea lor postoperatorie.
   Nu putem vorbi de Congresul Romtransplant fără a aduce în discuţie sensibilizarea populaţiei faţă de donarea de organe. Care este situaţia actuală, ce progrese s-au făcut în ultimii ani, ce strategii sunt pentru viitor legate de creşterea numărului de donatori?
   – După 15 ani de experienţă, care înseamnă şi activitatea de trans­plant hepatic din Institutul Fundeni, dar şi activitatea de pre­levare multiorgane la nivel naţional, deci activitatea de diagnostic al morţii cerebrale, de identificare a donatorilor, de solicitare a acordului familiei pentru donarea de organe, s-a ajuns la o serie de concluzii deosebit de clare. Populaţia României, pe de o parte dintr-o structură generoasă ce caracterizează şi alte populaţii de origine latină, cum ar fi cele din Italia şi Spania, unde rata de donare este la fel de mare, şi, pe de altă parte, datorită eforturilor mass-media, care întotdeauna a prezentat într-o lumină favorabilă rezultatele transplantului, s-a ajuns la o rată de consimţământ a populaţiei pe care noi o putem considera satisfăcătoare. Rata de refuzuri este destul de mică şi nu s-a schimbat în ultimii ani. În concluzie, atitudinea populaţiei din România este favorabilă transplantului şi aceasta este dovedită de rata ridicată de donare. Factorul pe care l-am identificat legat de numărul mic de organe pe care îl are România stă în colaborarea cu serviciile de terapie intensivă şi cu marile spitale în care se găsesc potenţialii donatori. Aici sunt încă multe de făcut. Ar trebui să existe în fiecare din aceste spitale un coordonator de transplant şi ar trebui să existe o disponibilitate a spitalelor pentru a susţine donarea de organe. De curând, a avut loc, la nivelul Ministerului Sănătăţii, o şedinţă convocată personal de ministru, în care marile spitale, şefii serviciilor de terapie intensivă şi managerii acestora au fost chemaţi pentru a discuta împreună soluţii, întrucât este evident în momentul de faţă că factorul restrictiv în transplantul românesc şi în numărul de donatori din programul naţional de transplant rezidă în această lipsă de comunicare cu marile spitale şi în numărul mult mai mic de potenţiali donatori anunţat reţelei naţionale de transplant şi Agenţiei Naţionale de Transplant, faţă de numărul de decese prin cele două cauze majore de moarte cerebrală – traumatismul cranian sever şi accidentul vascular hemoragic. Nu ne aşteptăm ca situaţia să se rezolve de pe o zi pe alta, e un proces de lungă durată. După cum vedeţi, au fost necesari 15 ani pentru a se ajunge la numărul actual de donatori, care este încă mic faţă de potenţialul României, dar mult mai mare faţă de cifrele de la care am plecat. Aşteptăm progrese în continuare şi, fără să considerăm că acestea vor fi spectaculoase, ele vor trebui să conducă totuşi la creşterea constantă a numărului de donatori.
   Ca încheiere, ce aţi dori să le transmiteţi celor fără de care activitatea de transplant nu ar avea sens – donatorilor şi primitorilor de organe?
   – Mai întâi aş vrea, o dată în plus, în numele tuturor colegilor implicaţi în transplant, să mulţumim familiilor care, de-a lungul timpului, au avut generozitatea de a accepta, într-un moment foarte greu şi dureros, să doneze organe pentru oameni aflaţi în suferinţă. În ceea ce îi priveşte pe cei aflaţi pe listele de aşteptare, aş vrea să spun că încercăm să le oferim maximul care poate fi oferit. Aceasta înseamnă ca aşteptarea pe liste să nu fie prea lungă, atât de lungă ca uneori o parte din ei să nu mai ajungă la operaţia de transplant, că şi la nivel european şi la nivel internaţional s-a dovedit că operaţia depinde de posibilităţile sistemului naţional. Faţă de alte afecţiuni, unde este uşor să mergi la Viena sau la Paris şi să îţi rezolvi problema cu o intervenţie simplă sau cu un tratament, în cazul transplantului, accesul la organe se face întotdeauna cel mai bine pe listele naţionale şi în sistemul naţional. De aceea, avem nevoie şi de sprijinul lor, pentru ca măsurile de care vorbeam anterior, de ameliorare a situaţiei transplantului în România, să poată fi puse în aplicare. În momentul de faţă, există asociaţii ale pacienţilor transplantaţi, la acestea se pot alătura şi cei care se află pe liste şi aşteaptă un organ, deoarece, până la urmă, acest parteneriat cu pacienţii a fost benefic pentru toată lumea: ne-a permis să arătăm factorilor de decizie de la nivel guvernamental care sunt necesităţile transplantului, într-un mod mai convingător, şi de aceea este un parteneriat ce ar trebui să continue.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC