Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Reformă de formă?

Viața Medicală
Dr. Alexandru TRIFAN miercuri, 12 octombrie 2011

Palatul Parlamentului din Capitală va găzdui, în perioada19–22 octombrie a.c., lucrările celui de-al patrulea Congres Naţional de Psihiatrie, eveniment la care săptămânalul „Viaţa medicală“ este partener media principal. Detalii despre această reuniune sunt oferite de dl prof. dr. Dan Prelipceanu, preşedintele comitetului de organizare al Congresului, într-un interviu realizat de dl dr. Alexandru Trifan.

 

Interviu cu dl prof. dr. Dan Prelipceanu,preşedintele comitetului de organizare a Congresului Naţional de Psihiatrie

   – În perioada 19–22 octombrie 2011, la Palatul Parlamentului din Bucureşti se vor desfăşura lucrările celui de-al patrulea Congres Naţional de Psihiatrie. Pentru cititorii săptămânalului „Viaţa medicală“, partener media principal al reuniunii, vă invit să ne oferiţi mai multe detalii.
   Al 4-lea Congres Naţional de Psihiatrie cu participare internaţională are ca temă: Două decenii de tranziţie şi inovare în psihiatria din România. Se împlinesc 21 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie, care girează această reuniune şi care, prin caracterul său naţional, organizează congresele de psihiatrie din ţara noastră. Ca urmare, tematica încearcă să evidenţieze ceea ce s-a făcut mai degrabă bine, adică partea de inovaţie, evaluând, de asemenea, nivelul şi gradul în care această inovare a impus o tranziţie către servicii de mai bună calitate. În această zonă, a trasării inovaţiei în calitatea serviciilor, stăm, desigur, cum îşi poate închipui orice cunoscător al domeniului, mai prost. De ce? Pentru că – iar aceasta este ideea subliniată în sesiunea plenară din deschiderea congresului, în seara dinaintea primei zile – tot ce este inovare în psihiatrie şi în sănătatea mintală în România a fost făcut prin iniţiative non-guvernamentale. Eu ţin foarte mult să accentuez aceasta ori de câte ori am ocazia şi există nenumărate argumente în acest sens. Chiar în această sesiune plenară vor fi trei sau patru prezentări ale unor organizaţii non-guvernamentale din România care, fiecare în domeniul său de activitate, au împins lucrurile înainte. Pe de altă parte, va trebui menţionat cu acest prilej un alt adevăr fundamental al medicinii mentale, privind planul de reformă proiectat în 2007 şi terminat cu câteva zile înaintea ultimul raport care deschidea poarta către aderarea României la Uniunea Europeană. Am participat personal şi chiar am coordonat un proiect girat de UE în elaborarea unui plan de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale de sănătate mintală. Adevărul este că tot acest plan frumos, proiectat să se finalizeze în prima etapă a anului 2011, a rămas, cum era de aşteptat, o utopie, un vis frumos – scris pe hârtie, cu termene de implementare, dar din care de fapt nu s-a realizat nimic. S-a obţinut doar împărţirea scriptică, schematică a României, mai puţin a Bucureştiului, cum se planificase în cunoscutul plan de acţiune şi în strategia naţională de dezvoltare a sănătăţii mintale. Iată un alt argument care arată că dezvoltarea planificată, organizată, cerută de altfel de Uniunea Europeană, din nefericire nu s-a finalizat şi nu din cauza crizei economice, pentru că acest plan a sucombat chiar înainte ca autorităţile din România să recunoască începutul crizei economice şi la noi. Desigur că în perioada crizei nu putem avea pretenţia să se mai susţină la nivel guvernamental problema sănătăţii mintale; ar fi o utopie şi o lipsă de înţelegere pragmatică a lumii în care trăim. Aşa încât singura speranţă a sănătăţii mintale rămâne în aceste grupuri de entuziaşti care încearcă să realizeze câte ceva în cadrul organizaţiilor non-guvernamentale şi care întreţin o anumită emulaţie şi implicare, inclusiv a tinerilor psihiatri, care, în felul acesta, au acces la lucrurile mai noi din domeniu. Congresul urmăreşte să fie actual prin postere, sesiuni de comunicări şi, mai ales, prin simpozioanele organizate de diferite grupuri, ca de exemplu cele care lucrează în domeniul gerontopsihiatriei în Alzheimer, în sectorul dependenţelor de substanţe psihoactive, psihiatrie legală, preocupări legate de terapiile psihologice şi farmacologice. Mai multe simpozioane tematice vor prezenta, prin trei-patru vorbitori, diferite opinii şi realizări ale fiecăruia în domeniile specifice. Mai sunt invitaţi şi şase lectori de nivel european, care vor ţine conferinţe urmate de discuţii şi întrebări focalizate pe date de mare interes, privitor la cercetare şi servicii.
   – S-au scurs trei ani de la Congresul precedent. Probabil că în acest interval s-au realizat progrese ştiinţifice şi doctrinale. Cum vor fi scoase în evidenţă la acest congres?
   – Desigur, vor fi comunicările din cadrul secţiunilor de prezentări individuale, care vor reflecta destul de real ceea ce se întâmplă în ţară şi în lume. Într-unul din acestea, o cunoscută autoritate în domeniu va ţine o frumoasă conferinţă: Kraepelin a avut dreptate. Ne putem imagina că va fi o pledoarie pentru ceea ce, după 1980, s-a numit curentul neokraepelinian, ce reorganizează psihiatria după categoriile nosologice clasice. Mă aştept şi la o privire critică şi discuţii asupra interesantului proiect DSM V, la care sunt cooptate şi echipe din România. Acesta va fi prezentat în cadrul congresului anual de la San Francisco (2013) al Asociaţiei Americane de Psihiatrie.
   – Dar cu ICD ce se întâmplă?
   – Este şi el programat să apară concomitent. Ambele lucrări sunt destul de apropiate din punctul de vedere al concepţiei. Inovaţiile deja cunoscute şi stabilite sunt dispariţia formelor de schizofrenie, rămânând o singură entitate, fără a se mai utiliza în demersul diagnostic menţionări de forme clinice, lucru care are justificare în cercetările din ultimii ani, în cele imagistice şi în faptul că schizofrenia, boală cu un substrat biologic cert, beneficiază de diferite ipoteze patologice. Sunt şi multe alte modificări care vor constitui subiecte de dezbatere, la modul informal. Întrebarea se referă şi la probleme doctrinale. Nu prea putem vorbi de doctrine în psihiatria din România. Apropierea dintre neurologie şi psihiatrie nu merge până la dispariţia acesteia din urmă. Un ilustru neurolog se recunoştea convins de faptul că psihiatria are metode specifice de tratament şi asta o face să aibă dreptul la statutul de specialitate medicală independentă, chiar dacă neuroştiinţele recurg la date comune. În pofida faptului că substratul este organic, intervenţiile sunt atât de această natură, cât şi de tip psihosocial, pentru că omul nu este doar organicitate, este şi spiritualitate.
   – Ce impact credeţi că a avut asupra psihiatriei româneşti simpozionul româno-italian din toamna anului trecut?
   – A fost de o anvergură prea mică pentru a avea un impact la nivel naţional. M-am amuzat pentru că italienii credeau că ne spun noutăţi. Noi ştim despre reforma de la Trieste şi îi cunoaştem pe corifeii antipsihiatriei. Maestrul meu, ilustrul conf. dr. George Constantinescu, care era un erudit al psihiatriei şi al interferenţelor psihiatriei cu filosofia, a scris prin anii ’70 un articol în două părţi despre antipsihiatrie, punând-o pe aceasta la locul ei. Este bine de ştiut că antipsihiatria nu a intenţionat să distrugă neapărat psihiatria; au fost teoreticieni oarecum extremişti, care negau boala schizofrenică şi pledau pentru o existenţă de tip schizofrenic; erau excese care apar în dezbateri ideologice, dar, până la urmă, efectul în viaţa reală a fost absolut benefic, pentru că s-a clădit o platformă de dezinstituţionalizare în sensul bun al cuvântului; ceea ce au făcut italienii şi Franco Basaglia a dus la desfiinţarea acelor aziluri care cronicizau bolnavul psihotic şi care nu aveau valoare terapeutică. Iată un prim efect pozitiv care a împins lucrurile către asistenţa de tip psihosocial. Într-o perioadă în care psihiatria se inseră din ce în ce mai mult în organicitate, într-o abordare de natură clinică, trebuie să pledezi pentru intervenţii non-biologice şi sociale, dar la un mod foarte adecvat şi echilibrat.
   – Unele voci clamează că reforma în psihiatrie bate pasul pe loc. Care este părerea dv.?
   – Nu bate pasul pe loc; pur şi simplu nu există.
   – Mulţumesc pentru răspunsul dv. lapidar. În altă ordine de idei, există impresia conturării a două grupuri de presiune. Unul, format din psihiatri care lucrează în ambulatoriu; celălalt – cei care lucrează în spital. Primii sunt favorabili psihiatriei comunitare deoarece susţin că spitalul este mai mult în folosul statutului social al psihiatrului şi mai puţin în cel al acceptatului well-being al pacientului. Ceilalţi nu pot fi convinşi de utilitatea scăderii numărului de paturi din spital. Cine credeţi că are dreptate?
   – Adevărul e undeva la mijloc. Să nu cădem în mitul desfiinţării spitalelor, aşa cum au făcut italienii; a fost un exces. Acolo stările psihotice grave sunt tratate doar în saloane de psihiatrie din spitalele generale. Un lucru bun, dar dacă se reduce asistenţa pentru cei acuţi nu e foarte bine. În momentul de faţă, noi avem un număr de paturi probabil suficient. El nu trebuie mărit sau redus drastic atâta vreme cât nu există alternativa spitalizării, atâta timp cât pacientul pleacă de la spital… unde? În psihiatricul „No man’s land“, unde nu există niciun fel de servicii?! Laboratoarele de sănătate mintală de pe vremuri erau rezonabile. Atâta s-a făcut din planul de reformă de care am amintit. Le-am rebotezat centre de sănătate mintală, dar nu s-a schimbat nimic înăuntru. Asta nu este reformă şi trebuie ştiut că în comunitate merge o echipă terapeutică bine proiectată şi stabilită. În momentul de faţă, mai mult de două treimi din psihiatrii români lucrează în spital şi un sfert în comunitate. Ar trebui să fie exact invers.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.