Prevalenţa rinosinuzitei cronice în Europa este de 10,9%,
iar afecţiunea este mai frecvent întâlnită la fumători decât la nefumători.
Factorii determinanţi ai rinosinuzitelor cronice se regăsesc atât în
obiceiurile pacienţilor, cât şi în alte variabile, ce nu ţin de modul de viaţă
al acestora, după cum am aflat de la prof. dr. Codruţ Sarafoleanu, şeful
clinicii ORL şi chirurgie cervico-facială din cadrul Spitalului Clinic „Sf.
Maria“ Bucureşti, secretarul general al Societăţii Române de Rinologie (SRR).
SRR va organiza a treia ediţie a congresului de rinologie în perioada 1–3 iulie
2015, la Sighişoara.
Tot mai frecvente
– Ce loc ocupă afecţiunile rinologice în
sfera ORL?
– Aş spune că afecţiunile ORL sunt
chiar cele mai frecvente afecţiuni care se întâlnesc la cabinetul unui medic
specialist ORL. Atât în Statele Unite, cât şi în Europa, dar mai ales în
România, rinosinuzitele cronice erau catalogate, la un moment dat, drept cea
mai frecventă boală cronică respiratorie diagnosticată şi tratată. Prescripţiile
medicale pentru rinosinuzitele cronice atingeau cifre halucinante, de sute de
miliarde de euro, respectiv dolari, pe ambele continente. Factorii favorizanţi
sigur că sunt şi factori locali, care ţin de anumite anomalii anatomice, cum ar
fi deviaţiile de sept sau cornetele cu poziţionare vicioasă care afectează
drenajul sinusal, dar putem vorbi şi de factori inflamatori de tip alergic.
Apoi, este vorba de poluare, de noxe. În România, deşi industria nu este foarte
bine dezvoltată, noxele chimice ocupă în continuare un loc foarte important. Nu
în ultimul rând, obiceiurile pacienţilor – fumatul în mod special – reprezintă
un factor esenţial în declanşarea inflamaţiilor rinosinusale.
Endoscopia ORL
– Cum s-a dezvoltat chirurgia
endoscopică ORL?
– Chirurgia endoscopică a ajuns în
România abia în 1995 (în Austria şi Germania a fost introdusă în 1972), dar s-a
dezvoltat foarte repede şi corect. După mine, au urmat câţiva colegi de la
Cluj, Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş, care au dezvoltat acest tip de
chirurgie. Putem vorbi acum de o şcoală românească de chirurgie endoscopică
ORL. Pas cu pas, noi am făcut progresele necesare pentru a putea aborda şi
patologii ale bazei craniului, ale orbitei, ale căilor lacrimale. Se poate
spune că acum suntem competitivi la nivel european şi mondial, fapt demonstrat
de toate parteneriatele noastre ştiinţifice medicale cu colegi din universităţi
din toată lumea.
– Sunt, în România, suficiente centre de
chirurgie endoscopică ORL, suficienţi specialişti?
– Pentru pregătire – da, patru
centre sunt suficiente. Suficienţi specialişti nu sunt, pentru că foarte mulţi
s-au şcolit, au învăţat noţiunile de bază, dar, nepracticând zi de zi acest tip
de chirurgie, au uitat ce au învăţat la cursuri. Această problemă a apărut din
cauza lipsei dotărilor corespunzătoare. Investiţiile necesare iniţial sunt
relativ mari, dar se amortizează ulterior prin tot ceea ce înseamnă eficienţa
legată de reducerea perioadei de spitalizare şi de tratament. Foarte puţini
manageri de spital şi oameni din sistem au înţeles necesitatea dezvoltării
acestei chirurgii şi în sfera ORL. Dar, până la urmă, acesta a fost trendul la
nivelul medicinii. Chirurgia endoscopică – minim invazivă – a devenit o
necesitate.
Multidisciplinaritate
– Cât de importantă este abordarea
multidisciplinară în practica ORL?
– Este esenţială, pentru că trăim în
epoca interdisciplinarităţii şi avem nevoie de colaborarea cu colegii noştri
alergologi, pneumologi, chirurgi OMF, neurologi, neurochirurgi, oftalmologi.
Este esenţială pentru că, de obicei, foarte multe cazuri nu sunt strict de ORL,
la fel cum nu sunt strict de oftalmologie sau de neurochirurgie. Şi atunci,
peste tot în lume deciziile sunt luate de echipe, pentru că mai multe minţi
judecă mai bine decât una singură. În plus, aceasta este una din marile
probleme ale sistemului sanitar din România: nu avem suficiente spitale
multiprofil, care să aibă absolut toate specialităţile în acelaşi loc şi unde
să se poată practică un act chirurgical sau un demers terapeutic
multidisciplinar. Şi atunci, de multe ori, pacientul trebuie să fie plimbat
între spitale, ceea ce întârzie diagnosticul. Echipele chirurgicale care se
constituie în anumite centre o fac de cele mai multe ori din bunăvoinţa unuia
dintre membri, care se transferă pentru o zi sau două, „cu arme şi muniţii“, în
respectivul loc. Şi pentru rezidenţi ar fi foarte bine ca pregătirea să se facă
într-un centru care are toate specialităţile, pentru că programul ar fi unitar,
nu ar mai trebui să piardă timp pe drumuri.
Lucrurile s-au blocat undeva
– Aţi adus în discuţie una dintre
problemele rezidenţilor. Nu este singura. Ce se întâmplă cu programa de rezidenţiat,
care nu a mai fost modificată de foarte mult timp?
– Aţi atins un punct sensibil. În
perioada celui de-al doilea mandat al meu ca membru al comisiei de ORL a
Ministerului Sănătăţii, am modificat programa conform normelor UEMS, manualului
european şi necesităţilor patologiei şi publicisticii din lumea largă şi din
România, din 2014. Din păcate, nu ştiu de ce, programa nu a ajuns şi la
autorităţi, ca să fie publicată, ea este modificată la nivelul comisiei. Mai
departe, de ce nu a ajuns, nu pot răspunde, pentru că nu sunt preşedintele
acelei comisii. De asemenea, bibliografia a fost modificată, pentru a fi în
concordanţă cu cerinţele actuale, pentru că nu mai putem învăţa rezidenţii de
pe cărţi din 1959 retipărite în ’64. Avem Tratatul de Chirurgie apărut la
Editura Academiei Române în urmă cu doi ani, care ar putea să constituie una
dintre cărţile de căpătâi ale rezidenţilor ORL, manualul european, pe care l-am
invocat, şi, bineînţeles, în epoca aceasta foarte deschisă, unde rezidenţii
ajung foarte des la congrese, variante digitale ale nenumăratelor tratate de
referinţă din ORL-ul mondial. Toate acestea pot fi accesibile rezidenţilor, mai
ales că toţi ştiu limba engleză. Dar, într-adevăr, suntem în coada listei din
acest punct de vedere şi îmi pare rău că lucrurile s-au blocat undeva.
– Aţi contribuit activ la dezvoltarea
tehnicilor microchirurgicale. Vor fi ele introduse în programa rezidenţiatului?
– Atâta vreme cât în programa de
rezidenţiat există modulul de endoscopie, de chirurgie laser în ORL, este
absolut necesar ca rezidenţii să înveţe şi tehnicile de bază în ceea ce priveşte
chirurgia endoscopică, microchirurgia laringiană, chirurgia otoscopică şi aşa
mai departe. În centrele universitare, acest lucru este absolut necesar şi sper
să se introducă peste tot în mod uniform. Din păcate, mai sunt încă centre
universitare în România care nu au beneficiat de echipamente moderne şi atunci
nu sunt nici acreditate să predea, motiv pentru care rezidenţii trebuie să vină
în cele patru centre importante.
Congresul SRR
– În perioada 1–3 iulie 2015 se va desfăşura
congresul de rinologie. Este destinat doar medicilor orelişti sau şi altor
specialişti?
– Congresul este la a treia ediţie.
Suntem o societate încă tânără şi dinamică, cu cei mai mulţi membri din ORL-ul
românesc. Nu-mi face plăcere s-o spun, dar lucrurile au fost privite diferit de
societatea de chirurgie ORL şi, respectiv, cea de rinologie. Congresul se
adresează tuturor medicilor orelişti, inclusiv rezidenţilor – sau în mod
special rezidenţilor. Avem invitaţi şi din alte specialităţi, motiv pentru care
vor fi prezenţi şi colegi din chirurgia oro-maxilo-facială, din pediatrie şi
alergologie. Ca la precedentele ediţii, vor fi în jur de 40 de invitaţi
străini. Foarte mulţi sunt experţi în anumite subdomenii ale rinologiei, ea
însăşi o lume foarte dezvoltată.
– Cum este structurat congresul din
acest an? Care sunt temele de interes major?
– Tema de interes major este exact
ceea ce am discutat anterior, interdisciplinaritatea în ORL şi în rinologie.
Congresul este structurat în mese rotunde pe temele principale, cum ar fi
rinosinuzitele cronice. Avându-l ca invitat şi pe preşedintele Societăţii
europene de rinologie, vom realiza o declaraţie europeană de consens în
rinosinuzită. Vor fi mese rotunde care ţin de chirurgia reconstructivă facială,
rinoplastii şi reconstrucţii posttraumatisme. De asemenea, chirurgia
endoscopică (nu doar a nasului şi a sinusurilor, dar şi a bazei craniului), temele
de alergologie şi tulburările funcţionale ORL vor ocupa un loc important. Vor
fi şi simpozioane şi sesiuni plenare, la fel cum vor fi şi conferinţe speciale
susţinute de personalităţi marcante ale specialităţii. Bineînţeles că nu am
uitat tinerii, drept care vom avea două simpozioane ale tinerilor membri ai
societăţii şi ale tinerilor care nu sunt încă membri ai societăţii, dar sunt
invitaţii noştri. Este un congres complet şi exact structurat pe tipicul
congreselor internaţionale.
Reprezentativi
pentru ORL-ul din România
– Care sunt obiectivele Societăţii de
Rinologie?
– Obiectivele enunţate când am
înfiinţat-o şi pe baza cărora ne-am desfăşurat activitatea sunt, în primul
rând, reprezentativitatea societăţii la nivel naţional. Acest deziderat nu era
îndeplinit de alte societăţi de profil. Apoi publicăm un jurnal indexat în baze
de date internaţionale, o revistă a noastră, a oreliştilor, Romanian Journal
of Rhinology. Alte obiective sunt accesul tinerilor la cursuri de perfecţionare,
stabilirea parteneriatelor între societatea noastră şi alte societăţi similare
care să ofere burse pentru aceşti tineri şi, nu în ultimul rând, alinierea
curriculei româneşti de pregătire în ORL la cea europeană şi la tot ceea ce se
predă în universităţile din străinătate.
– Care sunt perspectivele rinologiei
româneşti?
– Eu cred că sunt unele bune,
deoarece avem un nucleu de oameni interesaţi şi în continuă dezvoltare. Există
foarte mulţi tineri care au învăţat această chirurgie şi acum încearcă să îşi
rafineze practica în ceea ce priveşte metodele de diagnostic şi tratament.
Formatorii de şcoală, printre care mi-aş permite cu modestie să spun că mă
găsesc, au un parteneriat foarte bun cu aceşti tineri. Şi noi, ca îndrumători,
avem de câştigat din acest parteneriat, pentru că ei ne împing permanent să
învăţăm lucruri noi pentru a-i putea consilia şi ajuta.
– Se aliniază specialitatea ORL
românească la cea europeană?
– În linii mari, da. Sunt neajunsuri
însă, legate de numele româneşti, care nu prea mai sunt de acceptat în 2015,
dar este o problema legată de mentalitate. Ne luptăm şi cu mentalitatea
oamenilor. Eu sper totuşi că vom reuşi să convingem că doar vorbind aceeaşi
limbă – profesională şi nu numai – cu colegii noştri din străinătate vom putea
să ne creştem propriile standarde.