Interviu
cu dl prof. dr. Codruţ Sarafoleanu,
secretarul general al Societăţii Române de Rinologie şi preşedintele primului
congres al acestei noi societăţi ştiinţifice – Sunteţi
secretarul general al unei societăţi ştiinţifice tinere dar foarte active, cu
personalitate juridică şi cu planuri mari de viitor. Cum a fost înfiinţată
această societate?
– Societatea Română de Rinologie s-a înfiinţat
firesc, continuând tradiţia societăţilor europene şi americane de ORL, care au
născut asociaţii şi societăţi pe subspecialităţi: rinologie, laringologie,
otologie. Ne-am gândit că este necesar să ne aliniem şi noi la politica societăţilor
internaţionale de otorinolaringologie. În plus, aşa cum aţi remarcat, privind
latura juridică, lucrurile nu erau foarte bine structurate la noi, cu societăţile
de ORL, pentru că ele nu au încă un statut juridic foarte clar. Noi ne-am
înfiinţat obţinând acordul Guvernului României pentru denumirea de societate
„Română“, trecând apoi toate etapele legale, pentru a căpăta personalitate
juridică. Următorul pas a fost acela de a nu ne limita numai la cei ce doresc să
profeseze mai mult în această subspecialitate ORL – rinologia –, ci am încercat
să creăm o societate interdisciplinară, având în vedere că patologia nasului şi
a căilor respiratorii superioare se află în strânsă relaţie, atât structurală,
cât şi terapeutică, cu alergologia, pneumologia, chirurgia oro-maxilo-facială,
bolile infecţioase, pediatria şi, nu în ultimul rând, cu ceea ce înseamnă
cercetarea fundamentală, medicina de laborator, genetica etc. S-a născut deci o
societate ce se adresează mai multor specialităţi. Şi avem planuri mari. Este
important că, după aproape un an de la înfiinţare, avem 140 de membri cotizanţi,
din care 98 sunt medici specialişti şi primari din România, restul fiind medici
rezidenţi. Am reuşit, totodată, să edităm Romanian
Journal of Rhinology, revista Societăţii, publicată integral în limba
engleză. Din colegiul de redacţie fac parte profesori de prestigiu din România,
dar avem şi un colegiu internaţional de cenzori şi de redacţie, profesori
cunoscuţi, din Europa şi din SUA. Am obţinut, pentru revistă, acreditarea la
Colegiul Medicilor şi, de asemenea, includerea în Index Copernicus. Sperăm la mai mult...
– Ce
activităţi şi-a propus Societatea Română de Rinologie?
– În primul rând, ne-am afiliat la
Societatea Europeană de Rinologie, care există de aproximativ 30 de ani, acesta
a fost primul pas. Avem, astfel, un membru cu drept de vot în comitetul
executiv al acestei societăţi şi, automat, suntem afiliaţi şi la Societatea
Mondială de Rinologie. Este un lucru foarte important, pentru că putem fi incluşi
– şi vă răspund astfel la întrebare – în proiectele de cercetare desfăşurate,
cu fonduri structurale, de Societatea Europeană de Rinologie. Primul pas a fost
făcut în urmă cu două săptămâni, la Kiev, la reuniunea internaţională de
consens în polipoza nazală şi, din partea României şi a societăţii noastre, am
fost numit în acest grup de lucru, care va elabora o poziţie oficială în
polipoza nazală. Este o practică întâlnită în toate specialităţile, aceea de a
concepe un ghid de bune practici într-o patologie. Şi este vorba, în acest caz,
de o patologie cu implicaţii funcţionale foarte importante, totodată extrem de
frecventă: rinosinuzitele cronice sunt, în SUA, de exemplu, a doua boală cronică,
din punctul de vedere al frecvenţei. Ne mai propunem şi să ajutăm rezidenţii să
urmeze specializări în clinici din străinătate, cu care încercăm să dezvoltăm
colaborări. Apoi, vom continua politica de a organiza minimum două cursuri de
perfecţionare şi de formare medicală continuă, în fiecare an, cu invitaţi străini.
Acest demers a fost organizat până acum prin Universitatea de Medicină şi
Farmacie „Carol Davila“, dar acum le putem organiza şi prin Societatea Română
de Rinologie. Nu în ultimul rând, ne dorim să câştigăm proiecte de cercetare,
numai aşa putem merge înainte în elucidarea etiologiei bolilor infecto-inflamatorii
şi tumorale din sfera ORL.
– Care
sunt principalele patologii din domeniul rinologiei?
– În primul rând, patologia inflamatorie a căilor
respiratorii superioare: rinite – infecţioase, vasomotorii, alergice şi nu
numai... Apoi, rinosinuzita – boală cronică extrem de frecventă în toată lumea şi
pentru care sunt cheltuiţi foarte mulţi bani, cu spitalizarea pacienţilor, cu
intervenţiile chirurgicale şi cu prescripţiile medicale. Patologia tumorală a căilor
respiratorii este în continuă creştere, din păcate, în România, mai ales la
adultul tânăr, din cauza poluării, fumatului, noxelor inhalate. În plus, sunt
nenumărate boli imunologice cu manifestări în sfera ORL şi, de asemenea, boli
generale care au răsunet sau care se diagnostichează iniţial printr-o suferinţă
ORL – mă gândesc aici la sindromul Sjögren, de exemplu, la vasculitele
sistemice, la nenumărate limfoame pe care le-am diagnosticat în nas sau în rinofaringe,
patologie de graniţă... Noi am introdus chirurgia endoscopică în specialitatea
ORL, în România, în anul 1993, am dezvoltat-o şi, împreună cu colectivul condus
de prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, de la Spitalul „Bagdasar-Arseni“, am făcut şi
primele operaţii endoscopice de baza craniului, pe care ulterior le-am
dezvoltat. Am fost, de asemenea, primii care au abordat chirurgia orbitei şi căilor
lacrimale, a fosei pterigopalatine... Iată, o extensie a acestui tip de
chirurgie minim invazivă, prin nas, către regiunile învecinate şi către
specialităţile de care aminteam şi la început.
– Chiar
voiam să vă întreb, cunoscând preocupările dv. pentru chirurgia endoscopică:
colaboraţi cu Asociaţia Română pentru Chirurgie Endoscopică (ARCE)?
– Da, Societatea Română de Rinologie face
parte din organizatorii Congresului ARCE 2011, de la sfârşitul lunii noiembrie.
Tineri fiind, încercăm să fim şi foarte dinamici.
– În
perioada 3–5 noiembrie 2011, la Bucureşti, veţi organiza primul congres al
Societăţii Române de Rinologie. Care vor fi principalele coordonate ale
reuniunii?
– În primul rând, ideea de a aduce în
România, în această conjunctură, a unei societăţi ştiinţifice nou înfiinţate,
personalităţile cele mai importante din rinologie. Dacă privim lista de invitaţi,
aş vrea să-l menţionez, în primul rând, pe profesorul David Kennedy (SUA), cel care, la începutul anilor ’70, împreună cu
profesorul Heinz Stamberger
(Austria), a iniţiat chirurgia endoscopică rinosinusală. Apoi, va fi prezent
profesorul Desiderio Passàli
(Italia), fost preşedinte al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de ORL,
foarte cunoscut rinolog, orelist şi foarte bun prieten al României, doctor
honoris causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti.
În continuare, lista este una foarte importantă. Dacă ne uităm la ceea ce
înseamnă rinologia actuală, o să vedem că toţi oamenii care ne vor vizita sunt
experţi în domeniu. Ne-a interesat, de asemenea, să marcăm sărbătoarea Clinicii
ORL din Spitalul „Sf. Maria“, ajunsă la 40 de ani de existenţă. Clinica a fost
înfiinţată, în septembrie 1971, de tatăl meu (prof. dr. Dorin Sarafoleanu,
n.n.), care a şi condus-o pentru o lungă perioadă. Aceste relaţii internaţionale
i le datorăm şi am vrut să marcăm acest fapt, prin invitarea tuturor acestor
personalităţi la congresul nostru.
– Ca o
paranteză, ar trebui spus că unele din personalităţile ce vor participa la
Congresul Societăţii Române de Rinologie au fost, la loc de frunte, şi la
Conventusul Latin de ORL, cu cinci ani în urmă...
– Am preluat o tradiţie, încercăm să o
continuăm şi, în acest fel, să ne menţinem relaţiile internaţionale şi să fim
prezenţi, prin astfel de evenimente, măcar o dată la câţiva ani, pe măsura
posibilităţilor financiare.
– Să înţeleg că pentru 2012 „veţi ţinti mai
jos“?
– Vom hotărî în adunarea generală a Societăţii,
conform statutului, periodicitatea congresului. Poate că acesta va fi organizat
o dată la doi ani, deci în 2012 vom organiza doar o conferinţă, alte întâlniri
– workshop, cursuri etc. La doi ani, ne dorim să avem congresul, cu cât mai mulţi
oaspeţi străini, cu care să putem împărtăşi experienţa noastră şi să aflăm
experienţa lor. Cred că, până la urmă, acesta este scopul esenţial. Le spuneam şi
tinerilor colegi rezidenţi că pot avea un astfel de congres, de un nivel ştiinţific
deosebit, la noi în ţară, cu bani mult mai puţini decât un congres în străinătate.
Interesul tinerilor a fost foarte mare şi, de fapt, acesta este un alt obiectiv
pe care ne-am propus să-l îndeplinim. Până la urmă, lor ne adresăm, în primul
rând, specialiştilor tineri şi celor care vor prelua ştafeta în rinologie... Ei
pot astfel stabili direct contactul cu invitaţii – toţi aceşti oameni care ne
vizitează sunt profesionişti desăvârşiţi, oameni de calitate, deschişi în a-i
ajuta pe tinerii colegi din România, inclusiv în a-i primi pe colegii români la
specializare în clinicile lor. Iar noi sperăm ca aceia care vor beneficia de
astfel de stagii să se întoarcă şi să profeseze în România...
– Uitându-mă pe lista invitaţilor la
Congresul Societăţii Române de Rinologie, am observat că este, practic, acoperită
întreaga Europă, cu precădere aceea care contează în medicină...
– Avem, practic, relaţii cu foarte multe
clinici din Uniunea Europeană, dar nu i-am neglijat nici pe colegii noştri de
la Chişinău sau Ucraina, avem invitaţi şi de pe alte continente... Fiecare
invitat va prezenta experienţa proprie, particularităţile legate de
patologie... Dacă vorbim despre polipoza nazală, invocată anterior, sunt câteva
particularităţi ce ţin de rasă, de aria geografică etc.
– Una
din problemele „la ordinea zilei“, în România, este aceea că ghidurile internaţionale
nu pot fi întotdeauna aplicate la noi, în absenţa datelor epidemiologice
specifice ţării noastre. Cum stau lucrurile în rinologie?
– Acesta este unul din motivele pentru care
mă bucur că facem parte din colectivul de cercetare în rinosinuzitele cronice
cu polipi... Am fost şi parte a unui studiu amplu, legat de epidemiologia
alergiilor (nu doar a rinitelor alergice) în România, şi vom încerca să facem
parte, în privinţa patologiei rinologice, din structurile care conduc studii
epidemiologice în Europa. Desigur, avem nevoie de ghiduri în România, individualizate
şi adaptate condiţiilor şi particularităţilor de la noi, dar politicile
sanitare nu le facem noi... Noi suntem deschişi să fim partenerii oricui va
dori să afle aceste date şi ne dorim să profesăm după date epidemiologice din
prezent şi nu din anii ’50–’60, de când sunt ultimele date reale publicate în
literatura de specialitate ORL din România – o situaţie care nu ne onorează.
Este important să încercăm să pornim de undeva...
– Programul
Congresului cuprinde, pe lângă sesiunile ştiinţifice, şi un curs de chirurgie
endoscopică rinosinusală. Vă rog să ne oferiţi mai multe detalii.
– Este vorba de un curs de antrenament
chirurgical, pe capete de miel – legislaţia este complicată, dar un antrenament
chirurgical se poate face foarte bine pe capete de miel, are au o anatomie asemănătoare
celei umane. Cursul va fi condus de prof.
dr. Ranko Mladina (Croaţia), cel care a introdus aceste cursuri şi în cadrul
Societăţii Europene de Rinologie, este al 15-lea an în care organizează acest
program şi mă bucur că a ales România. Numărul de participanţi este limitat la
14 deoarece nu vor putea fi disponibile decât şapte posturi de lucru. Pentru
doritori însă, vom putea relua acest curs şi la primăvară sau în toamna anului
viitor. Am încercat ca înscrierile la curs să acopere geografic cât mai bine
întreaga ţară. Nu este deci vorba doar de participanţi din centrele care oricum
practică deja chirurgia endoscopică...
– Aici
ar fi loc de o întrebare: care sunt centrele implicate în chirurgia endoscopică
ORL?
– Din păcate, puţine: Bucureşti, cu două
centre – Spitalul „Sf. Maria“ şi Institutul „Hociotă“, Cluj-Napoca, Tg. Mureş şi...
cam atât ca tradiţie... Sunt deja colegi care au făcut paşi importanţi şi la
Craiova, la Iaşi, aşteptăm să se întâmple la fel în toată ţara. Dorim să
atragem cât mai mulţi colegi în acest tip de chirurgie. De dorit ar fi ca măcar
în fiecare spital judeţean să existe câte un coleg pregătit să practice
chirurgia endoscopică ORL.
– Bine,
dar sunt spitale judeţene cu doar un medic orelist...
– Asta este o problemă, care se adaugă absenţei
dotărilor – destul de costisitoare. Dar, dacă ne raportăm la avantajele
chirurgiei endoscopice, aceste dotări nu sunt deloc costisitoare – se pot face
mari economii prin durata scurtă de spitalizare, prin reinserţia socială şi
profesională mult mai rapidă a pacientului, dar şi prin scăderea numărului de
medicamente administrate. Peste tot în lume, şi nu doar în spitalele mari,
există câte o trusă de chirurgie endoscopică şi un specialist. La noi,
lucrurile sunt încă departe, dar este un proiect al nostru să încercăm să dotăm
măcar spitalele judeţene cu o trusă de endoscopie ORL, pentru a face paşii
înainte, atât de necesari.