Newsflash
Interviuri

România are un program naţional de FIV, dar nu acoperă întreaga procedură

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - mar. 15 2019
România are un program naţional de FIV, dar nu acoperă întreaga procedură

Interviu cu dr. Marilena Băluţă, medic primar obstetrică-ginecologie cu experienţă vastă în tratamentul infertilităţii

VM 11, p.9

Dr. Marilena Băluţă este medic primar obstetrică-ginecologie cu experienţă vastă în tratamentul infertilităţii și președinta asociaţiei „Și eu am dreptul să fiu părinte!”. Ea a explicat, pentru „Viaţa medicală”, etapele diagnosticului infertilităţii, cele mai frecvente etiologii și ce presupune fertilizarea in vitro.
Cât de gravă este problema infertilităţii în România?
Din ce știu, nu există o statistică pe infertilitate în România. La momentul la care eu am înfiinţat ONG-ul („Și eu am dreptul să fiu părinte!”), la sfârșitul anului 2016, am vrut să văd care este exact situaţia infertilităţii în România. Din păcate, nu am găsit atunci statistici, nici la Institutul Naţional de Statistică, nici în cadrul raportărilor medicale.
Ce v-a determinat să înfiinţaţi asociaţia?
Din experienţa pe care am avut-o cu persoanele infertile, am văzut cumva pe lângă partea medicală și pe cea socială. Nu toate doamnele care erau diagnosticate cu infertilitate aveau și banii necesari pentru realizarea unei proceduri, pentru că sunt situaţii patologice care se pot rezolva natural, dar necesită o anumită implicare medicală și sunt situaţii medicale care au absolută indicaţie de fertilizare in vitro.

Cine este de vină, femeia sau bărbatul?

Care sunt cele mai frecvente cauze de infertilitate?
Acum procentele oarecum s-au egalizat între bărbaţi și femei, adică nu putem să spunem că cineva este de vină sau nu. Procentele sunt egale, fiind vorba atât de infertilitatea feminină, cât și de cea masculină. Sigur că lucrurile se întâmplă ceva mai greu când ele se asociază. Dacă vorbim de femeile tinere sub 40 de ani, sigur că cele mai frecvente cauze de infertilitate sunt disfuncţiile ovulatorii, reprezentate de sindromul de ovare micropolichistice. Atunci, neavând ovulaţie, sigur că nu pot rămâne gravide. A doua cauză de infertilitate feminină este patologia tubară, care poate fi dată de obstrucţia trompelor în cele mai frecvente cazuri. Obstrucţie pe care noi o bănuim a fi infecţioasă, dar analizele medicale nu ne confirmă întotdeauna acest lucru. Adică, dacă facem culturi, nu întotdeauna ne ies culturile pozitive ca să putem spune că într-adevăr acolo a fost o infecţie.
Când este suficient doar tratamentul medicamentos?
Când vorbim de obstrucţia tubară, din păcate, tratamentul nu rezolvă problema. Indicaţia este de fertilizare in vitro. Sigur, dacă este vorba de o sursă infecţioasă pe care o identificăm, putem institui tratament antibiotic și este bine să facem lucrul acesta. Nu știm însă cât de mult putem să recuperăm integral funcţionalitatea trompei, 100% după aceste tipuri de tratamente. De obicei, ele se vindecă, dar cu sechele, care înseamnă de la îngustarea lumenului tubar (aceste femei au risc de sarcină extrauterină destul de mare) până la obstrucţia completă.
Care sunt cauzele de infertilitate masculină?
La bărbaţi este vorba, în general, despre producerea de spermă, fie că vorbim de oligospermie sau de oligoteratoastenospermie. Sigur că e destul de greu să tragi o linie între un bărbat infertil și un bărbat fertil când valorile spermogramei variază puţin sau când avem, să zicem, o patologie medie. Vorbim de infertilitate masculină când avem o valoare a spermogramei foarte modificată, oligoastenoteratospermie severă sau cauze genetice prin care bărbatul nu produce spermă.
Cui se pot adresa cei cu asemenea probleme?
Specialitatea de obstetrică-ginecologie nu poate să acopere toată patologia. Infertilitatea este o supraspecializare, ceea ce însemnă că femeile ar fi bine să apeleze la un specialist cu această supraspecializare. Sunt foarte mulţi cei care și-au luat competenţele pe reproducere umană asistată, dar sunt puţini care o fac bine.
Care este conduita terapeutică?
În primul rând, trebuie pus diagnosticul, iar pentru asta avem nevoie de un set de analize medicale care să cuprindă atât funcţia organică, cât și funcţia anatomică. Și mă refer aici la patologie legată de col, de uter și de trompe. Studiile nu au arătat o legătură între infecţia cu HPV și infertilitatea, nu avem niște studii concludente care să ne spună că infecţia cu HPV afectează fertilitatea.

Uneori este nevoie de mai multe proceduri

Care sunt etapele FIV?
Dacă diagnosticul este unul cert și indicaţia este absolută de fertilizare in vitro, sigur că trebuie urmată o stimulare ovariană, care se face cu preparate injectabile, stimulându-se ovarul pentru a obţine mai multe ovocite. După aceea, în ziua în care se hotărăște să se facă puncţia, adică extragerea ovocitelor, partenerul trebuie să recolteze spermă. Ele se pun împreună, ovocitele cu sperma, și a doua zi se verifică fertilizarea, se fac embrionii, iar embrionotransferul se poate face în ziua a treia sau în ziua a cincea după puncţie.
Care sunt șansele de reușită?
Șansele de reușită pentru o procedură de FIV sunt undeva între 40% și 50%, atunci când vorbim de o femeie tânără sub 35 de ani cu o rezervă ovariană bună. Deci nici măcar fertilizarea in vitro nu ne garantează că putem obţine o sarcină de la prima încercare, multe dintre femei (aproape jumătate dintre ele) au nevoie să repete procedura de două sau de trei ori, nu putem să apreciem asta de la prima procedură.
Care sunt acţiunile asociaţiei dv.?
Asociaţia a fost înfiinţată pentru a asigura un suport medical, pentru că sunt medic și pot să ajut femeile din acest punct de vedere. Pe lângă suportul medical, ne-am dorit să dezvoltăm partea de psihologie, de susţinere psihologică a acestor femei care sunt diagnosticate cu infertilitate. De asemenea, mai avem niște programe pe oncofertilitate, cumva de prezervare a fertilităţii la pacienţii oncologici, am spune chiar că de aproape un an și jumătate am introdus acest termen de oncofertilitate. Am reușit să facem niște programe în București, prin proiectul pe care l-am depus la Primăria Capitalei, pentru oncofertilitate, care în prezent se desfășoară la Spitalul Panait Sîrbu, unde atât femeile, cât și bărbaţii care sunt diagnosticaţi cu cancer au posibilitatea să-și congeleze sperma sau ovocitele gratuit.
Cum funcţionează programul naţional FIV?
Programul naţional de FIV nu acoperă întreaga procedură de fertilizare, doar o cotă din acest tarif, echivalentul a aproximativ 1.400 de euro, nu asigură tratamentul și, bineînţeles, are avantajul că poate fi accesat de femeile din toată ţara. Însă cel mai complet program care oferă cuplurilor tratamentul complet este cel al Primăriei Capitalei, care acoperă atât costul procedurilor, cât și pe cel al medicaţiei. Sunt două vouchere, unul pentru procedură (9.600 de lei) și unul pentru medicaţie, dacă nu mă înșel, în valoare de 4.200 de lei.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe