A luat decizia acum un an, dar spune că, dacă această procedură chirurgicală ar fi legiferată în România, și-ar deschide o clinică clandestină în care să poată trata toate femeile care au nevoie de ajutor.

Deși a visat mereu să fie chirurg, iar media de la examenul de absolvire a Facultăţii de Medicină a UMF „Carol Davila” i-ar fi permis acest lucru, Silviu Iștoc a ales ginecologia, de altfel o specialitate mult dorită de tinerii absolvenţi. Potrivit acestuia, cea mai mare mulţumire a unui medic ginecolog este aducerea copiilor pe lume, iar un eveniment traumatizant îl poate schimba pe viaţă: „Întotdeauna îţi vei dori să fi putut face mai mult. De multe ori, după un asememea eveniment, ești tentat să propui cezariana la primul semn îngrijorător”.

De ce aţi ales ginecologia?
Am ales această specialitate pentru că am un oarecare confort să lucrez doar cu femei, să nu am pacienţi și bărbaţi. Ei sunt un pic aroganţi. Cu femeile relaţionez cu totul altfel. Se poate comunica mult mai civilizat. M-a atras foarte mult partea asta cu aducerea pe lume a copiilor, pentru că în chirurgie mă ocupam tot timpul de o boală, de un om care trăia o dramă. Atunci când un bebeluș se naște, de cele mai multe ori este un prilej de bucurie. Mai mult, mi-am dat seama că un chirurg, dacă vrea să trăiască, trebuie să opereze, iar pe vremea când am terminat eu facultatea nu erau spitale private ca acum. Acolo ajungeai greu, doar cu pile sau bani, iar eu nu aveam nici una, nici alta.
Care este cea mai grea parte a acestei specialităţi?
Cea mai grea parte este atunci când o situaţie cât se poate de banală se întoarce la 180 de grade și devine una limită, chiar o tragedie. Asta se întâmplă și la naștere. De cele mai multe ori, este adevărat, sunt semne pe care le văd de la început și pot să intervin, dar uneori se întâmplă răul, oricât de mult ai vrea tu, ca medic, să îl eviţi.
Ne puteţi da un exemplu de astfel de caz?
În viaţa de ginecolog, cred că lucrul care te poate marca cel mai tare, din punct de vedere emoţional, este moartea unui copil la naștere. Sunt medici cărora nu li s-a întâmplat așa ceva, care au avut noroc, dar sunt și medici care au trecut prin asta. Un asemenea incident te marchează pe viaţă. Indiferent cât de atent ai fost sau cât de evitabilă a fost situaţia care a dus la acest deznodământ trist, îţi vei reproșa că ai fi putut să faci mai mult.
Dar cel mai complicat caz pe care l-aţi întâlnit în carieră?
Este vorba despre o colegă medic care avea un fibrom gigant ce îi ocupa tot abdomenul fără să fie însărcinată. Arăta ca o femeie care urmează să nască oricând. Nu mai era loc de nimic în interiorul ei, din cauza tumorii. Și a rămas însărcinată înainte să apuce să se opereze. Copilul avea atunci doar câţiva centimetri și era sufocat de acest fibrom care creștea într-un ritm alert în primul trimestru de sarcină. În acel moment, pacienta avea și probleme de respiraţie, pentru că tumoarea deja ajunsese să îi apese pe plămâni. A fost sfătuită să avorteze și să accepte operaţia de îndepărtare a tumorii, apoi să încerce să rămână din nou însărcinată, dar a decis să păstreze copilul. Am avut nevoie de mult curaj și de o echipă specializată, dar, în ciuda șanselor mici pe care le avea, atât mama, cât și copilul sunt acum perfect sănătoși. Practic, am reconstituit uterul în timp ce ea era gravidă.

Nașterea pe cale naturală pierde teren

De ce credeţi că tot mai puţine femei aleg nașterea naturală?
În meseria asta ar trebui să fii sincer. Ideal ar fi să ai pacienta lângă tine cu nouă luni înainte de naștere, perioadă în care ai timp să o pregătești pentru ceea ce urmează. Așa cum spuneam, o tragedie te poate marca pe viaţă. Dacă se întâmplă ceva neprevăzut, te vei întreba de ce nu ai făcut cezariană. Și atunci, din momentul acela involuntar, oricât de sigur ai fi pe tine, îţi vei modula discursul în așa fel încât, dacă ai cea mai mică suspiciune, să conduci discuţia spre operaţia de cezariană.
Totuși, de ce unii medici impun această intervenţie?
Este adevărat, acești colegi ai mei există. De multe ori, această „impunere” nu vine din prima. La început totul este OK și dintr-odată apare un pretext, nu un motiv adevărat. De exemplu, copilul are cordonul ombilical în jurul gâtului sau gravida este prea mică în șolduri. Aceasta este o lipsă mare de onestitate faţă de pacienta care și-a pus încrederea în tine. Eu însă nu pot să îi judec, pentru că nu știu prin ce traume au trecut. Există posibilitatea reală să li se fi întâmplat ceva atât de rău, încât le este foarte teamă să riște la cel mai mic semn care ar putea însemna o complicaţie.
Care sunt riscurile unei cezariene care nu este necesară?
Sângerare un pic mai consistentă, pacienta este mai expusă la infecţii, la hemoragii după nașterea în sine. În același timp, o cezariană la primul copil poate complica procedura naturală. Pentru că un uter cu cicatrice se comportă altfel decât unul normal. Dar, per total, această intervenţie este cât se poate de sigură. Însă despre riscurile unei nașteri naturale nu prea vorbește nimeni. Au fost multe cazuri de copii și femei care au rămas cu sechele după o naștere naturală.
Ce credeţi despre afirmaţiile de genul: nașterea naturală nu este posibilă după cezariană și un bebeluș născut natural va fi mai sănătos?
În ce privește nașterea naturală după cezariană, e adevărat că sunt riscuri în plus, dar acestea pot fi asumate de medicul specialist. Totuși, nu poţi să ai așteptări la fel de mari de la un uter cicatrizat, care nu are același tonus să poată să împingă bebelușul, adică să se dilate colul îndeajuns de ușor, iar acest fapt poate duce la ruperea cicatricii uterului. Cât despre a doua afirmaţie, nu există niciun fel de studiu care să dovedească acest fapt și nici nu cred că se va poate face vreodată. Există tot felul de comunităţi, mai ales pe internet, care militează contra cezarienelor, dar aceste informaţii nu au și o bază știinţifică.

Meseria de moașă, pe cale de dispariţie?

În România, moașele nu prea mai există. Care ar fi explicaţia?
Această meserie a fost oarecum marginalizată în ţara noastră pentru o vreme și acum cei care au venit din urmă nu au aceeași experienţă în arta moșitului. Mamelor le este frică să se aventureze. Eu mi-aș dori să existe cât mai multe moașe care să își asume nașteri. Am avut și am multe paciente care insistă să fiu prezent când nasc, dar nu este foarte corect. Pentru că, în această situaţie, ca medic ginecolog, îi iau pâinea moașei, iar eu nu îmi doresc asta.
Aţi declarat că nu mai faceţi avorturi la cerere. De ce aţi luat această decizie?
Nu trebuie să fii religios să simţi undeva, în adâncul tău, când întrerupi o sarcină, că nu este corect să faci asta. Tot Universul a conspirat să ne formeze, ca fiinţe, să ne putem reproduce. Atunci când ajungi să omorî embrionul respectiv, pentru că se vede la ecografie cum îi bate inima sau își mișcă membrele ori capul, oricât de tăbăcit ai fi, tot ar trebui să te pună pe gânduri. Și atunci te gândești că, decât să îţi irosești energia și să faci chiuretaje, nu ar fi mai bine ca timpul și energia să fie alocate educaţiei în ceea ce privește mijloacele de contracepţie? Știu că sunt voci care mă condamnă, dar este alegerea mea.

Dincolo de lege

Credeţi că avortul ar trebui interzis prin lege?
Ar fi o mare greșeală. Cred în dreptul omului de a alege dacă să facă sau nu această procedură chirurgicală. Dacă o femeie vrea să avorteze, are foarte multe posibilităţi de a alege un medic care să facă întrerupere de sarcină. Am avut paciente care au aflat că sunt însărcinate după termenul indicat pentru avort și nu au renunţat. Au păstrat copiii, i-au crescut și i-au iubit. Cred că, dacă ar fi îngreunat accesul la întreruperea sarcinii, am avea mai multe femei care își fac rău singure, pentru că în ţara asta am trăit, în comunism, cu această interdicţie. Dacă s-ar interzice avortul prin lege în România, aș face chiuretaje clandestin.
Dar ce faceţi în cazul unei paciente care a rămas însărcinată în urma unui viol și vrea să avorteze?
O ghidez către un alt coleg. Cunosc ginecologi care nu se opun chiuretajelor și le fac foarte bine. Accesul femeii la avort în România este în continuare liber. Spre deosebire de situaţia de dinainte de Revoluţia din 1989, femeile au acum un risc mult mai mic să îţi inducă întreruperea de sarcină, măsură extremă care poate fi fatală.