Dr. Georgeta
Ghiuţă şi-a
petrecut toată viaţa profesională în comuna Smârdan, o localitate limitrofă
Galaţiului. A început să lucreze aici în 1979. La 64 de ani, îngrijeşte astăzi
2.600 din cei 4.500 de locuitori ai celor trei sate. Cu un buget al cabinetului
care abia îi permite să acopere salariile şi întreţinerea spaţiului de lucru,
medicul de familie spune că trece peste multe din problemele cotidiene tocmai
datorită legăturilor pe care le-a format în timp cu localnicii şi cu
instituţiile de sănătate.
– Ce dotări aveţi la cabinet? Reuşiţi să
faceţi investiţii?
– Am
electrocardiograf, otoscop, tensiometru, cam atât, nu am altceva. Nu am cum să
mai investesc. Şi pe-acestea le-am primit ca sponsorizări.
– Vă mai ajută şi autorităţile locale?
– Nu
prea au cum. Primăria m-a ajutat anul trecut cu renovarea cabinetului, a
refăcut zugrăveala, sobele, au pus termopane. Eu nu aş fi avut cum să fac
singură. Din bugetul ăsta am de plătit două asistente, femeia de serviciu,
salariul meu, întreţinerea cabinetului... Cât să mai plătesc?
– Care
sunt obstacolele de care vă loviţi cel mai des?
–
Uneori nu îmi ajunge timpul. La calculator lucrează asistenta, că eu nu am
răbdare, eu consult pacienţii, iar asistentele completează pe computer, după
dictare. Contabilitatea tot noi o facem. Nu îmi ajunge timpul să consult ca
lumea pacienţii. Acum sunt mai puţini, că e vară, dar de la 15 septembrie, când
începe şcoala, am până la 30 de consultaţii pe zi. Nouă ni se plătesc numai 20,
că asta este norma, dar eu fac tot 30. Chiar dacă nu le plăteşte nimeni, nu
contează. Eu nu îi percep taxă pacientului, vreau să îi rezolv pe toţi, că ei
mă cunosc de-atâţia ani. Sunt din ’79 acolo. Acum îmi vin la cabinet şi copiii
copiilor primilor pacienţi de care m-am ocupat. Mi-ar fi şi ruşine: cum să nu
consult pacientul dacă el vine şi aşteaptă? Stau până termin consultaţiile. Nu
lucrăm neapărat cu programare, că în bolile acute nu putem face mereu aşa.
Cronicii vin cu programări, dar sunt şi pacienţi vârstnici care nu au bani şi
nu pot să le dau reţeta pentru trei luni de zile. Le dau pentru o lună, pentru
că nu au posibilitatea să îşi cumpere medicamentele.
– Câţi pacienţi neasiguraţi aveţi?
–
În jur de 400, care vin şi fie plătesc consultaţia, fie îi trimit: „Te duci la
Casă, plăteşti şi vii după aceea pentru reţetă“, că sunt unii care vor reţete
compensate, pentru o boală cronică. Şi merg să plătească, pentru ca apoi să poată
face şase luni, un an de tratament.
– Vă ocupaţi şi de medicina şcolară?
–
Da, bineînţeles, nu sunt medici la şcoală în rural, noi ne ocupăm.
– Sunteţi plătită pentru asta?
–
Nu. [Râde] Ar trebui să mă plătească
primăria, dar de unde? Că nu are bani. Toate examenele pe care le facem,
triajul la fiecare semestru, noi îl facem, dar nu ni se plăteşte. Vine şi
DSP-ul şi spune că trebuie să faceţi, să ne trimiteţi. Trimitem. Nu mă
plăteşte, nu contează. Ei sunt pacienţii mei.
– Servicii de medicină dentară sunt
disponibile în comună?
– Nu
avem, eu îi trimit în Galaţi, la controale, dar nu se duc. Mai ales copiii. Ar
fi foarte bine să meargă, dar nu au posibilitate părinţii, nu reuşesc.
– La medicii specialişti se duc, când
primesc trimitere?
– Se
duc şi, în momentul în care se duc, sunt programaţi peste trei sau chiar şase
luni şi nu au cum să aştepte atât. Dacă au resurse financiare, se duc la
cabinetele particulare, dacă nu, se întorc la mine şi le dau ce mai e nevoie.
Dar se duc cei care sunt legaţi de pensionare, de certificatul de handicap,
pentru că trebuie să obţină acele documente, fără să ajungă la specialist nu se
poate. Şi aceia se duc la cabinetele particulare.
– Dar dacă vorbim de o patologie pe care nu
o puteţi rezolva la nivelul cabinetului? Se duc la consultul de specialitate?
–
Când este o problemă medicală gravă, se duc, nu au încotro. Îi trimit la
Galaţi, Bucureşti, Iaşi, unde preferă. Se întorc cu scrisorile medicale. E
greu, pentru că sunt puţin specialişti cardiologi ori neurologi, deşi acestea
sunt principalele patologii pe care le întâlnim. E foarte aglomerat, au de
aşteptat şi şase luni. Jumătate de an pentru un consult la neurolog? E mult.
Trebuie să meargă în privat, să plătească, nu au de ales, mai amână ei puţin,
dar trebuie să se ducă, pentru că anumite medicamente nu le pot prescrie decât
cu scrisoare medicală.
– Aţi întâmpinat probleme în colaborarea cu
specialiştii din judeţ?
– Cu
ei nu am probleme. Problema este că vin pacienţii mai în vârstă şi spun: „Eu am
plătit atâta, am muncit atâta şi nu pot să beneficiez acum de un consult la
cardiologie? Trebuie să mă operez acum la ochi şi cardiologul m-a programat în
decembrie“. Dar oftalmologul îi cere consultul cardiologic. „Eu nu am bani să
mă duc să plătesc acum consultul cardiologic, cum fac operaţia?“ mi se plânge
pacientul. Nu am ce să fac decât să îl trimit în privat, eu nu pot face
consultul cardiologic. Şi trebuie să dea cam 200 de lei la consultaţie. Asta
este. Cardiologi şi neurologi sunt foarte puţini la noi şi asta este patologia
cea mai frecventă. Medici puţini, pacienţi mulţi, majoritatea în vârstă şi
foarte bolnavi.
.jpg)
