CARTE DE VIZITĂ:

• Cadru didactic asociat la Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj- Napoca
•  Cadru didactic colaborator la Universitatea „Babeș-Bolyai”, departamentul de Psihopedagogie specială
• Subiecte de interes: terapie vocală, fonomicrochirurgie, tulburări de deglutiţie

Aţi avut recent un caz al unui pacient cu piercing - cât de greu de manageriat sunt acești pacienţi?

Un pacient cu inserţii metalice la nivelul feţei este foarte greu de examinat, este un chin și pentru noi, ca specialiști, și pentru el. Să vă dau un exemplu. Am avut o pacientă cu un piercing deasupra buzei superioare. A fost prezentă la o reuniune de familie și un membru al familiei, crezând că domnișoara are ceva, a dat cu mâna peste piercing generând o hemoragie în urma căreia a ajuns la noi, în serviciul de urgenţă. I-am oprit hemoragia foarte greu.

Surpriza a fost alta, neplăcută, mama pacientei întrebându-ne când poate fi pus la loc piercingul! Am avut și cazuri cu plăgi deschise, suprainfecţii... Nu dau sfaturi, fiecare face ce vrea cu corpul său. Dar să reţină un lucru, piercingul generează nu numai frumuseţe, ci și durere.

Un domeniu de interes îl reprezintă reabilitarea vocii la pacientul oncologic.
Aici avem din start două perspective. Una este cea în care pacientul se prezintă în stadii incipiente și la care conservarea vocii este flexibilă într-o măsură foarte mare. Sunt pacienţi operaţi de cancer de laringe și sunt soliști vocali activi, pentru că diagnosticul a fost pus într-un stadiu precoce.

Diagnosticarea timpurie a problemelor ORL vine în ajutorul nostru și al pacienţilor în ceea ce privește reabilitarea.

A doua perspectivă este cea a diagnosticului pus în stadiu avansat, caz în care ne confruntăm cu o dilemă: ce facem?

Scoatem laringele pacientului? Atunci, după laringectomie, trebuie să convingem pacientul că poate să mai vorbească și că există mijloace alternative de reabilitare a vocii. Sau încercăm terapia oncologică, radiochimioterapie, cu scopul de prezervare a organului.

Dacă se reușește prezervarea organului, atunci se conservă și vocea și respiraţia pe căi naturale.

O problemă sensibilă...

Da, în literatura de specialitate se dezbate foarte mult acest subiect, pentru că degeaba prezervăm anatomia laringelui, trebuie să prezervăm funcţionalitatea lui.

Acest lucru este foarte dificil în urma tratamentului. Sunt pacienţi care fie din cauza recidivei, fie din cauza tulburărilor de glutiţie sau din cauza ineficienţei tratamentului oncologic ajung la laringectomie totală. De obicei, acești pacienţi fac și chimioterapie și radioterapie.

Deglutiţia, o problemă în cancer

O altă temă de interes o reprezintă managementul disfagiei la persoanele cu cancer.

Pacientul oncologic se confruntă cu probleme mari de înghiţire,
de deglutiţie. Mulţi dintre ei se prezintă la medicul specialist pentru că nu pot înghiţi cum trebuie. Proporţia problemelor de deglutiţie este mult mai mare post-tratament.

Din ce zone geografice provin acești pacienţi?

Cei mai mulţi, din zone rurale sau defavorizate. Radioterapia se face numai în centre specializate, și acestea nu sunt atât de multe. Posibilitatea de a interna pacientul oncologic pe durata radioterapiei este redusă, el fiind obligat să găsească alternativă.

Scumpă, mă gândesc...

Este destul de costisitoare. Din fericire, tratamentul este decontat de Casa de Asigurări de Sănătate. Problemele de deglutiţie pun în pericol viaţa pacientului. Este riscul major de a face episoade de pneumonie de aspiraţie, iar când acestea se repetă, crește riscul de deces.

Pacientul care face tratament radiochimioterapic trebuie să înceapă exerciţiile de reabilitare înainte de a apărea efectele secundare ale tratamentului. S-a constatat că exerciţiile profilactice au șanse foarte mari de a reabilita funcţia de deglutiţie, pe când cele care sunt iniţiate după tratamentul oncologic au șanse mai mici.

Care sunt cele mai frecvente afecţiuni cu care vă confruntaţi, altele decât cele discutate până acum?

Dacă mă refer la domeniul meu de activitate, foniatria, mă întâlnesc des cu tulburări de comportament fonator ale laringelui, așa-numitele disfonii funcţionale, prezente la profesioniștii vocali. Sunt mult mai frecvente la profesori și clerici decât la actori și soliști vocali. Ne întâlnim cu polipi laringieni, noduli de corzi vocale, dacă mă refer la afecţiunile laringelui.

Relativ frecvent avem paralizie de coardă vocală care, ca și etiologie, este iatrogenă, post-intervenţii chirurgicale. Din patologia laringiană mai avem laringitele pseudomixomatoase, un tip particular de laringite cronice cauzate de fumat. Pacienţii prezintă un risc ridicat de a avea insuficienţă respiratorie din cauza ţesutului care crește pe corzile vocale și care le blochează spaţiul respirator.

Cum pot fi protejate corzile vocale

Cât de mult contează stilul de viaţă pentru sănătatea corzilor vocale?

Mult, foarte mult. Își pune serios amprenta. Să luăm numai un profesionist vocal, el trebuie să respecte anumite reguli de igienă vocală, precum evitarea fumatului, consumului de substanţe toxice, evitarea îmbolnăvirilor... Profesioniștii vocali nu-și pot permite să fie bolnavi de foarte multe ori într-un an, pentru că își ratează contractele și obligaţiile profesionale.

Ce alte reguli de igienă vocală ar trebui respectate?

Una dintre cele mai importante este evitarea strigatului, a ţipatului, a vorbitului în zgomot de fond. O altă regulă este cea a hidratării corzilor vocale, regulă ce are importanţa și relevanţa ei.

Dacă laringele este uscat, efortul fonator crește, produce o iritare mecanică a corzilor vocale prin frecare. Corzile vocale vin în contact de un milion de ori în decursul unei singure zile obișnuite de lucru. Evident că necesită o protecţie suplimentară pentru a funcţiona adecvat.

Tânăr la exterior și la interior

Vă întâlniţi în practica dv. cu chirurgia estetică la nivelul feţei?

Ne întâlnim mai mult cu chirurgia estetică a nasului. O intervenţie estetică este decizia fiecărei persoane în parte. Eu nu sunt adepta lor. Apropo, ca o picanterie, vă pot spune că există liftingul corzilor vocale. Degeaba arăţi tânăr la exterior, dacă vocea sună ca a unei persoane în vârstă. Aici intervine acest tip de intervenţie.

Persoanele în vârstă au corzile vocale mai atrofiate, vocea este mai slabă, mai suflată. Așadar, există acest tip de intervenţie: se injectează în corzile vocale diverse substanţe – chiar și grăsime –, pentru a se face un
lifting al vocii. Astfel vocea va suna mai tânără.

Să revenim la foniatrie.

I se acordă din ce în ce mai multă atenţie, suntem recunoscuţi ca specialitate. Este un concept care se discută pe plan naţional și internaţional și care trebuie rebranduit.

Sunt, din păcate, foarte puţini care doresc să îmbrăţișeze foniatria. La noi în ţară este o ramură ORL. În alte ţări este o specialitate de sine stătătoare. Merge mai mult pe îngrijirea și reabilitarea vocii, pe reabilitarea deglutiţiei, a tulburărilor de articulaţie, inclusiv bâlbâiala. Se ocupă și de reabilitarea logopedică a copilului cu deficienţe de auz și a celui cu implant cohlear.

Citiți și: Sfaturi pentru femeile însărcinate