Newsflash
Interviuri

Suntem prea alergaţi

de Alexandra NISTOROIU - apr. 6 2015
Suntem prea alergaţi

Mai mult timp. Aşa ar rezuma dr. Simona Georgeta Matei cea mai mare nevoie a medicului de familie din România. De curând s-au împlinit douăzeci de ani de când lucrează în Pătârlagele. Tot în mica localitate buzoiană şi-a făcut şi stagiatura, la unitatea medicală transformată ulterior în spital de boli cronice. În prezent se ocupă de trei mii de pacienţi şi este unul din cei trei medici de familie care îngrijesc o populaţie de zece mii de locuitori.

 

 

 
 
 
 
 
   Cum merge procesul de activare a cardurilor?
   – Am început să activăm cardurile. Sunt probleme la validarea consultaţiilor. Până băgăm consultaţia, cardul trece în stand-by, nu mai recunoaşte pinul. Până mai dăm şi reţeta, iarăşi se dezactivează, iar trebuie scos şi băgat pinul şi tot aşa E problematic, dar ne descurcăm. Încet şi cu răbdare. Problema cea mai mare la noi e timpul. Mie nu îmi ajunge timpul într-o zi. Noi facem planificări de aproximativ cinci ani. Se respectă şi nu prea, ştiţi cum e. Poate în Bucureşti lumea e mai ascultătoare, dar la noi fiecare, cum intră pe uşa cabinetului, doreşte să şi intre să fie consultat. Am intrat, vreau să fiu văzut. Mai avem de lucrat.
   Cum decurge relaţia cu casa de asigurări de sănătate?
   – Eu nu am avut conflicte. Trebuie să te încadrezi cumva în tiparele pe care le impun ei. Sunt nişte reguli care trebuie respectate. Mai sunt colegi care tot timpul cârcotesc, dar contractul-cadru e acelaşi pentru toată lumea. Eu personal chiar nu am avut probleme, au mai fost câteva inadvertenţe legate de raportările noastre la casa de asigurări, pentru că pacientul dorea să plece nu ştiu pe unde, se ducea la specialist, se interna, îi dădeam biletul de trimitere la solicitare şi aflam cu stupoare că medicul din ambulatoriu îl internase cu două zile înainte. Şi am fost buni de plată. Dar nu a fost nici vina Casei, nici a noastră. Nici a pacientului nu cred că a fost. Pur şi simplu, debusolare. Ştiţi cum e: vino, că te internez, dar îmi permit să îţi trec serviciul ca şi cum ai fi fost cu ceva timp înainte în cabinetul meu.
   Reuşiţi să fiţi la zi cu toate raportările?
   – Da, raportez în timp real. Eu lucrez personal pe aplicaţie, cu pacientul în faţă, cu calculatorul în faţă, nu trec la următorul pacient până nu am raportat. Mă ocup personal, mi-e teamă să las asistentele să facă asta. Dacă nu eşti direct implicat, dacă nu te pune nimeni la zid, nu prea îţi dai interesul. Şi-atunci le-am lăsat doar să scoată fişele, să ia câte o tensiune, mai mult nu.
   Nu vă consumă prea mult din timpul dedicat pacientului?
   – Le fac în paralel, credeţi-mă. Cât mă ridic să văd pacientul, se face intrarea pe fişa pacientului. Nu avem ce să facem.
   Ajungeţi la conferinţe medicale?
   – Nu mai merg de foarte multă vreme la evenimente. Prefer programele de EMC la distanţă. Sunt abonată la „Viaţa medicală“ şi, de trei ani, de când aţi început programul EMCD, tot iau puncte. Mai am un abonament la altă publicaţie, fac şi cursuri online creditate de CMR. Chiar am prea multe puncte. Mi-e mult mai comod aşa: între două consultaţii sau la sfârşitul zilei sau în weekend, citesc, completez şi transmit. În „Viaţa medicală“ regăsesc multe din aspectele de zi cu zi de la cabinet, sunt articole interesante. Mă ajută mult mai mult acest program EMC decât să îmi pierd vremea pe drum până la Buzău, şaizeci de kilometri dus, şaizeci întors, în detrimentul consultaţiilor.
   Cum se derulează campaniile de vaccinare?
   – Păi, aici, eu am o bubă foarte mare. Cum să se deruleze? Cu mare greutate. În primul rând, din partea mămicilor, din partea familiilor. Citesc toate prostiile pe internet. E aici un paradox, că doar mămicile informate şi cu un pic mai multă carte refuză vaccinarea. În plus, ne-am confruntat şi ne confruntăm cu un deficit de vaccin. Nu se mai poate acoperi necesarul de produs biologic. Sper că, până reuşesc cei de la direcţia sanitară să intre în posesia vaccinurilor, să se mai lămurească şi părinţii. Am înţeles că a apărut pe internet – nu am citit cartea, că sigur erau aberaţii – lucrarea unei colege, tot medic de familie, „Vaccinurile: prevenţie sau boală?“. Chiar am făcut un curs în 2013 despre vaccinare la Institutul de Sănătate Publică. Am citit recent şi în „Viaţa medicală“ pe această temă. Dar să ştiţi că nu am putut să îi conving. Avem de luptat cu ceea ce alţii au reuşit să strice. Circulă informaţii peste tot, ei tastează ce vaccinare trebuie făcută şi acolo apar fel de fel tâmpenii. Că nu ştiu ce mercur conţine, că nu ştiu ce aluminiu, că nu ştiu ce stabilizator. Şi aşa mai departe, nu avem ce face. Comunică şi între ei, nu trebuie neapărat să deschidă toată lumea calculatorul. Dacă a spus vecina că nu e bine şi nu îşi vaccinează copilul, de ce n-aş face şi eu la fel?
   Colaboraţi cu învăţătorii sau cu preoţii din oraş?
   – Vreau să vă spun că preoţii sunt cei mai înverşunaţi. Au fost primii care au semnat că nu doresc vaccinarea. Am înţeles că au primit şi ei nişte informaţii de la şefii lor. De curând am avut o confruntare cu un preot care are copiii de clase primare, deci vaccinarea antipolio. Am încercat să îi explic că au apărut tulpinile sălbatice la vaccinul antipolio. Că asta susţinea şi dumnealui: „L-am vaccinat când era mic, nu ţineţi minte?“. „Da, dar acum e cu totul altceva“. I-am explicat, dar nu şi nu. Ne luptăm încă. Eu am o listă de aşteptare pe care am trecut copiii ai căror părinţi au refuzat vaccinarea. Dacă se răzgândesc, pot procura vaccinurile.
   Cine ar trebui să îl ajute pe medic să rezolve această problemă?
   – Deocamdată eu o văd ca pe o problemă insurmontabilă. Am cerut ajutorul direcţiilor sanitare şi l-am primit. Mi-au dat materiale, articole, le-am pus la dispoziţia pacienţilor. Avem şi parteneriate cu şcolile, eu am lucrat şi cu directorii, cu diriginţii, cu profesorii, cu învăţătorii. Dar părintele atât ştie: că are dreptul să spună nu şi vrea să îi fie respectat acest drept. Nu poţi trece peste voinţa omului. Nu pot spune că nu am fost ajutată, dar mentalitatea omului o schimbi greu, cu atât mai mult cu cât aştepţi mult de la el şi el nu doreşte să te ajute chiar deloc.
   De ce aţi ales medicina de familie?
   – Sincer, nu am vrut să aleg medicina de familie. Am vrut pediatrie, dar n-a fost să fie. Medicina de familie a fost singura mea şansă la momentul respectiv să devin independentă, să nu stau pe spinarea părinţilor. Apoi am rămas aici şi a început să îmi placă. Am constatat că de mine depind mult mai multe persoane, nu doar copiii, şi, încet-încet, timpul a trecut. Şi dacă pot să lucrez mai mult de zece ore pe zi, înseamnă că a fost pentru mine.
   Ce aţi schimba la felul în care se face medicina de familie în România?
   – Vai, sunt multe! Aş acorda mai mult timp medicului. Pentru mine, douăzeci de minute de consultaţie e exagerat de puţin. Ca să ajungi să cunoşti un om şi să răspunzi pentru el, e puţin. Aş lăsa mai mult timp de studiu medicului, mai ales celui de familie. Noi suntem prea alergaţi. Acesta e regretul meu principal, că nu am destul timp.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe