Profesorul de origine română este medic-șef titular de clinică în Departamentul de infecţii virale cronice al Centre Hospitalier de l'Université de Montréal.

Născut în 1942 în Dobrogea, dr. Emil Toma a avut o primă tentativă de evadare din România comunistă la 26 de ani, în august 1968, în Serbia, la Belgrad. Se afla într-o excursie, supravegheată, desigur, de un ofiţer de Securitate, dar cum între timp URSS invadase Cehoslovacia, excursia a fost întreruptă, iar întoarcerea în România a fost bruscă din cauza stării de urgenţă. Luase cu el multe sticle de coniac românesc „Zarea” pentru a le vinde (erau apreciate în Serbia), ca astfel să-și poată aduna banii necesari evadării.

La întoarcere, ofiţerul de Securitate l-a declarat suspect și l-a pus pe o listă neagră. Astfel că în următorii 13 ani nu a mai avut dreptul să iasă din România, deși lucrările sale în domeniul microbiologiei medicale și al bolilor infecţioase erau deja de notorietate mondială și primea invitaţii la congrese internaţionale.

Văzând CV-ul dv. am rămas fără cuvinte. 83 de pagini?!

Asta pentru că în el sunt incluse și cele 155 de lucrări știinţifice, publicate mai ales în The Journal of Infectious Diseases, Clinical Infectious Diseases, The Lancet etc., 244 de comunicări la congrese știinţifice, conferinţele – peste 150 –, susţinute în Canada, dar și în SUA, sau în China, Japonia, Germania, Bahamas etc. Și, să nu uit, cele șase cărţi de specialitate publicate în România, printre care „Micoplasmele” cu G. Sorodoc, „Diarei acute infecţioase”, scrisă cu dr. Ludovic Păun – fost ministru adjunct al Sănătăţii –, „Tratamentul medicamentos în infecţii” și „Manualul de Farmacologie medicală pentru asistenţi”, ambele publicate la Editura Medicală din București. Sunt cărţi din care au învăţat zeci de generaţii de medici și de asistenţi medicali din România.

Am contribuit și la elaborarea unui plan naţional pentru apărare în caz de bioterorism în România la Ministerul Sănătăţii. Mai sunt cele opt cărţi publicate în străinătate în calitate de coautor, cum ar fi „Tratatul de Pediatrie” de peste 1.600 de pagini, publicat în 1996 la Lausanne și Paris, la Editura Payot. Roadele se adună cu anii. Am avut norocul să lucrez într-o specialitate care a cunoscut succese și descoperiri în secolele XX și XXI – Boli Infecţioase, specialitate care și astăzi este de actualitate, din cauza pandemiei.

În prima linie

În cei doi ani de pandemie de COVID-19, mulţi colegi de-ai dv. au fost prezenţi la televiziuni, radio sau în ziare. Dv. de ce nu?

Eu sunt un om modest căruia îi place discreţia, de aceea nu o să mă vedeţi la telejurnale. Nici interviuri nu am dat niciodată, acesta este primul. Dar asta nu înseamnă că nu am fost în „prima linie”. În acest context, am publicat o schemă de tratament anti-COVID pentru zece zile, printre primele propuse, cu medicamentele Pentoxifilină 400 mg de 2 ori pe zi și Doxiciclină –100 mg de 2 ori pe zi.

Parcursul dv. profesional a început în Dobrogea natală...

Sunt născut la Nistorești, un sat mic de vreo 200 de suflete aflat în inima Dobrogei, între Tulcea și Constanţa, în podișul Casimcea, în 4 decembrie 1942. Liceul l-am început la Hârșova, apoi un an la Galaţi, iar ultimii doi ani i-am urmat la celebrul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, pe care l-am absolvit în 1960. Ulterior am urmat Facultatea de Medicină la București, „Carol Davila”.

După o perioadă ca medic generalist la Topolog, în judeţul Tulcea, în 1966 am revenit la București, unde, în urma unui concurs, am obţinut un post la doctorat cu bursa pentru trei ani, cu subiectul ,,Tehnici de antibiograme și corelaţii clinice” oferit de profesorul Matei Balș, autor al multor lucrări. Dintre acestea menţionez „Terapia infecţiei”, la care eu am făcut revizia și am integrat bibliografia pentru a doua ediţie publicată în 1976. Volumul este biblia tratamentului infecţiilor, încă actual pentru conceptul Pacient-Microb-Antibiotic-Mediu. În 1971 mi-am dat doctoratul în Medicină la București și în același an am devenit specialist în Boli infecţioase. În 1979 am devenit medic primar.

Aţi lucrat cu mari viru­sologi și bacteriologi din ţara noastră.

Am lucrat, de exemplu, cu profesorul Marin Voiculescu, care a scris „Tratatul de boli infecţioase” de 1.200 de pagini, la care am contribuit și eu cu trei capitole. A servit de manual pentru generaţii întregi de medici din România. Apoi, cu marele academician Nicolae Cajal, virusolog de reputaţie mondială, care a scris și introducerea la cartea mea despre micoplasme. Fiul său, Ștefan Cajal, este un apreciat și reputat medic la Montréal.

Am lucrat și cu celebrul prof. dr. Matei Balș, care a descoperit cloramfenicolul, dar și nitrofuranul, antibacterian fabricat în România sub numele de Furazolidon și folosit cu succes împotriva febrei tifoide.

„Vă mai întoarceţi?”

În urmă cu 42 de ani aţi ajuns în Canada, unde a trebuit să reluaţi o parte dintre studii pentru recunoașterea profesională.

În 1981 am primit o invitaţie să merg la un Congres Internaţional de Chimioterapie în Italia, la Florenţa, plătit de organizatori. Era un vis. Am făcut tot ce am putut ca să obţin pașaportul. Când am fost la Poliţie să îl iau, doamna de acolo mi-a spus: „Dv. sunteţi dr. Emil Toma, care a salvat viaţa fiicei mele bolnave de meningită? Unde vreţi să plecaţi? Vă mai întoarceţi?”. Neprimind răspuns, mi-a aruncat pașaportul cu un fel de dispreţ, intuiţia spunându-i că are în faţă un potenţial „trădător”.

Am trecut în Italia pe la Trieste. Am fost apoi la Milano, unde am cerut azil politic, și după interogatoriu și amprentare am fost trimis în lagărul Latina. Ulterior, ajuns în Canada, am mers la Facultatea de Medicină a Universităţii din Montréal, unde directorul Departamentului de microbiologie era prof. dr. Sorin Sonea, ardelean, fugit și el din România la venirea comuniștilor la putere. El m-a sfătuit să mă înscriu la un masterat, pentru că este poarta de intrare la Universitate, fiind mai ușor de acceptat dacă sunt deja înscris în circuitul universitar.

Cu banii cum v-aţi  des­curcat?

Credeam că voi primi o bursă, dar nu a fost așa. Trăiam dificil cu numai 400 de dolari pe lună, până când am obţinut o bursă de la compania farmaceutică Beecham, devenită ulterior Glaxo, cea mai mare companie de medicamente din Anglia. Era interesată de cercetările mele știinţifice în care foloseam antibiotice fabricate de ei. În Canada am obţinut dreptul de practică medicală în 1984, după ce în martie 1983 am dat examenul Colegiului Naţional de Medicină al Canadei.

În 1987 am devenit membru al Departamentului de microbiologie și boli infecţioase la Facultatea de Medicină, iar în 2001 profesor titular la Facultatea de Medicină. Acum, în 2022, după doi ani de coșmar de pandemie virală, am decis să mă pensionez.

Contribuţii importante în tratarea SIDA

Contribuţia dv. la progresele medicinei în domeniul bolilor infecţioase este foarte mare. Care sunt domeniile de predilecţie?

Principalul meu subiect de studiu este virusul HIV și tratamentele antivirale. Am fost primul în lume care a introdus tratamentul cu clindamicină pentru Pneumocystis jirovecii, o ciupercă patogenă care provoacă pneumonii mortale. Am fost printre primii cercetători care au descoperit rolul micoplasmelor în sindromul Stevens-Johnson. Am studiat și confirmat eficienţa mai multor antibiotice: aztreonam (1985), imipenem (1986), acidul fusidic (1995) și altele, elaborând și metode rapide de antibiograme.

Am fost preocupat și de creșterea eficienţei medicamentelor antivirale, prin asocierea lor cu alte substanţe. Am studiat interferenţele dintre retinoizi și antiretrovirale, rezistenţa bacteriilor la antibiotice, primul vaccin terapeutic anti-HIV etc.

Pentru unele descoperiri aţi obţinut și brevete.

Da. În 1995, 2010 și 2011, în Canada, SUA și Australia. Unul se referă la anticorpi contra antibioticului Teicoplanină cu lipozomi – precursori ai nanoparticulelor lipidice din vaccinurile Pfizer și Moderna. Altul, pentru tratamentul SIDA, care încă este valid. Datorită acestor cercetări ale mele și ale colegilor mei, astăzi medicina dispune de peste 40 de medicamente eficiente contra virusului HIV, care nu mai produce o boală letală. Pacienţii trataţi devin „nedetectabili” și nici nu mai transmit boala.

În acest an, profesorul Emil Toma intenţionează să revină în România, să o revadă pe sora lui care locuiește în Mangalia. Fiica sa, Tamara, după un masterat în Criminologie, acum face un doctorat în Psihologie.

Eminentul profesor locuiește la Verdun, pe malul fluviului, în Île des Soeurs, aproape de parcul ce va purta numele celebrului arhitect român Dan Hanganu. Este unul dintre iluștrii medici infecţioniști din Canada; a salvat mii de vieţi, spitalul i-a fost a doua casă, iar pacienţii – a doua familie.

Prof. dr. Vania Atudorei,

Montréal, Canada,

microbiolog, Cavaler al Ordinului Palmes académiques