Newsflash
Interviuri

Trinomul câştigător în bolile cardiovasculare

de Dan Dumitru MIHALACHE - mai 29 2015
Trinomul câştigător în bolile cardiovasculare
Datele European Heart Network arată că aproximativ 1% din persoanele cu vârsta sub 65 de ani au insuficienţă cardiacă, proporţia crescând la 7% pentru cei între 75 şi 84 de ani, iar după această vârstă ajunge la 15%. Cu toate acestea, pacienţii pot avea o calitate bună a vieţii dacă boala este diagnosticată la timp şi tratată corect.
Hipertensiunea arterială este un factor de risc major pentru cazurile de infarct miocardic, insuficienţă cardiacă, anevrisme şi cauză a bolilor renale cronice. Chiar şi o creştere moderată a valorilor tensiunii arteriale este asociată cu o speranţă de viaţă mai redusă.
Pentru mai buna cunoaştere a consecinţelor acestor afecţiuni, la 9 mai a fost marcată Ziua europeană de conştientizare a insuficienţei cardiace, iar la 17 mai Ziua mondială a hipertensiunii arteriale. Conf. dr. Ioan Mircea Coman, preşedintele Fundaţiei Inimii şi fost preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie, ne-a vorbit despre rolul prevenţiei în bolile cardiovasculare.

 

 
 
   Cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială, tulburările de ritm, miocardita, pericardita, endocardita sunt afecţiuni care compun tabloul sever al insuficienţei cardiace. Cum putem diminua acest fenomen care afectează mii de români?
   – Insuficienţa cardiacă este stadiul în care ajung mai toate bolile cardiovasculare. De aceea, noi, medicii, ar trebui să reuşim să-i facem pe cei care finanţează sănătatea să conştientizeze severitatea acestei stări şi necesitatea de a asigura condiţii adecvate de îngrijire. Trebuie, în primul rând, să se ajungă cât mai târziu la insuficienţa cardiacă, iar în al doilea rând, să asigurăm medicina primară cu condiţiile necesare îngrijirii ambulatorii cât mai multă vreme a acestor pacienţi. În spitale ar trebui să ajungă doar cei cu adevărat instabili, bolnavii în situaţii acute, de decompensare.

 

   Cum putem asigura aceste condiţii pentru medicina primară?
   Ar trebui să punem pe picioare sisteme ambulatorii în care personalul nemedical, paramedicii să poată urmări, în comunităţile respective, nişte parametri foarte simpli, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă: puls, tensiune arterială, greutate, prezenţa sau nu a dispneei. Semnalizate la timp medicilor de familie, se pot lua măsuri simple şi eficiente. Paramedicii sau telemedicina pot ajuta la semnalizarea agravării unui caz. Apoi, o ambulanţă eventual însoţită de personal medical să aducă primele modificări ale tratamentului respectiv, astfel încât aceşti pacienţi cu insuficienţă cardiacă să nu mai intre în spital, cum se întâmplă acum.

 

Complianţa la tratament

 

   Şi hipertensivi avem mulţi, unii chiar prost trataţi. Ce facem cu ei?
   N-aş spune că sunt mai mulţi sau mai prost trataţi la noi. În toate ţările europene proporţia este foarte mare, pentru că, statistic vorbind, cu cât înaintezi în vârstă procentul de hipertensivi creşte. Dacă în insuficienţa cardiacă avem doar trei medicamente care prelungesc cu adevărat viaţa, celelalte fiind prescrise pentru că îmbunătăţesc simptomatologia, în hipertensiune avem cel puţin cinci-şase grupe de medicamente, toate dovedite eficiente, pe care în ultima vreme le prescriem cu egală eficienţă, singure sau în diverse combinaţii. În puţine cazuri e foarte mare nevoie de lucruri sofisticate – sunt 10% cazuri de hipertensiune arterială în care ai nevoie de evaluare atentă, explorare suplimentară ca să te lămureşti de ce este rezistentă la tratament. De fapt, majoritatea hipertensivilor care nu ajung la valori normale nu sunt complianţi la tratament. Complianţa la tratamentul hipertensiv este problema majoră din punctul meu de vedere, pe plan global. O bună parte din aceşti hipertensivi sunt vârstnici, ceea ce face ca, la ei, complianţa la tratament să fie şi mai complicată. Unii au tulburări cognitive, iau zeci de pastile şi interferenţele medicamentoase şi reacţiile adverse sunt mult mai frecvente. Şi, ne place sau nu, noi, medicii, nu mai avem timp să stăm de vorbă cu pacienţii. Mai ales când ni se pare un lucru banal. Încercăm, împreună cu Societatea Naţională de Medicina Familiei, să facem nişte chestionare în care să lămurim principalele elemente care duc la necomplianţă. Să vedem de fapt ce putem face ca să îmbunătăţim situaţia.

 

Prevenţia bate pasul pe loc

 

   Discutăm mai mult ca oricând despre prevenţie, dar pare că batem pasul pe loc. A existat şi un program al Ministerului Sănătăţii în acest sens...
   Ca să faci prevenţie, trebuie mai întâi să ai date corecte, să ştii exact care este prevalenţa factorilor de risc. Noi, ca societate profesională, am început să organizăm o serie de registre în care încercăm să avem date într-adevăr reale despre diversele afecţiuni şi, pornind de la ele, să facem prevenţie. Prevenţie înseamnă să informezi întâi profesioniştii, să existe o bună colaborare între diversele specialităţi medicale, pentru că e absurd să ne închipuim că noi, cardiologii, avem rolul principal în prevenţie. Dintre medici, rolul principal îl au medicii de familie. Ei intră, de fapt, în contact cu populaţia generală. Ei trebuie mobilizaţi. Ei şi autorităţile. Ceea ce teoretic s-a întâmplat, dar nu şi în practică. În 2010, de exemplu, a existat un program de prevenţie aprobat de MS, publicat şi în Monitorul Oficial, dar care nu a fost niciodată finanţat. Sigur, o parte a măsurilor propuse atunci se regăsesc cumva în programul medicilor de familie, în pachetul de servicii medicale de bază.

 

   A încercat cineva să convingă MS să finanţeze programul?
   În mai multe rânduri, evident. Dar e mult mai spectaculos să finanţezi infarctele, de care ştie toată lumea. Şi nu vreau să fiu înţeles greşit, e foarte bine că există programul STEMI (n.n. programul de tratament intervenţional în infarctul miocardic acut cu supradenivelare de segment ST), există defibrilatoare disponibile pentru prevenţia morţii subite, asta-i partea foarte spectaculoasă, dar trebuie să intervenim şi în partea de prevenţie, ca să avem mai puţin de tratat cu costuri mult mai mari.

 

   Şi cum v-aţi gândit să convingeţi auto­rităţile pentru o finanţare mai consistentă?
   Mai întâi, noi, cardiologii şi medicii de familie, vom încerca să lămurim populaţia că insuficienţa cardiacă este o condiţie severă, dar tratabilă. Nu este uşor, pentru că, dacă vorbeşti de un infarct, lumea e speriată şi ia măsuri. Dacă îi spui însă de insuficienţă cardiacă, zice că e ceva banal. Şi nu e banal deloc, pentru că mortalitatea în aceste cazuri este de 50% la cinci ani, mai mult decât la cancerul de col, cancerul de sân etc. Dacă populaţia va fi conştientă de acest lucru, atunci ne va asigura un mediu pe care, din păcate, noi, ca medici, ne-am obişnuit că nu îl putem avea la nivelul politicienilor. 1.500 de cardiologi conving sau nu conving autorităţile, dar 1.500.000 de pacienţi potenţiali, care ştiu că au o afecţiune ce trebuie tratată mai bine şi, ca atare, finanţată mai bine, au mai multe şanse să fie luaţi în seamă.

 

Casa inimii

 

   Consideraţi că există o bună comunicare între medici şi restul populaţiei, pe înţelesul nespecialistului?
   Nu prea, se poate şi mai bine. Am fost preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, am închiriat o vilă în Sibiu, un spaţiu foarte frumos, l-am denumit „Casa inimii“, care are o sală de conferinţă de 40–50 de locuri şi trei ateliere de lucru, pe care am început să le integrăm în spaţiul cultural şi social al comunităţii de acolo. Săptămâna trecută, de exemplu, au venit acolo copiii de la o grădiniţă, iar un rezident le-a vorbit despre alimentaţie: „Mai bine mâncăm mere decât să mâncăm ciocolată“ sau „Să ne mişcăm“. În curte, unde este un spaţiu generos, am organizat un mic concurs: cine aleargă mai repede, cine se joacă mai bine. Organizăm, aşadar, întâlniri cu elevii, cu copiii, este un spaţiu prietenos, unde poţi să vezi un film documentar, o expoziţie, toate acestea combinate cu acţiuni de educaţie medicală. În afară de aceasta, pentru că ne dorim să existe o educaţie de foarte bună calitate, împreună cu profesorul Mihai Gheorghiade, de la Northwestern University din Chicago, încercăm să înfiinţăm, tot la Sibiu, la Casa inimii, o şcoală de insuficienţă cardiacă, unde să fie educaţi experţi nu numai din România, ci şi din afară. În lunile următoare, vom încerca să punem în practică această iniţiativă, în colaborare şi cu Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu.

 

Faţa prietenoasă a cardiologilor

 

   Ce face diferit Fundaţia Inimii faţă de Societatea Română de Cardiologie în ce priveşte prevenţia?
   Societatea Română de Cardiologie este o entitate foarte bine organizată, congresele sale sunt de nivel european, dar, până acum zece ani, ne-am ocupat numai de noi: ne educam pe noi, medicii – medicii de familie, interniştii etc. Încet-încet, am înţeles că, dacă nu ieşim din arenă, nu e bine. Şi atunci, în urmă cu câţiva ani, a luat naştere Fundaţia Inimii, care încearcă să arate populaţiei generale o faţă prietenoasă a cardiologilor, în ideea de a conştientiza care sunt, de fapt, marile probleme potenţiale ale ţării, ale populaţiei, în ce priveşte sănătatea. Sunt câteva evenimente importante – Ziua prevenţiei, Ziua hipertensiunii, Ziua inimii – pe care Fundaţia le organizează, dar, dincolo de aceasta, am încercat să creăm, în diverse zone, mici nuclee de profesori, oameni de afaceri, oameni dispuşi să dea ceva din timpul şi eventual din banii lor pentru acţiuni în favoarea sănătăţii.De la lucruri simple – să-ţi arate cum să găteşti gustos fără să foloseşti cârnaţi şi slănină, până la lucrurile mai avansate la care făceam referire mai devreme. Numai prin această combinaţie între medici informaţi, clase conducătoare conştiente de adevăratele priorităţi pe termen lung ale comunităţii şi o populaţie conştientă că face ceva pentru ea, se pot face lucruri fantastice.

 

   Avem şi exemplul Irlandei, care a reuşit să interzică total fumatul în spaţiile publice închise, în vreme ce la noi nu au fost decât încercări timide în această direcţie. Având în vedere că fumatul este un factor de risc major în bolile cardiovasculare, faceţi ceva în acest sens?
   Da, am încercat, împreună cu Societatea Română de Pneumologie, să facem publice datele economice care arată că, în ţările unde s-a adoptat o legislaţie foarte strictă, cum este şi cazul Irlandei, câştigurile celor de la baruri şi restaurante nu au scăzut cu nimic, în schimb sănătatea a avut mult de câştigat. Asta, pentru că, în momentul de faţă, proprietarii de localuri din câteva ţări sunt lobby-işti împotriva acestei legi. Fumătorii îi vor frecventa în continuare, chiar dacă fumează într-un loc amenajat afară. În plus, vor veni şi cei care până acum nu veneau pentru că nu suportau fumul de ţigară. Pe de altă parte, sunt date, prezentate deja, care arată dimensiunea mult mai mare a cheltuielilor directe şi indirecte legate de fumat în România în raport cu veniturile pe care le aduc firmele de tutun prin impozite şi taxe.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe