„E jale mare“ în sănătate, crede dr. Gianina Smith. Dar o
spune aproape în joacă. Sunt probleme în sistem, le diagnostichează rațional,
dar le înfruntă cu optimism. Pentru că nu a pierdut din vedere sensul profesiei
sale. Știe că pacientul e pe primul plan și ar vrea ca el să stea deasupra
orgoliilor de medici. Asta încearcă să facă de douăzeci de ani, de când e medic
de familie într-un cabinet din Câmpulung Moldovenesc.
– De câți pacienți vă ocupați?
– Am 1.100 de pacienți, e un număr ideal, ajungi să îi cunoști
pe toți. I-am și obișnuit să țin legătura cu ei pentru orice situație pe care o
au în ceea ce privește sănătatea – că merg la un specialist, că au nevoie de un
regim alimentar. Dacă ai mai mulți, poți să scapi anumite categorii, să nu fii
așa apropiat.
– Deci aveți destul timp să discutați cu ei, să faceți
educație pentru sănătate?
– Da, îmi fac. Acum, cardul ne-a bulversat un pic comunicarea cu
pacientul. E consumator de timp inutil. Trebuie să stai, să fii atent dacă îți
merge cardul, dacă îți validează consultația, rețeta, trebuie să dai zece mii
de clickuri. Apoi, eroare de comunicare, iarăși încerci. Te uiți toată ziua în
calculator și mai uiți să te uiți în ochii pacientului și deja comunicarea e
ruptă. Îmi închipui că s-a dorit o mai bună gestionare a serviciilor medicale,
dar, din păcate, eu îl consider un eșec. Chiar am fost revoltată de declarația
fostului ministru, că așa se vede cum au furat medicii, că s-au făcut o grămadă
de economii după ce s-a implementat cardul. Fără să precizeze că acest program
trebuie mult perfecționat.
– Ce alte probleme mai întâmpinați?
– Birocrația. Facem situații pentru casa de asigurări, pentru
DSP, pentru primărie, pentru asistența socială. E o problemă serioasă, că
suntem percepuți ca funcționari, care trebuie să elibereze tot felul de
documente. Chiar și colegii noștri ne văd așa: niște funcționărași care trebuie
să copieze rețetele lor. De multe ori, am pacienți care merg la specialist și
vin la mine să le explic ce trebuie să facă și uneori chiar mă mai supăr și le
zic: păi, de ce nu ați întrebat când ați fost acolo? Că fiecare medic gândește
în modul propriu. Eu n-am de unde să știu cum a gândit altul. Pun mâna pe
telefon și întreb: ce ați vrut să spuneți? Ca apoi să traduc pacienților.
– Poate fi dificilă colaborarea cu specialiștii?
– Da, uneori e foarte dificilă. De multe ori, nu primim scrisori
medicale, au mai dat, au mai văzut că nu se poate, au mai fost amenzi de la
casă. Dar încă mai sunt colegi care nu trimit scrisori medicale. Trebuie să
retrimit pacientul sau să dau eu telefon să discut. Trebuie să existe o
comunicare mai bună între colegi. Să ne respectăm unii pe alții, pentru că toți
suntem medici și toți avem rolul de a ajuta pacientul. El ar trebui să fie
stăpânul nostru în sistemul medical, în sensul bun: nu să ne dicteze, dar să
fie în centrul atenției noastre. Că suntem medici pentru pacienți, nu pentru
relația cu Casa sau mai știu eu ce.
– Sunt și situații în care tocmai pacienții văd în medic un
funcționar?
– Da, când vin să ceară direct un anumit document medical. Chiar
m-am supărat zilele trecute, o pacientă a sunat asistenta să îi dau un bilet de
trimitere. Și am zis: „Stai un pic, eu ce sunt aici, magazin de bilete de
trimitere?“. Nu, dacă are nevoie de o consultație, vine, vedem și, dacă este
nevoie, îi dau bilet de trimitere. Se întâmplă. Așa e sistemul nostru. Din
păcate, noi, medicii de familie, asta suntem considerați încă. Deși noi știm
multe patologii pe care un medic specialist, în anamneza lui, se poate să nu le
afle sau să nu aibă timp să le afle. Și știm și cum reacționează pacienții la o
consultație. Cât vorbesc. Pentru că, de multe ori, când se duc la alți
specialiști, nu vorbesc, sunt stresați, uită, adică nu reușesc să se exprime
atât de mult cum se exprimă la medicul de familie. Eu am pacienți pe care îi
știu din fașă, sunt acum adolescenți, s-au obișnuit cu mine și eu cu ei, le
cunosc părinții, bunicii. Putem să îi ajutăm și pe ei ca pacienți și pe colegii
noștri, că avem mult mai multă informație. Numai să fim lăsați și abordați,
bineînțeles. Am avut și eu situații în care, de exemplu, am primit telefon
pentru că a ajuns un pacient de-al meu în urgență și nu se putea vorbi cu el,
că era în comă alcoolică. Am luat legătura cu medicul care l-a văzut, dar asta
se întâmplă foarte rar. Mi-aș dori să fim într-o comunicare mai bună cu
specialiștii.
– Cum s-ar putea face asta?
– Să lăsăm la o parte orgoliile. Medicii de familie au reușit să
fie mult mai uniți decât medicii de alte specialități și încearcă să se facă
mai bine auziți, pentru că noi cunoaștem problemele pacienților mult mai în
profunzime. Cum zice toată lumea, suntem prima poartă de accesare a
pacientului. Dar nu e numai un acces – gata, am intrat pe o ușă, e ceva mult
mai complex. Noi am încercat să ne unim, ca să fim mult mai bine auziți. Nu
știu, am reușit, n-am reușit? Uneori am senzația că nu prea am reușit, că toate
atitudinile pe care le-am luat în momentul în care au fost contracte care nu
ne-au avantajat – și am făcut chiar un soi de grevă la un moment dat – au fost
degeaba. Am ajuns ca lucrurile pentru care am luptat să nu se rezolve. Ușurel,
fără să se simtă, s-a ajuns tot la situația față de care protestam. Dar măcar
se știe de noi, că suntem uniți, că avem asociații destul de puternice, că
putem face ceva. Și eu cred că trebuie să lăsăm orgoliile la o parte și să ne
gândim la binele pacientului. Din păcate, sunt foarte mulți oameni foarte
săraci, care nu își permit să își ia medicația, care poate nici nu vin la
doctor. Îi chemi degeaba la cabinet, trebuie să mergi acasă la ei. Nu vă spun
în ce case intru. Chiar dacă e un oraș. Nu pot să îmi închipui cum e pentru
colegii din rural. Oamenii sunt foarte săraci și, din frica de a nu ajunge la
doctor, ajung în niște situații greu de explicat și de conceput.
.jpg)
