Newsflash
Interviuri

Uşa cercetării franceze s-a deschis la Institutul Parhon

de Iftimie NESFÂNTU - sept. 6 2013
Uşa cercetării franceze s-a deschis la Institutul Parhon

Câteva scurte interviuri realizate cu cercetătorii francezi ai INSERM U623 – Paris şi profesorul Constantin Dumitrache de la Institutul Parhon au developat un fenomen complex: încercările, încă timide, ale unor colective medicale din România ce doresc să deschidă drumuri în cercetarea ştiinţifică devin vizibile. Dificultăţile de a aduce acest segment al activităţilor medicale măcar la nivelul perioadei interbelice sunt însă importante şi amplificate de dezinteresul guvernanţilor faţă de potenţialul cercetării româneşti.

 

Cercetarea fundamentală e mai importantă pentru oamenii obişnuiţi decât pare la prima vedere

   Preşedinte în exerciţiu al Societăţii Franceze de Endocrinologie, dr. Marc Lombes a absolvit Facultatea de Medicină, Universitatea Paris VI, în 1978, devenind în 2011 cercetător ştiinţific grad I, clasă excepţională. Începând din 2005, este director al unităţii de cercetare, INSERM U693, Semnalizare intracelulară modulată de receptorii steroidieni, Facultatea de Medicină Paris-Sud, iar din 2010, directorul Institutului Biomedical Federativ de Cercetare Bicêtre  (IFR  I2B). Temele sale predilecte de cercetare sunt semnalizarea intracelulară, fiziologia şi fiziopatologia receptorului pentru mineralcorticoizi, receptori nucleari, coregulatori moleculari.
   – Dr. Marc Lombes: Este foarte important pentru cercetarea medicală şi chiar pentru cercetările fundamentale ca laboratoarele să fie situate în interiorul spitalelor, pentru a fi mai aproape de clinicieni/de partea clinică a activităţii medicale, aproape şi de cei care asigură partea tehnică a cercetării şi de laboratoarele de genetică din spitale. Am revenit la Spitalul Bicêtre, în sânul Universităţii Paris-Sud, cu gândul de a crea un laborator format din trei părţi: clinica, biologia şi cercetarea fundamentală.
   – Câţi oameni lucrează în acest centru de activităţi clinice şi cercetare medicală?
   – Dr. Marc Lombes:  În laboratorul de cercetare sunt aproximativ 30 de persoane – cercetători, profesori, tehnicieni, ingineri şi studenţi. Apoi un laborator pentru explorări hormonale, cu aproximativ 40–50 de persoane şi, a treia parte, laboratorul clinic, condus de prof. dr. Philippe Chanson, clinician. Este foarte important, cred eu, ca cercetarea să fie în mijlocul clinicii, în mijlocul situaţiilor concrete. În felul acesta interacţiunile sunt mult mai productive, adică au rezultate vizibile.
   – De cât timp sunteţi director al acestui centru?
   – Dr. Marc Lombes: Laboratorul s-a înfiinţat în 2005 şi de atunci îl conduc; aşadar şapte ani.
   – Înainte aţi lucrat în acelaşi spital?
   – Dr. Marc Lombes: Am lucrat în alte spitale din Paris, în nordul Parisului, la spitalul Bichat şi, de asemenea, chiar şi la acest spital Bicêtre, unde coordonez acum secţia de cercetare.
   – De ce aţi ales să vă dedicaţi cercetărilor fundamentale şi clinice?
   – Dr. Marc Lombes: Eram pasionat de cercetare şi de înţelegerea mecanismelor care permit apariţia unor boli şi, totodată, am înţeles că este mult mai folositor, inclusiv pentru pacienţi, să mă ocup de cercetare. Sunt – erau şi atunci, sunt şi astăzi – multe laturi ale patologiei încă necunoscute, fără soluţii la nivelul cunoştinţelor actuale. Dacă făceam doar clinică, aş fi aplicat pur şi simplu ceea ce se cunoştea. A opta pentru cercetare însemna şi descoperirea unor rezolvări şi tratamente noi, implicit mai bune, implicit utile pacienţilor.
   – Este o opţiune rară.
   – Dr. Marc Lombes: Este mult mai important să faci să avanseze cercetarea ştiinţifică decât să te mulţumeşti cu rezolvarea unui caz particular în spital.
   – De unde această aplecare/motivaţie pentru cercetare? În spatele cuvintelor simt multă pasiune şi interes.
   – Dr. Marc Lombes: Pe parcursul studiilor medicale, pe parcursul doctoratului am lucrat în sistem de cooperare timp de un an şi mi-am dat seama că pentru oameni este mai important să ajuţi la dezvoltarea cercetării fundamentale decât, mă repet, să tratezi cazurile particulare.
   – Temele predilecte de cercetare?
   – Dr. Marc Lombes: Suntem interesaţi de studiul mecanismelor moleculare şi celulare în acţiunea hormonilor steroizi. Ei joacă un rol fundamental în dezvoltarea, diferenţierea şi proliferarea celulară, în controlul homeostaziei hidroelectrolitice şi alte funcţii ale organismului. Pe parcursul analizei receptorilor steroidieni – receptori pentru mineralocorticoizi, glucocorticoizi, androgeni şi progesteron – noi urmărim studiul implicaţiilor în fiziologia şi fiziopatologia endocrinologică şi metabolică la om.
   – Prin ce sunt atât de importanţi receptorii steroidieni?
   – Dr. Marc Lombes: Sunt factori de transcriere esenţiali în integrarea semnalelor hormonale şi modularea expresiei genelor despre care ştim că sunt implicate în multiple procese fiziologice. Este deja bine stabilit că, în afara rolului lor esenţial în fiziologie, o alterare a căilor de semnalizare care le este asociată  conduce la numeroase boli.
   – Care este obiectivul laboratorului condus de dumneavoastră?
   – Dr. Marc Lombes: Să identificăm şi să descriem determinările moleculare ce controlează răspunsurile hormonal-tisulare specifice, să analizăm dinamica interacţiei hormonilor steroidieni cu factorii de transcripţie şi să identificăm noi markeri pentru SR şi să aducem noi date asupra proprietăţilor funcţionale originale ale SR în fiziologie şi patologie.
   – În ce domeniu/specialitate se înscriu astfel de cercetări?
   – Dr. Marc Lombes: Asociind biologi, biochimişti, geneticieni, ingineri, clinicieni pe suportul unor cercetări în esenţă fundamentale, căutăm noi informaţii asupra mecanismelor de semnalizare modulate de receptorii steroidieni. De altfel, chiar titulatura unităţii de cercetare pe care o conduc este: Semnalizare intracelulară modulată de receptorii steroidieni. Delimităm astfel un spaţiu de cercetare căruia îi sunt arondate toate demersurile noastre. Sunt cercetări ce-şi propun să ajute la dezvoltarea unor strategii terapeutice privind bolile cardiovasculare, tulburările metabolice, tulburările de fertilitate şi alte patologii hormono-dependente.
   – Aţi dezvoltat colaborări interdisciplinare cu alte centre de cercetare?
   – Dr. Marc Lombes: Da, avem colaborări naţionale şi internaţionale, mai ales în asta rezidă puterea laboratorului; mergem în paralel şi pe cercetare fundamentală, dar şi pe cercetare clinică şi am exemplificat câte ceva din ceea ce noi lucrăm chiar în atelierul organizat de Asociaţia Română de Endocrinologie Clinică. Trebuie să vă spun că noi colaborăm cu România prin prof. dr. Constantin Dumitrache, preşedintele AECR (Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România), cu Institutul „C. I. Parhon“ din Bucureşti – de multă vreme.
   – De când a început această colaborare?
   – Dr. Marc Lombes: De aproximativ 10 ani, prof. dr. Jacques Young a format echipe de medici aici în România, ajutându-i să-şi îmbunătăţească nivelul teoretic. În contextul acestei colaborări sunt şi medici tineri români care au venit la noi şi au fost integraţi în laboratoarele de cercetare ale INSERM. Pentru moment, avem doi medici tineri în situaţia aceasta.

Ne gândim la copiii ce pot moşteni anumite defecte genetice

   Prof. dr. Jacques Young lucrează la Facultatea de Medicină Paris-Sud şi este adjunct al şefului serviciului de endocrinologie şi patologii ale reproducerii din Spitalul Bicêtre. Lucrările sale au fost publicate în reviste precum New England Journal of Medicine sau Nature Reviews. Principalele teme de cercetare: bolile hipofizei şi tot ceea ce ţine de reproducere şi fertilitate.
   – De cât timp aţi început cercetările pe această temă?
   – Dr. Jacques Young: Mai mult de 15 ani.
   – Sunteţi mulţumit cu  rezultatele cercetărilor de până acum? 
   – Dr. Jacques Young: Am descoperit numeroase gene ale unor maladii care împiedică pubertatea; este vorba de evidenţierea unor mutaţii în genele KAL1, FGFR1, FGF8, PROKR2, WDR11, CHD7, NELF, SEMA3A asociate sindromului Kallmann, o dezordine în care hipogonadismul hipogonadotrop congenital (CHH) este corelată cu o serie de anormalităţi neurologice şi urogenitale. Adeseori, fenotipul CHH este asociat doar cu o deficienţă ocazională a secreţiei de GnRH şi/sau gonadotropină.
   – Câte cazuri aţi folosit în studiul dv.?
   – Dr. Jacques Young: 402 pacienţi cu CHH (330 bărbaţi şi 72 femei, toţi fiind din Paris; vorbim de un lot reprezentativ întrucât în Paris avem locuitori proveniţi din toate zonele Franţei), evaluaţi şi urmăriţi în timp de către Departamentul pentru tulburări endocrinologice şi reproductive din Spitalul Bicêtre.
   – Ce utilitate are evidenţierea acestor anomalii?
   – Dr. Jacques Young: Pentru unii din pacienţi, când CHH poate fi asociat cu mutaţii genetice, rezultatele obţinute corelate şi unor observaţii clinice şi unor anchete familiale ne pot ajuta să ne reorientăm asupra diagnosticului, fapt important pentru consiliere genetică în contextul asistenţei în medicina reproducerii. În lucrare s-au discutat cazuri complexe cauzele genetice, moduri de transmitere de la o generaţie la alta, relaţii genotip–fenotip.
   – Între toate ce credeţi că este mai important?
   – Dr. Jacques Young: Am descoperit multe gene ale maladiilor care influenţează pubertatea. Este util să înţelegem genetica acestor maladii, putem face consiliere familială şi astfel putem asigura o generaţie sănătoasă; ne gândim la copiii ce pot moşteni anumite defecte genetice, exprimate în anomalii, dereglări ale proceselor de sexualizare, la toată patologia asociată reproducerii.
   – Şi când deja au apărut copiii ce se mai poate face?
   – Dr. Jacques Young: Prima etapă este evaluarea stării de sănătate şi apoi se trece la îngrijirile propriu-zise cât mai repede. Când se ştie clar că vor fi probleme la pubertate, că vor fi probleme de fertilitate, putem interveni şi face tratamentele necesare înainte ca acel copil să ajungă la vârsta pubertăţii. Ca să poţi să îngrijeşti viitorul începi să-l tratezi dintr-o perioadă anterioară.
   – Cât de mult s-au schimbat lucrurile în acest domeniu în care lucraţi de 15 ani?
   – Dr. Jacques Young: Au fost făcute foarte multe progrese. S-au descoperit multe cauze genetice ale bolilor şi, în plus, investigaţiile genetice au devenit mult mai uşoare. Şi ne referim la rapiditate, la costuri mai mici şi la reproductibilitatea rezultatelor. Şi mai este ceva: informaţia medicală, ceea ce noi obţinem din aceste cercetări, penetrează toate mediile sociale, nu rămâne doar la stadiul de teorie. Iar asta chiar îmbunătăţeşte viaţa oamenilor. Este o altă dimensiune a progresului în cercetare.
   – Şi vin oamenii către specialişti? Rezultatele acestor cercetări răspund aşteptărilor populaţiei?
   – Dr. Jacques Young: Bineînţeles, există o comunicare permanentă, o mediatizare a rezultatelor cercetării. E important şi pentru noi, cercetătorii, e important şi pentru populaţie. 
   – De ce este importantă cooperarea internaţională în acest domeniu?
   – Dr. Jacques Young: În Programul de cooperare europeană  COST – FP7 se regăsesc şi cercetători din Franţa şi colegi de la Institutul de Endocrinologie „C. I. Parhon“. Fiind focalizaţi pe investigarea mecanismelor neuroendocrine  integrate la nivel hipotalamic şi care reglează o întreagă reţea de organe implicate în controlul reproducerii, adăugând şi cercetările genetice – noi lucrăm în colective interdisciplinare – am obţinut date ce ne permit să lansăm şi să susţinem proiecte de anvergură. Vorbim însă de boli genetice rare, cu o frecvenţă mică a cazurilor, dacă ne restrângem doar la anumite zone geografice. Implicarea anumitor gene şi mecanisme genetice adusă la vedere de cercetările recente cere însă un număr mare de cazuri. Şi e nevoie să extindem investigaţiile la o arie mare şi astfel să introducem mai mulţi pacienţi în studiul nostru. Soluţia este implicarea mai multor centre de cercetare – o reţea europeană. Iar un astfel de program de cooperare permite  realizarea unei baze de date pentru o arie geografică mai mare şi creşterea numărului de cazuri studiate şi, în consecinţă, o mai bună corelare statistică a datelor. Putem veni, fiecare dintre participanţii la proiect, şi cu propria cazuistică şi cu experienţa şi logistica deja pusă la punct în laboratoarele noastre.
   – Ce rol joacă hipogonadismul hipogonadotrop congenital?
   – Dr. Jacques Young: Hipogonadismul hipogonadotrop congenital este principala cauză ce afectează dezvoltarea pubertară la bărbaţi şi femei. Rezultat al secreţiei anormale de gonadotropină, poate fi cauzată de eliberarea defectuoasă de GnRH sau de o disfuncţie a hipofizei. Identificarea anormalităţilor genetice corelate cu CHH ne aduce informaţii importante asupra mecanismelor critice  pentru dezvoltare, maturare, control neuroendocrin şi funcţional al axei reproducerii.

Nu poţi să baţi  la întâmplare la uşi închise

   Prof. dr. Constantin Dumitrache, preşedintele Consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon“, a continuat explicaţiile începute de colegul său francez.
   Prof. dr. Constantin Dumitrache: Hipogonadismul hipogonadotrop se referă la reglarea gonadelor. Faţă de alte glande, unde este evident influenţată doar biosinteza, asupra gonadelor secreţiile diencefalice – hipotalamice – au dublă acţiune: pe de o parte, pot să stimuleze biosinteza hormonală şi, pe de altă parte, să stimuleze gametogeneza, ovaro-geneza la femeie şi spermatogeneza la bărbat, deci dintr-odată, două căi diferite. Şi întotdeauna, calea gametogenezei nu merge bine dacă nu merge bine calea biosintezei. Putem găsi biosinteză de hormoni testiculari sau ovarieni, dar dacă aceasta nu merge cum trebuie, nu merge nici spermatogeneza. Pot fi însă leziuni în care biosinteza merge şi cu toate astea să nu meargă gametogeneza. Sexual, toate lucrurile par să fie în ordine, dar lipseşte acest „dar de la Dumnezeu“ care să asigure perpetuarea speciei. De fapt, scopul sexualizării nu este altul decât perpetuarea speciei şi specia îşi ia măsuri uneori abuzive ca să fie sigură de acest rezultat. Şi aşa devine simplu să se înţeleagă ce înseamnă hipogonadismul hipogonadotrop: adică, la nivelul hipotalamusului există nişte leziuni care nu permit secreţia cantitativă şi calitativă normală a FSH-ului şi LH-ului, cei doi hormoni hipofizari. La rândul lor şi ei sunt stimulaţi de o secreţie hipotalamică. Desigur, am simplificat mult lucrurile, e doar o bucăţică din tot acest arbore al interdependenţelor prezente în procesul complex al sexualizării.
   – Mulţi cred că este de ajuns să trimiţi medici tineri care vorbesc cât de cât o limbă într-o altă ţară şi gata, am deschis calea colaborărilor internaţionale. Cum stau de fapt lucrurile?
   – Prof. dr. Constantin Dumitrache: Cercetarea ştiinţifică nu are graniţe, e un dat. Dar ca să împlineşti acest dat nu este aşa de uşor precum poate să pară. Nu arunci medici tineri precum seminţele într-un teritoriu necunoscut. E nevoie de un proces de prospecţie, alegere, împrietenire. Şi lucrurile vin apoi de la sine. Este, la altă scară, precum întâlnirea unor reprezentanţi din două lumi diferite.
   – Câţi bani vin de la UE pentru aceste programe? 
   – Prof. dr. Constantin Dumitrache: Nu vin bani, dar vine ceva cu mult mai important: spiritul de competiţie, sentimentul că facem parte din colective cu cercetători de elită, schimbarea fundamentală de atitudine. Şi cel mai important, se schimbă atitudinile colegilor tineri. Nu ajunge să spui: gata, puteţi pleca unde vreţi. Nu poţi să baţi la întâmplare la uşi închise. Şi sunt atâtea uşi, la care din ele te duci? E nevoie de un drum, aş zice chiar iniţiatic, parcurs treaptă cu treaptă până când realizăm că nu suntem altfel decât ceilalţi, până realizează şi ei că avem ceva de oferit. Pentru ca lucrurile acestea să meargă mai departe e nevoie să fim la acelaşi nivel. Înseamnă responsabilizare şi beneficiul este mult mai important decât banii. Şi dacă ei, colegii noştri din Franţa, văd şi recunosc că putem intra în competiţie, deja e un mare pas înainte.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe