Newsflash
Interviuri

VIAŢA, la îndemâna hazardului

de Bianca PÂNZARU - mar. 29 2019
VIAŢA, la îndemâna hazardului

Interviu cu dr. Teodora Alexandra Tulbure, medic specialist medicină legală

VM 13, p.15 -1
CARTE DE VIZITĂ:
• Vârstă: 32 de ani
• Medic specialist Medicină legală de 4 ani
• Profesează în Brăila

În România, primele noţiuni de medicină legală au fost amintite în 1646, în Legiuirile din „Cartea Românească de Învăţătură de la Pravilele Împărătești” ale domnitorilor Vasile Lupu și Matei Basarab. Cum stau lucrurile astăzi în această specialitate ne spune dr. Teodora Alexandra Tulbure, medic specialist medicină legală.
De ce medicină legală și nu o altă specializare? Ce v-a determinat să faceţi această alegere?
Medicina legală pare, într-adevăr, o specialitate de nișă, însă este mai mult decât medicină. Are implicaţii juridice, ceea ce o face cu totul diferită de alte specialităţi. Atunci când am început facultatea, nu știam mare lucru despre ce înseamnă să fii medic legist, iar în ultimul an de studiu am fost fascinată. Am făcut această alegere și datorită spiritului justiţiar.
Cum a arătat prima zi de rezidenţiat? Vă mai amintiţi?
Îmi amintesc că am participat la o autopsie, însoţită de un medic primar. Știu că la un moment dat m-am întrebat: „Doamne, asta o să fac eu toată viaţa?”. Am trecut ușor peste acest moment și, fără să îmi dau seama, am început să iau munca în serios, iar de atunci nu a mai fost vreme de lucruri de acest fel.
Când intervine medicul legist?
În toate cazurile medicale cu implicaţii legale sau juridice. Fie că este vorba de partea clinică – un accident, o agresiune, o intoxicaţie –, fie de partea de prosectură: autopsii medico-legale și toate situaţiile în care organele de cercetare penală solicită investigaţii.
Care ar fi aceste situaţii?
În orice caz în care moartea este suspectă. Spre exemplu, atunci când există suspiciunea de violenţă.
Care a fost cel mai ciudat, complicat caz pe care l-aţi gestionat? Cum aţi procedat?
Am avut acum un an un caz destul de bizar. O persoană decedată în casă (locuia singur). Pentru faptul că era cunoscut drept consumator de alcool, primul lucru la care m-am gândit a fost moarte subită. La autopsie am observat leziuni și un hematom imens în vezica urinară, cu fracturi de bazin. Atunci mi-am dat seama imediat că acea persoană fusese călcată de mașină. Conform datelor de anchetă, poliţia a contrazis opinia mea, ca la câteva zile să aflu că, într-adevăr, bărbatul respectiv fusese călcat de mașină, iar făptuitorul l-a luat de pe partea carosabilă și l-a dus în casa unde locuia. Cazurile de acest fel sunt destul de rare, însă ele ne pun cel mai mult în dificultate.
Se întâmplă deseori să existe o contradicţie între opinia autorităţilor și a dv.?
Comunicare există tot timpul. Însă se mai întâmplă să existe tendinţa de a grăbi lucrurile, pentru a le simplifica. E o întreagă ecuaţie la mijloc, alcătuită și din martori, familie.
Care a fost cazul cu cea mai ciudată cauză a morţii cu care v-aţi confruntat?
Recent am avut un caz la care ancheta nu este finalizată încă. Este vorba despre un băiat de 15 ani, decedat în cadă. La autopsie am constatat o pneumonie, care iniţial părea cauza morţii, deși părea greu de crezut, pentru că era un organism tânăr. Am recoltat și o probă de sânge, pentru că încăperea respectivă era încălzită instant cu ajutorul gazului. În momentul în care am recoltat și fragmente de organe pentru examinarea microscopică, am observat că probele aveau o culoare roșie puternică. Atunci am conștientizat că este vorba despre o intoxicaţie cu carboxihemoglobină.

Moartea, un fenomen misterios

Care e diferenţa dintre legistul din filmele americane și legistul român?
Legistul din filme pare un demizeu, savantul care le știe pe toate din prima. Are un os la dispoziţie și poate să spună și ce a mâncat în urmă cu o lună acea persoană. În viaţa reală nu este atât de simplu. Nu este o știinţă atât de exactă, multe lucruri fiind destul de relative.
Dar din punctul de vedere al resurselor de lucru, cum este situaţia?
Nici nu visez la ceea ce se întâmplă în filme. Noi ne bazăm foarte mult pe gândire. La nivel naţional, nu stăm foarte bine la capitolul aparatură.
În spitalul din Brăila aveţi tot ce vă trebuie pentru a vă desfășura activitatea în condiţii optime și pentru a asigura acurateţea rezultatelor?
Ar mai fi multe de făcut, însă cred că suntem la un nivel bun. Avem laborator de anatomie patologică bine pus la punct și laborator de toxicologie. Poate o modernizare în ceea ce privește partea de morgă...
Care parte a acestei specializări vă place mai mult? Autopsiile, partea clinică?
Mi-am mai pus și eu întrebarea asta. Cred că partea de prosectură mă fascinează mai mult, este mai misterioasă. Moartea în sine este un fenomen misterios.
Care este traiectoria certificatului medico-legal? Care sunt pașii pentru eliberarea acestuia?
Dacă cineva suferă o agresiune sau un accident, se prezintă la secţia de poliţie, depune plângere, apoi se prezintă la noi. Completează o cerere, achită o taxă, apoi urmează examinarea. Începem cu documentele medicale, dacă există. Se constată eventualele leziuni traumatice externe, se formulează concluziile și recomandăm numărul zilelor de îngrijire medicală. Certificatul se eliberează pe loc sau la câteva zile. Constatările sunt obiective.
Care sunt situaţiile în care se solicită necropsia?
Necropsia este solicitată de organele de anchetă penală printr-o ordonanţă în cazul morţii suspecte de a fi violentă, în cazurile în care nu se cunoaște cauza morţii, atunci când există suspiciunea de culpă medicală, în cazurile accidentelor, intoxicaţiilor etc.
Cum procedaţi când lucrurile sunt incerte?
Se întâmplă deseori ca lucrurile să nu fie foarte clare, de aceea este o specialitate fascinantă. Când lucrurile sunt incerte, ne ajutăm de întrebări, ne consultăm cu poliţia, cu colegii și, de ce nu, apelăm și la literatura de specialitate.

Cel mai mare risc al medicului legist

Cum reușiţi să nu amestecaţi trăirile și experienţele de la serviciu în viaţa personală?
Nu am o metodă, nu una conștientă cel puţin. Atunci când ajung acasă mă bucur de cei dragi, mă relaxez, ascult o muzică bună și mă desprind de tot ce presupune această meserie.
Există teamă în această specialitate? V-a fost vreodată frică de ceva?
Nu există motive de teamă. Poate doar frica de contaminare biologică, spre exemplu, un cadavru care avea HIV când era în viaţă. Medicii legiști sunt detașaţi de acest aspect și concentraţi pe activitate. Am întâlnit odată un individ schizofrenic care agresase brutal trei femei. Îmi amintesc că la examinare avea o privire înfiorătoare care mi-a rămas în minte.
Cât de gravă este o eroare în medicina legală? Ce se întâmplă în acest context?
Greșeala medicului legist poate băga un om în închisoare sau poate lăsa pe altul vinovat în libertate. Acesta este cel mai mare risc.
Care sunt specialităţile de care medicina legală depinde?
Anatomia patologică, toxicologie, radiologie, ortopedie etc. Depindem foarte mult de cei de la unitatea de primiri urgenţe, pentru că multe persoane se prezintă mai întâi acolo și atunci e foarte important ca CT-urile să fie complete, fișele medicale să fie lizibile.
V-a schimbat experienţa de medic legist percepţia despre viaţă, despre moarte?
Da, clar. S-a schimbat complet viziunea. Înveţi să trăiești mai mult și să te temi mai puţin de moarte. Într-o oarecare măsură, chiar suntem la îndemâna hazardului.
Cu toţii ne întrebăm: există viaţă după moarte?
Din punctul meu de vedere, cred că sufletul este energie și aceasta nu moare. Poate că există și viaţă după moarte.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe