Anul 2021 va fi un an în care Sănătatea va fi probabil preocuparea numărul unu la nivel mondial, context în care politicile publice sunt un subiect mult „mestecat” de toată lumea: de la autorităţi, politicieni, analiști, până la asociaţii, antreprenori și persoane obișnuite. Cu experienţa acumulată în instituţii de prestigiu, medicul și publicistul Vlad Mixich vine cu câteva clarificări în privinţa lumii medicale în acest moment.

Vlad Mixich este expert independent în sănătate la Agenţia Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA) și membru în CA al Alianţei Europene pentru Sănătate Publică. Experienţa sa include proiecte de sănătate publică în Lituania, Republica Kosovo, Regatul Unit, Ucraina sau Moldova, lucrând cu și în cadrul unor organizaţii internaţionale precum Comisia Europeană sau Banca Mondială. A fost vicepreședinte interimar al ANMDM și consilier principal al ministrului Sănătăţii.

Ce vă așteptaţi să aducă 2021 în lumea medicală?

La nivel internaţional va crește și mai mult numărul aplicaţiilor practice (uneori și spectaculoase) rezultate în urma cercetărilor fundamentale din zona geneticii moleculare și a imunologiei. Sunt convins de asta deoarece orice criză aduce și oportunităţi, se produc accelerări semnificative atât în privinţa susţinerii financiare, cât și a flexibilizării unor bariere birocratice anterior rigide.

De altfel, vedem deja efecte paradoxal pozitive ale acestei crize majore de sănătate publică prin care trecem, și anume cel mai mare buget alocat vreodată în istorie de Uniunea Europeană către domeniul sănătăţii. Înainte de pandemia de COVID-19 nimeni n-ar fi îndrăznit să spere că Sănătatea, altfel o cenușăreasă a finanţărilor europene, va ajunge în prim-plan. Și că o parte semnificativă din aceste fonduri va ajunge și în România.

Iar pentru noi, pentru România, am mai puţine așteptări și mai multe speranţe.

Sper să văd o reapropiere între publicul general din România și breasla medicală, iar acest gând nu este unul naiv având în vedere și noua conducere a Colegiului Medicilor, care îmi dă speranţe. Sper să ne mișcăm mult mai rapid în privinţa dezvoltării infrastructurii spitalicești, pentru că avem mare nevoie de așa ceva.

Și mai am o speranţă, din nou bazată pe realitate: cu câţiva ani în urmă, în medicina românească se vorbea foarte puţin despre procesele de îmbunătăţire a calităţii serviciilor medicale, despre siguranţa actului medical, care protejează atât pacientul, cât și medicul.

În ultimul an am remarcat acest subiect tot mai des pus pe masa manifestărilor știinţifice sau în mass-media, și asta mă bucură. Sper că acest val, astăzi încă modest, va crește. Și există și medicii români care să-l crească.

Ca președinte al Observatorului Român de Sănătate, care au fost cele mai importante proiecte de care v-aţi ocupat în 2020?

Cea mai importantă a fost echipa. Eu am fost doar o rotiţă în ea și vreau să le mulţumesc doctorului Cristi Radu și colegului și prietenului meu Ștefan Voinea pentru toată munca depusă. Deși la începutul anului nu aveam cum să bănuim așa ceva, proiectele importante și cu impact masiv au fost legate de pandemie.

Analiza detaliată a impactului pandemiei asupra accesului bolnavilor cronici la servicii medicale, tradusă și în limba engleză de biroul din România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a avut impact și a influenţat politicile publice.

Iar campania de comunicare prin care am sprijinit pro bono Guvernul României, în primele două luni ale pandemiei, a reușit să demitizeze o bună parte dintre falsurile care circulau în spaţiul public, ajungând la peste 4 milioane de români.

Este o campanie la care a lucrat aproape întreaga echipă a Observatorului, cu opt membri implicaţi activ. Niciunul dintre aceste proiecte nu ar fi fost posibil fără sprijinul financiar al BCR și al Fundaţiei Romanian Angel Appeal.

De fapt, în acele luni din primăvara lui 2020, am fost martor la o situaţie ieșită din comun: societatea civilă, mediul privat și o parte dintre autorităţi au tras împreună în aceeași direcţie, și anume sprijinirea spitalelor noastre. A fost frumos și eficient. Păcat că nu a continuat.

Cu ce proiecte intraţi în noul an?

Din noiembrie 2020 eu nu mai fac parte din echipa Observatorului Român de Sănătate. Am fost însă prompt înlocuit de doi colegi și mai tineri, și mai deștepţi decât mine. Sunt multe proiecte în derulare și veţi vedea rezultatele în curând, pentru că am încredere în capacitatea lor.

În următorii ani, eu mă voi concentra pe rolul pe care îl joc în echipa de suport tehnic permanent a Băncii Europene de Investiţii. Un rol care are legătură cu proiecte importante pentru sistemul medical românesc. Mă scol dimineaţa și adorm seara cu asta în gând.

COLABOREZ CU OAMENII, NU CU AUTORITĂŢILE

Cum colaboraţi cu autorităţile române din domeniul sănătăţii, în general, și cu noul ministru, în special?

Colaborez cu oamenii, nu cu autorităţile. Cât timp oamenii sunt competenţi și corecţi, colaborarea merge foarte bine indiferent de culoarea ochilor, de preferinţele lor culinare sau politice, de afinităţile culturale. Există astfel de oameni și în domeniul sănătăţii, trebuie doar să ai norocul să dai peste ei.

Am avut ocazia să lucrez cu autorităţi din ţări variate, începând de la Lituania sau Kosovo și terminând cu Irlanda sau Statele Unite. Și am remarcat că diferenţa dintre o instituţie bună și una mai puţin bună stă chiar în importanţa acestui noroc.

În partea noastră de lume trebuie să ai noroc să dai peste oameni de tipul celor menţionaţi mai devreme. În ţări „mai apusene”, instituţia merge înainte bazată solid pe respectarea unor reguli și mai degrabă indiferentă la calitatea oamenilor care deţin temporar o funcţie.

Asta e și bine, dar poate fi și rău. În astfel de ţări, da, colaborezi cu autorităţile. Pe la noi avem încă nevoie de oameni buni care să construiască, trebuie încă să fim norocoși.

Deciziile din politicile DE SĂNĂTATE NU SUNT BAZATE PE DOVEZI

Care credeţi că sunt cele mai mari și mai stringente probleme de sănătate publică ale României?

În prezent, enumăr trei dintre ele foarte pe scurt: epuizarea cadrelor medicale cauzată și de absenţa unei politici de resurse umane, conștientizarea încă redusă a nevoii permanente pe care o avem de a îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale oferite și siguranţa pacientului, și nu în ultimul rând, faptul că majoritatea deciziilor din zona politicilor de sănătate nu sunt bazate pe dovezi.

Ce efecte a avut pandemia asupra sistemului sanitar românesc? Există și părţi bune?

Cred că am răspuns deja mai devreme... Poate cu o notă suplimentară pentru contextul românesc: intensificarea folosirii soluţiilor de telemedicină, de la cele mai banale, până la unele mai
complexe.

DE ce emigrează medicii români

Sistemul sanitar se confruntă cu lipsa de personal din cauza emigraţiei, iar pandemia a accentuat această problemă. Cum credeţi că ar putea fi acoperit acest deficit?

Medicii români emigrează tot mai puţin din cauza veniturilor și tot mai mult din cauza lipsei de perspectivă profesională: un mediu de lucru plăcut, reguli profesionale predictibile care să-ţi permită dezvoltarea în carieră, protecţie în faţa riscurilor inerente profesiei, pentru că fiecare dintre noi este om și greșește.

Cred că, odată rezolvată măcar o parte dintre aceste probleme, emigraţia se va diminua mult. Altfel, lipsa de personal medical este o problemă în toată Europa și, cu timpul, România va deveni ea însăși o destinaţie pentru exodul de halate albe venite mai dinspre Răsărit.

Ultimii ani au adus multă neîncredere în medicina bazată pe dovezi și le-au dat apă la moară antivacciniștilor, teoriilor conspirative, vracilor, industriei de leacuri și terapii alternative.

Ce e de făcut?

Aici îmi permit un răspuns scurt: introducerea educaţiei pentru sănătate în școli ar putea ajuta mult. Nu ar dizolva problema, pentru că acesta este un fenomen specific epocii social media și va trebui să trăim cu el, dar ar ajuta mult.

Daţi-ne o previziune în privinţa ratei de vaccinare pe care o va avea România la finele acestui an.

Îmi cereţi să fiu profet, ceea ce din nefericire nu sunt. Dacă ne uităm la date, ar trebui să fim pesimiști, pentru că România este ţara cu cea mai abruptă scădere a acceptării vaccinării (a oricărui tip de vaccinare) din lume în intervalul 2007 - 2015. Dar tot datele, unele mai recente, ne arată că în ultimii trei ani pare că suntem într-o ușoară revenire.

Răspunsul corect, așadar, este că nu știu, nu avem suficiente date pentru o predicţie. Ce știm însă este că, oricât de bun ar fi un vaccin și distribuţia acestuia, încrederea în el este esenţială. Încrederea este, de altfel, ingredientul esenţial în orice act de vindecare.