Newsflash
Istoria Medicinei

110 ani de la nașterea fondatorului neurochirurgiei în România

110 ani de la nașterea fondatorului  neurochirurgiei în România

Profesorul Constantin Arseni a fost un chirurg dedicat, și-a practicat meseria cerând de la cei din jurul său atât cât oferea și el – maximul.

Neurochirurgia a început să se dezvolte în România ca specialitate separată din 1930. Până atunci, activitatea neurochirurgicală a fost reprezentată prin operaţii pe sistemul nervos central efectuate de marii chirurgi ai vremii.

Profesorul Constantin Arseni, cel care avea să devină unul dintre fondatorii Școlii Românești de Neuro­chirurgie, s-a născut în judeţul Suceava, în comuna Dolhasca, într-o familie modestă, la data de 3 februarie 1912.

Constantin Arseni

Pleacă la Cluj-Napoca în 1929, unde absolvă Facultatea de Medicină șase ani mai târziu. La vârsta de 23 ani, Constantin Arseni își începe „călătoria” în domeniul Neurochirurgiei sub îndrumarea directă a profesorului Bagdasar, recent întors din Statele Unite ale Americii.

Își susţine teza de doctorat la 30 iunie 1936 cu subiectul „Neurotomia protuberenţială în tratamentul nevralgiei intermitente a trigemenului (operaţia lui Dandy)”. Fiind o premieră în România, întrucât până la acea dată nu se mai abordaseră asemenea teze cu titluri neurochirurgicale, subiectul stârnește atenţia marilor profesori, care îi acordă
calificativul maxim.

Un deceniu alături de profesorul Dumitru Bagdasar

După un stagiu la Secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din București, unde s-a aflat sub îndrumarea profesorului Iacob Iacobovici (1879-1959), Constantin Arseni a acceptat propunerea profesorului Dumitru Bagdasar de a lucra în Secţia de neurochirurgie a Spitalului Central de Boli Nervoase și Endocrino­logice din București.

În perioada 1936-1946, Constantin Arseni a lucrat direct cu profesorul Bagdasar, dezvoltând cunoștinţele despre neurologie și dedicându-și viaţa medicinei. Promovează și intră în învăţământul medical ca asistent universitar la Catedra de Anatomie patologică condusă de profesorul T.I.
Niculescu.

Constantin Arseni a fost singurul chirurg care l-a asistat pe Dumitru Bagdasar în acea perioadă, contribuind substanţial la progresul departamentului neurochirurgical.

La început, el a fost responsabil pentru tratamentul pacienţilor de la Neurochirurgie, însă a încercat să își completeze cunoștinţele și să înţeleagă cât mai mult din noua specialitate creată.

Șef de secţie la doar 34 de ani

În 1946, după moartea prematură a profesorului Dumitru Bagdasar, tânărul Constantin Arseni devine, la vârsta de doar 34 de ani, șeful Secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Central de Boli Nervoase și Endocrinologice din București, singurul departament de acest gen din ţară. În 1952 este numit conferenţiar universitar, iar în 1963, profesor de
Neurochirurgie.

După numeroase eforturi, Constantin Arseni a reușit să extindă clinica la 80 de paturi. Spitalul de Neurochirurgie s-a dezvoltat rapid, abordând cele mai diverse aspecte ale patologiei sistemului nervos.

În 1964, numărul de paturi a ajuns la 220. În 1975, Arseni a redenumit Clinica de Neurochirurgie din București în Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Prof. Dr. Dumitru Bagdasar”, unitatea medicală fiind cel mai mare spital de neurochirurgie din Europa, cu 650 de paturi, constituind o încununare și o confirmare a valorii neurochirurgiei în cadrul specialităţilor medicale din România.

Cel mai performant centru neurochirurgical din ţară

Înţelegând nevoia pentru abordul interdisciplinar al pacienţilor, profesorul Arseni reunește sub acoperișul aceleiași clinici toate domeniile neurochirurgicale: traumatologie cranio-cerebrală, traumatologie spinală, chirurgia proceselor expansive intracraniene, neurochirurgie vasculară, chirurgia tumorilor și bolilor degenerative spinale, neurochirurgie pediatrică, neurochirurgie funcţională, neuro-recuperare și, desigur, neuro-terapie intensivă.

Cu timpul, clinica a fost dotată de profesorul Arseni cu echipament corespunzător cerinţelor europene din acea perioadă. Practic, era cel mai performant și modern Centru neurochirurgical din România.
Un alt element important în activitatea profesorului Arseni l-au constituit preocupările reale pentru cercetarea clinică și fundamentală, creând în cadrul Institutului de Neurologie, Neuropsihiatrie și Neurochirurgie un departament special pentru cercetare, pe care l-a dotat la standardele vremii.

Nu numai cercetarea a avut de câștigat, ci și metodele de investigaţie și tratament: un beneficiu imens a reprezentat dotarea cu un tomograf computerizat în anul 1982, acest lucru ridicând valoarea diagnostică și posibilităţile de urmărire în patologia neurochirugicală.

Activitatea Clinicii de Neuro­chirurgie în diferite domenii de specialitate a dus la editarea, sub coordonarea profesorului Constantin Arseni, a 56 de monografii și tratate de neurochirurgie, neurologie, neuro-recuperare și
terapie intensivă.

Profesorul Constantin Arseni a fost un chirurg dedicat, și-a practicat meseria cerând de la cei din jurul său atât cât oferea și el – maximul. A fost un creator de școală și un dascăl în adevăratul sens al cuvântului. Deși criticat pentru extremismul său didactic și pretenţiile pe care le ridica de la aspiranţii titulaturii de „neurochirurg”, profesorul Constantin Arseni preda Neurochirurgia „the hard way”, la modul exhaustiv și elitist.

Majoritatea șefilor de secţie din ţară din specialitatea neurochirurgicală sunt foști elevi de-ai lui. În semn de recunoștinţă pentru contribuţiile aduse sănătăţii poporului român, C. Arseni a fost ales membru al Academiei Române, în 1980, și președintele Academiei de Știinţe Medicale, în anul 1984.

Profesorul Constantin Arseni a fost un profesionist exemplar, un model de conduită ce va rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră, a neurochirurgilor și a neurochirurgiei românești, lăsând în urmă o moștenire greu de egalat pentru cei care l-auurmat.  A ecedat în 5 iulie 1994 la București.

Citiți și: Școala cantacuzinistă – 120 de ani în serviciul naţiunii române

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe