„Nu am văzut niciun portret al lui Socrate
Lalu, dar mi-l pot imagina ca pe un bătrân burtos, cu barba deasă şi albă,
veghind asupra palatului, fără încetare.“ Asta este fotografia ce rămâne în memoria celor ce ajung întâmplător să
citească blogul unei tinere din Piatra Neamţ. „Bătrânelul burtos, cu barba albă
şi ochi blânzi“, pe care şi-l imaginează bloggeriţa, îşi donase locuinţa
comunităţii locale spre a fi folosită în scop educativ, Palat al copiilor. Casele acestuia, din Piatra Neamţ şi Bucureşti,
au avut o soartă tragică. Cei care le-au avut în grijă nu au ştiut să le
conserve şi să le dea valoarea pe care o merită. Splendida casă Lalu din Bucureşti,
al cărui proprietar fusese anterior Ion Nanu-Muscel, ajunsese, după cum scria
Andrei Pippidi, „închisă şi pustie“, încât, doar privind imaginile din trecut şi
cele de astăzi putem vedea cum „se nimicesc amintiri“.
Socrate
Lalu s-a născut în anul 1875 la Piatra Neamţ şi a studiat medicina la
Paris. Teza de licenţă, „Étude de tabes
chez les deux conjoints“, a fost citată de P. Brouardel în „Traité de médecine et de thérapeutique“
(1905). Şi-a continuat studiile la Collège de France şi a susţinut o teză în ştiinţe,
sub conducerea lui Albert Dastre, remarcabila lucrare „Recherches sur la sécrétine et le mécanisme de la sécrétions
pancréatique“. A publicat „Epilepsie
expérimentale par augmentation de la concetration moléculaire du sang“
(1902), „Régulation osmotique des
liquides internes chez les echinodermes“ (1903), volumul „Contribution a l’étude de l’essence
d’absinthe et de quelques autres essences“ (1903), care evidenţiază, pe
baza experimentelor făcute în laboratorul de la Sorbona, acţiunea toxică a esenţei
de absint, în special, şi a celorlalte esenţe în general; în colaborare cu V.
Henri, de la Laboratorul de zoologie comparată din Villefranche-sur-Mer, a
efectuat cercetări de fiziologie comparată (1904); a mai publicat: „Études sur les colloïdes – action des
radiation du radium sur l’hémoglobine“ (1904), „Régulation osmotique des liquides internes chez les Holothuries“
(1910), „Sur le mode d’action de la
sécrétine“ (1911), „Etat physique du
sang et des centres nerveux sous l’influence des agents convulsivants“
(1912).
S-a căsătorit cu Emma Duckett, o americancă
ajunsă cu familia la Paris, care-şi pierduse părinţii într-un accident de tren.
Tânăra familie Lalu, împreună cu fiica lor, Edith Blanche Lalu, născută în Franţa,
s-a mutat la Piatra Neamţ. În 1913, Socrate Lalu a fost numit titular la
Catedra de farmacologie a Facultăţii de Medicină din Iaşi, pe care a condus-o
până în 1920, când s-a transferat la Facultatea de Medicină din Bucureşti, unde
a funcţionat până în anul 1940.
Era extrem de ataşat de studenţi, poate şi din
cauza pierderii fiului său Miti, iar aceştia îi arătau profesorului preţuirea
lor. Îşi manifesta regretul că mulţi dintre studenţii remarcabili „nu pot
deveni profesori“, îi susţinea mereu şi îi îndemna să aibă, pe lângă o pregătire
medicală temeinică, şi o aplecare spre cultură, convins fiind că medicul
trebuie să fie dublat de un om de spirit. Considera că studentul la medicină
trebuie să cunoască măcar limbile latină şi greacă. La pensionarea sa, survenită
mai devreme, în urma modificării legii învăţământului, cu greu s-a despărţit de
studenţi. În anul 1944, a trecut în eternitate.
Profesorul Socrate Lalu este un exemplu de mare
distincţie şi un spirit de o sensibilitate aparte în spaţiul academic românesc.
Prof. dr. Ostin C. Mungiu a iniţiat, în urmă cu câţiva ani, evocarea
profesorilor de farmacologie de la Facultatea de Medicină din Iaşi, iar în
biroul său se păstrează numeroase documente şi fotografii din trecutul
disciplinei. Adesea, când îl vizitez, revăd şi portretul pictat al profesorului
Socrate Lalu, cu ochelarii săi rotunzi, mustaţa deasă şi chipu-i radiind bunătate,
care parcă vrea să comunice prin pânza tabloului că, „fără mult control, fără
multă muncă, fără simţ critic şi fără simţul răspunderii, care constituie adevărata
cinste a omului de ştiinţă“, nu ajungem departe.