Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Istoria Medicinei

„Cel mai influent specialist în biologie celulară din toate timpurile“

Viața Medicală
Dr. Aurel F. MARIN miercuri, 12 decembrie 2012

Deocamdată singurul român laureat al Premiului Nobel pentru medicină sau fiziologie, George Emil Palade este, potrivit Wikipedia, cel mai influent specialist în biologia celulară. Cu toate acestea, profesorul Palade nu s-a manifestat doar în domeniul biomedical. Prin activitatea şi strădaniile sale, a contribuit decisiv la câştigarea Premiului Nobel pentru fizică, în anul 1986 şi a celui pentru chimie din 2009. Mai presus de acestea, el este principalul „geograf al celulei“. Un interviu cu acad. Laurenţiu M. Popescu.

Interviu cu acad. Laurenţiu M. Popescu

 

– Cine este, în esenţă, George Emil Palade?
– Pentru a răspunde, aş face uz de cea mai cunoscută şi influentă sursă de informaţie din epoca modernă – Encyclopaedia Britannica, al cărei motto este: „Facts matter“. În traducere liberă, numai faptele contează. Ei bine, articolul dedicat marelui savant începe cu două formulări. „Romanian born“, adică născut în România. „American cell biologist“, specialist american în biologie celulară. În esenţă, mixtura aceasta sofisticată, mai mult sau mai puţin întâmplătoare, devenită celebră în timp, este esenţa personalităţii profesorului Palade. Aş continua să răspund la întrebare, făcând apel şi la cea mai utilizată sursă de informare online, binecunoscuta Wikipedia. Acolo, prima frază despre profesorul Palade este: „The most influential cell biologist ever“. Uşor de tradus, în mare parte: cel mai influent specialist în biologie celulară. Acel „ever“ este ceva mai greu de tradus – „vreodată“ sau, printr-o licenţă, „forever“, pentru totdeauna... Partea interesantă este că această afirmaţie citată de Wikipedia a fost preluată dintr-un editorial publicat în Journal of Cellular and Molecular Medicine, în 2007, nr. 1, revistă al cărei redactor şef sunt.
 – George Emil Palade este singurul român laureat cu Premiul Nobel pentru medicină sau fiziologie. Ce însemnătate are acest fapt, în context internaţional?
  – Să vedem întâi care ar fi şansa unui om, în istoria recentă, de un secol şi ceva, de a câştiga un premiu Nobel. De la 1900 încoace, în strictă contemporaneitate – şi vă aduc aminte că Premiul Nobel se acordă începând cu 1901, cu două pauze scurte, în timpul Primului şi al celui de-al Doilea Război Mondial – ar fi trăit circa 15–20 de miliarde de oameni. Mai trebuie să se ştie că, din 1901 până în 2012 inclusiv, au fost 201 laureaţi ai Premiului Nobel pentru medicină sau fiziologie. Aritmetica simplă ne duce la o variantă statistică, în care, dacă am considera că şansele tuturor ar fi egale, cam unul la 100.000.000 de oameni are şansa să devină laureat al Premiului Nobel pentru medicină. Eu mă înclin în faţa acestor calcule şi aş îndrăzni să cred că gândirea noastră nu este pregătită să aprecieze concret ce înseamnă unul la o sută de milioane... Pe un alt palier de încercare de apreciere a valorii cuiva distins cu Premiul Nobel, m-aş referi la influenţa personalităţii respective asupra elevilor săi şi asupra altor domenii. Ca să fiu mai clar, aş începe relatând o întâmplare anecdotică, din urmă cu vreo 40 de ani. Un faimos om de ştiinţă din domeniul studiului metabolismului celulelor, Hans Krebs, a ţinut o conferinţă, undeva în Statele Unite. Cum „sportul naţional“ acolo este să pui întrebări inteligente la sfârşitul unei prelegeri importante, profesorul Krebs a fost întrebat de unul din studenţi: „Cum aţi obţinut Premiul Nobel pentru medicină?“. Răspunsul a fost foarte simplu. „Pentru că – a răspuns profesorul Krebs – profesorul profesorului meu a fost şi el laureat al Premiului Nobel şi pentru că profesorul meu a fost şi el laureat Nobel“. În această filiaţie, trebuie spus că unul dintre cei mai importanţi elevi ai profesorului Palade, e vorba de Günter Blobel, a fost distins, în 1999, cu Premiul Nobel pentru medicină, ca urmare a unor cercetări făcute în laboratorul profesorului Palade asupra mecanismelor de semnalizare a proteinelor. Sigur, un sceptic ar spune că influenţa profesorului Palade s-a manifestat doar în domeniul biomedical. Eu cred că ar fi o formă nefericită de scepticism, pentru că George Emil Palade, prin activitatea lui, prin studiile sale de microscopie electronică, a contribuit decisiv la acordarea, în 1986, a Premiului Nobel pentru fizică profesorului german Ernst Ruska, de la Heidelberg, cel care construia primul microscop electronic, la sfârşitul anilor ’20 – începutul anilor ’30 din secolul trecut. Paradoxul situaţiei este că acela care a construit aparatul pe care profesorul Palade l-a folosit cel mai intens a luat Premiul Nobel la 12 ani distanţă a posteriori. Dar şi în chimie a fost evidentă influenţa activităţii ştiinţifice a profesorului Palade. O pură întâmplare face ca Premiul Nobel pentru chimie, în 2008, să fi fost acordat unui cercetător care lucra în aceeaşi clădire cu profesorul Palade, americanul Roger Tsien, de origine chineză, care a descoperit o proteină specială utilizată în cercetare, faimoasa green fluorescent protein. Premiul a fost anunţat în aceeaşi zi de octombrie în care profesorul Palade păşea în eternitate. Dar şi în 2009, Premiul Nobel pentru chimie a fost acordat unui trio de cercetători: indianul Venkatraman Ramakrishnan, de la Cambridge, americanul Thomas Steitz, de la Yale, universitate pe unde trecuse pentru o lungă perioadă profesorul Palade, şi Ada Yonath, de la faimosul Institut Weizmann, din Israel. Acestora li s-a acordat Premiul Nobel pentru chimie cu următoarea motivaţie: „pentru studii asupra structurii şi funcţiei ribozomilor“. Dar ribozomii sunt tocmai particulele intracelulare descoperite de profesorul Palade, numite iniţial chiar „granulele Palade“, responsabile de sinteza proteinelor. Cele menţionate sunt ilustrative pentru difuzibilitatea, importanţa şi influenţa studiilor lui George Emil Palade în alte domenii decât cel biomedical. În planul cel mai general, chiar cu tente uşor filosofice, ar trebui să putem vorbi despre contribuţia profesorului Palade în cât mai puţine cuvinte – dacă este atât de importantă. Ceea ce a făcut profesorul Palade a fost, pur şi simplu, să întoarcă telescopul lui Galileo Galilei dinspre bolta cerească spre microcosmosul celulei. Este vorba de utilizarea microscopului electronic în studiul celulei. Descoperirile lui Galilei au schimbat, la vremea respectivă, fundamentele ştiinţei, filosofiei, religiei şi chiar ale societăţii. Profesorul Palade a schimbat biologia şi medicina. El este principalul geograf al celulei. Orice reprezentare, simplă sau complicată, a unei celule conţine date descoperite de George Emil Palade.
– Cum poate fi percepută influenţa profesorului Palade la scară naţională?
 – Dacă ieşim din idiomatic şi din pitoresc, există, în zona nepolitică şi extrasportivă, trei personalităţi care pot fi considerate ca exponente ale spiritului românesc. Este vorba de Constantin Brâncuşi, Eugen Ionescu şi George Emil Palade. Brâncuşi a schimbat fundamentele sculpturii moderne, Eugen Ionescu a schimbat teatrul modern, iar Palade a schimbat biologia şi medicina. Chiar dacă fiecare se exprimă printr-o reţetă proprie unică, ei au în comun acest lucru: sunt percepuţi ca având origine românească. Romanian born.
  – Profesorul Palade este fondatorul biologiei celulare...
 – Ar fi util să definim biologia celulară. În principiu, un domeniu al ştiinţei se defineşte prin două lucruri, prin obiectul studiat şi prin metodele utilizate. Dacă obiectul este celula şi mă uit cu microscopul obişnuit, domeniul se cheamă citologie. Dacă folosesc orice metodă de care dispun, pentru a studia celula, să înţeleg fenomenele din interiorul ei, aceasta este o atitudine, numită biologie celulară. Înţeleg biologia celulară în primul rând ca o atitudine, nu ca un domeniu. Dorinţă de a înţelege fenomenele de la nivelul celulei, încercarea de a înţelege corelaţia structură–funcţie.
– Conceptele au avansat şi astăzi vorbim de medicină celulară...
– O curiozitate ştiinţifică: biologia celulară a precedat definirea domeniului de medicină celulară şi moleculară. Preocuparea legată de faptul că la baza anumitor boli ar sta perturbări moleculare este relativ veche, din anii ’30. Nu sunt un adept al protocronismului, dar, în perioada 1933–1935, la Oxford, doi medici, unul faimos, profesorul de biochimie din acea vreme, sir Randolph Peters, împreună cu românul Nicolae Gavrilescu, un băcăuan care era, ca pregătire, fiziolog şi hidrolog, au introdus noţiunea de leziune moleculară, biochimică, luând ca exemplu carenţa de vitamină B1. Din păcate, publicul larg reţine mai degrabă formularea mult mai târzie, din 1949, a unui faimos chimist, Linus Pauling, dublu laureat Nobel, care a descoperit o formă anormală de hemoglobină în anemiile cu celule în formă de seceră. El este cel care a folosit extensiv noţiunea de boală moleculară. Revenind, putem spune că nu există vreo boală a organismului uman care să fie în afara celulelor, ceea ce îndreptăţeşte definirea medicinii celulare. Profesorul Palade este primul în lume care a creat un departament, o catedră, o specialitate – de medicină celulară. Şi acest lucru s-a întâmplat în 1990, când, mutându-se de la Universitatea Yale, a ajuns la Universitatea din California la San Diego, unde a înfiinţat departamentul de medicină celulară. Ca să vă faceţi o idee despre ce însemna departamentul de medicină celulară al profesorului Palade, în 2006, acesta cuprindea: 23 de cadre didactice (faculty), peste 100 de cercetători postdoctorali, aproximativ 50 de absolvenţi şi nu mai puţin de 80 de angajaţi în administraţie. Asemenea departamente de medicină celulară funcţionează astăzi în numeroase universităţi din Statele Unite, spre exemplu Universitatea Virginia, lângă Washington, sau în Arizona, dar şi în faimoasa Cleveland Clinic, cea mai profitabilă din SUA. În Europa, există asemenea departamente în Marea Britanie, dar şi în Europa continentală, spre exemplu în Danemarca. Cu un mic coeficient de mândrie, aş putea spune că al doilea departament de medicină celulară din lume a fost creat la Bucureşti. De altfel, provin dintr-o catedră – de histologie – care a fost înfiinţată în 1879, prin decret al primului ministru din acea vreme, Nicolae Kretzulescu; era a doua în lume, după cea din Paris. A doua catedră de medicină moleculară, ca şi revista Journal of Cellular and Molecular Medicine au fost create la Bucureşti.
   – Care ar fi mesajul, în încheiere?
  – Vreau să închei prin a cita cuvintele profesorului Günter Blobel, deocamdată singurul elev al lui George Emil Palade laureat al Premiului Nobel. În original, el scria: „I cannot imagine a greater mentor“. Am motive personale să mă asociez cu plecăciune acestui gând.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.