A avea o istorie, un blazon este o notă de
distincţie pe care neurochirurgia românească în ascensiunea ei o onorează. A
devenit aproape o tradiţie şi un sentiment de împlinire ca o disciplină medicală
ce a dobândit conştiinţa valorii de sine să simtă necesitatea de a-şi contura
evoluţia istorică cu etapele, cu personalităţile care au marcat dezvoltarea
specialităţii respective, cu reuşitele şi nereuşitele lor.
Profesorul
Nicolae Oblu s-a născut la 7 august 1912, în oraşul Olteniţa (judeţul Călăraşi,
pe atunci Ilfov), într-o familie modestă. A urmat cursurile Liceului
„Constantin Alimăşteanu“, din oraşul natal, pe care l-a absolvit în anul 1932.
Devine, în acelaşi an, student al Facultăţii de Medicină din Iaşi, unde este
coleg cu alte viitoare personalităţi ale medicinii româneşti de mai târziu:
acad. Radu Păun – internist, prof. dr. Gh. Chişleag – preşedintele Societăţii
de Radiologie din România, prof. dr. M. Diaconescu – şeful Clinicii a III-a
chirurgie din Iaşi, prof. dr. G. Petrescu – igiena muncii IMF Iaşi, prof. dr.
Petre Balmuş – şeful clinicii de balneologie din Iaşi şi Mărioara Tănăsescu
Niculescu – reputat hematolog ieşean.
Primii săi ani de studenţie sunt marcaţi de
personalitatea profesorului Gr. T. Popa, eminent anatomist, cu mari calităţi
didactice, cercetător de renume european, intelectual în cel mai desăvârşit
sens al cuvântului. Personalitatea profesorului Gr. T. Popa a marcat formarea
profesională a numeroase generaţii de studenţi, medicinişti din Iaşi şi Bucureşti.
Creator de şcoală, profesorul Gr. T. Popa era renumit pentru cercetările sale
în domeniul anatomiei şi fiziologiei sistemului nervos. În laboratorul său,
colaboratorii erau selecţionaţi cu severitate, îndepărtând cu eleganţă
non-valorile. Remarcat pentru calităţile sale, Nicolae Oblu, a fost selectat de
către profesorul Gr. T. Popa în colectivul său, unde a lucrat din anul 1936, ca
aspirant al laboratorului de anatomie descriptivă. Era epoca în care medicina
ieşeană constituia un reper pentru medicina românească.
În lumea studenţilor de vârf din ultimii ani
ai Facultăţii de Medicină, de o faimă deosebită se bucurau cursurile
profesorilor Ioan Tănăsescu la chirurgie, Ioan Enescu la cardiologie, precum şi
demonstraţiile neurochirurgicale ale profesorului Moruzi, care aborda pentru prima
dată sistemul nervos şi constituia o noutate (profesor Oblu – Memoriu). Studenţii eminenţi atraşi de
această nouă lume mergeau la Spitalul „Caritatea“ în zilele în care profesorul
Moruzi opera, să asiste în special la intervenţiile pe creier.
După terminarea facultăţii, dr. Nicolae Oblu
este inclus în activitatea laboratorului de anatomie, unde promovează ca
preparator din anul 1939, şef de lucrări din 1944, conferenţiar din 1949,
calitate în care a condus catedra de anatomie topografică şi chirurgie
operatorie, până în anul 1965. Este un fapt cunoscut că toţi marii chirurgi
interbelici s-au format lucrând o perioadă ca asistenţi la catedra de anatomie
topografică şi chirurgie operatorie. În acest cadru, profesorul Oblu s-a
preocupat în mod special de studiul anatomiei sistemului nervos, ceea ce i-a
permis să se alăture echipei profesorul Al. Moruzi ce contura o nouă
specialitate – neurochirurgia.
În paralel cu activitatea de anatomist,
datorită temperamentului, simte nevoia de a dobândi şi cunoştinţe de chirurgie
generală. În consecinţă, în anii 1938–1939 se angajează în serviciul de urgenţe
condus de dr. E. Lucinescu la Spitalul „Sf. Spiridon“ Iaşi, iar din 1939 până
în anul 1943, funcţionează ca asistent de clinică chirurgicală în cadrul
Spitalului de chirurgie al Casei Asigurărilor Sociale din Iaşi. În anul 1943,
se transferă în Clinica terapeutică chirurgicală a profesorului Moruzi, la
„Caritatea“. În acea perioadă, personalul clinicii era alcătuit din dr. Nicolae
Lupu, dr. V. Urbanovici – asistent, dr. P. Fiamboli – radiolog şi, ca interni,
dr. T. Banu, dr. Fr. Windhab, dr. G. Biese, dr. Cozărescu, la care se adaugă
dr. A. Batcu – extern.
La 1 iulie 1951, odată cu reforma
spitalelor, se reînfiinţează serviciul de neurochirurgie de sine stătător, care
se reinstalează în vechiul pavilion de la Spitalul „Socola“, fiind prevăzut cu
30 de paturi. Conducerea serviciului este încredinţată conferenţiarului N.
Oblu. În acest cadru, profesorul îşi organizează un colectiv din medicii tineri
ce au colaborat cu profesorul Moruzi: dr. M. Rusu, dr. Aurora Stanciu, dr. Izu
Schaecter, dr. Gh. Săndulescu, dr. T. Banu şi dr. Tr. Voicu – radiolog. Datorită
activităţii profesionale şi prestigiului profesorului N. Oblu, serviciul de
neurochirurgie se dezvoltă continuu, ca bază materială, personal şi preocupări
neurochirurgicale. În anul 1959, serviciul de neurochirurgie se extinde cu 20
de paturi destinate cazurilor cu potenţial septic şi o sală destinată intervenţiilor
septice. În 1961, profesorul Oblu creează secţia de reanimare şi terapie
intensivă, condusă de către dr. A. Pop, ce-l avea colaborator pe dr. Carol
Mozes. Preocupat de abordarea a noi domenii de patologie neurochirurgicală, în
anul 1963, realizează serviciul de explorări neurofiziologice, condus de dr. I.
Petrovanu şi dr. Veronica Cozma.
Datorită prestigiului profesional, didactic şi
ştiinţific câştigat, serviciul de neurochirurgie devine clinică de
neurochirurgie, sub conducerea profesorului N. Oblu.
Desfăşurând o energie puţin obişnuită,
profesorul N. Oblu a dovedit că, pe lângă un mare profesionist, este şi un
organizator de geniu. Îşi încoronează activitatea de o viaţă realizând primul
spital de neurochirurgie din România, de nivel european, la Iaşi, inaugurat la
data de 12 octombrie 1972. În realizarea acestui obiectiv, profesorul N. Oblu a
fost susţinut de către rectorul IMF Iaşi, Oscar Francke – un vechi susţinător
al ideii de neurochirurgie în Iaşi, de către directorul Direcţiei Sanitare,
profesorul Valeriu Rugină, şi primul secretar al judeţului Iaşi, Ion Potop.
Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi devine prima şi cea mai mare unitate de
acest gen din ţară. Acest spital a reprezentat concepţia proprie a profesorului
N. Oblu, fără să aibă un model străin de organizare. În realizarea construcţiei
spitalului, profesorul Oblu a urmărit ca un adevărat inginer constructor
fiecare etapă din construcţia sa.
Clinica de neurochirurgie, dotată cu 152 de
paturi de spitalizare, a fost prevăzută cu cinci săli de operaţie, serviciu de
primire urgenţe, laboratoare anexe, spaţii de învăţământ (amfiteatru, săli de
lucrări practice, bibliotecă, filmotecă, muzeu de anatomie patologică,
laborator de chirurgie experimentală). În ceea ce priveşte dotarea cu aparatură
medicală, nu a precupeţit niciun efort şi nicio relaţie pentru ca spitalul să
fie dotat cu tot ce putea să ofere sistemul socialist al vremii.
Personalitate cu un mare orizont şi o bună
concepţie organizatorică, profesorul Oblu s-a preocupat de umanizarea spaţiului
de spitalizare: a decorat saloanele şi laboratoarele cu tablouri, a creat
cabinete de frizerie şi coafură pentru bolnavi şi salariaţi, cantină pentru
salariaţi, a realizat un impresionant spaţiu verde în jurul spitalului, teren
de sport etc.
La momentul inaugurării, personalul medical al
clinicii era alcătuit din: prof. dr. N. Oblu, dr. M. Rusu – medic primar;
medici specialişti: dr. Aurora Stanciu, dr. Gh. Săndulescu, dr. Th. Obreja, dr.
N. Cozma; medici secundari: dr. H. Aldea, dr. N. Boicu, dr. R. Lăcătuşu, dr. C.
Robu, dr. N. Ianovici, doctorand cu frecvenţă.
Preocupat de ridicarea nivelului profesional
al colaboratorilor, profesorul N. Oblu s-a îngrijit ca aceştia să beneficieze
de schimburi de experienţă în diversele centre medicale din ţară şi din Europa şi
să fim o prezenţă constantă şi de referinţă la toate manifestările ştiinţifice.
Activitatea sa practică şi ştiinţifică a creat împreună cu colectivul clinicii
o notă de originalitate a Şcolii de neurochirurgie din Iaşi prin modul de soluţionare
şi abordare a unor capitole de patologie: • traumatologia craniocerebrală (plăgile
craniocerebrale, dilacerarea cerebrală focalizată – M. Rusu, fistulele LCR
cranio-nazale posttraumatice – N. Ianovici, 1978) • patologia degenerativă a
coloanei vertebrale lombare (H. Aldea) • importanţa examenului clinic în
stabilirea diagnosticului neurochirurgical • pledează pentru valoarea abordului
limitat al leziunilor discale prin hemilaminectomie unilaterală şi abord minim
• patologia vasculară cerebrală: hematomul intracerebral primar (Th. Obreja –
1980) • iatroistoriografia specialităţii şi a evoluţiei ideilor în patologia
neurochirurgicală: „Momente din istoria neurochirurgiei româneşti“ (C. Arseni,
H. Aldea, Ed. Academiei, 1988) • studii fundamentale asupra: ligamentului
galben, herniei de disc intrafamiliale, primele studii de microscopie
electronică a ţesutului discal herniat (H. Aldea, 1997).
Activitatea ştiinţifică,
didactică şi profesională a profesorului Nicolae Oblu în cadrul Universităţii
de Medicină Iaşi a fost recompensată printr-o serie de titluri şi funcţii: • şef
al catedrei de neurologie, endocrinologie, psihiatrie şi neurochirurgie, în
1964 • vicepreşedinte al comitetului de conducere a societăţii de neurologie şi
neurochirugie, Bucureşti, 1973 • membru al Federaţiei Mondiale de Neurologie
(Londra) • membru al comitetului de cercetări pentru neurologia industrială
(Praga, 1973) • medic emerit al RSR (1964). Toate aceste titluri vin să
contureze personalitatea ştiinţifică şi profesională a profesorului Oblu.
Din lucrările ştiinţifice ale profesorului
Oblu, menţionăm câteva monografii: • Tratat de anatomie (angiologie, glande
endocrine, sistem nervos şi organe de simţ), colaboratori – Iagnov I., Rusu M.,
Repciuc N.; Editura Pedagogică, Bucureşti) • Gumma of the Brain – Oblu N.,
Handbook of Clinical Neurology, vol 18, Editura P. Y. Vinken şi G. E. Bruyn
North-Holland Publishing Company, Amsterdam, Olanda, 1975 • Ateroscleroza
cerebrală – Oblu N., Pollingher Beno şi Rusu M., Editura Junimea, Iaşi, 1976. •
Fistulele lichidiene cranio-nazale posttraumatice – Oblu N. şi Ianovici N.,
Editura Junimea, Iaşi, 1967.
Pensionat abuziv, a fost urmărit de regretul
că nu a reuşit să îşi vadă realizat un ultim şi modern proiect: realizarea unui
heliport pentru a asigura asistenţa de urgenţă a politraumatismelor cu implicaţii
neurochirurgicale. Creator de şcoală în cel mai adânc sens al cuvântului,
profesorul Nicolae Oblu nu a precupeţit niciun efort pentru ca neurochirurgia
ieşeană să dobândească strălucirea profesională şi prestigiul actual.
Alături de profesorul Constantin Arseni,
profesorul Nicolae Oblu este creatorul Şcolii moderne de neurochirurgie din
România. Prof. dr. N. Oblu a făcut parte din acea pleiadă de mari neurochirurgi
pătimaşi – H. Cushing, V. Dandy, Cl. Vincent şi H. Olivecrona – care au trăit
pentru şi numai prin neurochirurgie.
