Primul domn fanariot al Ţării Româneşti (anul 1716), Nicolae Mavrocordat, și-a petrecut doi ani într-o relativă captivitate în Transilvania, după ce la doar zece luni de domnie a fost făcut prizonier de austrieci chiar la Bucureşti. Eliberat în 1719, acesta a mers la Constantinopol, unde a obţinut o nouă numire la cârma Ţării Româneşti. A revenit în noua domnie însoţit de oameni de încredere şi de prieteni constantinopolitani. Printre aceştia s-a numărat și Dimitrios Gheorgulis Notaras, nepotul de frate al lui Hrisanthos Notaras, patriarhul Ierusalimului.
Născut spre 1685 la Trikala (lângă Corint), Dimitrios Gheorgulis Notaras a studiat la Academia Patriarhală din Constantinopol. Tutorii acestuia, patriarhii Ierusalimului, Dositheos şi apoi Hrisanthos, au vegheat asupra relaţiilor sale, astfel că el a făcut cunoştinţă cu familiile greceşti importante din Constantinopol, precum cea a Mavrocordaţilor, legându-se mai ales de Nicolae, care era de aceeaşi vârstă. Pentru completarea educaţiei, a fost trimis să studieze la bunele şcoli din Padova şi Paris, unde nepotul va fi interesat mai cu seamă de filosofie și de medicină. La întoarcerea din Occident, începând cu 1712, Dimitrios a fost încurajat de unchiul său să fie foarte activ în chestiunea raporturilor dintre ortodocşi şi catolici referitoare la Locurile Sfinte.
Sfătuit și de Hrisanthos, doctorul Dimitrios Gheorgulis Notaras a consimţit să se alăture Curţii lui Mavrocordat de la Bucureşti şi a părăsit ţărmurile Cornului de Aur pentru verdeaţa păşunilor carpatine. Mavrocordat îl numise medicul său personal, dar conta şi pe celelalte calităţi intelectuale ale lui Notaras. Astfel, una dintre primele sale cereri a fost să-i prefaţeze cartea „Despre îndatoriri”, pe care o publică la sfârşitul lui 1719 cu versuri ale doctorului său personal.

Hrisanthos îi recomandase lui Dimitrios ca la început, pentru o rapidă adaptare la obiceiurile locale, să se apropie de Ioannes Comnenos – cel ce fusese doctorul Curţii lui Brâncoveanu, dar, din nefericire, acesta va deceda la sfârşitul anului. La Bucureşti, Dimitrios nu s-a simţit deloc descumpănit, dându-şi repede seama că, la fel ca la Constantinopol, prietenul său, devenit domnul Valahiei, era înconjurat de persoane care, într-un fel sau altul, erau legate de unchiul său. De altfel, în 1719, Marcos Porphyropoulos, profesor la Academia Domnească, scria din Bucureşti: „Tot Fanarul este aici, eu am uitat de mult Constantinopolul”. Când Dimitrios Gheorgulis Notaras a ajuns în Ţara Românească, avea cam 35 de ani, era văduv și avea un băiat, Andreas, pe care îl destinase medicinei, dar care nu părea să fie atât de asiduu la învăţătură la Padova pe cât ar fi dorit tatăl său. Dimitrios s-a recăsătorit la Bucureşti, alegându-şi soţia, pe Bălaşa, fiica uneia dintre cele mai bogate și mai vechi familii din Valahia, cea a spătarului Bunea II Grădişteanu, mare-ban al Olteniei și fost trimis special la Poartă. Integrarea sa în familia Grădişteanu s-a făcut destul de repede, mai ales că el se va găsi, prin forţa lucrurilor, amestecat în raporturile conflictuale dintre o parte a acesteia și Mavrocordat.

În slujba sănătăţii

În momentul sosirii doctorului Dimitrios Notaras la Bucureşti exista un singur spital, fondat la începutul veacului de un membru al familiei Cantacuzino – Spitalul Colţea. Acest spital era totuşi un adevărat complex medical cu câteva pavilioane, cu zeci de paturi fiecare, o şcoală, o biserică şi locuinţe pentru personalul medical și pentru profesori.
Între timp, s-a construit un al doilea ansamblu medical, în interiorul căruia funcţiona chiar și o şcoală pentru surdo-muţi. Spitalul avea propria farmacie care prepara leacuri sub supravegherea unui farmacist polonez. De aproape 50 de ani, domnii şi Curtea domnească beneficiaseră de serviciile altor iatrofilosofi greci: Iakobos Pylarinos, Pantaleone Kaliarkis sau deja numitul Ioannes Comnenos, care a pus, de altfel, bazele învăţământului medical în Principat.
Dimitrios Notaras, ca și ceilalţi doctori care au slujit la Curtea Domnului, însoţea şi trupele în timpul campaniilor militare, având la dispoziţie un serviciu de ambulanţe: căruţe și ajutoare, serviciu care fusese dezvoltat pe timpul lui Brâncoveanu. Pentru serviciile sale, medicul Domnului primea o remuneraţie fixă anuală, plătită în două tranşe: primăvara şi toamna. Această sumă era de 1.000 de taleri la începutul domniei lui Brâncoveanu, dar, 20 de ani mai târziu, ţinând seama și de legăturile privilegiate dintre Mavrocordat şi Notaras, aceasta trebuie să fi fost mai importantă. La ea se adăugau cai pentru deplasări și diferite cadouri, cum ar fi stofe şi blănuri de preţ. Priceperea sa medicală o punea şi în serviciul unchiului său, căruia adeseori îi prescria, în corespondenţa lor, leacuri şi sfaturi pentru reumatismul de care acesta suferea.
La opt ani de la înscăunare, Nicolae Mavrocordat a dat capitalei Ţării Româneşti unul dintre cele mai mari ansambluri monastice orientale, Mănăstirea Văcăreşti, la a cărei sfinţire (24 septembrie 1724) doctorul Notaras a asistat. Cu un an înainte, Mavrocordat decisese refacerea paraclisului bisericii Mitropoliei şi i se adresase pentru a compune în versuri greceşti pisania ce urma să fie pictată deasupra uşii de la intrare, vizibilă şi astăzi.
Moartea, din cauza ciumei, a Domnului şi prietenului său l-a afectat mult pe medicul Dimitrios Notaras şi, încetul cu încetul, s-a îndepărtat de Curte, păstrând totuşi bune relaţii cu Constantin, fiul și succesorul lui Nicolae Mavrocordat. Doctorul Notaras va practica timp de mai mulţi ani (1732–1737) la Spitalul Colţea, dar avea şi o clientelă particulară, pe care o vizita în mod regulat, înscriind şi onorariile primite. O perioadă de activitate intensă a urmat puternicului cutremur din 31 mai 1738, care a provocat o mare panică, a distrus o parte din oraş şi a făcut multe victime, răniţi și morţi.

Întemeietorul branşei româneşti a familiei, devenită Nottara

Activităţile profesionale din Capitală nu l-au împiedicat pe doctorul Notaras să se ocupe și de administrarea bunurilor familiei. Ca şi alte familii greceşti, el poseda în afara Bucureştiului mai multe proprietăţi provenind din bogata dotă a soţiei sale sau achiziţionate ulterior. Viaţa în Valahia a învăţatului doctor nu a fost simplă, el s-a recăsătorit de trei ori în 22 de ani şi, din patru căsătorii, sunt cunoscuţi patru descendenţi: Andreas, Constantin, Smaranda şi Radu. Despre primul, născut probabil la Constantinopol, nu există nicio dovadă că ar fi venit în Principat. Cu cea de-a doua soţie, Bălaşa Grădişteanu, i-a avut pe ceilalţi trei copii cunoscuţi. Constantin şi Smaranda se vor înrudi cu alte familii boierești româneşti, Dudescu şi, respectiv, Kreţulescu, dar Radu nu este documentat decât cu rangul său boieresc de ceauş, adică responsabil cu vânătorile domneşti.
Anul morţii lui Dimitrios Notaras pare a fi 1741, după 1 noiembrie, când i-a dictat preotului Dosoftei un testament pe care, fiind probabil grav bolnav „şi neputând iscăli cu mâna” (paralizie?), l-a adeverit cu „pecetea în faţa unor martori vrednici de încredere”: fiul său Constantin şi egumenul Mănăstirii Sărindar.

Testamentul arată un parcurs matrimonial foarte divers. După moartea Bălaşei, doctorul se căsătorise cu o Maria, dar nu pentru mult timp, pentru că va rămâne văduv pentru a treia oară. Notaras va lua o a patra soţie, Sanda, care, pe lângă o salbă cu mărgăritare, rubine şi smaralde, a primit şi sarcina de executor testa­mentar.

El a fost înmormântat alături de Bălaşa Grădişteanu, prima sa soţie româncă, la Mănăstirea Sărindar, care se găsea pe locul actualului Cerc Militar Naţional. Printre iluştrii săi urmaşi au fost înalţi funcţionari, magistraţi, scriitori, actori şi muzicieni, dar numai doi doctori.

Printre pasiuni, istoria și geografia

Dimitrios Notaras, în afara activităţilor de medic și consilier, avea și alte preocupări, consacrându-se mai ales istoriei şi geografiei. În câteva scrisori din corespondenţa regulată dintre Mavrocordat și Hrisanthos, primul apreciază interesul pentru arheologie şi, în general, erudiţia nepotului patriarhului. În timpul său liber, a tradus, înainte de 1726, din latină în greacă, un tratat de geografie, intitulat „Scurtă descriere a sferei terestre”, al cărei autor este necunoscut. Lucrarea, odată terminată, i-a dedicat-o lui Grigore II Ghika, pe atunci mare-dragoman al Porţii care, ulterior, va domni în Principate de mai multe ori.
Opera următoare a fost tot o traducere, de data aceasta din franceză în greacă, a unei liste de împăraţi bizantini.
Hrisanthos Notaras, patriarhul Ierusalimului, savant teolog, remarcabil astronom, desăvârşit geograf și una dintre personalităţile majore ale lumii intelectuale, politice și religioase ale elenismului vremii sale, s-a stins la 7 februarie 1731. Dispariţia unchiului său a fost o altă lovitură grea, mai ales că, ştiindu-l bolnav, el plecase spre Constantinopol, unde a ajuns cu două zile prea târziu.