Trebuie remarcată, în acest domeniu, personalitatea primei femei chirurg din România, dar foarte probabil și din Europa, dr. Marta Trancu-Rainer. În timpul Primului Război Mondial, a fost mobilizată cu gradul de maior și a preluat conducerea a trei spitale de campanie: spitalul Colţea, spitalul de chirurgie instalat la Palatul Regal din Calea Victoriei și spitalul de la Școala de Poduri și Șosele, destinat răniţilor de război.

În memoriile sale, își prezintă importanta activitate de chirurgie generală, de ortopedie și de ginecologie, precum și o serie de cazuri operate cu competenţă neurochirurgicală. În anul 1917 citează lapidar următoarele cazuri neurochirurgicale operate: trepanaţia fosei cerebeloase; craniectomie (?); trepanaţia sinusului frontal (?) cu enuclearea globului ocular subiacent la un adolescent.

În anul 1918 scria: „Am făcut o trepanaţie pentru o fractură cu înfundare, la care s-a făcut o cranioplastie «cu o grefă osoasă».” Tot în acea perioadă, Marta Trancu-Rainer publică în limba franceză „Dare de seamă asupra chirurgiei de război” în care, probabil, a prezentat detalii asupra cazurilor operate, lucrare pe care nu am avut posibilitatea să o cercetăm.

Principalul sprijin al lui Bagdasar

Dr. Florica Ciumetti-Bagdasar s-a născut la 24 ianuarie 1901, în Bitolia, într-o familie macedoromână. În anul 1927, însoţindu-și soţul, pe doctorul Dumitru Bagdasar în clinica dr. H. Cushing, a primit o bursă Rockefeller, pentru a studia la Harvard University o specialitate nouă în SUA – patologia neuropsihică a copilului. Întoarsă în ţară, devine principalul sprijin neurochirurgical al doctorului Bagdasar, asistându-l la toate intervenţiile efectuate.

Din aprilie 1931 și până în anul 1933, Bagdasar a efectuat în Spitalul Carol al II-lea din Cernăuţi 149 de intervenţii neurochirurgicale (printre care 24 de puncţii ventriculare, 33 de compresiuni subtemporale, 17 decompresiuni în zona rolandică, 28 de volete frontoparietale, 20 de laminectomii). În toată această activitate a fost asistat numai de dr. Florica Bagdasar, veritabil secundar.

Activitatea sa neurochirurgicală este demonstrată indirect și de numeroasele comunicări știinţifice, în cadrul cărora Florica Bagdasar a colaborat de facto la lucrările publicate de soţul ei, a cărui probitate știinţifică nu poate fi pusă la îndoială.

După trecerea în nefiinţă a acestuia, în vara anului 1946, preia funcţia de ministru al Sănătăţii, dar și înalte funcţii în administraţia de stat comunistă: deputat în Marea Adunare Naţională (1946-1952), membră în Comisia de Pace de la Paris (1947), vicepreședinte al Crucii Roșii, într-o perioadă extrem de grea politic și economic, unde a avut rezultate remarcabile în asistenţa medicală.

Dobândește titlul de conferenţiar de psihiatrie în UMF București. În pofida acestor realizări, este destituită, urmând o perioadă neagră, în care a cunoscut adevărata faţă a comunismului de sorginte sovietică. Trece în lumea umbrelor la 19 decembrie 1978, asistată de fiica sa, Alexandra Bellow, refugiată în SUA.

Descendenta unei distinse familii

Doctor Maria Maniu-Niculescu s-a născut în București, la 26 ianuarie 1893, și este descendenta unei distinse familii de vechi intelectuali. Absolventă eminentă a Facultăţii de Medicină din Paris, și-a susţinut în mod strălucit teza de doctorat Sindroamele dureroase prin alterarea releelor celulare ale sensibilităţii, fiind premiată cu Medalia de Argint. Externă prin concurs a spitalelor din Paris, a lucrat în serviciile cunoscuţilor neurologi Octave Crouzon (1864-1938), Pierre Marie (1853-1940), Charles Foix (1882-1927).

Revenită în ţară, devine colaboratoarea profesorului Gheorghe Marinescu. Împreună cu soţul ei, Ion T. Niculescu (1895-1957), a desfășurat o importantă activitate știinţifică, fiind elogiaţi european pentru cercetările lor privind morfologia și patologia sistemului extrapiramidal.

Într-un caiet personal, păstrat în arhiva Institutului de Igienă din București, Maria Niculescu prezintă cazurile clinice la care l-a asistat pe dr. Dumitru Bagdasar, menţionând Operaţii de neurochirurgie la care am ajutat eu. Sunt consemnate cazurile asistate, adevărate foi de observaţie, realizate de un rezident de neurochirurgie. Se notează diagnosticul, tehnica operatorie, evoluţia și chiar onorariul încasat.

Ultimul caz la care Maria Niculescu l-a asistat pe doctorul
Dumitru Bagdasar este menţionat în martie 1940. Cazurile la care dr. Maria Niculescu l-a asistat pe dr. Bagdasar proveneau din întreaga patologie neurochirurgicală.

Viitorul decis de o intervenţie

Doctor Sofia Ogrezeanu-Ionescu a absolvit cursurile Facultăţii de Medicină din București în anul 1945 și a obţinut licenţa în medicină în 1946. Din anul 1943, intră în echipa profesorului Bagdasar, alături de dr. Constantin Arseni (1936) și dr. Ionel Ionescu (1942), în calitate de intern.

În anul 1944, aflată în situaţia de a trepana în urgenţă un copil, asistată de pe margine de dr. Dumitru Bagdasar, își dovedește profesionalismul, iar această intervenţie îi va decide viitorul profesional. Timp de 25 de ani, dr. Sofia Ionescu a lucrat ca prim asistent al profesorului Arseni în Secţia de Tumori cerebrale, iar în următorii 22 de ani în Secţia de Patologie vertebromedulară, independentă, ca medic primar. În anul 1954 devine medic primar neurochirurg.

Pe lângă activitatea neurochirurgicală susţinută (23 de intervenţii pe zi), desfășoară și o intensă activitate știinţifică, ce însumează circa 120 de articole și comunicări prezentate, în perioada anilor 1957-1987, în calitate de prim colaborator al profesorului Arseni.

În perioada de activitate a efectuat circa 20.000 de intervenţii. S-a preocupat în permanenţă de a găsi noi soluţii în rezolvarea unor capitole de patologie. Este primul neurochirurg român care a introdus tehnica Torkildsen în tratamentul hidrocefaliei.

Pentru întreaga activitate, dr. Sofia Ionescu a devenit membru emerit al Academiei de Știinţe Medicale din România, în 1997, dar i s-au decernat și numeroase alte distincţii (20 de diplome și 10 medalii). Activitatea sa a fost încununată cu distincţia acordată de Organizaţia Internaţională a Sănătăţii: „Prima femeie neurochirurg din lume”.

Membră în „echipa de aur”

O personalitate energică, cu o mare putere de muncă, pasionată de neurochirurgie, pe care a abordat-o cu talent, dr. Aurora Stanciu a fost inclusă în „echipa de aur” a profesorului Nicolae Oblu de la Spitalul Socola (alături de dr. M. Rusu și dr. Tr. Banu), în 1952.

S-a încadrat impecabil în activitatea colectivului, abordând întreaga patologie neurochirurgicală clasică. În calitate de colaborator, a participat la redactarea a numeroase comunicări știinţifice ale profesorului Oblu, împreună cu profesorul Mircea Rusu.

S-a preocupat în mod special de chirurgia epilepsiei, redactând în cursul anului 1971 lucrarea de doctorat Epilepsia posttraumatică, sub conducerea profesorului Tibor Andrásofszky – Clinica de neurochirurgie Tg. Mureș. Alături de „echipa de aur” a Clinicii a participat la formarea tinerei generaţii din 1971 de neurochirurgi. A fost pensionată în anul 2003, rămânând în memoria serviciului ca o persoană autoritară și bună profesionistă.

Încă din anul 1943, ca medic intern prin concurs, dr. Lenke Horvath se
dedică neurochirurgiei, lucrând în secţia de neurochirurgie a Spitalului Caritas din București. Din anul 1950 lucrează ca medic primar în Spitalul de stat nr. 9 Prof. Dr. Gh. Marinescu, în prezent Spitalul „Bagdasar-
Arseni”. Face parte din cea de-a doua generaţie de medici care s-au alăturat echipei profesorului Constantin Arseni, din anul 1950: dr. N. Petrariu, dr. Ștefan Grigorovici și dr. Verone Marinescu.

În timp, preocupările sale de neurochirurgie se îndreaptă către patologia neurochirurgicală infantilă, care devenise o realitate, și pentru care profesorul Arseni nu avea mare disponibilitate. Odată cu înfiinţarea noului Spital de Neurochirurgie în 1974, preia conducerea Secţiei de Neurochirurgie Infantilă, în care va desfășura o susţinută activitate operatorie.

Colaborator abil cu dificilul profesor Arseni, a contribuit la viaţa clinicii atât pe plan profesional, cât și pe plan știinţific, fiind cooptată la realizarea a numeroase comunicări știinţifice și monografii. În calitate de șef de lucrări, a fost membră în numeroase comisii de promovare a multor generaţii, dovedind obiectivitate și multă colegialitate.

Aceste doamne, prin activitatea lor, au contribuit la cunoașterea patologiei sistemului nervos și la definirea noii specialităţi în cadrul chirurgiei generale – neurochirurgia.