Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Istoria Medicinei

Ești durere, frate!

     Cine se gândește, atunci când vede pe cineva vorbind, că personajul din fața sa îi va marca existența? Evident, nici eu nu m-am gândit. De fapt, nici nu-mi prea amintesc ce-oi fi cugetat în acea zi de octombrie 1993, când, în fața unor sute de proaspeți foști liceeni și recent mediciniști, a apărut un profesor cu barbișon și pălărie mare, interesant îmbrăcat și cu o eșarfă roșie aruncată în jurul gâtului. Și, extrem de zâmbitor. Pesemne că au fost discursuri despre semnificația profesiei în antecamera căreia tocmai intram, dar, îmi este vie în memorie prezentarea acelui profesor. Era altfel, pășea distinct, interacționa cu sala diferit și, pe moment, am crezut că sunt într-o sală a unui teatru. Mă aflam într-o bancă din mijlocul aulei Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, printre necunoscuți, stingher, dar bucuros că sunt parte a unei comunități pe care o credeam importantă. Mă înrolasem în cioporul celor mândri că se pregătesc pentru „cea mai nobilă meserie din lume”. Și auzeam vorbe frumoase despre ea, și, mai ales prezentate într-un mod special.
     Pe acel profesor îl zăream aproape zilnic în curtea universității. Barbă, pălărie, lavalieră colorată... devenise un reper de care ne prindeam, noi, cei veniți de prin toate colțurile țării, unii mai legați de părinți decât alții, dacă-i aveau, alții bucuroși că au scăpat de acasă, însă, toți pâlpâind în aceeași nebuloasă.
     În anul patru mă decisesem să aleg specialitatea în care urma să-mi definitivez lucrarea de licență. Și am ales ortopedia. Participam la intervenții importante, mergeam cu ortopezii la conferințe și cu vaporașul, însă, îndrumare, ioc! Am adunat eu material despre artroplastia necrozei aseptice de cap femural, însă simțeam nevoia unui coordonator. Îl aveam, dar el avea de operat! Să nu mai lungesc vorba (era să scriu oasele) și să vă spun că, așa cum vă așteptați, am bătut la ușa cabinetului personajului meu.
     Îngropat într-un fotoliu, nu se prea vedea de vrafurile de hârtii și volume ce-l înconjurau ca o fortăreață. M-a poftit înăuntru și, ce mai tura-vura, căzurăm la învoială să mă preia, în calitate de coordonator al tezei de licență, cu... atenție... o lucrare despre durere! Din acel an, 1997 (realizez, acum, când scriu aceste rânduri), s-au adunat două decenii de când durerea e o constantă în viața mea. Mă refer la viețuirea științifico-literară.
     Profesorul Ostin C. Mungiu a trasat în existența mea câteva semne. Așa cum o face, cu creta, pe minuscula-i tablă atârnată pe spatele ușii cabinetului său, când își notează diverse gânduri sau niscaiva date. L-am însoțit în multe locuri, cu ocazii diferite, plăcute și incomode, l-am văzut înconjurat de oameni care-l admirau și i-am auzit pe mulți sterili vorbindu-l de rău. Însă, cel mai mult am admirat capacitatea sa de a pluti deasupra tuturor miasmaticilor și de a-și urma drumul: edificarea algeziologiei în România. Trecea de la șobolani, înspre gândirea patristică, de la publicarea tratatului despre durere, înspre organizarea unui mare târg de ceramică, de la o prelegere despre terapia opioidă, înspre poezia lui Topîrceanu. M-a magnetizat această capacitate de a îmbrățișa întregul.
     Mi-a fost ghid în diverse călătorii științifice de conturare a unor volume, evident despre durere, dar a și fost ghiduș, în multe rânduri. Am finalizat teza de licență și, nu l-am ascultat să rămân la Disciplina de farmacologie. Atunci eram dominat de ideea că numai chirurgia mi-e dat să-mi fie însoțitoare a vieții. M-a extras poznaș din bisturologia tecuceană și m-a făcut unul dintre copiloții Asociației de Algeziologie din România. L-am necăjit când am decis să ies din casa părintească a experimentului pe animale, să rămân cu durerea în plan filosofic și să pătrund în conacul istoriei medicinii. L-am amărât atunci. Dar, simt că m-a iertat.
     Fiecare op pe care l-a publicat mi l-a oferit, l-am recenzat, în general în această publicație, pe care știu că o îndrăgește, și orice volum pe care l-am editat sau scris l-a însoțit cu o prefață, o recenzie sau o recomandare publică. Mă bucur să-i văd zilnic mașina în fața universității, cu șapca-i albă mereu îndărătul lunetei. Un amic hâtru, atunci când suntem împreună și trecem pe lângă automobilul părintelui durerii din România, mereu îmi spune: „Are șapca de la vreun film de-al lui Cristi!”.
     Cu sau fără chipiu, cu nonconformismu-i vestimentar asumat, profesorul Mungiu e „jos pălăria!”. N-a abandonat corabia niciun moment. Mulți dintre colegii săi așteaptă lunar poștașul. El e când în castelul central al navei, când pe punte și continuă să străbată oceanele durerii, chiar dacă sunt învolburate și țărmul îndepărtat, fără strop de speranță. E unul din rarii universitari din câmpul medicinii, care a înțeles că omul e mai mult decât meseria sa, că viața profe­sională nu are un liman, la care odată ajuns, te descalți, te lungești pe jos, îți pui clopul pe ochi și aștepți să vină somnul de-a pururea.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.