Doctor
în medicină şi chirurgie cu teza „Contribuţie la studiul anatomiei patologice a
leprei“ (1898), fost intern în spitalele bucureştene, preparator în laboratorul
de histologie, şef de laborator al unei clinici medicale, colaborator al prof.
G. Assaky, dr. Lucreţia Mocuna Sion este una din figurile luminoase ale
obstetricii şi ginecologiei din România. Sfârşitul de secol XIX a oferit
istoriei medicinii nume importante de femei medic precum Maria Cutzarida-Crătunescu,
Pulcheria şi Olga Conta, Maria Dumitrescu, Marcela Pompilian, Olga Sacară-
Tulbure,
Ecaterina Arbore-Ralli, Elena Proca, Virginia Alexandrescu, Elena Manicatide,
Maria Alexandrescu, Eufrosina M. Slăvcescu, Elena Densuşianu Puşcariu, Marta
Trancu Rainer, Aspasia Macarovici sau Olimpia Ciudin.
Multe
din aceste doamne-medic au studiat sau vindecat boli de femei, deoarece femeia-medic „poate înţelege mai bine nuanţele
suferinţelor proprii sexului ei şi va putea să le combată cu mai multă
autoritate şi competinţă, prin încrederea ce inspiră, prin cunoştinţa şi
practica ce posedă din experienţa sa personală. Cu alte cuvinte, fiind în măsură
de a cunoaşte mai bine psihologia, fisiologia şi patologia sexului său, va şti
de a potrivi mijloacele, de care să se servească în ameliorarea şi combaterea
nenorocirilor şi boalelor femeieşti.“ (Adela L. Herşcovici, Femeia-medic. Studiu de deontologie medicală,
Iaşi, 1904 p. 144).
În
sala de operaţii, dr. Lucreţia Mocuna Sion, mânuia bisturiul cu o „hotătâre neşovăielnică“
şi avea aceeaşi forţă în discurs ori în plan social. Fire luptătoare, a dorit să
producă o schimbare în şcoala medicală românească. Considera că, numai moaşa de la ţară poate să răspundă
prompt şi mai cu înţelegere femeilor însărcinate din sat. Bătrâna femeie, din
familia tatălui, pricepută în tainele naşterii şi ezoteric înzestrată, trebuia
să fie înlocuită cu o moaşă care să aibă formare medicală. A dorit ca şcoala
pentru care milita şi al cărei regulament îl întocmise, să nu fie „doar o
înjghebare de faţadă“. A susţinut şi creat „Căminul moaşelor rurale“, pe care
l-a condus până în anul 1932, când a părăsit lumea fizică.
Dr. C.
Andronescu, în volumul Institutul
Maternitatea. Şcoala de moaşe urbane şi rurale din Bucureşti. Studiu critic,
scria: „am fost bucuros când am auzit acum câţiva ani de înfiinţarea Căminului moaşelor rurale şi mi-am zis:
scăparea nu o văd decât în acest mijloc şi nu am cuvinte destule de admiraţie să
adresez acelor care au tradus în fapt acest mijloc de învăţământ“ unde „instrucţia
de gospodărie şi igienă ce li se dă de către dna directoare şi subdirectoare,
este bine îndrumată şi eficace“ iar „limba română şi morala, de asemenea, le
foloseşte mult“. (Noua Tipografie Wilhelm Brozer, Bucureşti, p. 57, 59).
Prin
intermediul societăţilor „Materna“ şi „Principele Mircea“, dr. Lucreţia Mocuna
Sion a înfiinţat o maternitate, la conducerea căreia s-a aflat mulţi ani şi
unde a reuşit să se impună şi să fie considerată una din purtătoarele de drapel
ale educării femeilor şi schimbării percepţiilor asupra acestora în societatea
românească a începutului de secolul XX.
Carierei
medicale şi implicării sociale i s-au adăugat calităţile speciale de „soţie
devotată“ şi „mamă duioasă“, demonstrând că prezenţa femeii în medicină nu este
excentrică. În spitale, cei ce suferă au nevoie de înţelegere, de vocea ei
blândă şi cuvântul alinător, de mâini sensibile şi inimă fremătătoare.
Lucreţia Mocuna Sion se înrudeşte spiritual şi
profesional cu Maria Dalle Donne (1778–1842), tămăduitor al multor femei,
director al unei şcoli pentru moaşe din Bologna, şi remarcabil educator.
