Pentru urologia ieşeană, anul acesta este
unul important: se împlinesc 140 de ani de la naşterea întemeietorului
acesteia, prof. dr. Mihai Ştefănescu-Galaţi
(1874–1949). Născut la Galaţi, absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti,
format la şcoala profesorului P. Herescu (ctitorul urologiei româneşti), Ştefănescu-Galaţi
a fost medic în diferite zone ale ţării, profesor de anatomie la facultăţile de
medicină din Bucureşti şi Iaşi (1905–1906) şi profesor la catedra de Boli
genito-urinare la Iaşi, din 1913. Anterior, iniţiase un curs de patologie
urinară. A condus catedra până la pensionare.
A fost decan al Facultăţii de Medicină din
Iaşi (1926–1929), membru al Asociaţiei Internaţionale de Urologie, al Asociaţiei
Franceze de Urologie, preşedinte al Societăţii de Chirurgie din Bucureşti şi
preşedintele Congresului de Urologie în anii 1925 şi 1927.
Autor al „Manualului de urologie clinică“
(1926) şi al unor importante lucrări precum „Sur
la dynamique des organes urinaires“ şi „Physiologie
pathologique de l’urétère infecté“, lui M. Ştefănescu-Galaţi i s-a
recunoscut prioritatea, în plan internaţional, de către Fr. Legue, asupra
importanţei pe care o au tulburările de dinamică uretero-pielică în cadrul
patologiei urologice.
Implicat în campaniile militare din anul
1913 şi din Primul Război Mondial, locotenent-colonelul dr. Mihai Ştefănescu-Galaţi
a fost şeful Ambulanţei armatei din nordul ţării, medic-şef al spitalului mobil
al diviziei a IX-a, iar pentru activitatea sa a fost răsplătit cu distincţia
„Meritul Sanitar“ clasa I.
Mihai Ştefănescu-Galaţi
a primit „botezul literar“ de la Topârceanu, după cum scria în 1937. A mai
primit de la el „şi o mărturie de frate, nu de confrate: Să scriem împreună o revistă; cred că am face ceva foarte gustat“. Revistele „Viaţa Românească“ şi „Însemnări
ieşene“ l-au avut colaborator. La aceasta din urmă a scris amintiri din război.
Textele din revista coordonată de amicul său, Gr. T. Popa, au fost publicate,
„cu mici retuşuri“, în volumul „Poate-i de mult, poate-i de-acum“ (Tip.
„Bravo“, Iaşi, 1937). În recenzia cărţii-document, P. Gr. (alias Gr. T. Popa)
nota: „unii s-au arătat surprinşi admirativ: «da’ ce meşteşug frumos de
povestitor are Ştefănescu-Galaţi!», îmi spunea un fin intelectual, pe figura căruia
se şi vedea nostalgia timpului îngropat pentru totdeauna“. Gr. T. Popa
considera că, în volumul semnat de urologul-scriitor, „găsim o poveste simplă,
fără tehnică elaborată, fără surprize, fără floricele pentru înzorzonare. E
acolo vorba de un om care-şi aminteşte şi spune: spune direct, fără înconjur şi
cu tâlc adeseori“. (Însemnări ieşene,
15 nov. 1937).