Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Istoria Medicinei

Minciuna de lângă noi

Viața Medicală
Dr. Al. TRIFAN marţi, 17 ianuarie 2017
    Titlul de mai sus este justificat de o frumoasă parabolă literară datorată lui Etienne Rey: „Adevărul a scăpat într-o dimineață din văgăuna sa și începu să hoinărească prin lume, surprins și orbit de încântare. Frumusețea, arta, inima bărbaților și femeilor, toate iluziile mângâietoare ale universului îi apărură pentru prima oară, îl zăpăciră. Toată ziua a alergat, ca un nebun, din plăcere în plăcere, din himeră în himeră, gustând capricios din toate. Seara îl găsi căzut sub un copac, beat mort și de nerecunoscut: Adevărul se îmbătase de Minciună”. Citatul de mai sus este extras din cartea La chasteté perverse, publicată de dr. Paul Voivenel după Primul Război Mondial.
    În plan psihanalitic, minciuna apare ca rezultat al unui mecanism, inconștient sau conștient, care distorsionează realitatea. Motivația este constituită fie de obținerea unui beneficiu, fie de negarea unei situații intolerabile. Nu voi uita niciodată cazul unui copil de zece ani care își descoperise tatăl spânzurat de o grindă a casei, iar la interviul psihiatric mințea cu seninătate că părintele său era plecat, în calitate de căpitan de vas, să colinde mările îndepărtate. Desigur, declarațiile copiilor nu sunt acceptate în justiție decât cu rezerve, pentru că, așa cum arată doctorul Paul Voivenel, sunt cunoscute cazurile de fete care acuză persoane respectabile de intenții de viol sau de abuzuri sexuale. Minciuna inconștientă se întâlnește uneori în cabinetul medical, luând forme diverse: de la inventarea de simptome – numită uneori „gidisme”, după unele trăsături de caracter ale lui André Gide, până la provocarea voluntară de leziuni, botezată de Dieulafoy „patomimisme”, neologism sugerat de prietenul său, scriitorul Paul Bourget. Mitomania este privită de Paul Voivenel ca un „cancer al imaginației” și stă la baza denunțurilor calomnioase. Autorul găsește o formulă potrivită când afirmă că, în aceste cazuri, inconștientul face ca realitatea să nu fie percepută, ci apreciată.
   Următorul capitol se ocupă de scrisorile anonime, des întâlnite în cazurile în care justiția solicită colaborarea medicinii legale. Frecvența lor a făcut ca tema aceasta să intereseze și pe unii autori de romane polițiste, ca Agatha Christie. Unul din cele mai cunoscute cazuri de anonimografie este cel al Angelei Laval, care a revărsat asupra orășelului Tulle un torent de scrisori anonime, denunțând diverși cetățeni onorabili ca fiind culpabili de adulter. Dată în vileag împreună cu mama sa, care-i fusese complice, este determinată să se sinucidă, în condițiile în care ea însăși simulează actul, având însă grijă să facă în așa fel încât să fie salvată. Un sătuc bearnez este terorizat de scrisorile anonime care amenință cu incendierea avutului destinatarilor. Aceste incendii se produc unul după altul, iar culpabilă se dovedește a fi o văduvă în vârstă de treizeci și nouă de ani al cărei soț murise nebun cu mulți ani în urmă. Un ultim caz citat în carte este cel al unei domnișoare virgine care, după ce este vindecată miraculos la Lourdes de o debilitate motorie histerică, se întoarce în orășelul său pentru a răspândi scrisori calomnioase scrise de mâna ei, în care se autoacuza și se autoinsulta. Pentru a le da mai multă veridicitate, își provoacă mai multe răni minore, lăsând poliția să-l caute pe agresor. Analiza psihologică a cazului implică „închisoarea morală” și frustrarea sexuală. Autorul identifică în aceste cazuri mai multe aspecte distinctive, precum reiterarea, contagiunea mentală, plăcerea clandestină de a face rău, imitația, rezistența la mărturisire, funcția de supapă instinctuală etc.
   Doctorul Paul Voivenel a perseverat în eseistica psihiatrică prin numeroase volume, cu diferite titluri: „Littérature et folie”, „Le génie littéraire”, „Le courage”, „Le cafard”, „La psychologie du soldat” ș.a. Cu puțin înaintea volumului „La chasteté perverse”, a publicat „La raison chez les fous et la folie chez le gens raisonnables” (1926), carte aflată de asemenea în biblioteca din pod. În volum se susțin mai multe afirmații demne de semnalat. Astfel, cuvântul nebunie este imposibil de definit pentru că este o vorbă asemenea multor altele care au un înțeles evident, dar cu sâmburele semantic învelit într-o coajă tare. De altfel, un bolnav mintal nu poate fi trădat de idei pentru că, așa cum a afirmat un alienist, nici la Charenton, nici la Bicêtre, nici la Salpêtrière nu a putut găsi o idee care să fie complet diferită de cele întâlnite la oamenii cu scaun la cap. Autorul este de părere că în afectivitate trebuie căutată cauza alienării, pentru că la bolnavul psihic „tulburările spirituale sunt un obstacol, tranzitor sau permanent, în calea societății în care trăiește. Prin urmare, ideea delirantă nu determină internarea cuiva, ci comportarea care decurge din ea”. Cu umor este reprodusă anecdota după care Esquirol, vrând să demonstreze unui discipol ce ușor se poate greși la prima vedere, îi prezintă două persoane: prima sobră, corect îmbrăcată, calmă, cumpănită și a doua volubilă, agitată, exuberantă, plină de ea însăși și de proiectele sale. Invitat să indice care dintre cele două persoane este alienată, asistentul a indicat-o pe cea de-a doua. „Greșit”, îi spune Esquirol – „primul este un azilar internat la Charenton pentru că se crede Dumnezeu; cel de-al doilea este scriitorul Honoré de Balzac”.
    A doua parte a cărții se ocupă de ceea ce, inspirat, autorul numește „claviatura” emoțiilor noastre. În acest capitol, autorul dezbate o fostă modă a psihiatriei franceze, și anume medicalizarea categoriilor psihologice. Punând dereglările afectivității la baza întregii psihopatologii, creează o întreagă neosemiologie psihomedicală. Vorbește astfel de boli psihice prin „congestia” sensibilității, prin „hemoragia” sensibilității, prin stagnarea curentului profund al sensibilității și prin scurgerea prea abundentă a sensibilității noastre. Creditând pe Sigmund Freud, identifică consecințele nevrotice ale „afectivității prizoniere” și anticipează noțiunea modernă de „drive” când identifică perioada de creștere a tensiunii afective intra­psihice. Doctorul Voivenel este un precursor în psihosomatică, atunci când descrie, cu exemple ilustrative din istorie și literatură, răsunetul emoțiilor asupra organismului. Pentru plăcerea lecturii, redăm câteva: trecând peste un mormânt, o persoană a simțit că este apucată de picior și a căzut moartă în clipa următoare; pacientul unui chirurg celebru din Pavia a sucombat de îndată ce bisturiul i-a atins pielea; prizonierii închiși în cuști cu animale sălbatice au fost găsiți morți a doua zi fără să fi fost atacați de acestea; un profesor universitar dintr-o povestire a lui Villiers de l’Isle-Adam, care, în cursul unei farse în care studenții îl leagă la ochi și îl fac să îngenuncheze ca la ghilotină, se prăbușește fără viață la simpla atingere a gâtului cu un prosop. La aceste exemple aș adăuga din memorie cazul celui care, închis din greșeală într-un vagon frigorific, este purtat trei zile prin toată Australia pentru ca la destinație, odată cu deschiderea ușilor, să fie găsit decedat, deși în tot acest timp temperatura a fost normală, frigiderul nefiind conectat.
    Referitor la anxioși, găsim o autodescriere relatată de un pacient de-al lui Devaux și Logre: „…în momentul când bucuria se năș­tea în sufletul meu, simțeam cum o mână invizibilă mă strângea și mă sufoca”. Teoria stresului și a traumei psihice este anticipată când vorbește despre emoția sa și despre seriile de mici emoții reînnoite. O altă descriere originală este cea a unei varietăți de nevroză, botezată la soldații francezi „cafard”. Era o stare de epuizare, de astenie, în care energia morală se prăbușea și mentalitatea își pierdea tonusul, făcând loc obsesiilor, remușcărilor, fatigabilității cerebrale, descurajării. Oare nu suntem îndreptățiți să identificăm acestea cu sindromul „burn-out” descris recent în catastrofe de autorii americani?
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.