Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Istoria Medicinei

Profesorul Brânzei, duhovnic, prieten și medic pentru pacienți

Viața Medicală
Dr. Teona Scopos vineri, 22 aprilie 2022

Din tolba cu amintiri, dr. Teona Scopos, medic pensionar, scoate la iveală un episod de la examenul susţinut cu regretatul profesor Brânzei, pe vremea când acesta era director și profesor la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iași. (Redacţia)

Petre_Brânzei

Petre Brânzei (1916-1985) a fost medic psihiatru, profesor la Facultatea de Medicină din Iași și director al Spitalului Socola, unul dintre reprezentanţii de seamă ai școlii de psihiatrie de la Socola.

Am avut șansa, ieșeancă fiind, să urmez Facultatea de Medicină acasă, la Iași. Am avut profesori de excepţie. Puţini mai sunt printre noi. Amintesc doar pe câţiva: profesoara Alla Vâţă la Boli Infectocontagioase, profesorul Vasile Nicolae Costinescu la ORL, profesorul Corneliu Gavrilescu la Obstetrică-Ginecologie, profesorii Sava și Mungiu la Farmacologie, profesorii Lazăr și Târcoveanu la Chirurgie, profesorul Petre Brânzei la Psihiatrie. Pentru toţi cei amintiţi sau nu, care mai sunt printre noi, mulţumiri și gânduri alese. Pentru cei din lumea îngerilor, mulţumiri și veșnicie cu lumină.

Voi relata un episod de la examenul susţinut cu regretatul profesor Brânzei. Pe când era director și profesor la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iași, unitatea spitalicească amintită era una de excepţie. Funcţiona ca un stup de albine. Ergoterapia făcea minuni. Doar pacienţii prea violenţi erau izolaţi în spaţii speciale. Ceilalţi aveau o libertate foarte bine supravegheată.

Spitalul avea o curte impresionantă (din care a mai rămas doar o umbră), ca un adevărat parc, cu alei, bănci, pomi, flori. Funcţionau cu succes o tipografie, un loc de ţesut covoare, alt loc pentru croitorie sau împletituri, un atelier de tâmplărie, un altul de pictură și grafică. Existau o ciupercărie, sere și straturi de legume, livadă, câteva oi, o vacă. Pacienţii, fiecare după capacităţi, erau antrenaţi la diferite munci, iar profesorul Brânzei era, pentru mulţi dintre ei, mamă, tată, duhovnic, prieten, medic.

Prezentări memorabile în sala de curs

În amfiteatrul unde se ţineau cursurile nu era niciodată vreun loc liber. Veneau studenţi de la Medicină, de la Drept, de la Psihologie. Nu era nevoie niciodată să se strige prezenţa. Deși spitalul era la distanţă de oraș, niciodată nu lipseam. Am asistat, în sala de curs (unde toate obiectele de mobilier erau făcute de pacienţi), la prezentări memorabile, la ședinţe de hipnoză (chiar pe un coleg de-al nostru, mai sceptic, doritor să afle, pe pielea lui, ce și cum), la prezentări de modă, la expoziţii de pictură, de traforaj, de împletituri – toate executate de pacienţi. Pentru profesorul Brânzei toţi aveam un profund respect. La terminarea facultăţii l-am rugat cu toţii să ne fie decanul de absolvire, omul care să ne reprezinte ca generaţie, ca oameni pregătiţi pentru sacra profesiune de medic.

Dar să revin la ceea ce doresc să evoc: la ziua examenului la care am luat parte, ca studentă, alături de colegii mei de grupă. Sala de examen era o cameră relativ mică, unde se ţineau rapoartele de gardă. În mijloc era o masă acoperită cu o faţă de masă din pluș roșu, în jur se aflau mai multe scaune, pentru noi, candidaţii la examen. Pe pereţi erau câteva tablouri cu totul deosebite, unele făcute în peniţă, cu motive geometrice, dureroase pentru privitul de aproape și fascinante când le priveai de la distanţă. Bineînţeles, erau lucrări semnate de pacienţi.

Extragerea subiectelor de examen

În capul mesei s-a așezat domnul profesor Brânzei, având la îndemână două telefoane: unul în legătură cu centrala spitalului, altul cu exteriorul. Înainte să ne pună în faţă biletele cu subiectele, de unde trebuia să luăm câte unul, a sunat la centralistă și, destul de ferm, a rugat-o să nu fie deranjat de nimeni, indiferent de către cine, pentru că are examen cu studenţii. Apoi ne-a pus la dispoziţie biletele, am tras fiecare câte un subiect și ne-am apucat de scris.

Aveam 20 de minute pentru a ne contura răspunsurile pe foile de hârtie și încă 20 pentru a le expune, verbal, în faţa examinatorului. Tocmai trecuseră primele 20 de minute și se auzi, zgomotos, telefonul local. Vădit iritat, domnul profesor i-a reproșat telefonistei că a fost avertizată să nu-l deranjeze. Noi, cei prezenţi la examen, vreo șapte studenţi, am auzit clar că prim-secretarul judeţului dorea să vorbească imediat cu profesorul Brânzei.

După un simplu „Bună ziua” adresat celui de la capătul celălalt al firului, domnul profesor l-a întrebat pe studentul cel mai apropiat de domnia sa dacă și-a terminat de scris subiectul. Acesta a spus „Da”, iar domnul profesor, pe cel mai calm ton, a spus: „Începe, te rog, să expui subiectul ales”. „La telefon?”, a întrebat contrariat colegul meu. „Da!”, a spus, la fel de calm, domnul profesor și i-a pus receptorul în mână.

Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri că subiectul era despre personalitatea bipolară. Colegul meu, bine pregătit, dar contrariat de cele întâmplate, a început, timid, să-și expună subiectul la telefon. Nu știm ce faţă o fi făcut prim-secretarul, dar, după nici un minut, a închis. De parcă nu s-a întâmplat nimic, profesorul Brânzei i-a spus colegului meu să-și continue liniștit expunerea.

Oare cine, în acele vremuri, ar fi avut curajul să facă așa ceva? De altfel, era știut că nu-l impresionau nici funcţia, nici averea, nici tupeul nimănui. Când mergea la București, la Ministerul Sănătăţii, pentru diferite cereri legate de interesele spitalului, profesorul Brânzei deschidea orice ușă, neimpresionat de mai-marii vremii, afirmând: „Voi sunteţi efemeri aici. Eu voi fi profesor până mor!”. Și a murit nedrept de devreme, la 68 de ani.

Pentru fiecare vindecare, te încarci cu viaţă

Am citit în Viaţa Medicală despre sugestia ca noi, medicii, să așternem pe hârtie povestiri din universul medical. Cum sunt deja la pensie și cum am amintiri cât pentru multe alte vieţi, mi-am permis să scriu rândurile de mai sus. Sper să fie și alţii care să aducă, sub ochii celor care vor să citească, evocări din anii trăiţi de fiecare.

Indiferent de profesie, timpul sădește în gânduri și în suflet fel de fel de amintiri. Medicii, atâţia câţi avem norocul să trecem mai mult prin viaţă, trăim și pentru noi, și pentru semenii noștri. Nimeni nu știe de ce s-a născut, de ce trece prin ceea ce trece și, cu atât mai puţin, nu știe când va pleca.

Medicul asistă la nașteri, se luptă pentru vieţi și – ce e tragic, dar inevitabil – privește moartea în faţă, sfidând-o, uneori, resemnându-se, alteori. Oricâte tragedii ai vedea, nu te poţi obișnui cu ele. Pentru fiecare vindecare, te încarci cu viaţă. Pentru fiecare deces, mori câte un pic.

Și acum, la pensie fiind, mă impresionează sirenele ambulanţelor. Îmi dau seama cum oameni mai tineri decât mine lucrează ziua și noaptea în servicii de urgenţă, confruntându-se cu fel de fel de probleme. Alţii, de vârsta mea sau chiar mai în vârstă, au încă puterea să stea ore întregi în săli de operaţie, salvând vieţi.

Medicii nu ies la pensie nici la 40, nici la 50, nici la 60 de ani. Nu au pensii speciale, nici legi care să-i favorizeze într-un fel sau altul. Singurul judecător cinstit este propria conștiinţă. Poţi pune capul pe pernă pentru o meritată odihnă doar dacă știi că ai făcut ceea ce trebuie. Și nici așa nu este întotdeauna de ajuns.

Medicii sunt oameni. Doar oameni, nimic mai mult. Și cei mai mulţi dintre ei își fac treaba cu seriozitate și conștiinţă. Nu pot decât să mulţumesc celor care respectă statutul de medic, să mulţumesc celor care m-au îndrumat de-a lungul anilor, la facultate și în activitatea de zi cu zi, dorindu-le sănătate și tot binele lumii celor care încă mai sunt printre noi, iar celor plecaţi printre stele, veșnicie ocrotită de bunul Dumnezeu. Doamne ajută tuturor!

Etichete: dr. Petre Branzei socola Institutul de Psihiatrie Socola ergoterapie Psihiatrie istoria medicinei

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.